Back to FRONTEX-'s profile
FRONTEX-

Posts by FRONTEX-

2,996 posts

  1. #641
    Știați că? Bananele
    Reply in Did you know that

    Forma se datorează direcţiei în care fructele cresc.

    Prin intermediul diviziunii celulare, bananierii produc seminţe, din care se dezvoltă, mai apoi, fructele. Iniţial, mugurii se dezvoltă în sus, însă, pe parcurs ce cresc, datorită greutăţii pe care o capătă, încep să se dezvolte cu vârful îndreptat spre pământ.

    Bananele trec printr-un proces cunoscut sub numele de ,,geotropism negativ". În loc să continue să crească cu partea superioară îndreptată spre sol, fructele se dezvoltă urmând lumina solară. Din acest motiv, bananele au forma curbată pe care o cunoaştem cu toţii.

    În zonele mediane ale pădurilor subtropicale, acolo unde cresc bananele, lumina pătrunde greu. Astfel, pentru a reuşi să intre în contact cu razele solare, fructele se dezvoltă având vârful îndreptat în sus.

  2. #642
    Reply in Did you know that

    Stratul de ozon din zona Antarcticii, care protejează Terra de raze ultraviolete nocive, arată semne de refacere, spun cercetătorii americani. Specialiştii atribuie acest fenomen implementării măsurilor menţionate în ,,Protocolul de la Montreal privind Substanţele Chimice ce Distrug Stratul de Ozon" (1987), prin care a fost interzisă producerea unor substanţe precum clorofluorocarburile sau halonii.

    Acum, putem fi încrezători că acţiunile pe care le-am realizat vor face ca planeta să se vindece. Am decis împreună, ca o mare comunitate: Hai să scăpăm de aceste molecule. Am scăpat de ele, iar acum vedem modul în care planeta răspunde", a declarat profesorul Susan Solomon (MIT), coordonatorul echipei care a studiat evoluţia stratului de ozon din Antarctica.

    Stratul de ozon este un scut format din gaze care protejează viaţa de pe Terra împotriva razelor ultraviolete. În momentul în care stratul de ozon este slăbit, aşa cum s-a descoperit pentru prima dată în anul 1985, razele UV pătrund în atmosfera terestră şi afectează toate organismele vii.

  3. #643
    Știați că? Secretele
    Reply in Did you know that

    Procedeul de albire dentară este recomandat să se realizeze doar în cabinetul stomatologic.

    Dacă îţi doreşti că zâmbetul perfect pe care l-ai obţinut în urma procesului de albire să se menţină timp îndelungat, trebuie să ştii că tratamentul în sine nu este suficient, iar îngrijirea post-albire reprezintă cheia succesului pentru dinţi albi şi strălucitori.

    Ce reguli trebuie să respecţi, ce ai voie să mănânci şi ce nu îţi explică dr. Andra Custură, medic stomatolog.

    „De fiecare dată când avem o solicitare pentru albirea dinţilor recomandăm acest procedeu doar persoanelor ale căror afecţiuni dentare sunt tratate şi care au dinţii în perfectă stare de sănătate. Pacientul nu trebuie să aibă carii, afecţiuni ale gingiei, probleme infecţioase şi un lucru foarte important – să aibă o igienă foarte bună şi să ştie că acest lucru înseamnă mult mai mult decât rutina zilnică de spălare pe dinţi”, explică Dr. Andra Custură.

    Procedeul de albire dentară este recomandat să se realizeze doar în cabinetul stomatologic, unde medicul decide dacă eşti un bun candidat pentru albire şi tot cu el începi acest proces. Cel mai bun moment pentru albire este imediat după igienizarea profesională pentru că atunci suprafaţa dintelui este curată.

    O consultaţie ulterioară la câteva zile după albire îi va arăta medicului dentist dacă ai nevoie de un agent de desensibilizare cum ar fi o fluoridă topicalî care să te scape de sensibilitatea dinţilor.

  4. #644
    Reply in Did you know that

    Printre afecţiunile apărute în urma realizării acestor greşeli se numără candidozele genitale sau infecţiile vaginale.

    Vremea caldă şi umedă din timpul lunilor de vară creşte riscul apariţiei infecţiilor vaginale, însă o igienă intimă corespunzătoare ajuta la prevenirea unor astfel de situaţii.

    Candidozele genitale sau infecţiile vaginale se produc în momentul în care este o cantitate crescută de bacterii în interiorul vaginului.

    Bacteriile se dezvoltă mai ales într-un mediu închis şi umed, unde se creează spaţiul propice pentru infecţii, de aceea Silviu Iştoc, medic specialis obstetrica-ginecologie ne spune care sunt principalele greşelile pe care să le evităm în timpul verii.

    Statul în şezut mai mult timp

    Pa lângă faptul că ne provoacă dureri de spate, statul în şezut poate creşte riscul apariţiei infecţiilor vaginale. Stând jos, temperatura creşte, astfel ca umiditatea din zona genitală nu va mai fi ventilata. „Căldura, frecarea şi umiditatea pot cauza iritaţii la nivelul vaginului. Cele mai întâlnite afecţiuni ale femeileor în perioada de vară sunt cele ale tractului urinar şi ale suprafeţelor genitale”, a afirmat dr. Silviu Iştoc.

    Duşurile vaginale

    „Vaginul este creat astfel încât să se poată curăţa singur cu ajutorul secreţiei sale. Astfel, nu este indicat să se folosească şerveţele umede sau alte produse invazive pentru a igieniza suprafeţele acestuia. Se estimează că aproximativ 20-40% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani folosesc prosoape şi produse care, de fapt, irita suprafeţele vaginului şi cresc riscul infecţiilor vaginale.

    Cel mai indicat este să se folosească doar apă la o temperatură potrivită şi prosoape din bumbac pentru curăţarea zonei genitale, altfel riscăm să distrugem flora şi să creăm infecţiile genitale”, a declarat dr. ginecolog Silviu Iştoc.

  5. #645
  6. #646
  7. #647
  8. #648
  9. #649
  10. #650
  11. #651
  12. #652
  13. #653
  14. #654
  15. #655
  16. #656
  17. #657
  18. #658
  19. #659
  20. #660