Back to FRONTEX-'s profile
FRONTEX-

Posts by FRONTEX-

2,996 posts

  1. #901
    Reply in News about sports

    Liga franceză de fotbal (LFP) i-a cerut Ligii spaniole (La Liga) să nu blocheze transferul brazilianului Neymar de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain și ''să țină cont de regulamentul FIFA și de atribuțiile sale'', potrivit unui comunicat emis joi și citat de AFP.

     

    ''LFP se miră și nu înțelege refuzul La Liga de a accepta pur și simplu plata clauzei de reziliere'' a atacantului brazilian. LFP, care ''își dorește venirea lui Neymar în campionatul Ligue 1'', anunță punerea la dispoziție a serviciilor sale juridice clubului Paris Saint-Germain ''pentru ca acest contract al lui Neymar să fie omologat în cei mai buni termeni''.

    Liga spaniolă de fotbal a anunțat joi că a refuzat să accepte plata clauzei de eliberare, de 222 milioane euro, care ar permite plecarea lui Neymar de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain.

    ''Reprezentanții legali ai jucătorului s-au prezentat la sediul Ligii spaniole pentru a achita suma, însă La Liga a respins plata'', a declarat un purtător de cuvânt al organismului sportiv spaniol pentru AFP.

    Achiziționarea lui Neymar de către PSG a fost contestată de Liga spaniolă de fotbal. Președintele acestui for, Javier Tebas, a anunțat că va sesiza UEFA și va face o plângere împotriva clubului PSG pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar impus cluburilor.

    Tebas acuză Qatarul că injectează fonduri în PSG, violând astfel regulile fair play-ului financiar al UEFA și cele legate de concurența în Uniunea Europeană.

    Neymar a fost transferat în 2013 de la Santos la FC Barcelona pentru 57,1 milioane de euro, dar dezvăluirile ulterioare au arătat că prețul de transfer a fost aproape de 100 de milioane de euro.

  2. #902
    Reply in News about the world

    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune Ministerului Justiției, în contextul amendării Codului penal în vigoare, introducerea pedepsei cu închisoarea pentru ultraj și ultraj judiciar.

     

    Potrivit unei informări a MAI, atât în plan individual, al personalului din structurile de ordine publică, cât și în plan organizațional și instituțional, infracțiunea de ultraj "determină erodarea încrederii și scăderea respectului față de instituțiile de aplicare a legii". 

    Reprezentanții ministerului susțin că a devenit un fapt curent ca intervenția polițiștilor sau jandarmilor, în situațiile în care este vizată o comunitate de oameni sau anumite medii sociale, "să se soldeze cu amenințări, loviri sau alte violențe, vătămări corporale, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori chiar cu omorul personalului implicat".

    În baza acestor considerente și având în vedere că, în semestrul I al acestui an, numărul infracțiunilor de ultraj asupra personalului din cadrul Poliției Române a crescut cu peste șapte procente, MAI propune reformularea alineatului (4) al articolului 257 (Ultrajul) din "faptele (...) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate" în "faptele (...) se sancționează cu pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate".

    În cazul ultrajului judiciar, MAI consideră oportună reformularea alineatului (2) al articolului 279 astfel încât săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, să fie, de asemenea, sancționată cu "pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate".

    O altă modificare pe care MAI o apreciază ca fiind necesară vizează completarea infracțiunii de omor calificat.

    "În cazul uciderii unui polițist, pedeapsa maximă aplicabilă în prezent este de 15 — 30 de ani, rezultată ca urmare a majorării cu jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de omor. Raportat strict la calitatea de polițist sau jandarm, persoană învestită cu exercițiul autorității publice, legea nu prevede posibilitatea ca în cazul uciderii sale să fie aplicată pedeapsa detențiunii pe viață. Evidențiem faptul că în legislația penală anterioară exista o asemenea posibilitate (Codul penal din 1968 — art. 176 lit. g)", au explicat reprezentanții MAI.

    În context, aceștia propun ca la alineatul (1) al articolului 189 (Omorul calificat) să se introducă o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins: 'împotriva unui judecător, procuror, polițist, jandarm sau militar, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții''.

  3. #903
    Reply in News about the world

    Departamentul pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii să nu consume alcool și cafea și să se hidrateze suficient pe perioada caniculei care a cuprins toată țara.

     

    "Este cod roșu de caniculă în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, unde se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, și care se vor situa între 39 și 42 de grade. Restul țării este sub cod portocaliu, așa că aveți grijă în această perioadă", este mesajul postat de DSU pe pagina sa de Facebook.

    Medicii le recomandă cetățenilor să nu consume băuturi alcoolice, cafea sau băuturi cu mult zahăr și să nu iasă afară la orele de vârf, respectiv între 11,00 și 18,00.

    Totodată, medicii subliniază că trebuie consumați cel puțin doi — trei litri de apă pe zi, iar persoanele care ies afară trebuie să aibă grijă să se protejeze de căldura soarelui purtând haine lejere, din fibre naturale, să aibă capul acoperit, să poarte ochelari de soare și să folosească chiar și umbrelele.

    Departamentul pentru Situații de Urgență amintește că există aplicația DSU, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, unde cei interesați pot fi la curent cu cele mai noi informații despre evoluția vremii.

  4. #904
    Reply in News about the world

    'Mi Gente', noua piesă a cântărețului columbian de "regueton" J Balvin cântată împreună cu artistul și DJ-ul francez Willy William, a devenit cel mai ascultat cântec pe platforma Spotify la nivel global după patru săptămâni de la lansare, relatează EFE.

     

    Urcarea pe primul loc pe lista Spotify Global 50 a piesei 'Mi gente' consolidează actualul 'boom' al muzicii "latino", alături de mega-hitul 'Despacito', al portoricanului Luis Fonsi.

    "Facem muzică pentru rasa umană dar urăm bun venit tuturor ființelor, chiar și din altă galaxie, să danseze alături de noi. 'Mi Gente' este o mișcare universală", a subliniat J Balvin într-un comunicat difuzat miercuri.

    'Mi Gente' a intrat și în top 10 Spotify din SUA la doar patru săptămâni de la lansare.

    J Balvin a făcut deja furori cu videoclipul piesei 'Mi gente', care a fost vizualizat de 15 milioane de persoane în primele 24 de ore de la difuzare. Piesa a fost aleasă între primele 5 hituri ale anului pe YouTube, unde a depășit deja 250 de milioane de vizualizări, cu o medie de 55 de milioane pe săptămână.

    Artistul columbian, care cu precedentul său album "Energia" a câștigat un Grammy Latino la categoria muzică urbană, a avut colaborări cu nume cunoscute ale muzicii, precum Justin Bieber, Pharrell Williams, Ariana Grande, Major Lazer și, ultimul dintre ei, Willy William, un exponent al pop-ului european.

  5. #905
    Reply in News about the world

    Județul Brașov este singurul din țară cu șapte depozite neconforme și care nu a reușit să facă nimic în acest sens, a avertizat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului, care s-a întâlnit joi cu primarii celor șapte localități care dețin aceste gropi de gunoi, respectiv Brașov, Codlea, Săcele, Făgăraș, Râșnov, Victoria și Rupea.

     

    La întâlnire au participat și reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, Agenției și Gărzii de Mediu.

    "Trebuie neapărat să închidem cele șapte depozite neconforme, care sunt în procedură de infrigement, și nu procedură de infrigement care mai are termen de închidere, ci suntem deja la Curtea de Justiție Europeană, ceea ce înseamnă că, dacă statul român nu reușește să închidă toate depozitele și municipale, și cele de deșeuri periculoase și nepericuloase în timpul cel mai scurt, suntem pasibili de amenzi foarte mari și totul se va răsfrânge pe buzunarul cetățeanului. Am explicat celor șapte primari că trebuie să se implice direct și mă bucur că, de la ultima întâlnire, de la minister, au reușit să deblocheze situația", a afirmat Grațiela Gavrilescu, subliniind că trebuie începute procedurile pentru rezolvarea situației.

    "I-am rugat pe primari să fie foarte, foarte atenți pentru că procedurile europene sunt toate la virgulă așa cum sunt și cele din România. Brașovul este singurul județ din țară care are șapte depozite neconforme pe aria sa administrativă și care nu a reușit să facă nimic. Rugămintea mea a fost să văd că s-a înțeles să existe o colaborare între UAT-uri, Consiliul Județean, Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene să fie un tot unitar pentru rezolvarea situației", a punctat ministrul Mediului.

    În contextul în care întâlnirea a avut loc fără presă, întrebată ulterior ce au spus primarii celor șapte localități, ministrul Mediului a precizat că toți au pus problema fondurilor necesare închiderii depozitelor, cu excepția celui de la Săcele, care a afirmat că are banii necesari.

    Viceprim-ministrul a explicat că dorește să vadă lucrurile "desțelenite" și ca informarea pe care o face către Comisia Europeană să fie una corectă, responsabilă și să nu mai existe sincope de colaborare cu aceasta.

    "În cazul în care lucrurile nu vor demara aici, la Brașov, dar mai sunt și alte situații în țară, în sensul de a nu fi supuși la un moment dat unei penalități pe amprenta bugetului de stat, să știți că măsurile pe care le vom lua vor fi destul de dure", a concluzionat Gavrilescu.

    Ea a menționat că luni, la Ministerul Mediului va avea loc o întâlnire "pe lucruri de substanță" la care vor participa primarii celor șapte localități și reprezentanții administrației județene.

  6. #906
    Reply in News about the world

    Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu va fi dat în urmărire internațională după ce Curtea de Apel București a emis, joi, la cererea Poliției, un mandat european de arestare pe numele acestuia, existând date că a părăsit teritoriul României la începutul lunii iunie, potrivit unor surse din Poliție.

     

    Popoviciu a fost dat în urmărire națională de Poliția Română miercuri după ce nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul 'Băneasa'.

    Poza și datele afaceristului Gabriel Puiu Popoviciu au fost publicate, miercuri seară, pe site-ul Poliției Române la rubrica "persoane urmărite".

    "În situația în care persoana este condamnată definitiv de către instanță la pedeapsă cu închisoarea, în baza mandatului de executare a pedepsei, polițiștii se deplasează la adresa de domiciliu a celui în cauză, în vederea aplicării măsurii dispuse. În situația în care persoana nu este găsită, în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce se execută verificări, cel condamnat este dat în consemn la frontieră și este dispusă măsura urmăririi la nivel național", au explicat reprezentanții Poliției.

    Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa". Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

  7. #907
    Reply in Did you know that

     

    Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor putea fi vizitate din săli multimedia dotate cu echipamente de înaltă tehnologie, dar şi de pe calculatorul sau tableta de acasă, graţie unui proiect ce îşi propune să realizeze un muzeu virtual ce va include prezentarea detaliată a acestor monumente UNESCO.

    În paralel, 500 de piese arheologice, ce au fost descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice din Munţii Orăştiei, vor fi scanate de specialişti cu ajutorul tehnologiei 3D şi vor completa "zestrea" muzeelor virtuale ce vor fi realizate, în colaborare, de către ingineri, informaticieni şi istorici.

    Proiectul este unicat în România şi propune înfiinţarea, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva şi la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, din Cluj Napoca, a două săli multimedia dotate cu tehnologie de înaltă performanţă, care va permite vizualizarea în format 3D a monumentelor istorice şi a pieselor arheologice descoperite de specialişti. Cele două săli vor funcţiona apoi ca un spaţiu virtual în care publicul va putea interacţiona cu monumentele şi piesele prezentate în format tridimensional, graţie unor proiectoare şi ecrane de înaltă rezoluţie şi de mari dimensiuni. Din aceste săli se va putea "intra" în incinta unui monument istoric, vor putea fi văzute locuinţele celor care au trăit acolo sau obiectele pe care dacii le foloseau acum 2.000 de ani.

    "Mi se pare un proiect foarte important pentru că va aduce informaţia istorică mai aproape de public, cu mijloacele cele mai accesibile. Vom folosi toate rezultatele cercetărilor de acolo. Proiectul are caracterul unei premiere muzeistice pentru că sălile hi-tech vor fi materializate în aprilie anul viitor şi vor constitui, după părerea mea, un element de atracţie pentru foarte multă lume, în special pentru tineri", a declarat conf.univ.dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonatorul ştiinţific al şantierului arheologic de la cetatea Sarmizegetusa Regia.

    Proiectul va permite punerea în valoare a unui patrimoniu muzeistic imposibil de prezentat în formatul unor expoziţii clasice, dat fiind numărul diferit de piese care se pot expune în mediul real şi în cel virtual. De asemenea, specialiştii vor reconstitui virtual monumentele descoperite în zona cetăţilor dacice, pe baza informaţiilor colectate în urma cercetărilor ştiinţifice.

    "Încercăm să aducem în faţa publicului reconstituiri ale acestor monumente şi alături de ele să aşezăm şi piesele descoperite în astfel de construcţii. Prin unele aplicaţii vor putea fi create chiar şi vase similare celor care le foloseau dacii din Munţii Orăştiei", a explicat cercetătorul ştiinţific Cristina Bodo, de la MCDR Deva.

    Pentru îndeplinirea acestor obiective, piesele selectate sunt scanate cu ajutorul unor lasere de înaltă tehnologie, în paralel cu digitizarea la precizie de un milimetru a zonei sacre din cetatea Sarmizegetusa Regia.

    Proiectul, intitulat 'Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei', este finanţat printr-un grant norvegian în valoare de un milion de euro şi este realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei, Universitatea Babeş-Bolyai şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

    Primele expoziţii virtuale vor putea fi văzute în luna aprilie 2016.

  8. #908
    Reply in Did you know that

     

    Dependenţa de metamfetamină este unul dintre cele mai dificile vicii de învins, în special deoarece amintirile legate de starea de euforie creată de acestă substanţă sunt foarte puternice.

     

    Cercetătorii de la Universitatea din Florida au dezvoltat un medicament capabil să ”şteargă” aceste amintiri. Acesta a fost testat pe şoareci.

     

    Mecanismul din spatele medicamentului care şterge amintirile se bazează pe cercetări anterioare cu privire la formarea memoriei. Se pare că procesul prin care creierul formează amintirile atunci când cineva consumă metamfetamină este anormal.

     

    Cercetătorii au reuşit să exploateze această diferenţă astfel încât medicamentul să ţintească doar amintirile induse de substanţele psihostimulante.

     

    Amintirile obişnuite cu ar fi prima zi de şcoală sau o vacanţă sunt stocate în creierul uman sub forma unor conexiuni de neuroni susţinute de proteina actină. Actina stabilizează rapid amintirea care este stocată în creier.

     

    În cazul amintirilor formate de amfetamine, acina nu este niciodată stabilizată. Cercetătorii au profitat de acest lucru şi au creat un medicament care acţionează la nivelul actinei, prevenind-o să acţioneze pentru stabilizarea acestor amintiri.

     

    În cazul experimentului pe şoarece, oamenii de ştiinţă au reuşit să demonstreze că medicamentul este un succes şi acţionează doar asupra acestor amintiri.

  9. #909
    Reply in Did you know that

     

    Primul Meridian, locul care marchează longitudinea de zero grade, a fost deplasat de oamenii de ştiinţă cu 100 de metri faţă de poziţia sa oficială şi trece pe lângă un coş de gunoi din Parcul Greenwich, informează dailymail.co.uk.

     Mii de turişti vizitează în fiecare an Observatorul Astronomic Regal din Greenwich şi se fotografiază în momentul în care stau în picioare lângă linia care marchează Primul Meridian.

    Dar, la peste 130 de ani după ce oamenii de ştiinţă s-au pus de acord în privinţa locului prin care trece Primul Meridian, cercetătorii au descoperit o eroare în calculele originale.

    Folosind tehnologia modernă a sistemului GPS, poziţia acestei linii oficiale a fost mutată cu aproape 101 metri către est, iar din acest motiv Primul Meridian traversează de acum Parcul Greenwich şi trece pe lângă un coş de gunoi.

    Primul Meridian al lumii desparte emisfera estică de cea vestică pe Terra, de la Polul Nord şi până la Polul Sud.

    Localizarea sa originală a fost convenită cu ocazia unei întruniri la Washington în 1884, pe baza datelor ştiinţifice calculate cu ajutorul măsurătorilor realizate cu un telescop. După ce localizarea sa a fost stabilită, Primul Meridian a devenit poziţia oficială ce marchează longitudinea de zero grade.

    Acea linie a fost apoi folosită pentru a delimita fusurile orare, a definit Timpul Greenwich şi reprezintă baza pentru alcătuirea hărţilor cu Globul pământesc.

    Totuşi, telescoapele utilizate pentru măsurarea acestor poziţii sunt afectate de modificările suferite de rotaţia Terrei şi de gravitaţie.

    În schimb, sateliţii din sistemul GPS nu sunt afectate de astfel de variaţii şi, din acest moment, măsurătorile lor sunt mai exacte.

    "Odată cu progresele făcute în tehnologie, schimbarea Primului Meridian era inevitabilă", spune Ken Seidelmann, astronom la Universitatea Virginia, coautor al studiului.

    Marek Kukula, astronom la Observatorul Regal din Greenwich, spune că turiştii semnalează adeseori această eroare, doarece indicaţiile furnizate de sistemul GPS pe telefoanele lor mobile nu arată o aliniere perfectă cu Primul Meridian. Reprezentanţii Observatorului vor să marcheze noua poziţie a Primului Meridian pentru a semnala vizitatorilor noua linie ajustată a acestuia.

    Nu este pentru prima dată când poziţia recunoscută a Primului Meridian a fost modificată.

    Meridianul Greenwich a fost definit ca locul în care se află Airy Transit Circle, încă din 1851.

    Înainte de acel an, el a fost definit cu ajutorul instrumentelor de tranzit manevrate de astronomul regal Edmond Halley în 1721.

    Acea linie marcată în 1721 - care a devenit cunoscută apoi sub denumirea "Meridianul Halley" - a fost trasată în colţul nord-vestic al Observatorului Greenwich, între Flamsteed House şi Western Summer House.

    Acel loc se află la circa 43 de metri spre vest faţă de Airy Transit Circle - o distanţă echivalentă cu 0,15 secunde.

    Atunci când a fost numit un alt observator regal, James Bradley, acesta a înlocuit, în 1742, toate echipamentele şi a stabilit că linia este poziţionată la circa 6 metri spre vest spre partea de vest de la Airy Transit Circle - la o distanţă de 0,02 secunde.

    Acel instrument a definit Meridianul Greenwich până în 1816, când John Reed l-a înlocuit cu unul mai mare, montat în aceeaşi poziţie, dar pe un stâlp vertical.

    Meridianul definit cu ajutorul celor două telescoape este cunoscut sub numele de "Meridianul Bradley" şi este utilizat pentru a marca punctul de longitutinde zero în hărţile făcute de Ordance Survey.

    După ce Airy Transit Circle a fost dat în folosinţă în 1851, a devenit telescopul principal al lumii, iar Meridianul Greenwich s-a mutat cu aproape 6 metri mai la stânga.

    Acestuia i se spune şi Meridianul Airy şi a fost desemnat Primul Meridian al lumii în 1884.

    Autorii studiului, publicat în Journal of Geodesy, spune că, deşi localizarea în sine a meridianului a fost mutată, modalitatea matematică folosită pentru măsurarea Timpului Universal - echivalentul modern al Orei Greenwich (Greenwich Mean Time/ GMT) - a rămas "în esenţă neschimbată".

     

  10. #910
    Reply in Did you know that

     

    Cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită "Ciuri", a ajuns joi la periheliu - punctul ce marchează cea mai mică distanţă faţă de Soare - pe orbita sa din jurul astrului, pe care o parcurge în 6,5 ani, iar sonda spaţială europeană Rosetta continuă să o însoţească în periplul ei cosmic.

    Cometa "Ciuri" a ajuns la periheliu joi, la ora 17.03 (ora României, n.r.), în momentul în care se afla la o distanţă de 186 de milioane de kilometri de Soare - o distanţă care o plasează între orbitele planetelor Terra şi Marte, potrivit BBC.

    Cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) continuă să studieze cometa pe măsură ce ea se încălzeşte şi se apropie de Soare.

    "Ciuri" a lăsat în urma ei un nor mare de praf şi gaze cosmice, inclusiv un jet de particule impresionant, pe 29 iulie.

    Imagini cu acea ejecţie spectaculoasă - cel mai strălucitor jet de particule fotografiate până acum de aparatele de la bordul sondei Rosetta - au fost publicate joi de ESA.

    "De obicei, jeturile sunt destul de slabe în comparaţie cu nucleul şi aveam nevoie să modificăm contrastul imaginilor pentru ca ele să devină vizibile - însă acesta este mai strălucitor chiar şi decât nucleul cometei", a explicat Carsten Guettler, membru al echipei de savanţi care se ocupă de camerele de filmat Osiris de la bordul sondei, în cadrul Institutului Max Planck din Germania.

    Materialele ejectate în spaţiu de comete, pe măsură ce acestea devin tot mai active în urma apropierii de Soare, alcătuiesc acel element care le este caracteristic - coada cometei -, vizibil adeseori pe cerul nocturn.

    Jetul ejectat de "Ciuri" pe 29 iulie, cauzat de transformarea fragmentelor de gheaţă în vapori, a fost deosebit de strălucitor, dar scurt. Trei fotografii, efectuate la un interval de 18 minute între ele, au captat pe peliculă aceste eveniment.

    O astfel de activitate tumultuoasă nu coincide întotdeauna cu periheliul, întrucât creşterea temperaturii de la nivelul scoarţei cometei este graduală.

    "Creşterea fluxului solar între astăzi, mâine şi poimâine este aproape imposibil de măsurat", a spus, joi, Mark McCaughrean, consultant ştiinţific pentru ESA.

    Acelaşi cercetător a asemănat periheliul cu solstiţiul de vară, care nu reprezintă cea mai fierbinte zi de vară de pe Terra.

    "Pe Terra există un decalaj termal, iar acest lucru este valabil şi pe comete. Chiar dacă a atins maximul de expunere solară, cometa nu a ajuns încă la maximul ei de activitate. Nu ştim cu exactitate când va fi acel vârf de activitate. Nimeni nu a făcut acest lucru vreodată", a explicat Mark McCaughrean.

    În urmă cu un an, pe 6 august 2014, sonda Rosetta a ajuns în apropiere de cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko. În lunile care au urmat, sonda spaţială europeană a rămas pe orbita cometei, efectuând diverse manevre de apropiere şi de îndepărtare, până când a ajuns la distanţa minimală de 30 de kilometri faţă de cometa "Ciuri", un corp cosmic din gheaţă, alcătuit din două bucăţi rotunde, care îi dau o formă de raţă.

    În ultimele luni, însă, creşterea în intensitate a jeturilor ejectate în jurul cometei au obligat sonda Rosetta să se îndepărteze de "Ciuri".

    "Ne-am retras până la o distanţă de peste 300 de kilometri. Întrucât activitatea cometei a crescut, monitorizăm în mod constant imaginile transmise de camerele de navigaţie cosmică. Iar inginerii au îndepărtat preventiv vehiculul spaţial. Activitatea cometară va continua să crească în intensitate după periheliu, aşadar, cel mai probabil, vom îndepărta sonda şi mai mult - şi, apoi, o vom apropia din nou. Probabil, până la sfârşitul anului, vom readuce sonda mai aproape, până la o distanţă de 10-30 kilometri. În acel moment, vom vedea mai bine ce s-a schimbat la suprafaţa cometei", a spus profesorul McCaughrean.

    Între timp, robotul Philae, continuă să se afle pe suprafaţa cometei, dar nu mai comunică date către sonda Rosetta.

    Philae, un robot-laborator, a realizat pe 12 noiembrie 2014 o premieră istorică, ajungând, la finalul unei coborâri controlate, pe nucleul cometei 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită "Ciuri", după o călătorie de 10 ani în spaţiu, la bordul sondei Rosetta. Structura sa a avut însă de suferit întrucât, după ce a efectuat două salturi pe suprafaţa corpului ceresc, Philae s-a poziţionat într-o zonă lipsită de lumină, iar bateriile sale solare s-au descărcat.

    Totuşi, Philae a reuşit să colecteze o serie de date ştiinţifice fără precedent, despre care savanţii de la Centrul Aerospaţial din cadrul Agenţiei Spaţiale Germane (DLR) au spus că sunt "uluitoare".

    Potrivit Agenţiei Spaţiale Germane (DLR), instrumentele de la bordul robotului Philae au găsit deocamdată 16 tipuri de molecule organice, inclusiv 4 care nu au fost niciodată întâlnite pe comete.

    După şapte luni de hibernare, Philae s-a "trezit", pe 13 iunie. De atunci, robotul încearcă să stabilească o comunicare satisfăcătoare cu sonda Rosetta, care o însoţeşte pe "Ciuri" în periplul ei prin spaţiu, dar rămâne la o distanţă destul de mare de aceasta, pentru a nu fi atinsă de jeturile de gaze şi praf emise de cometă. Cercetătorii europeni nu ştiu cu certitudine dacă vor reuşi vreodată să restabilească o astfel de comunicare între Philae şi Rosetta.

    Cercetătorii speră că eşantioanele obţinute prin forare de către robotul Philae vor oferi o serie de detalii despre felul în care planetele - şi, poate, chiar viaţa - au evoluat. Rocile şi gheaţa din care sunt alcătuite cometele conservă în interiorul lor străvechi molecule organice, la fel ca o "capsulă a timpului".

    Lansată în 2004, misiunea Rosetta a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) este dedicată aflării mai multor date despre originile Sistemului Solar, iar robotul Philae are ca misiune colectarea unor molecule organice care ar fi putut să joace un rol determinant în apariţia vieţii pe Terra. Cometele sunt cele mai primitive corpuri cereşti din Sistemul Solar. Sonda Rosetta a trimis deja primele imagini realizate vreodată ale suprafeţei unei comete.

    În septembrie 2016, Rosetta ar trebui să efectueze o coborâre în spirală pe cometă, să realizeze numeroase fotografii, până în momentul prăbuşirii pe corpul ceresc, care va pune capăt acestui experiment ştiinţific.

    Plasarea unui robot pe o cometă aflată la o distanţă de peste 500 milioane de kilometri de Terra reprezintă o premieră în istoria explorării spaţiale şi un punct culminant al unei misiunii care a început în urmă cu 20 de ani.

    Cu un cost total de 1,3 miliarde de euro, echivalentul a trei avioane Airbus 380, misiunea Rosetta a mobilizat aproximativ 2.000 de cercetători pe parcursul a 20 de ani. Peste 50 de companii din 14 ţări europene şi Statele Unite ale Americii au participat la fabricarea acestei sonde spaţiale.

  11. #911
    Reply in Did you know that

    Pluton este gata să apară în prim plan.

    La 14 iulie, nava spaţială New Horizons va zbura pe lângă Pluton. Obiectul îndepărtat a fost retrogradat de la o planetă la o planetă pitică în 2006, dar acest fapt nu diminuat din strălucirea misiunii care marchează începutul unei noi frontiere de explorare.

    După ce a călătorit nouă ani aproape 5 miliarde de kilometri prin spaţiu, o navă spaţială de mărimea unui pian a dat primele vederi de înaltă rezoluţie a planetei pitice care este de dimensiunea a două treimi din luna noastră.

    Nimeni nu ştie ce va dezvălui întâlnirea cu Pluto, posibil o suprafaţă de gheaţă care va semăna cu o versiune extremă a Antarcticii, munţi acoperiţi de zăpadă, creste abrupte şi stânci falnice de gheaţă.

    Ce speră New Horizons să descopere?

     

    Până în prezent oamenii de ştiinţă aveau puţine detalii despre suprafaţa lui Pluton. Nava spaţială New Horizons marţi va fi la o distanţă de 12 500 de kilometri, la cel mai apropiat punct de Pluton. Imaginile pe care le va face vor dezvălui dacă există vârfuri înalte şi depresiuni adânci sau mai degrabă o topografie ondulată pe Pluton.

    New Horizons a observat deja semne de o calotă glaciară. Pe Pluton este atât de frig încât azotul pe care îl respirăm pe Pământ, aici este prezent sub formă de gheaţă, posibil are o atmosferă rarefiată de azot.

    Dacă atmosfera va fi prezentă, nava spaţială va preleva şi măsura ce cantitate se pierde în spaţiul cosmic.

    De asemena zborul pe lângă Pluton ar putea dezvălui prezenţa unor componenţi chimici: deşi neonul este un gaz de pe Pământ, el ar putea persista ca lichid pe Pluto, până e şi posibil să curgă ca râuri pe suprafaţa planetei. Azotul din atmosferă ar putea cădea ca zăpada.

    O altă întrebare ţine de luminozitatea lui Pluton care se schimbă atât de mult – mai mult decât la oricare lume din afară privită de noi. O privire îndeaproape ar putea dezvălui procesele planetare nevăzute anterior.

    Prin compararea compoziţiei celei mai mari luni a lui Pluton, Charon, numită după barcagiul care transporta morţii în infern la Romani, echipa speră să afle mai multe despre relaţia dintre aceste două lumi.

     

    New Horizons de asemenea, speră să afle mai multe despre alte luni mai mici: Styx; numită după râul care separă lumea celor vii şi celor morţi; Nix, zeiţa nopţii; Cerber, câinele iadului cu trei capete; şi Hydra, creatură şarpe cu multe capete, toate inspirate din mitologia greacă.

    Fie ceresc sau diabolic, Pluton şi lunile sale sunt considerate că provin dintr-o regiune exterioară a sistemului solar cunoscut aşa ca Centura Kuiper, care este casa a sute şi mii de obiecte de gheaţă. Vorbind în aprilie la un briefing NASA, Profesorul Hal Weaver, un om de ştiinţă a misiunii de la Universitatea Johns Hopkins a declarat reporterilor că misiunea ar permite oamenilor de ştiinţă să cerceteze atent un nou ţărâm misterios

  12. #912
    Reply in Relaxation & Entertainment

    In cadrul celui mai amplu studiu realizat vreodată despre experienţele la limita morţii, cercetătorii au aflat detalii interesante despre ce se întâmplă după ce inima şi creierul nu mai funcţionează.

    Studiul, început în anul 2008, a implicat peste 2.000 de oameni care au suferit un stop cardiac, pacienţi din 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria.

    Aproximativ 40% dintre cei care au supravieţuit au declarat că au fost constienti cand erau in perioada de moarte clinica , adică inima lor nu mai bătea.

    Medicul Sam Parnia, autorul studiului, spune că după ce inima nu mai bate, există un interval de aproape 3 minute în care mai există o formă de conştienţă, deşi creierul nu mai funcţionează după primele 30 de secunde de stop cardiac.

    „Nu există o clipă a morţii. Moartea începe când se opreşte inima şi este un proces care continuă o perioadă”, precizează Parnia.

    Cercetătorii au aflat durata acestui interval datorită unui pacient care a supravieţuit unei experienţe la limita morţii. El a spus că a auzit aparatul de resuscitare folosit de medici, care bipăia la un interval de 3 minute. Acel pacientul auzise de două ori sunetul.

    În plus, tot ce descrisese bărbatul se întâmplase în realitate în perioada în care medicii au încercat să-l salveze.

    Sam Parnia crede că mulţi pacienţi au experienţe la limita morţii în timpul unui stop cardiac, dar unii dintre ei nu-şi mai pot aminti din cauza medicamentelor pe care le primesc.

    Proiectul condus de Sam Parnia se numeşte Aware şi a fost lansat în 2008. Până acum au fost analizaţi peste 2.000 de pacienţi, dintre care 330 au supravieţuit stopului cardiac.

  13. #913
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Rămăşiţele unui dinozaur carnivor aparţinând unei specii necunoscute până în prezent au fost descoperite în vestul Venezuelei, potrivit unei cercetări publicate miercuri în Royal Society Open Science, savanţii fiind de părere că ar fi vorba despre strămoşul lui Tyrannosaurus Rex, transmite Reuters.

    Animalul, care avea circa 1,5 metri lungime, ar fi trăit în urmă cu 200 de milioane de ani şi prezenta "caracteristici unice ale articulaţiei tibiei (cel mai mare şi mai rezistent os al gambei, conectând femurul cu oasele piciorului, n.r.)", potrivit articolului publicat de cercetători.

    Rămăşiţele unui şold şi al unei tibii aparţinând animalului din noua specie, numită Tachiraptor admirabilis, au fost descoperite după 20 de ani de cercetare.

    "Numele generic al dinozaurului vine de la Tachira, statul venezuelean unde a fost găsită fosila, iar raptor (termen în limba latină care înseamnă "jefuitor", n.r.) este adăugat ca referinţă la comportamentul probabil de prădător al animalului", potrivit articolului citat de Reuters.

    "Epitetul folosit (în denumirea speciei, n.r.) vine să onoreze «Campania Admirabilă» a lui Simon Bolivar, în timpul căreia oraşul La Grita, localitatea unde au fost identificate fosilele, a jucat un rol strategic", precizează cercetătorii. Campania militară a lui Simon Bolivar, din iunie 1813, a eliberat o mare parte din America de Sud de sub controlul spaniol.

    Oamenii de ştiinţă spun că dinozaurii din specia Tachiraptor admirabilis au trăit în prima parte a erei jurasice şi ar putea fi strămoşii speciei Tyrannosaurus Rex.

    Savanţii speră ca excavările ulterioare în regiunea alcătuită mai ales din roci vulcanice să ducă la descoperirea de noi fosile.

  14. #914
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Jarbas Agnelli, de profesie a văzut o fotografie cu nişte păsări care stăteau pe firele de curent electric şi a avut o idee ingenioasă: să transforme poziţia păsărilor în note muzicale şi să audă cum sună melodia.

    Bărbatul a înlocuit firele electrice cu portativul şi fiecare pasăre cu o notă muzicală.

    Rezultatul final este impresionant.

     

  15. #915
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Un studiu recent arată că infidelitatea unei persoane poate fi depistată cel mai bine de oamenii străini, prin simpla observare a modului în care se comportă cuplul.

    Cercetarea a fost coordonată de Nathaniel Lambert, profesor la Brigham Young University.

     El şi echipa lui au folosit ca voluntari 51 de studenţi de la  Florida State University, alături de partenerii lor. Fiecare persoană a completat un chestionar în care a scris sincer dacă este sau nu fidel în relaţie.

    Apoi fiecare cuplu a fost filmat în timpul unui test: un partener trebuia să deseneze ceva legat la ochi şi ajutat de celălalt.

    Ulterior, înregistrarea, care dura doar 4 minute, a fost arătată la 6 străini, care erau apoi întrebaţi care persoană pare să îşi înşele partenerul.

    În mod surprizător, intuiţia străinilor a fost foarte corectă, fiind confirmată de chestionarele completate de voluntari.

    Ca să fie siguri, cercetătorii au repetat experimentul, apelând la alte 43 de cupluri şi la alţi 5 străini. Rezultatele au fost similare.

    Desigur, străinii nu ghiceau chiar de fiecare dată cine este infidel partenerului, dar intuiţia lor depăşea simpla coincidenţă.

    Studiile vor continua, pentru că experţii vor acum să afle ce anume îi dă de gol pe oamenii infideli şi cum reuşesc străinii să observe corect acest aspect.

  16. #916
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Astronomii de la Caltech au descoperit, cu ajutorul unui instrument extrem de performant al NASA - Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR) – un obiect spaţial care i-a uluit, întrucât s-a dovedit a fi ceva cu totul neaşteptat: un pulsar - o stea neutronică rotitoare extrem de densă – dar care are o energie cu mult mai mare decât se credea.

    Descoperitorii au declarat că nu au mai văzut niciodată aşa ceva; cu toţii credeau că un obiect spaţial care emite atât de multă energie nu poate fi decât o gaură neagră.

    Dar obiectul, situat în galaxia Messier 82 (M 82, zisă şi galaxia „Trabuc”) s-a dovedit a fi, în realitate, un pulsar – un vestigiu extrem de dens al unei stele explodate, ce se roteşte şi emite energie. 

    Este cel mai luminos pulsar descoperit vreodată, de 100 de ori mai luminos decât sugerează calculele pentru un pulsar cu asemenea masă; el intră în categoria aşa-numitelor surse ultraluminoase de raze X (ultraluminous X-ray source - ULX). Descoperirea a fost prezentată în jurnalul Nature.

    Şi alte obiecte de tipul ULX, despre care s-a crezut că nu pot fi decât găuri negre, datorită cantităţii uriaşe de energie pe  care o emit, ar putea fi de fapt pulsari, spun oamenii de ştiinţă. Descoperirea deschide aşadar un câmp nou, foarte larg şi incitant, de cercetare.

  17. #917
    Reply in Chat & Socialize

     

    Majoritatea relaţiilor dintre doi indivizi încep printr-o atracţie erotică puternică, susţine psihoterapeutul Maria Verdi. După ce nevoile sexuale sunt satisfăcute, sentimentele celor doi parteneri capătă profunzime. Totuşi, de foarte multe ori, partenerii înţeleg în mod diferit această transformare. 

    “După o perioadă de timp, ceea ce rămâne în relaţie este dragostea, după ce facem dragoste. Acesta este marele test al tuturor cuplurilor, cât de profundă rămâne relaţia când atracţia erotică se diminuează. Chimia sexuală este cea care formează cuplurile, dar ea este doar o parte din relaţia de lungă durată”, afirmă psihologul.

    Emoţiile negative sunt cele care ucid intimitatea şi pasiunea din viaţa de cuplu. Conflictele care rămân nerezolvate sunt cele care fac ca dorinţele sexuale să dispară. Ruşinea, sentimentul de vinovăţie cu privire la sexualitate care pot proveni din copilărie sau din relaţiile anterioare care au sfârşit prost, alături de resentimente, mânie şi dispreţul faţă de partener, sunt elemente care blochează desfăşurarea normală a vieţii intime a partenerilor.  

    Există situaţii când oamenii îşi displac, pur şi simplu trupul şi nu se acceptă aşa cum sunt. Acest gen de atitudine faţă de propria persoană conduce şi la blocaje de ordin sexual. Alături de părerea proastă despre sine, sentimentul de vinovăţie distorsionează viaţa sexuală, pentru că acesta se bazează pe teama de a nu răni sau dezamăgi partenerul. 

    “Studii recente arată că doar 60% dintre femei se simt satisfăcute sexual, comparativ cu 80% dintre bărbaţi. Prea multe femei se simt vinovate dacă spun că nu sunt satisfăcute, sau dacă cer preludiul, de altfel necesar relaţiei intime. La fel, mulţi bărbaţi se simt vinovaţi sau ruşinaţi să ceară soţiei satisfacerea fanteziilor erotice. Ca urmare, îşi blochează nevoile sexuale, se focusează pe alte activităţi, apelează la autosatisfacere sau îşi găsesc satisfacţia în extraconjugal”, afirmă Maria Verdi.

    Relaţia de cuplu este, de asemenea, afectată şi de apariţia bolilor, de consumul unor anumite medicamente, de stres, depresii, anxietăţi sau nesiguranţa zilei de maine. Toate aceste lucruri conduc la scăderea libidoului, deci, implicit, afectează latura de natură sexuală. 

    Cuplurile care trec prin asemenea perioade trebuie să înveţe să identifice nevoile fiecărui membru al cuplului, pentru că fiecare individ are nevoi diferite. Comunicarea este cheia pentru o relaţie reuşită, în care fiecare dintre parteneri se simte bine. Dacă unul dintre parteneri este nevoit să facă rabat de la nevoile şi dorinţele sale pentru a le satisface pe ale celuilalt nu este în regulă. Într-un cuplu trebuie să existe un echilibru, dacă acest lucru nu se realizează, atunci relaţia se va destrăma. 

    În ceea ce priveşte viaţa sexuală, partenerii ar trebui să se îngrijească de aspecte care ţin de sănătate, care contribuie la creşterea libidoului, în definitiv, la motivaţia de a face dragoste. Se recomandă să avem mai multă grijă ce mâncăm, să ne odihnim suficient, să tăiem din timpul petrecut pe internet şi să încercăm să ne relaxăm şi să comunicăm cu partenerul. 

    Un pas important în renaşterea vieţii de cuplu este acela de a încerca să vedem calităţile partenerului, să ne gândim la ceea ce face el bine şi ce lucruri bune ne aduce în viaţă. Trebuie să încercăm să găsim fericirea în relaţia noastră, pentru că acest lucru conduce şi la împlinirea din punct de vedere sexual.

  18. #918
    Reply in Chat & Socialize

     

    Am deschis sticla de vin. Torn în pahare, îmi aprind o țigară și-o aud, din senin, cum îmi spune:

     

    – Dacă femeile s-ar schimba, bărbații vor fi obligați să o facă și ei!

     

    – Nu-nțeleg. La ce te referi? o întreb curios.

     

    – Dacă toate femeile ar fi doamne cu principii solide, n-ar mai exista toți mitocanii de care ne plângem astăzi. Când îi dai aripi porcului, fii sigură că va zbura!

     

    – Care-i legătura dintre doamne cu principii și mitocani?

     

    – Una extrem de simplă: bărbatul face și femeia tace. Tace ca proasta în loc să-i spună dobitocului să-i transmită lu’ ta-su’ că a crescut un idiot. În loc să pună piciorul în prag, femeia își pune mâinile la urechi și se face că nu mai aude. Ș-uite așa se învață prost bărbatul, așa devine mitocan și perpetuează mitocănia în lumea lor. Dacă o să am un fiu, am să-i explic că dacă vrea doamne, mai întâi trebuie să fie el domn. Iar dacă voi avea o fată, îi voi spune că trebuie să aibă principii dacă visează să întâlnească bărbatul viselor ei. În caz contrar, să nu-i aud că se plâng, că o merită din plin!

     

    – Exagerezi puțin, îi spun eu. Nici femeia nu se lasă mai prejos, așa că nu mai da vina doar pe bărbat.

     

    – Nu spun că n-ai dreptate, dar n-ai să vezi prea des femei care să bată bărbați, care să vină acasă mirosind a borhot și cu chef de scandal, care să adoarmă de la aburii alcoolului uitând că trebuie să-i pregătească pe copii pentru a doua zi, care să se uite la telenovele și să nu-și ajute bărbatul. Femeia, de cele mai multe ori, greșește când minte sau se răzbună – atunci e sub influența prostiei.

     

    Îmi mai aprind o țigară. O ascultam. Voiam să înțeleg ce spune.

     

    – Dacă femeile s-ar schimba, bărbații chiar n-ar avea încotro. Ori ar deveni tipi cu bun simț și maniere, ori ar muri singuri. Și nu cred că este vreunul care să moară singur, nealintat de mâna femeii.

     

    Simt nevoia să intervin.

     

    – Dă-mi voie să-ți spune ceva, draga mea. Sunt de acord cu tine, dar nu vezi și o altă latură. Dacă femeile s-ar schimbat și n-ar mai dezamăgi bărbați, nu și-ar mai crea singure o imagine și-o reputație ce lasă de dorit, majoritatea bărbații nu ar mai avea ce condamna. Desigur, vor fi câțiva care, indiferent de situație, vor găsi pretexte să înjosească femeia. Oricât am încerca să negăm, depindem unii de alții.

  19. #919
    Reply in Chat & Socialize

     

    Fă-o să urle de plăcere, nu de draci. Fă-o să urle pentru că-i tremură picioarele și-i udă, nu pentru că i-ai călcat sufletul în picioare. Cu alte cuvinte, dă-i orgasme, nu bătăi de cap. Fă-o să-și muște buzele pentru că-i place prea mult, nu pentru că se abține să nu-ți spună vreo două.

     

    N-o ține-n puf, ci-n brațe – o femeie matură nu îți cere să-i face pe plac, ci s-o faci să se simtă-n siguranță. N-o ține din scurt, pentru că femeii îi place să fie lungă – libertatea, la asta mă refer. Fii domn și nu lăsa femeia să stea-n picioare, ci oferă-i locul la tine-n suflet.

     

    Fă-o să urle de ciudă că-ți simte lipsa, nu că ți-a zis ”Bună!” și te-a primit în viața ei. Așa cum am mai spus, o femeie trebuie făcută să urle de plăcere, nu de draci, bărbate! Ține-o-n suspans, nu-n corzi. Ține-o de mână, nu-n pumni. Că-i păcat să strici frumusețea! Mai trage-i câte-o palmă – ușor și peste fese când o privești din spate. Altfel, este exclus s-o lovești.

     

    Dezbrac-o când se încinge atmosfera și-mbrac-o când afară-s gradele puține. Să ai grijă de ea așa cum ai de tine, așa-i frumos! Dacă urlă și spune că mai vrea, mai dă-i. Dacă urlă de draci, împac-o, nu pune inutil paie pe foc. Nu de alta, dar s-ar putea să se ducă cu altul care știe cum să o seducă.

     

    Gâdilă-i pielea cu respirația ta, dar nu-i zgândări piticii cu inepțiile tale. Doar ești matur și nu-ți arde de prostii, nu? Arde-o în pat, nu la suflet, pentru că un suflet ars își revine cu greu. Dacă-ți spune că o omori, sper că din cauza plăcerii-ți spune asta, nu pentru că-i ai gâtul între mâini.

     

    Când ai în față femeia pe care simți că o iubești, nu rata nicio ocazie să-i arăți ce simți. Iar când ai în față o femeie căreia vrei doar să i-o pui, nu rata nicio ocazie să fii domn și să te țină minte. În sensul pozitiv să te țină minte, desigur!

     

    Așadar, dă-i plăcere pe pâine, nu draci la pachet![

  20. #920
    Eroina de sub pielea mea
    Reply in Chat & Socialize

    Eroina de sub pielea mea

     

     

    Desigur, evident, am fost inspirat de băieții ăia mișto de la Carla’s Dream. Nu este niciun secret. Apropo, bravos băieți! La mai multe!

     

    Eroină este acea femeie care-ți fute întreaga ființă, dar, în loc să pui stop, ceri din ce în ce mai mult, cu fiecare zi ce trece. Este cea care te face să îngenunchezi, dar nu pentru a te supune, ci pentru a-i face poftele. Cu limba. Și care niciodată nu rămâne datoare, ba chiar dă și-n plus. Eroină este cea care își pune pe fugă tot sângele și-l dirijează când la creier, când la suflet, când la penis. Cu o simplă atingere, privire ori vorbă. Că știe să facă treaba bună!

     

    Eroina te face să-ți bagi piciorul în restul femeilor și să fii doar al ei. Fără flirturi, fără ascunzișuri, ci asemenea unei cărți deschise pe care o citește cu maximă plăcere și sete. Că eroinei îi este sete de bărbatul ei – sete să-l cunoască, să-l privească, să-l simtă, să-l atingă peste tot.

     

    Eroină-i acea femeie pentru ca ești dispus să plătești, nu cu bani, ci cu întreaga ta ființă. Acea femeie în ale cărei mâini îți pui sufletul și ești sigur că nu-l va scăpa ca fraiera pe caldarâm.

     

    Eroina-ți trezește fanteziile, dar și mintea. Și-ți deschide ochii. Totul fără să-ți dai seama, că știe să opereze insesizabil. Doar este inteligentă și vicleană, dar totul pentru binele tău și-al ei. Într-un cuvânt al vostru.

     

    Tot eroină-i și cea care rămâne lângă bărbatul ei chiar și în cele mai negre vremuri ale acestuia. Care nu se teme să lupte, ba chiar luptă până la sânge, până la epuizare. Este cea care înțelege că este și ea responsabilă de fericirea bărbatului cu care împarte masa, casa, patul, viața. Și eroina nu-i o bătaie de cap, ci una de inimă.

     

    Nu în ultimul rând, fiecare zi, lângă ‪eroina ta, înseamnă să crești doza de drog ce-i poartă numele.

     

    Dați ‪‎play și iubiți-vă și-n pat, și-n suflet ‪‎eroinele.