Back to FRONTEX-'s profile
FRONTEX-

Posts by FRONTEX-

2,996 posts

  1. #1201
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Antibioticele contribuie la propagarea bacteriilor din familia salmonela, în cazul unor populaţii de animale, provocând creşterea riscurilor nebănuite privind fermele unde aceste medicamente sunt folosite intensiv pentru susţinerea creşterii rapide a animalelor, potrivit unui studiu citat de AFP.[/color]

    Aceste animale, numite "super-propagatoare", sunt de fapt un număr mic de gazde infectate care răspândesc majoritatea infecţiilor, precizează cercetătorii al căror studiu a fost publicat, luni, în Proceedings of the National Academy of Sciences din Statele Unite.

    "Super-propagatorii" din rândul animalelor au fost asociaţi cu anumite tipuri de bacterii din familia salmonela şi cu bacteria Esterichia coli, care provoacă, în rândul oamenilor, toxiinfecţii alimentare care duc, anual, în Statele Unite, la 19.000 de spitalizări şi la aproape 400 de decese.

    Denise Monack, profesoară de microbiologie la Universitatea Stanford din California, a studiat, alături de alţi cercetători, transmiterea infecţiei cu salmonela typhimurium la şoareci, în încercarea de a afla care sunt caracteristicile indivizilor "super-propagatori" în raport cu alţi indivizi din acelaşi grup de animale.

    În acest sens, savanţii au infectat intenţionat rozătoarele cu bacteria din familia salmonela şi au analizat rata de prezenţă a agentului patogen în fecalele şoarecilor.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit că indivizii "super-propagatori" răspândesc un mare număr de bacterii prin intermediul excrementelor, calea de infectare cea mai răspândită, fără să prezinte vreun simptom al infecţiei. Acest grup de animale reprezenta 30% dintre rozătoarele infectate.

    După tratamentul cu antibiotice, şoarecii responsabili de cea mai mare rată de propagare a infecţiei au prezentat probleme intestinale ca şi celelalte rozătoare, dar nu au prezentat alte semne ale infecţiei, comparativ cu grupul de control.

    De fapt, antibioticele au avut efectul contrar faţă de cel aşteptat în cazul "super-propagatorilor", menţinându-le o stare de sănătate bună, în timp ce numărul de bacterii răspândite prin intermediul excrementelor a fost egal sau mai mare decât înainte de administrarea medicamentelor.

    În cazul celorlalţi şoareci, după tratarea cu antibiotice, aceştia au răspândit mai puţini agenţi patogeni prin fecale, ceea ce i-a făcut mai puţin contagioşi, au explicat cercetătorii.

    Savanţii nu au fost însă în măsură să explice motivele apariţiei acestor diferenţe care ar putea să fie prezente şi în cazul oamenilor.

    "În loc să vedem sistemul imunitar al acestor animale reacţionând pentru a combate prezenţa bacteriilor, se pare că acesta mai degrabă a ignorat prezenţa agenţilor patogeni", a spus Denise Monack.

    "Este ca şi cum celulele imunitare ale acestor animale au fost reprogramate şi nu mai răspund le fel semnalelor inflamatorii din intestinele animalelor", a explicat cercetătoarea.

    Singura metodă de a afla dacă un animal sau o persoană este un "super-propagator" de agenţi patogeni este analiza excrementelor, o procedură foarte laborioasă, mai ales în cazul animalelor.

    Dar cercetătorii de la Stanford au descoperit că sistemul imunitar al "super-propagatorilor" este diferit, ceea ce ar putea deschide calea spre realizarea de teste sangvine mult mai practice pentru identificarea acestor indivizi.

    "Dacă vom putea afla mecanismul responsabil pentru acest răspuns atenuat al sistemului imunitar în cazul «super-propagatorilor», vom putea, probabil, să controlăm simptomele persoanelor care suferă de inflamaţia cronică a intestinelor, cum este cazul pacienţilor care suferă de boala Crohn", a mai spus profesoara Denise Monack.

  2. #1202
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Particule de materie neagră au fost detectate în premieră de oamenii de ştiinţă de la o universitate din Marea Britanie, care afirmă că acest tip de particule, extrem de greu de captat, provin din centrul Soarelui, informează dailymail.co.uk.

    Cercetătorii au descoperit un tip de particule - despre care se crede că ar alcătui materia neagră - călătorind prin spaţiu, venind de la Soare şi îndreptându-se spre Terra. Ei consideră că acele particule ar indica faptul că materia neagră este produsă în centrul tuturor stelelor care seamănă cu Soarele.

    Descoperirea a fost realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Leicester, din Marea Britanie, cu ajutorul telescopului spaţial XMM-Newton.

    Ceea ce au descoperit cercetătorii a fost "semnătura" lăsată de particulele denumite "axioni" în drumul lor parcurs între Soare şi Terra.

    Cercetătorii au identificat astfel o sursă stranie de raze X în câmpul magnetic al Terrei. După ce au eliminat toate celelalte surse posibile, inclusiv celelalte stele şi galaxii, o singură explicaţie a rămas valabilă: semnalul reprezintă rezultatul conversiei axionilor în fotoni, în momentul în care pătrund în câmpul magnetic terestru.

    Axionii reprezintă particule elementare ipotetice despre care se crede că alcătuiesc, cel puţin parţial, materia neagră.

    Existenţa materiei neagră a fost explicată printr-o serie de teorii care se bazează pe observarea efectului gravitaţional pe care aceste particule le au asupra stelelor şi galaxiilor.

    Potrivit oamenilor de ştiinţă, materia neagră reprezintă aproximativ 85% din totalul materiei existente în Univers şi conferă acestuia structura sa actuală.

    Dacă rezultatul va fi confirmat, el va marca prima detectare din istoria astronomiei a materiei neagră.

    Centrul Soarelui este extrem de fierbinte şi dens şi trece în mod continuu printr-un proces de fuziune nucleară.

    Din cauza temperaturilor şi a densităţii extreme, centrul Soarelui are potenţialul de a genera astfel de particule "exotice" precum axionii.

    Deşi au fost deja definiţi prin diverse teorii, existenţa lor a rămas greu de dovedit.

    Studiul care a anunţat această descoperire a fost coordonat de profesorul George Fraser, care a decedat în luna martie din acest an.

    Ceea ce reprezintă mai exact axionii rămâne însă un mister. Se ştie că aceste particule au masă, întrucât materia neagră are efecte gravitaţionale asupra corpurilor cereşti.

    "Ei reprezintă cel mai probabil alte aspecte ale fizicii subatomice, care nu sunt deocamdată pe deplin înţelese", a explicat profesorul Martin Barstow, preşedintele Societăţii Astronomice Regale din Marea Britanie.

    Potrivit aceluiaşi profesor, nu este clar dacă toată materia neagră provine din stele.

    Este foarte probabil ca această materie să aibă mai multe surse - inclusiv Soarele.

  3. #1203
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Persoanele trecute de 30 de ani, care lucrează foarte mult timp la calculator, pot dezvolta sindromul tunelului carpian, o afecţiune care se manifestă prin amorţirea degetelor şi chiar prin imposibilitatea de a mai ţine obiecte în mână.

    Primul semn care ar trebui să vă trimită la medic, pentru un control, este amorţirea unei mâini, timp de câteva luni, constant.

    Medicul ortoped Mihai Râşcu a declarat pentru Digi 24 că primele simptome apar noaptea, în somn, când involuntar începem să flexăm pumnul.

    Medicul va pune diagnosticul în baza unei analize numită electromiografie. El poate prescrie apoi gimnastică medicală şi medicamente antiinflamatoare.

    Dar, dacă nu cereţi ajutor la timp, boala se va agrava şi veţi începe să scăpaţi obiectele din mână. În acest stadiu al afecţiunii, nervii sunt afectaţi şi musculatura începe să se atrofieze.

    Dacă pacientul a ajuns deja în această stare, singura soluţie este o intervenţie chirurgicală. În mod normal, recuperea este rapidă, dar dacă nervul a fost afectat o perioadă îndelungată, este posibil să fie nevoie de câteva luni pentru ca furnicăturile şi slăbiciunea musculară să dispară, spune doctorul Mihai Râşcu.

    Potrivit statisticilor, o persoană din 20 care lucrează frecvent la calculator poate să sufere de sindromul tunelului carpian.

  4. #1204
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Spre deosebire de atleţii moderni, care au o alimentaţie bogată în proteine, gladiatorii romani aveau o dietă bazată pe cereale şi consumau „băuturi pentru sportivi” făcute din oţet şi cenuşă, arată un studiu recent publicat în jurnalul Plos One.[/color]

    Studiind colagenul din oasele găsite într-un cimitir din epoca romană, cercetătorii de la MedUni – Viena au confirmat că alimentaţia gladiatorilor era practic vegetariană, aşa cum afirmau unele surse istorice.

    Au fost analizate 53 de schelete, dintre care 22 aparţineau unor gladiatori. Oasele au fost găsite într-un cimitir datând din secolul al II-lea e.n., din oraşul Ephesos (aflat pe teritoriul de azi al Turciei) care era, pe atunci, capitala provinciei romane Asia (Asiana) şi avea peste 200.000 de locuitori. [/b]

    Cercetătorii au studiat raportul unor izotopi stabili de carbon, azot şi sulf, care dau indicii asupra alimentaţiei, precum şi raportul dintre nivelul de stronţiu şi cel de calciu, care arată cât de mare a fost proprţia alimentelor de origine vegetală consumate de-a lungul vieţii.  

    În texte vechi există informaţii conform cărora gladiatorii ar fi avut o alimentaţie specială, compusă din cereale şi leguminoase, fiind numiţi „hordearii” – „mâncători de orz”.

    Cercetările specialiştilor de la MedUni au confirmat că gladiatorii consumau, ca bază a alimantaţiei, grâu şi orz, unii dintre ei mâncând şi leguminoase; mâncau, de asemenea, ovăz şi fructe uscate şi nu consumau carne.

    Rezultatele mai sugerează că aceşti luptători consumau o băutură „energizantă” făcută din oţet şi cenuşă de plante; cenuşa de plante, cu un conţinut mare de minerale, fortifica organismul şi ajuta la vindecarea leziunilor oaselor. Şi sportivii de azi iau suplimente de calciu şi magneziu pentru a ajuta la recuperarea după efort, au explicat cercetătorii. 

    Contrar modului în care şi-i reprezintă mulţi, gladiatorii nu ar fi fost zvelţi şi musculoşi, ci mai graşi decât atleţii de azi, astfel încât stratul de grăsime să-i ferească de răni grave.

  5. #1205
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Poate v-aţi întrebat care este dieta ideală, având în vedere că în ultimii ani sunt promovate diferite diete, unele mai echilibrate, altele foarte restrictive. Prin urmare, ce ar trebui să alegem: dieta vegană, pe cea vegetariană, cea mediteraneeană sau paleodieta?

    Răspunsul cercetătorilor este clar: niciuna! Nu ezistă o dietă ideală, dacă dorim să avem o alimentaţie sănătoasă.

    Matt Fitzgerald, care a publicat cartea Diet Cults, spune că ştiinţa a căutat să afle dieta ideală, dar cercetătorii au ajuns la concluzia că aşa ceva nu există, dimpotrivă.

    Oamenii sunt adaptaţi să consume alimente cât mai variate, iar istoria speciei noastre demonstrează că putem mânca orice fel de mâncare, în funcţie de resursele pe care le avem la dispoziţie. Nu există ceva anume care să ne facă rău în mod special şi care ar trebui eliminat din alimentaţie.

    Ca să afle secretul sănătăţii şi longevităţii, cercetătorii au analizat stilul de viaţă al persoanelor care au trăit foarte mult.

    Studiul 90+, realizat de cercetători de la Universitatea California-Irivine, a ţinut cont de dieta a mii de americani care au trăit peste 90 de ani.

    Coordonatorii studiului, Claudia Kawas şi Maria Corrada au observat uimiţi că aceste persoane nu fusese foarte preocupate de sănătatea lor.

    Bătrânii au spus că nu au avut niciodată o dietă restrictivă, dimpotrivă, mulţi dintre ei consumau zilnic câteva păhărele de alcool şi unii dintre ei fuseseră puţin supraponderali în ultima parte a vieţii.

    Prin urmare, dietele ar trebui folosite doar de persoanele care vor să slăbească. În acest caz, fiecare trebuie să aleagă regimul care i se potriveşte.

  6. #1206
  7. #1207
    Reply in Chat & Socialize

    Fiecare femeie s-a aflat sau se va afla pentru prima dată în același pat c-un bărbat. Și urmează să facă sex. Cunosc câtuși de puțin ce au în cap în acele momente.

     

    Unele abia așteaptă, de parcă ar aștepta trenul spre casă după o lungă perioadă petrecută departe. N-au niciun gând, se lasă conduse de moment, prind din mers cum stă treaba și, dacă au parte de un bărbat răbdător și cu puțină experiență, vor avea parte de o primă dată fericită. Poate și de-un orgasm – depinde de la caz la caz.

     

    Altele se tem de momentul în care el va fi în ea și vor începe să facă sex. Se tem că nu se vor ridica la nivelul așteptărilor, or, bărbatul care are așteptări de la o tipă virgină este prost. Nici maică-ta nu s-a așteptat să știi să vorbești încă din primul minut de după naștere, așadar nu fi idiot! N-o să știe să facă opturi, să se așeze corect în poziție, etc.. Va trebui să fii cel care o învață încet-încet cu ce se mănâncă. Asta dacă știi. Altfel, învățați împreună, ceea ce cred că e amuzant. În sensul bun, desigur.

     

    Unele se așteaptă ca prima dată să doară groaznic, altele să aibă cinci orgasme. Din puțina experiență cu astfel de femei, a fost undeva pe la mijloc adevărul. Nici n-a durut, nici n-a fost fenomenal pentru ea. Dar, am înțeles că, din nou, diferă de la caz la caz.

     

    Draga femeie, nu te aștepta la orgasme fizice când o faci pentru prima data, căci atunci e mai mult orgasm sentimental, senzație că-ți crește inima-n piept. Desigur, dacă vă iubiți. Dacă nu și o faci cu unul la întâmplare doar pentru a scăpa de  virginitate, nu te aștepta la mai nimic. Taci, fă ce ai de făcut, ridică-te și pleacă, iar apoi, a doua zi, vorbește-le prietenelor tale despre asta.

     

    Dar, niciodată, să nu te simți complexată de faptul că nu te pricepi. Serios, nu-i nimic, totul se învață. Bărbații, când au făcut-o prima dată, nu știau unde trebuie să se cazeze, dar noi suntem puțini mai încrezători. Pardon, mai nepăsători de ce impresie lăsăm, mai ales când nu ne pasă și vrem doar să bifăm primul succes.

     

    O să înveți și să domini, și să te lași dominată. Și să stai deasupra, și sub, și capră. O să înveți cum să-l ghidezi pentru a te simți bine și cum să-l faci să se simtă bine.

     

    Ia-ți timp să înveți și învață! E frumos când sexul nu este un simplu du-te-vino, ci o comunicare a trupurilor voastre.

  8. #1208
    Ce-Mi Oferi Și Ce-Ți Ofer?
    Reply in Chat & Socialize

    Mama mi-a spus mereu să-l “aleg pe unul care mă merită și are ce-mi oferi. ” Noi, femeile, tindem să ne înțelegem mult mai bine cu mamele după ce avem experiențe nasoale cu bărbații, să ne întoarcem la ele indiferent de relația pe care o aveam înainte și să le spunem că aveau dreptate. Pe de altă parte, sunt cei care întreabă “dar dacă tu vrei atâtea de la un bărbat, ce îi poți oferi?” sau, cu alte cuvinte, de ce ar trebui cineva să îți facă ție poftele.[/color]

     

    Sunt mulți imbecili care consideră că singurul lucru pe care femeile îl pot oferi este trupul. Această gândire m-a stăpânit și pe mine o lungă perioadă de vreme, până să realizez că sunt un om și nu doar un trup și, de asemenea, că bărbații pe care alegi să îi ai în jurul tău te vor trata exact așa cum te tratezi tu pe tine însăți; de aia nu o să vezi vreo problemă în asta la bun început. Adevăratul răspuns la întrebarea eponimă a articolului vine abia după ce treci peste această perioadă de obiectivizare, dacă e cazul.

     

    O femeie îți poate oferi alinarea, toată susținerea de care e capabilă pentru orice ai vrea să întreprinzi, se va dărui trup și suflet scopului pentru care luptați împreună, te va aștepta mereu cu o vorbă bună, te va încuraja, îți va oferi dragostea ei, gândurile ei și partea din ea pe care nu a văzut-o nimeni niciodată pentru că a păstrat-o pentru alesul inimii ei. Astea sunt doar câteva lucruri de care vei avea parte într-o relație cu o femeie pe care vei știi să o iubești și să o respecți. Au ele însă o valoare suficient de mare ca să echivaleze mașinile și casele pe care se presupune că toate ni le dorim în dar?

     

    Unii bărbați nu realizează că femeile nu sunt cumpărate cu lucruri materiale, ci răsplătite. Pentru tot ce face o femeie pentru tine, atât emoțional cât și fizic, tu ar trebui să îți dorești mai mult decât orice să o poți face la fel de fericită. Ea nu-ți va cere nicicând case și mașini, dacă te iubește cu adevărat și vrea să rămâneți împreună până la sfârșitul zilelor. Iubirea ta, ca bărbat, însă, trebuie susținută de fapte. Faptele pot fi reprezentate prin anularea unui plan de-al tău pentru a putea fi prezent la un eveniment mai important din viața ei sau un simplu cadou simbolic atunci când are o zi proastă și se așteaptă mai puțin.

     

    Poate că faptele ei nu pot avea o valoare materială la fel ca cele pe care ți le permiți tu, din diferite motive, dar îți garantez că un om care se simte apreciat va face mereu mai mult decât este așteptat de la el. Dacă stăm să calculăm lucrurile, să cuantificăm iubirea după numerele de pe o hârtie, această iubire e deja pierdută. Valoarea constă în sentimentele pe care le ai, mulțumirea ta sufletească și experiențele prin care treci alături de persoana iubită. De aceea, când problema este pusă – “ce-mi poți oferi tu mie?” trebuie în același timp să te gândești și la lucrurile pe care decizi să le investești în presupusa relație, cât și la așteptările pe care le ai: dacă vrei doar case și mașini, s-ar putea să le primești, însă valoarea ta se va reduce doar la acele obiecte, pe când dacă te aștepți să primești atât cât oferi și tu, pe lângă acele case și mașini, poți primi ceva ce banii nu vor putea cumpăra niciodată.

  9. #1209
    Când Ne Mai … ?
    Reply in Chat & Socialize

    Când ne mai vedem, la fel de dezbrăcați, să ne lăsăm suflete să-și povestească ofurile? Îmi place să te pot privi în ochi ș-apoi direct în suflet. Să-ți citesc în suflet ca-n palmă și să-ți ghicesc viitorul. Îmi place să-ți simt pielea fină, să-ți mângai spatele, umerii, fundul, sânii. Totuși, când ne mai vedem?

     

    Când ne mai vedem să ne jucăm ca doi copii de-a v-ați ascunselea? Să te pierd la mine-n suflet și să mă prefac neîndemânatic pentru că nu te găsesc. Te-aș găsi repede, căci te simt, îți simt tălpile cum îmi fug prin suflet, dar îmi place să te simt, așa că te las acolo. Totuși, de ceva vreme, nu ne-am mai jucat, deci când?

     

    Când ne mai vedem să te cert că mi-ai furat mintea? De atunci, tot la tine-mi stă. Și nu-i tocmai frumos să lași omul fără minte. Cred că de aici vine vorba aia: omul când se îndrăgostește, nu mai gândește. Că nu mai are cu ce. Deci, când ne vedem să mi-o dai înapoi?

     

    Când ne mai vedem să râdem cu poftă? Singur, nu-mi vine, iar dacă m-aș apuca să râd pe stradă, cu siguranță, lumea ar spune că-s demn de internat la spitalul de nebuni. Și le-aș da dreptate, căci ei nu știu că-s destul de nebun să te mai vreau. Cu tine, râd altfel și-mi place. Deci, pe când?

     

    Când ne mai vedem să facem dragoste? Nebună, pierduți printre așternuturi, de nici sufletele nu mai știu pe unde sunt. Îmi place când te am, și seara, și dis de dimineață. Și-mi place că-mi ții de urât la țigara de după ori la vinul de dinainte. Îmi place că sexul este încărcat de emoții, ceea ce rar mi-a fost dat să simt. Cu tine, interzisul devine cea mai mare plăcere pentru care merită să păcătuiești.

     

    Totuși, când ne mai …?

  10. #1210
    Reply in Chat & Socialize

    O să-ți spun cum poți să o zăpăcești pe femeia de lângă tine, să o faci să fie doar a ta, să fie fericită, atât de fericită încât nu mai are nevoie de nimic altceva înafară de tine.

     

    Intră-i în cap, fără să-și dea seama, și pune câte puțin din tine în fiecare gând de-ale ei. E treabă meticuloasă, dar dacă reușești să-ți duci munca la bun sfârșit, vei fi-n gândurile ei de dimineața până în următoare dimineață. În fiecare zi. Dacă reușești treaba asta, vei primi și tu tot ce ai nevoie – mesaje în care se intersează de tine, înțelegere când te îmbeți cu prietenii, sex de bună calitate.

     

    Intră-i și-n suflet. La fel de mișelește (sens pozitiv, oameni!). Fă-o să te simtă ca și cum ai fi în fiecare moment la câțiva centimetri de ea. Fă-o să simtă că ești singurul bărbat care-i înmoaie genunchii doar când o privește, fără a fi nevoit să transpire pentru a-i da o astfel de senzație. Asta se reglează mai mult din suflet. Intră-i adânc în suflet, cât de adânc poți și rămâi acolo preț de … o viață dacă asta-ți dorești. Determin-o să-și lege mâinile de bună voie pentru a nu te putea scoate din sângele ce-i aleargă nebunește prin trup de fiecare dată când se gândește la tine, te vede sau te simte.

     

    Nu-i neglija nici trupul. Mângâie-l cum știi tu mai bine. Atinge-o unde-i știi că-i place mai mult. Nu da înapoi, e femeia alături de care trăiești, așadar fă-i pe plac. Doar o iubești, nu? Dă-ți silința, astfel încât la final să fie prea obosită să-ți mai trăncăne despre prietenele ei care nu știu ce naibii au mai făcut. Fă-o să tacă datorită plăcerii, nu din alt motiv. Apoi, lasă-ți brațele să o cuprindă și să o strângă strâns la piept. Lasă-ți pieptul să-i fie pernă. Oferă-i liniște după plăcere. Oferă-i siguranță după plăcere. Oferă-i căldură după plăcere – o altfel de căldură.

     

    Cred că dacă faci toate lucrurile acestea poți spune că ai … norocit-o cu-n bărbat potent.[

  11. #1211
    Reply in Chat & Socialize

     

    Draga mea, poți avea cele mai forme forme dacă mintea-ți este plată. Vei excita băieții, căci bărbații, cel mult, vor vrea să te ardă. Bărbații sunt fascinați de femei drăguțe, dar cu o inteligență aparte, nu de toate dezmățatele care cred că fundul și sânii vor face furori în rândul masculinității.

     

    Degeaba porți cupa D dacă mintea-ți zace-ntr-una A. Ce culegi, aia semeni, să știi. Când ai de gând să îți pui în valoare doar formele, citește câte ceva despre teoria formelor fără fond. Cam așa vor fi și cei pe care-i vei avea lângă tine, mademoiselle. Însă, atunci când dai fond formelor, vei avea lângă tine bărbați capabili să-ți ofere mai mult de câteva nopți albe. Îți vor oferi o viață. Împreună, clădind, zi după zi, imperiul vostru.

     

    Draga mea, cea cu mintea plată (asemenea apei), nu te umfla în pene în fața femeilor inteligente. Măcar atât să nu faci, să utilizezi gramul acela de creieraș și să eviți să te faci de … maro. Că-i rușinos maroul. Nu te compara cu cele care pot îngenuchea suflete de bărbați doar cu vorbele, doar cu felul lor aparte, căci vei pierde la 0 (zero). Vei reuși să obții doar niște râsete zgomotoase ale celor din jur. Nu face greșeala asta – să te compari cu o asemenea femeie – căci, pur și simplu, n-ai ce să compari. Bine, vei spune că sânii tăi sunt mai mișto, că fundul tău e mai bombat și, probabil, că ai și avea dreptate, dar nu te va ajuta cu absolut nimic – vei demonstra câtă superficialitate zace-n matale.

     

    Degeaba ai fugit tu la medicul estetician. Ți-ai îmbunățit airbagurile, portbagajul și ce altceva ți-o mai fi trecut prin minte. Dar, în drumul tău spre el, ai uitat de educație, de ceea ce se cheamă dezvoltare personală. Deși, poate că visul tău a fost să poți să-ți pui niște plastic prin tine.

     

    O femeie inteligentă valorează mult mai mult decât o adunătură de trupuri cu forme. Ea știe să se facă plăcută chiar dacă nu o ajută foarte tare sânii, fundul sau buzele. Tot misterul ei zace-n ce ascunde dincolo de haine, dincolo de pielea fină. La tine, dragă formă fără fond, misterul dispare după ce deschizi gura.

  12. #1212
  13. #1213
  14. #1214
  15. #1215
  16. #1216
  17. #1217
  18. #1218
  19. #1219
    Reply in Chat & Socialize

    Xiaomi este gata să lanseze următorul său smartphone. Noul telefon Xiaomi Mi 5X va fi prezentat publicului în cadrul unui eveniment dedicat pe 26 Iulie 2017.

    Data de lansare este aproape iar compania a publicat mai multe imagini și teasere cu viitorul dispozitiv. Clipul video de mai jos ne oferă o previzualizare a designului folosit de acesta și culorile în care va fi disponibil în momentul lansării pe piață.

    Specificațiile tehnice nu sunt de top dar ne așteptăm ca prețul să facă din acesta un dispozitiv competitiv și dorit de utilizatori. Xiaomi vrea să concureze cu producători precum OPPO și Vivo, atât pe piețele locale din China cât și pe alte piețe internaționale oferind clienților putere bună la un preț atrăgător.

    Xiaomi Mi 5X este un dispozitv cu specificații tehnice peste medie care va folosi un procesor Qualcomm Snapdragon 625, va avea 4GB capacitate a memoriei RAM și un ecran cu diagonala de 5,5 inci cu rezoluție FullHD. Alte detalii mai includ o baterie cu capacitatea de 3.300mAh și sistem de operare Android 7.0 Nougat. Unele zvonuri sugerează faptul că telefonul va folosi procesor Snapdragon 660, un model mai performant decât Snapdragon 625 dar nu este disponibilă nici o informație oficială în acest sens.

    Conform celor mai recente informații, dispozitivul va fi lansat pe 26 iulie și va ajunge pe rafturile magazinelor la începutul lunii august 2017. Nu avem informații oficiale legate de specificațiile tehnice sau despre prețul telefonului așa că va trebui să așteptăm pentru a le afla.

  20. #1220
    Reply in Chat & Socialize

    Vodafone România introduce în ofertă noul smartphone Vodafone Smart V8, un nou dispozitiv marcă proprie. Telefonul asigură utilizatorilor o experiență completă în ceea ce privește utilizarea rețelei Vodafone , Supernet 4G+, Smart V8 fiind capabil de a atinge viteze de până la 300 Mbps.

    Vodafone Smart V8 rulează sistemul de operare Android 7.1.1 Nougat și oferă utilizatorului un spațiu de stocare generos de 32 GB, care poate fi extins cu ajutorul unui card de memorie microSD de până la 128 GB. Totodată, noul smartphone încorporează elemente tehnologice performante, precum ecranul cu diagonala de 5,5 inci, memorie RAM de 3 GB, procesor octa-core Snapdragon 435 și o cameră video principală de 16 MP.

    Ecranul este protejat împotriva zgârieturilor de sticla securizată Asahi Dragontrail Glass și este capabil să afișeze o rezoluție FullHD de 1080×1920 pixeli. Procesorul poate rula la o frecvență maximă de 1,4GHz iar procesorul grafic integrat este modelul Adreno 435.

    Specificații tehnice

    • Ecran: 5,5 inci, LTPS IPS, FullHD 1080×1920 pixeli, protecție Asahi Dragontrail Glass

    • Procesor: Qualcomm Snapdragon 435, 1,4GHz, octa-core

    • GPU: Adreno 435

    • Memorie RAM: 3GB

    • Stocare: 32GB cu slot microSD

    • Cameră foto secundară: 16MP

    • Cameră foto secundară: 8MP

    • Baterie: 3.000mAh

    • Sistem de operare: Android 7.1.1 Nougat

    Vodafone Smart V8 este un smartphone cu design premium, premiat în 2017 la iF Design Award, una dintre cele mai celebre și prestigioase competiții de profil.

    Noul terminal nu a fost introdus, încă, în oferta comercială pe site-ul Vodafone România așa că dacă sunteți interesați, vizitați vodafone.ro pentru a afla mai multe detalii sau pentru a afla dacă este disponibil.