Posts by JoKeR32 @ ECILA.RO

Nu 

Cosmin 2k18 ?

6

9

Nu mai este niciun secret faptul că seria Prince of Persia a intrat într-un con de umbră în ultima vreme. După nu atât de reuşitul The Forgotten Sands, cei de la Ubisoft par că nu se pot decide în ce direcţie vor sa ducă franciza, preferând să o ţină pe bară. Cine ştie, poate ne pregătesc o surpriză pentru generaţia următoare de console? Până atunci însă, fanii prinţului persan trebuie să se mulţumească cu Prince of Persia: The Shadow and The Flame, o reimaginare modernă pentru tablete şi smartphone-uri a clasicului Prince of Persia 2, joc lansat în 1993 de legendarul Jordan Mechner. Nu este pentru prima dată când studioul indian Ubisoft Pune realizează un asemenea remake, Prince of Persia Classic HD aplicând un strat de machiaj suplimentar primului titlu Prince of Persia. Totuşi, în timp ce încercarea precedentă se limita la a aduce grafica la zi, păstrând structura vechiului joc aproape neatinsă, pentru Prince of Persia: The Shadow and The Flame designerii de la Ubisoft Pune au avut mână liberă în ceea ce priveşte creativitatea. Prince of Persia The Shadow and The Flame În primul rând, indienii au refăcut toate nivelurile jocului iniţial, păstrând doar elementele de bază şi regândind tot level design-ul. Acest lucru era oarecum necesar din cauza posibilităţilor limitate de control oferite de ecranele sensibile la atingere. Puzzle-urile şi secţiunile de platforming complexe din vechiul joc pur şi simplu ar fi fost mult prea frustrante pe touch screen. Totuşi, această scuză nu ţine atunci când vine vorba de momentele memorabile din Prince 2 (lupta cu scheletul de pe podul care stătea să se prabuşească, “îmblânzirea” calului sau lupta finală cu Jaffar), mult prea banal implementate în noul joc şi lipsite de grandoarea de altă dată. În aceeaşi categorie cade şi modul în care este relatată povestea, preluată direct din Prince of Persia 2. Spre deosebire însă de titlul vechi, care beneficia de nişte secvenţe cinematice deosebit de bine realizate pentru acele vremuri (includea chiar şi dialoguri vorbite), firul epic din Prince of Persia: The Shadow and The Flame este spus prin intermediul unor linii de text lipsite de orice urmă de feeling. Practic, dacă nu eşti la curent cu storyline-ul din jocul original, povestea din The Shadow and The Flame va fi o mare dezamăgire. Prince of Persia The Shadow and The Flame Aminteam mai devreme de modalităţile de control din jocul de la Ubisoft Pune, limitate în mare măsură de interfaţa bazată pe touch screen. Din fericire, indienii au facut eforturi apreciabile pentru a face controlul cât mai accesibil, în ciuda acestui impediment. Astfel, au fost implementate două modalităţi de control: cea bazată pe gestures (un swipe direcţional îl face pe prinţ să se mişte în respectivul sens) şi cea bazată pe folosirea unui joystick virtual. Trebuie să recunosc că nu m-am descurcat de nicio culoare cu prima variantă, apelând până la urmă la stick-ul virtual pentru a putea juca The Shadow and The Flame. Din fericire, această metodă de control a funcţionat fără probleme. Revenind la libertatea de creaţie de care a beneficiat studioul producător, The Shadow and The Flame introduce şi câteva concepte noi pentru serie, unele dintre acestea potrivindu-se ca o mănuşă universului Prince of Persia. Spre exemplu, uşile deschise prin intermediul trapelor afişează acum un contor ce indică timpul rămas până cand acestea se vor închide; de asemenea, apăsarea unei trape va avea ca efect apariţia unui indicator pe ecran, ce semnalizează ce uşă s-a deschis, chiar dacă aceasta nu se află în acelaşi “ecran” cu prinţul. Prince of Persia The Shadow and The Flame De asemenea, deşi la prima vedere luptele par neschimbate, Ubisoft a adus numeroase adiţii sistemului de dueluri din Prince of Persia: The Shadow and The Flame. Conceptul de “vieţi” a fost înlocuit cu “băruţele de sănătate”, mult mai potrivite pentru modul în care au fost regândite luptele în acest remake. Prinţul are la dispoziţie trei tipuri de atac, precum şi posibilitatea de a para atacurile inamicilor. În anumite instanţe, blocarea cu succes a unui atac poate duce la ameţirea inamicului, moment ce permite iniţierea unui combo. Există trei astfel de combinaţii, finalizarea lor cu success având diferite efecte (împingerea adversarului, recuperarea de viaţă sau amplificarea damage-ului). Prince of Persia The Shadow and The Flame Pe măsură ce avansezi în joc, comportamentul oponenţilor nu se modifică, însă barele acestora de viaţă cresc considerabil. Şi, având în vedere că vei fi nevoit să lupţi şi cu doi inamici simultan (sau să-i elimini prin furişare), un rol foarte important îl va juca sabia purtată de prinţ. Aceasta, la rândul său, poate fi înlocuită cu un model mai performant. Câteva dintre acestea pot fi descoperite pe parcursul poveştii, însă armele cu adevărat performante se regăsesc doar în magazinul in-game, din care pot fi achiziţionate folosind ca monedă de schimb aurul colecţionat în joc. În aceeaşi manieră pot fi achiziţionate versiuni upgradate ale combo-urilor sau poţiuni de viaţă sau reînviere. Un lucru oarecum deranjant, având în vedere că Prince of Persia: The Shadow and The Flame nu este un titlu free-to-play (costă 2,69€ pe AppStore sau Google Play), este posibilitatea de a cumpăra aur în schimbul banilor reali. Din fericire, stocul de poţiuni culese pe parcursul jocului propriu-zis este mai mult decât suficient pentru a duce aventura prinţului la bun sfârşit (doborârea anumitor inamici este răsplătită cu poţiuni), fără a apela la opţiunile plătite. Prince of Persia The Shadow and The Flame În privinţa graficii, Prince of Persia: The Shadow and The Flame stă destul de bine, în limitele posibilităţilor oferite de telefoanele şi tabletele contemporane. Ca menţiune specială, nu am întâmpinat probleme evidente de optimizare pe parcursul testării jocului (am folosit versiunea de Android pe o tabletă echipată cu chip NVIDIA Tegra 3). Au apărut câteva sacadări, însă nimic grav care să afecteze experienţa de joc. O menţiune specială trebuie acordată muzicii, temele orientale din Prince of Persia 2 fiind refăcute cu ajutorul instrumentelor specifice, rezultatul fiind încântător. Chiar dacă Prince of Persia: The Shadow and The Flame nu este jocul pe care fanii seriei îl aşteptau cu sufletul la gură, creaţia celor de la Ubisoft Pune oferă câteva ore decente de aventură pentru împătimiţii universului creat de Jordan Mechner. Din păcate, aportul anumitor idei bune (indicatorii, sistemul de luptă, combo-urile etc.) este diminuat de lipsa de complexitate a jocului şi povestea aproape inexistentă.

Battlefield este un nume cu o rezonanţă foarte puternică. Un nume impunător în industria jocurilor, datorită multelor titluri din serie ce au adus experienţe unice pentru gameri. Seria Battlefield este creaţia studioului suedez DICE şi a pornit cu peste un deceniu în urmă, în 2002, cu jocul Battlefield 1942. În mod contraintuitiv, Battlefield 4 nu este cel de-al patrulea, ci cel de-al doisprezecelea joc din această serie. Battlefield 4 Battlefield 4 este unul dintre cele mai aşteptate jocuri ale anului 2013, după succesul răsunător pe care Battlefield 3 l-a avut după lansarea sa de acum doi ani. Asemeni predecesorului său, Battlefield 4 conţine atât un mod multiplayer cât şi single player, iar acţiunea se desfăşoară cam în aceeaşi  perioadă, ceea ce înseamnă că multe arme şi vehicule din Battlefield 3 îşi fac apariţia şi în jocul cu numărul 4. Modul single player ne pune în pielea sergentului Daniel Recker, membru al unei echipe militare speciale numită Tombstone. In anul 2020, la câţiva ani după terminarea războiului cu Iranul, SUA se confruntă cu o nouă probleă – tensiuni foarte mari în relaţia cu Rusia. Battlefield 4 Iar pentru că atunci când doi se ceartă, al treilea trebuie să fie creativ ca să câştige, în mod subit un candidat pentru preşedinţia Chinei este asasinat, iar un personaj foarte puternic din China are în plan să arate cu degetul spre SUA ca fiind făptaşul, astfel câştigând simpatia Rusiei şi pornind un război gigant cu SUA. Daniel Recker (protagonistul jocului) împreună cu echipa sa pornesc într-o misiune riscantă ce are ca scop eliminarea riscului acestui război. Din păcate în timpul jocului povestea rămâne undeva în planul secund. Spre deosebire de alte (puţine) FPS-uri militare care chiar dezvoltă contextul şi îi amintesc jucătorului unde şi de ce se află în război, Battlefield 4 dă de foarte puţine ori senzaţia că echipa Tombstone se luptă pentru o cauză importantă şi nu doar de amorul vânătorii de inamici. Există anumite momente  care într-adevăr sunt memorabile, însă în general jocul nu reuşeşte să creeze o legătură emoţională între jucător şi Recker, chiar dacă protagonistul este un personaj mut, lucru ce teoretic permite o mai bună legătură între jucător şi personajul controlat. Battlefield 4 Luate individual, misiunile sunt însă decent executate, cu level design reuşit care permite mai multe căi de parcurgere a unei zone şi un arsenal foarte divers la dispoziţia jucătorului. De asemenea, aşa cum ne-am obişnuit din titlurile FPS moderne care încearcă să creeze o atmosferă cât mai palpitantă, jocul conţine o mulţime de secvenţe in-game de tip „Hollywood”, dar şi cut-scene-uri de tip pre-render între misiuni. Vorbeam despre arme. Pe parcursul campaniei single player ne întâlnim cu două tipuri de cutii de reaprovizionare: pentru arme de foc obişnuite şi pentru gadget-uri (unde gadget înseamnă orice, de la grenade şi mine anti-tanc şi până la lansatoare de rachete). Cel puţin în modul de dificultate obişnuit, aceste cutii de reaprovizionare nu au doar rolul de a reîncărca instantaneu stocul de muniţie pentru armele din dotare, ci oferă şi posibilitatea de a schimba armele cu orice altă armă deblocată pe parcursul jocului. Cel mai simplu mod de a debloca o armă este acela de a o împrumuta de la un inamic decedat. Battlefield 4 Trasul cu arma oferă o experienţă foarte plăcută, fiecare dintre modelele prezente având o personalitate aparte, atât din punctul de vedere al cadenţei de tragere şi reculului cât şi ca model sonor. Pentru cei care apreciază atmosfera de război, sunetul armelor din Battlefield 4 este unul care pur şi simplu ridică părul de pe mâini. În afara înregistrărilor foarte bine executate, jocul ajustează dinamic anumite elemente precum reverberaţia sau ecoul în funcţie de mediul înconjurător. Din punct de vedere grafic, Battlefield 4 stă excelent. Chiar dacă la o primă impresie nu sunt diferenţe foarte mari faţă de Battlefield 3, există anumite chestiuni de fineţe care fac ca acest joc să arate într-adevăr ca un joc al momentului actual. Una dintre cele mai interesante noutăţi este modelul de apă, care acum arată mult mai interesant decât în jocurile anterioare, iar valurile se sincronizează automat între jucători în cazul modului multiplayer. Battlefield 4 Şi, dacă tot am adus vorba despre multiplayer, ca de obicei, aici este locul pe care s-au concentrat producătorii. În fond şi la urma urmei, Battlefield este o serie bazată pe multiplayer, iar Battlefield 4 este abia al patrulea joc ce prezintă o campanie single player. În acest joc, modul multiplayer este jucabil din perspectiva a trei facţiuni: SUA, China şi Rusia. Ca de obicei, limita maximă de jucători ce pot intra pe un server este de 64 de jucători (24 în variantele PS3 şi Xbox 360), ceea ce înseamnă că bătăliile sunt cel puţin la fel de impresionante ca în jocul anterior. Battlefield 4 Sunt prezente o mulţime de arme şi vehicule, plus multe opţiuni de personalizare a acestora, aşa că orice jucător îşi poate crea combinaţia perfectă de arme pentru a fi cât mai eficient în luptă. Battlefield 4 deţine un număr de 10 hărţi de multiplayer, jucabile în mod Conquest, Domination, Rush, Team Deathmatch, Squad Deathmatch, Defuse sau Obliteration. Ultimele două moduri de joc menţionate sunt complet noi şi adaugă ore întregi de distracţie jocului.

Blizzard Entertainment, celebru pentru World of Warcraft, posesor al francizelor Warcratf, Starcraft si Diablo, a facut azi-noapte, in California, anuntul mult-asteptat de atat de multi pasionati ai jocurilor de actiune: lansarea Heroes of the Storm, atat a versiunilor in engleza, cat si in franceza, germana, italiana, rusa, poloneza, spaniola, portugheza, coreeana, si doua versiuni de chineza. Asteptata cu sufletul la gura, lansarea s-a bucurat de un real succes, in scurt timp, site-ul Youtube populandu-se de fisiere video cu tutoriale, si demo-uri ale acestui nou game. Anuntat inca de pe data de 20 aprilie, jocul a suscitat interesul a sute si mii de pasionati de gaming, Personajele, 37 la numar, dintre care va puteti alege eroul favorit, incununeaza peste 20 de ani de creatie Blizzard Entertainment, au la dispozitie 7 locatii de joc, fiecare cu caracteristicile proprii si cu povestea sa: Mormantul Reginei-Paianjen, Templul cerului, gradina terorii, Golful lui Inima-Neagra, Tinutul dragonului, Minele Bantuite si Valea Blestemata. luxMormantul Reginei Paianjen Actiunea se desfasioara in Luxoria, unde Regina Paianjen are misiunea de a va impiedica sa adunati nestematele ascunse intr-un decor grafic deosebit, unde efectele de culoare sunt atat de similare realitatii incat, aveti senzatia ca plutiti deasupra unei sali de palat medieval, unde vrajitori si personaje fantastice reusesc sa va distraga atentia. Templul Cerului tcIn acest episod, player-ii au de-a face cu zeul-sarpe, vestitul Ka, a carui putere este continuta de templele vastului desert Luxoria, si care sunt pazite de gardieni destul de abili pe care trebuie sa ii infrangeti pentru a putea slabi puterea divinitatii. gtGradina Terorii Regina Nightshade se pare ca are un comportament ciudat, regatul, altadata infloritor, acum se confrunta cu probleme uriase. La adapostul noptii, creaturi ciudate se tarasc pe pamant, iar zvonurile spun ca deja au disparut cativa slujbasi. Sarcina jucatorului este sa elucideze misterul si sa readuca lumina in Gradina. Golful lui Inima-Neagra bunFantoma piratului Inima-Neagra si-a impus conducerea asupra tinutului Mishtarbor (totdeauna ma dau pe spate denumirile de la jocurile astea! Felicitari dezvoltatorilor, pentru imaginatie). Echipajul sau fantoma s-a revarsat pe strazi, subjugand ceea ce era un oras de negustori si sufocandu-l cu rautatea lor. Jucatorii trebuie sa gaseasca o solutie pentru eliberarea Mishtarbor-ului! Tinutul Dragonului tdSub aparenta unui tinut inverzit si calm, aparenta care pacaleste pe oricine, se ascund creaturi care sunt puse pe harta si care isi doresc sa caute nod in papura oricarui trecator. Minele Bantuite mbDeparte, la granita tinutului Raven Court, Minele Bantuite se afla sub conducerea unei creaturi malefice, care parca a iesit de curand din mormant si care isi intareste cu fiecare clipa pozitia, eliberandu-si tovarasii din inchisoprile lor sub-pamantene. Valea Blestemata vbValea Blestemata este un tinut cu aspect gotic, de sate si orase parasite, ferme si domenii care sunt adevarate capcane pentru Eroii Furtunii.

The Evil Within-supriza de Halloween Tango Gameworks este dezvoltatorul acestui joc. Lansarea pe piata a jocului „The Evil Within” va avea loc in aceasta luna, data confirmata la QuakeCon2014 este 14 octombrie pentru America de Nord, respectiv 16-17 octombrie pentru playerii europeni. Este un joc de tip survival horror, creat pe idTech5, care va putea rula atat pe console cat si pe PC. Trailerul de pe pagina oficiala The Evil Within ne ofera o serie intreaga de informatii interesante cu privire la facilitatile si gameplay-ul jocului, iar versiunile lansate pe youtube sunt mai mult decat edificatoare. Jocul are o doza mare de versatilitate, lumea in care protagonistul, Sebastian Castellanos parcurge povestea, poate fi influentata foarte usor de deciziile pe care le ia jucatorul, de caile pe care le urmeaza, etc. Sebastian este ajutat de Juli Kidman si Joseph pentru a face fata atacurilor mortilor si a creaturilor de-a lungul povestii, iar in final cei trei au misiunea de a-l invinge pe Ruvik. 

Multi impatimiti ai acestui gen de jocuri il asteapta cu sufletul la gura inca de la anuntul lansarii.

Acum 2 zileDBD_Killer_Trapper s-a lansat oficial jocul „Dead by Daylight” dezvoltat de cei de la Behavior Digital si publicat de Starbreeze Studios. Este un joc horror multiplayer de tip survival in care un jucator are rol de ucigas, iar alti 4 jucatori au rol de supravietuitori si incearca sa evadeze de pe teritoriul ucigasului pentru a nu fi prinsi si torturati. Modul de joc al supravietuitorilor este de tip third-person si au avantajul unui sistem de alarma in momentul in care ucigasul este in apropierea lor, insa au si dezavantajul ca viteza lor de deplasare este cu mult mai mica in comparatie cu acesta. Obiectivul supravietuitorilor este sa repare 5 generatoare pentru a putea deschide usile care ii vor elibera. Acestia pot juca in echipa, intrucat jocul permite colaborarea a 3 jucatori pentru repararea unui generator, in timp ce al patrulea ademeneste ucigasul intr-o alta directie, sau pot juca pe cont propriu, riscand ca fiecare sa fie prins, dar sa poata repara cat mai multe generatoare intr-un timp relativ scurt. Un dezavantaj al acestei clase este faptul ca in timpul jocului nu exista nici o metoda de comunicare cu coechipierii, insa daca stam sa ne gandim acest lucru ar fi defavorizat ucigasul, inclinand balanta in favoarea supravietuitorilor. Modul de joc al killerului este first-person. Deocamdata in joc sunt 3 caractere pentru rolul de killer, fiecare avand cate o abilitate speciala care il ajuta sa impiedice supravietuitorii sa scape. In momentul in care ucigasul a doborat unul din supravietuitori el trebuie sa il care pana la unul din carlige pentru a-l agata. Supravietuitorul nu este omorat instantaneu, ba chiar poate sa fie salvat de unul din coechipieri, insa urmatoarea data cand va fi agatat in carlig acesta va muri. In momentul in care pe harta va ramane un singur supravietuitor, acestuia i se ofera o modalitate mult mai usoara de scapare. Undeva pe harta se va deschide o trapa care il va elibera, astfel el nu va trebui sa incerce sa repare singur toate generatoarele si in acelasi timp sa aiba grija sa nu fie prins de ucigas. Atat caracterul ucigasului cat si al supravietuitorului este perfect customizabil. In momentul in care avansezi in level poti sa iti dezvolti caracterul in functie de stilul tau de joc si de modul propriu de abordare. Atmosfera acestui joc te transpune intr-un film horror in care lupta pentru supravietuire este cea mai importanta, unde in momentul in care te-ai pierdut cu firea, ai pierdut, astfel reusind sa castige cel care reuseste sa isi pastreze calmul si sa elaboreze o tactica suficient de buna pentru a-si asigura victoria. Setup-ul pentru acest joc este unul foarte accesibil. Developerii de recomanda un sistem de operare pe 64 de biti (Win 7, 8 sau 8.1), un procesor Intel-Core i3, 8GB RAM si o placa grafica GeForce 760 sau AMD HD 8800.

Ei dragii mosului uite ca in sfarsit a revenit si Miniroboto cu un review la un joc. Si asta datorita insistentelor lui Butcher care m-a luat la sentiment si mi-a mai adus aminte de zilele bune in care o buna parte a timpului meu era dedicata activitatii ludice pe calculator. Dar acum, cu o fetita de 2 ani pe baterii si inca un bebe pe drum, fereastra dedicata jocurilor este din ce in ce mai mica. Cu toate acestea, am reusit in perioada sarbatorilor sa ma mai joc putin si ce sa zic, Wolfenstein II – The New Colossus m-a captivat si m-a tinut legat de scaun. Ca urmare, a aparut acest articol in care imi voi impartasi impresiile mele legate de acest joc. Pe scurt, nazi must die! Sa omori nazisti nu a fost niciodata mai satisfacator – cel putin asta pare sa fie motto-ul jocului Wolfenstein II- The New Colossus. Din apropiere sau de la distanta, ai cateva modalitati la indemana foarte sangeroase sa iti duci la indeplinirea pasiunea – totul justificat de faptul ca stergi de pe fata pamantului nazisti! O zi normala la birou Jocul continua actiunea din Wolfenstein New Order, care se bazeaza pe o istorie alternativa in care nazistii au castigat al doilea razboi mondial (ca tot e la moda acum, vezi serialul „The man in the high castle”). Astfel, nemtii au dezvoltat ei primii bomba atomica si au aruncat-o asupra Manhattan-ului incheind astfel razboiul si extinzand imperiul lui Hitler la nivel mondial. Nu mai exista tari care se sa opuna lui Hitler – ce a mai ramas este doar o rezistenta -„The Kreisau Circle” care se bazeaza destul de mult pe tehnologia super avansata a unui cult evreiesc (sic!) Da’at Yichud. Aparent si Germania a castigat razboiul tot datorita tehnologie Da’at Yichud, bomba atomica fiind deci o inventie evreiasca, de a lui Soros, deci evreii sunt de vina… Eroul nostru William J. Blazkowicz – sau cum ii spun prietenii B.J. or dusmanii Terror Billy revine destul de paradit dupa evenimentele din New Order. Salvat de pretenarii din rezistenta, jocul incepe cu handicap pentru el – vedem ca ramane fara o parte din organele interne si introducerea o parcurgem intr-un scaun cu rotile. Si colac peste pupaza viata ii este limitata la 50. Din fericire, nu iti vei petrece foarte mult timp in acest scaun deoarece actiunea jocului va face in asa fel incat sa „sari” din scaunul cu rotile intr-un exo-body suit mecanic, care fusese utilizat de Caroline, lidera rezistentei. Il vei putea utiliza deoarece ei nu ii mai este de folos deoarece isi pierde capul. Si asta la propriu, sub barda eroinei negative a jocului Frau Engel. Gameplay and stuff Actiunea jocului este in mare parte similara cu cea din New Orders, fiecare nivel avand cativa comandanti care trebuie eliminati cat mai in liniste ca sa nu traga alarma. In partea de sus a ecranului vei avea un indicator sau 2 care iti arata distanta unde se afla comandantii sau uber-comandantii. Cat mai in liniste inseamna sa nu te vada nimeni si sa elimini inamici silently, inclusiv comandantul. In cazul in care te zareste careva, se porneste alarma, intaririle vor incepe sa curga din toate partile si crede-ma alarma scoate un sunet mega enervant si care nu se opreste pana nu razi comandantul de pe fata pamantului. De principu ar trebui sa poti elimina toti comandantii in liniste dar practica m-a „omorat”. Cam in 50% din cazuri comandantii erau atat de adanc ascunsi in nivel incat mi-a fost imposibil sa aplic skill-urile de „silent ninja” asupra lor. Bine, banuiala mea este ca designerii jocului au facut asta intentionat, ca sa te oblige cumva sa abordezi jocul cat mai variat si sa dezvolti skill-urile si perk-urile puse la dispozitie cat mai armonios. In cautare de comandanti Jocul este un la baza FPS action adventure game dar si cu ceva elemente de RPG. Astfel, daca dai multe head-shot-uri, iti va creste damage-ul cand tintesti cu arma, daca omori inamici cu grenade, poti si cari mai multe grenade si tot asa. Pe principiul practica te face mai bun. De asemenea, vei avea ocazia sa faci si niste misiuni secundare primite de la NPC-uri, in urma carora vei putea primi niste imbunatatiri la niste „contraptions” pe care le vei gasi de-a lungul jocului. De exemplu poti sa alegi „Ram shackles”, un fel de armura de umeri care iti va permite sa treci prin diverse usi si sa plonjezi asupra inamicilor ca la fotbal american. Dupa ce ai ales-o, un NPC de pe submarinul folosit drept baza de catre rezisenta te va aborda si iti va cere ajutorul cu o problema – va trebui sa eliberezi accesul la o locatie si o poti realiza cu ajutorul armurii de umeri. Drept rasplata vei putea sa regenerezi armura, la fel ca sanatatea, intr-o limita data. Mare parte din actiunea jocului se desfasoara in diverse interioare si in foarte putine momente ai parte de great wide open. Si atunci cand actiunea are loc in exterior tot esti de fapt ingradit de niste pereti pe laturi. Asta cred ca tine de engine-ul jocului, Id Tech 6 care pare sa fie oarecum limitat in randarea de spatii deschise – vezi si Doom (2016) care a cam mers pe acelasi principiu – spatii inchise, diverse conducte si fara prea multe spatii deschise. De aia nici nu ai un sniper rifle dedicat. Poti sa pui lunete pe unele arme dar nu e acelasi lucru… De remarcat oricum ca nivelurile sunt minutios facute, cu tot felul de detalii care mai de care mai interesante si care aduc astfel jocul la viata. Detalii nu numai vizuale, dar si auditive sau informative. Imagine facuta de o armata de chinezi mici si rabdatori De exemplu, daca reusesti sa te furisezi cu succes pana aproape de diversi inamici ii poti asculta cum discuta intre ei – in majoritatea cazurilor despre tine, Terror Billy. Ca sa vedeti ca nu au facut o treaba de mantuiala, dusmanii discuta in germana si nu ca in filmele proaste in care o fac intr-o engleza cu accent german. De asemenea, raspandite prin plansi gasesti tot felul de crampeie de informatii raspandite prin ziare, jurnale, insemnari si inregistrari din care iti vei intregi imaginea de ansamblu a lumii si a istoriei ei. Terror Billy este subiectul principal al oricarei discutii… Mi-au placut foarte mult si cut-scene-urile, facute cu engine-ul jocului, in care se pun la cale urmatoarele actiuni importante sau sunt pur si simplu amuzanto-stupide. Astfel betia de ziua lui BJ zici ca este din „The Hangover” si a doua zi chiar trebuie sa refacem o parte din ce s-a intamplat in seara dinainte, exact ca in film, si sa gasim mana mecanica a lui Fergus. Aceasta aparent are o minte a ei proprie si a disparut in timpul evenimentelor din seara dinainte si nimeni nu stie unde a ajuns. Ar mai fi si o scena de amor inter-rasial foarte interesanta dar cea mai epica dintre toate a fost cea cu un Hitler decrepit si paranoic care face un casting pentru un film despre viata lui Terror Billy, pe care aparent doreste sa il regizeze. Tu participi la acest casting, ca aspirant la propriul tau rol si Hitler va constata ca nu prea te pricepi la actorie :). Cel putin in prima parte… Regizorul si actorii Revenind la jocul nostru, armele sunt banale, „nothing to remember” dar faptul ca poti sa tragi cu doua arme in acelasi timp, iti permite niste combinatii interesante. Eu de exemplu am folosit in mare parte din joc, o mitraliera in dreapta si un shotgun in stanga ca sa acopar atat distanta medie cat si apropierea. Rambo ce mama naibii! Vei avea si optiunea sa imbunatatesti armele cu diverse kit-uri de upgrade pe care le poti gasi ascune prin diferite colturi are nivelelor. De asemenea, mai ai posibilitatea sa folosesti si ceva armament greu pe care il vei rechizitiona de la inamici si cu care vei impartasi durere cu marinimie.

Cati dintre cei care ati jucat Panzer General sau ati fost obsedati de luptele de blindate din al doilea razboi mondial, nu si-au dorit sa intre la comenzile unui tanc si sa le arate inamicilor un proiectil de 88 mm de aproape? Eu unul mi-am dorit de mult sa joc un simulator de tancuri in care sa conduc un Tiger sau Panther si sa dau omor pe campul de lupta. Ei bine, daca ati bifat da la intrebarea „retorica” de mai sus, World of Tanks este jocul pentru voi. In el vei avea prilejul sa conduci cam toate tancurile care s-au perindat in al doilea razboi mondial, atat in realitate cat si cele care au existat doar pe hartie sau in mintiile mai mult sau mai putin bolnave ale proiectantilor din acea vreme (MAUS anyone?). Ca si epoca, WOT acopera perioada dintre anii 30 – 60, axata in principal pe perioada WW2, dar cuprinde si cateva tancuri care au aparut imediat in perioada post- razboi (si care au fost imbunatatite, unele dintre ele pana spre anii 60). Cine joaca? Jocul a fost oficial lansat acum un an, este in continua dezvoltare si se lauda cu un numar de jucatori in continua crestere, cu 7 zerouri, in Statele Unite, Europa, Rusia si Asia. Si colac peste pupaza, mai este si gratis, free, „moca”, cum s-ar spune prin partile noastre. La prima vedere ai fi tentat sa cataloghezi jocul World of Tanks/WOT, in traducere libera „Lumea Tancurilor”, drept un simulator (ceea ce pentru unii ar putea fi putin descurajant). Din fericire, partea de simulare este tinutat bine in haturi de producatorii jocului, si nu scoate capul la lumina decat ocazional. Complexitate: World of Tanks este relativ usor de invatat si merge pe principiul “easy to learn, a lifetime to master”. Drept exemplu , pana si nevasta-mea (sau „Newspaper” cum ii place ei sa fie cunoscuta printre tanchisti) il joaca. Fie vorba intre noi, ea nu s-a nascut cu PC-ul in brate ca restul de gameri adevarati „care suntem”. Va rog sa nu ii spuneti, pentru ca se va simti ofensata, acum vreun an, juca Bubbles si Sally’s Salon, si chiar se mandrea cu „high scorurile” obtinute. Intre timp a dat peste WOT si acum este o soferita competenta de tancuri (KV 3 aproape elite), acumuland aproape 900 de jocuri sub centura (nu de castitate!). Desi este simplu de jucat are suficienta adancime si complexitate ca sa atraga si pe jucatorul care cauta si ceva mai serios (gamer serios, caut relatie serioasa cu un joc multiplayer, de lunga durata, rog seriozitate). Astfel, daca te intereseaza si efectuezi cateva sapaturi, poti sa descoperi ca exista indicatori de penetrabilitate (nu va ganditi la prostii, vorbim aici de tunuri de marimi si calibre… ahem, diferite), tipuri diferite de proiectile, cresterea unghiului armurii pentru a creste sansele de ricoseu, locuri strategice pe harta, puncte vulnerabile unde loviturile vor provoca critical damage, plus alte amanunte care te vor diferentia de plebea ignoranta. Revenind la tancurile noastre, jocul incepe cu tine in garaj, unde ai de ales intre 4 tanculete de jucarie, ca altfel nu pot sa le numesc, de nivelul 1 (Noob level), cate unul din fiecare natie (nemti, rusnaci, frantuji si ianchei). Ca in orice inceput de joc nu prea ai mare branza (cu mucegai) de facut decat sa apesi pe butonul de start si sa ii dai bataie (sau sa iei bataie mai degraba). Dupa ce apesi START, incepe jocul propriu-zis sub forma unei lupte 15 vs 15, pe o harta aleasa aleator, unde scopul este demonstrezi pentru pace si transformarea tancurilor in tractoare. Sau sa masacrezi echipa adversa si sa ii transformi in trofee numai bune de pus pe perete. Sau sa capturezi baza adversa, ca sa fie bine sa nu fie rau, vorba capitanului. Nu trebuie sa iti faci griji prea mari ca vei deveni carne de tun pentru jucatorii experimentati /frustrati deoarece jocul incearca sa te plaseze cu jucatori de acelasi nivel (tradus prin jucatori cu tancuri de acelasi nivel). Asta la nivelul cel mai mic. La nivelele mai avansate deja e alta poveste. Sistemul de match-making are grija sa aranjeze cele 2 echipe astfel incat tancurile per ansamblu sa fie echilibrate. Isi face bine treaba la entry – level, dar pe masura ce creste nivelul luptei incepe sa scartie, pe ici-colo, prin locurile esentiale. Mai multe despre acest subiect la stirile de la ora 5 (si inspre partea de final). 4.3 (86.67%) 6 votes

Armatele inamice se intalnesc in fata turnurilor de aparare si se inclesteaza intr-o lupta apriga. Fara mila, fara prizonieri! Turnurile de aparare arunca neincetat cu bile de foc in dusmani si acestia cad secerati fara suflare, dar mereu altii si altii le iau locul celor cazuti. Apare Zeus, incepe sa arunce cu fulgere in stanga si in dreapta, creand haos in randurile inamicului. In partea opusa, Aurel Vlaicu, in gyrocopter-ul lui, incearca sa riposteze dar nu are mana suficienta pentru a-si lansa bombele si elicele zburatoarei sale incep sa dea rateuri sub campul electric al zeului olimpian. Sfarsitul e aproape! Ranjind, Zeus se pregateste sa ii dea lovitura de gratie, cand de nicaieri apare Riki care arunca peste Zeus o bomba de fum care il incetineste si il impiedica sa arunce cu fulgere. Riki il macelareste fara mila pe zeul coborat pe pamant castigand in proces o frumoasa suma de bani. O voce din fundal zice : “Holly shit, Godlike”. Welcome to Dota 2 si la review-ul nostru pentru Dota 2. Putintica Istorie Dota a inceput ca un mod de Warcraft 3, a evoluat de-a lungul timpului, adunand o multime de jucatori si castigand un loc binemeritat pe scena competitionala a jocurilor electronice. Cu aceasta ocazia s-a constituit si intr-o premiera: primul mod al unui joc care devine sport electronic! Ce poti spune, decat multumesc Blizzard ca au creat un game editor atat de puternic si de performant, care a permis, practic, crearea unui nou joc! De mentionat ca DOTA originalul inca se mai joaca, chiar si la atata timp de la lansare! Cu copacii la plimbare Fantome la bataie Lupta Cu timpul insa, joculetul a inceput sa isi arate limitele din cauza editorului iar motorul grafic a inceput sa gafaie, nemaifind la intaltimea pretentiilor. Intra in scena Valve, care a intuit ca e rost de bani aici, uitandu-se si in curtea Riot Games cu al lor LOL, o alta Dota clone. Drept urmare, il angajeaza pe omul care a stat in spatele Dota pentru mult timp, Icefrog, si anunta Dota 2. Dupa ceva negocieri cu Blizzard, asupra dreptului de utilizare a numelui, Valve au avut castig de cauza si uite asa avem Dota 2 de la Valve. Acum ceva timp se vorbea si de o Dota de la Blizzard, pe numele ei, Blizzard All Stars, facuta cu ajutorul editorului de Starcraft 2. Din pacate, nu am mai auzit nimic de acest mod, poate mai auzim ceva o data cu lansarea Heart of the Swarm? Slabe sperante, avand in vedere directia ciudata a Blizzard din ultima perioada… Bine, bine dar ce este Dota 2? Pentru neprihanitii care inca nu au auzit de Dota, jocul este un MOBA (Multiplayer Online Battle Arena) si consta dintr-o infruntare intre doua echipe adverse, compuse din cate 5 jucatori, care lupta pentru a distruge “Stramosul” aka Ancient-ul din baza inamica. Cele 2 baze inamice se afla fiecare in cate un colt opus al hartii: The Radiant care porneste din coltul stanga-jos al hartii si The Dire aflata in dreapta-sus. Fiecare jucator isi poate alege unul din cele 98 de caractere jucabile (la momentul scrierii articolului) sau eroi care sunt niste unitati foarte puternice, dotate cu puteri speciale, care pot dobandi experienta si evolua pana la nivelul maxim de 25. Fiecare din eroii disponibil au cate 4 puteri, 3 normale si o “ultimata” (jargon de Dota) care este, de obicei, o abilitate foarte puternica, mai puternica decat celelalte 3. Eroii sunt repartizati pe 3 mari categorii, in functie de atributul principal : strength, agility si intelligence care definesc si stilul de joc al unui erou (dar nu obligatoriu!). Astfel, eroii de strength au in general rolul de tank, cei de agility de damage dealer iar cei de intel pe cel de caster si support. Dar nu va lasati pacaliti, deoarece rolurile sunt ceva mai nuantate si interconectate intre ele si de fapt avem mai multe roluri . Astfel, avem carry, ganker, support, initiator si pusher, caracteristice pentru stilul MOBA si care la randul lor au cateva sub-roluri. Complicata treaba! Incepe jocul! Let's get ready to rumble! Buna ziua domnu' Sniper Eroii castiga experienta si isi pot dezvolta abilitatile, fiecare nivel de experienta nou dobandit acordandu-ti un punct pe care il poti aloca uneia din abilitati. Trebuie sa ai mare grija la modul de alocare a punctelor, deoarece unele abilitati sunt mai puternice mai devreme, in timp ce altele sunt mai utile spre finalul jocului. Plus unele care sunt de umplutura Cele 2 echipe trebuie sa distruga apararea adversarului, constituita din turnuri de aparare, valuri succesive de “creepi” (creepi sunt elementele NPC, controlati de AI, care apar regulat si se lupta cu creepi inamici) , bazele din care apar creepi si la final “Ancient -ul”, pe care daca l-ai distrus ai obtinut victoria. Tot ce distrugi, creepi, eroi, cladiri iti aduce experienta si gold, moneda jocului. Gold-ul iti permite sa iti cumperi echipament care iti imbunatateste atributele, damage-ul, viata etc si, in plus, iti ofera ceva skill-uri active (unele din ele) care te pot complementa foarte bine. Cele mai bune si mai puternice obiecte de cumparat sunt evident si cele mai scumpe si trebuie sa faci o multime de bani si, la fel de important, sa nu mori! Daca mori in joc, e nasol, odata ca pierzi o suma de bani, drept penalizare, si apoi trebuie sa stai si pe bara un numar de secunde pana iti dai respawn, interval care creste cu cat avansezi in nivel. Deci killing – good! dying – bad!

Din cand in cand prin peregrinarile mele mai dau peste cate un joc mai “special”. Zilele trecute am dat peste Surgeon Simulator 2013 care mi-a atras atentia si am zis ca merita sa il “disecam” putin. Nu cred ca mi-am dorit vreodata sa ma fac medic… cand eram mic si ma intreba lumea ce vreau sa fac cand o sa fiu mare si eu le ziceam „review-uri la IT-Blog”. Ok, ok… cred ca amintirile sunt un pic incetosate… Vroiam ceva relativ banal si anume cosmonaut sau in cel mai rau caz, aviator. Va dati seama cum ar fi fost daca toata lumea ar fi lucrat in domeniile visate de mici? Ar fi fost plin de politisti, pompieri, printese, aviatori si doctori. Si cine mai facea review-uri la IT-Blog, intreb eu? Simulator chirurgical, really?!? Dar sa revenim la jocul nostru. Haideti, va rog eu, nu mai faceti pe mironositele ca vi se apleaca de la sange, siringi si organe dislocate. Cand imprastiai pietoni prin Carmageddon sau zburai capete si explodai teroristi in Call of Duty, nu mai aveai nimic, nu e asa? Ma rog, e mai simplu sa curmi o viata decat sa salvezi una, hehe… Baietii de la Bossa Studios, au creat aceasta capodopera in care trebuie sa iti exerciti talentul de chirurg si sa efectuezi un transplant si evident, sa salvezi o viata. Ai de ales intre 3 tipuri de operatii, inima, transplant dublu de rinichi sau banala operatie de transplant de creier. Toata lumea stie pe cineva care ar avea nevoie de ultimul tip de operatie, sunt convins! Pare complicat? Bineinteles ca pare ca doar vorbim de o operatie chirurgicala! De fapt nu e chiar asa… Astfel, am invatat ca pot sa fac un transplant de inima cu un ciocan cu care am despicat sternul, am facut bucati coastele care au ramas imprastiate prin cutia toracica, un plaman l-am pierdut cand mi-a scapat din mana si pana am inlocuit inima veche au mai trecut cateva minute bune, in care pacientul era practic, si anume, mort. Transplantul a fost considerat reusit in momentul in care am dat drumu inimii noi in maldarul de coaste si sange din cutia toracica. Yuhuu, ma pricep, Ciomu here i come! Bun, sa incepem! Ah, am scapat ceasul! Au inima mea, nu mai bate asa... ah, nu mai bate deloc! Cum operez? Acum zici ca pare simplu? Well, nu e chiar asa. Si asta datorita sistemului de control implementat, voit ciudat si stangaci. Stangaci, in sensul ca tu controlezi chiar mana stanga, care pare sa apartina unui individ aflat intr-o foarte avansata stare de ebrietate sau sub influenta unor substante cel putin suspecte, beneficiarul unei dexteritati si fineti similare unui copilas de cativa anisori. Sau unui caine fortat sa cante la pian. Astfel, mana o controlezi cu ajutorul a 5 taste, cate una pentru fiecare deget, precum si cu ajutorul mousului cu care cobori mana sau o rotesti. Controlul asta psihedelic va face ca si cea mai usoara sarcina sa para o corvoada, un adevarat experiment de fizica nucleara. Nu stiam ca este atat de complicat sa ridici un bisturiu de pe masuta, de obicei in operatiune ridicand instrumentul cu tot cu tavita pe care se afla. Si normal, ce sa ma mai complic sa las tava jos, ma apucam sa despic organele cu ansamblul creat de tava si bisturiu, si culmea e ca a si mers! Multumita modalitatii de control, rezultatele vor fi de cele mai multe ori ilare si cel putin fantasmagorice (sangeroase nu mai zic!).

Am purces la lupta cu barbarul abandonat, lvl 60 si 0 levele paragon (deja aude niste urlete de la jucatorii veterani: rusine!). Nu imi e :) Reaper of Souls Arma ideala pentru epilat in zona inaccesibile The walking Dead? Muntii de cadavre de pe strazile orasului m-au intampinat si cetatenii Westmarch-ului posedati sub ochii mei, au incercat sa-mi transmita gravitatea situatiei si imperativitatea de a stopa ingerul mortii sa-si duca la indeplinire planul „malefic”. Tyrael ma informeaza ca acum cu Diablo disparut, ingerul mortii ii vede pe toti oamenii ca fiind o rasa de demoni, datorita obarsiei lor initiale. O bucatica rupta din black soulstone, conectata si sincronizata ca prin bluetooth la piatra mama, dezvaluie planurile lui Malthael cu ea. Ce pot sa va zic e ca, nu sunt bune deloc pentru muritori. In peisaj apare si Adria (dezvaluita in jocul anterior ca fiind o apriga fana a stapanului ei, Diablo). Aceasta doreste nici mai mult, nici mai putin, decat sa isi vada idolul pasind din nou ca Elvis, in aceasta lume si asa secatuita de conflicte. Astfel, batalia cu valurile de posedati si monstrii continua pana la portile vestitei cetati, cunoscuta sub numele de „Pandemonium Fortress”. Pandemonium este locul in care se desfasurau eternele batalii intre fortele iadului si raiului, iar decorul este absolut superb, presat cu aroma ramasitelor vechilor conflincte. Cred ca raposatul Deckard Cain „o zice cel mai bine”: „Can you believe this place? Did you ever dare to dream that you’d one day stand upon the crossroads between Heaven and Hell? This Pandemonium Fortress is truly miraculous.” Cu parere de rau (spoilers ahead), a trebuit sa sifonez fortareata si sa ciocanesc la „usa” cetatii cu un battering ram imens pentru a putea sa-l scot pe Malthael de barba afara, la interval. Pandemonium Fortress Cioc Cioc Pandemonium Reaper of Souls impresioneaza prin level design, monstrii aproape toti noi, encounterele bine facute si nelipsite jurnale gasite pe parcusul jocului. Legat de jurnale, am apreciat foarte mult povestea dintre ingerul si demonita care au pus la cale sa fure The Worldstone si sa evadeze din Eternal Conflict pentru a construi lumea aceasta, Sanctuary Economia de piata Inapoi in oras te intampina un SRL nou, numit Mystic Artisan – Myriam Jahzia, care te ajuta cu enchanturi si cu transmogrify. Enchaturile iti permit sa schimbi atributele inutile de pe gear-ul tau cu altele, generate random dintr-o lista bine definita pe care o poti consulta inainte. Mystic Artisan - Reaper of Souls Transmogrify iti schimba aspectul itemelor de pe caracterul tau cu un alt design, dar doar daca l-ai descoperit in prealabil. Astfel poti arata fioros chiar daca tu esti un ursulet de plush echipat cu ce e mai prost pe lumea asta. Mie nu prea mi se pare corect, dar se pare ca restul jucatorilor apreciaza foarte tare aceasta vrajitorie. Noul Loot 2.0 isi face treaba bine si cad iteme destul de echilibrate, pentru caracterul meu. Adio porcarii cu sufixe si farmat AH-ului in cautarea de echipament de calitate. Era chiar stupid inainte, sa gasesti iteme rare mai bune decat legendarele. 5 (100%) 6 votes Pagini:123

Dupa cum deja ne-am obisnuit, razboiul spectacol revine pe “micile”noastre ecrane cu un nou episod Call of Duty, de aceasta data din seria Black Ops. Ne vom intoarce iar la misiunile secrete, vom avea parte de momente a la James Bond si vom evita miraculos in ultimul moment atingerile ingerului intunecat. Black Ops 2 (care apropo costa aproximativ 199 ron varianta pt PC la emag, 249 ron pentru XBOX si playstation 3) construieste pe deja binecunoscuta reteta a intaintasului sau, Black Ops precum si a claditorului dinastiei, Modern Warfare. Aceeasi actiune frenetica, intorsaturi de situatie si momente incredibile. Pe langa toate acestea avem ocazia sa ne jucam si cu oameni zburatori cu jetpackuri, cu manusi de spiderman si cu cai. Cai adevarati sau, ma rog, pixelati. Si o sa dam si peste Noriega. Cine a fost Noriega? Iti spun doar ca a existat in realitate si a fost un dictator. Si este enervant rau in joc. Si, povestea, care e povestea? Povestea o continua oarecum pe cea din primul Black Ops, avand doua fire narative, unul care se petrece in prezentul anului 2025 si cel de-al doilea in trecut, in perioada razboiului rece. Legatura dintre cele 2 fire o face unul din protagonistii primului joc, Frank Woods, care in anul 2025 este un pensionar obosit, blocat intr-un scaun cu rotile si care traieste din amintiri. Antagonistul jocului, Raul Menendez este insa cel care face povestea sa mearga, fiind sarea si piperul . Delicios de „rau” si diabolic pana in maduva oaselor, ca sa nu mai spun ca si nebun de legat, Menendez incearca sa distruga ordinea capitalista, pe care o vede vinovata de tot raul, lacomia si saracia din lume si incearca sa instaureze una noua, dupa chipul si infatisarea sa. Prin intermediul misiunilor din trecut, din timpul razboiului rece, il vom urmari pe Raul de la momentul intrarii sale in scena si pana la ridicarea la putere. Aceste flashback-uri ne vor face sa intelegem motivele care il conduc si l-au facut sa fie ceea ce este acum. In prezent, eroul principal, fiul lui Mason din primul Black Ops, va alerga de colo colo, din misiune in misiune, incercand sa opreasca indeplinirea planului malefic al lui Menendez. In cea mai mare parte vei avea impresia ca esti mereu cu un pas in urma si ca joci in povestea scrisa de antagonist, urmand indicatiile acestuia. De fapt chiar asa si este. Relatarea paralela a povestii functioneaza si te impinge sa mai joci un pic, si inca putin si inca… pana pleosc, vine (insert here) prietena/nevasta/mama sa iti scoata ochii ca iar ai uitat de toate si stai cu ochii cat cepele in monitor. Black Ops 2 pastreaza aerul familiar din celelalte jocuri , in care de multe ori ai impresia ca te uiti mai mult la un film decat ca te joci efectiv. Dar factorul de entertainment este acolo, chiar si cand trebuie sa apesi niste taste in secventa ca sa se intample ceva pe ecran, si face ceea ce stie mai bine: sa te distreze. Bine, bine… dar ceva nou avem? Avem. O miscare interesanta din partea developer-ului Treyarch a fost introducerea deciziilor capitale in joc. In sfarsit, in premiere pentru un FPS, actiunile tale vor influenta jocul, si consecintele hotararilor tale vor determina ce sfarsit va avea jocul. Nu te astepta totusi la ramificatii deosebite, sau ca poti juca good guy/bad guy dar orisicum, este un pas inainte binevenit. Sunt cateva momente in joc care influenteaza sfarsitul jocului dar nu te astepta sa fie foarte evidente, in sensul ca daca alegi varianta A o sa obtii the good ending si daca alegi varianta B, o sa obtii ze bad ending . Nu ai foarte multe indicii, in baza carora sa iei decizia, de multe ori fiind hotarari care trebuiesc luate in cateva secunde. Oricum, me gusta! O alta schimbare de ritm o constituie introducerea asa-numitelor strike misions, in care vei avea ocazia sa faci un pic pe tacticianul si sa conduci in teren mai multe echipe de soldati, roboti si turete. Misiunile sunt fie defensive, fie ofensive si va trebui sa dai indicatii la echipele din teren asupra a ce si cum sa faca. Vei avea posibilitatea sa preiei si controlul direct al unei unitati si in cele mai multe cazuri este indicat sa o faci deoarece AI-ul este cam prostut si in cel mai multe cazuri nu stie decat sa faca pe carnea de tun. Pe nivelurile mai mari de dificultate, misiunile vor fi destul de frustrante deoarece inamicul detine rezerve inepuizabile de personal si echipament in timp ce partea ta, mai rarut ca e criza. Daca te decizi sa iei tu haturile in mana, te vei confrunta, pe langa inamici care curg garla si cu necesitatea de a da ordine celorlate echipe, care fara indicatiile tale pretioase, se vor pierde in peisaj. As fi vrut sa insiste un pic mai mult pe partea de AI si path finding dar momentan trebuie sa ne multumim cu ce avem.

Fiind baiet paduri cutreieram… Bine, de fapt nu erau paduri, erau sosele… Si nu cutreieram, conduceam o masina! Si… nu era in realitate, era un joc de curse cu masini pe TV. Cine isi mai aduce aminte din preistoria gamingului, jocul ala cu masini de pe TV Game (Atari clone) ? Era niste patratele aruncate pe ecran, 8 culori, care cu indulgenta maxima puteau fi chemate masini, dar pe vremea aia erau cel mai aproape de un joc cu masini! Jocul era extrem de simplu, trebuia sa depasesti alte masini care mergeau (nu se stie unde) si luptai contra unui cronometru. Parca. A trecut ceva vreme, fetii mosului, si Miniroboto nu isi mai aduce aminte asa bine. Si nici Google nu vrea sa ma ajute … In fine, „vreme trece, vreme vine” si fast forward „dupa douazeci de ani” (si ceva) ajungem in prezent. Multe jocuri cu masini, masinute, motorete si carute mi-au trecut prin mainile-mi dibace si incet incet mi-am pierdut interesul. Prea mult din acelasi lucru… la un moment dat ti se apleaca… Pana cand, am dat peste Real Racing 3. Si blasfemie, pe mobil! Tipul asta de jocuri se preteaza foarte bine pe platforma mobila, se pare, tipul de control si timpul relativ scurt pe care il poti acorda unei curse, facandu-l extrem de fezabil! Vroom, vroom – care e treaba cu joculetzul asta? Jocul se doreste un simulation racer cu masini reale pe trasee reale. Almost. Astfel, avem 73 de modele de masini diferite, toate licentiate, 11 circuite diferite (unele cu mai multe variatii si variante pentru un total de 23 de trasee), bazate pe corespondetele lor reale si 10 tipuri de curse diferite. Toate acestea fac ca jocul sa fie masiv! Si la propriu si la figurat! Astfel pe hard ocupa peste 1 GB de memorie iar toate cursele din joc sunt peste 1000 )! Producatorii jocului, Firemonkeys Studios, au fost extrem de atenti la detalii masinile fiind modelate cu mare atentie si aratand extraordinar de bine. Circuitele la fel, arata excelent, avand in vedere ca este un joc pe telefon, fiind la nivelul unui joc pe PC de acum cativa ani. Jocul are parte de update-uri regulate cu diferite oferte pentru masini si curse speciale. Ultimul patch serios a adus, in plus, la lumina si niste produse de la furnizorul Ferrari si circuitul Catalunya. E bine, producatorul isi da interesul! (Intre timp a mai aparut un patch, care aduce inca 3 masini Ferrari si un Hyundai i20 + un tip nou de cursa).  Cum e joaca aka gameplay? M-am apropiat destul de greu de joc pentru ca am vazut era freemium si fiind publicat de bunii nostri prieteni de la EA, chiar nu ma asteptam la nimic bun. Ma gandeam… „gata, imi vor da un trabant pe mana, prima masina si dupa aia… daca vreau ceva mai de soi, va trebui sa platesc cu bani si sange pentru ele! Cand, ce sa vezi, surpriza! Masinile sunt chiar accesibile si le poti obtine, surpriza, doar jucand! Cu o conditie totusi – sa joci bine! Jocul este structurat pe serii, care trebuiesc deblocate si jucate in succesiune. Intr-o serie ai disponibile doar cateva masini, de regula 4, care la fel trebuie deblocate. Cum faci asta? Castigand trofee (cel putin medalia de bronz intr-o cursa) si acumuland sufieciente tinichele pentru a le debloca. Cu cat vei avansa in serie cursele vor deveni din ce in ce mai grele si va trebui sa upgradezi masina curenta sau sa iti iei una mai buna. Seria e la randul ei impartita in nivele, care odata finalizate cu succes iti vor aduce bonusuri in valuta comuna jocului (r$) iar cand atingi niste praguri (25,50,75,100%) vei beneficia de niste bonusuri mai consistente si in plus vei castiga si ceva monede din valuta forte a jocului (gold). Aurul se castiga destul de greu – fie cand atingi pragurile mentionate mai sus, fie cand avansezi cu driverul in nivel si este folosit fie pentru achizitionarea unor masini mai speciale, chipurile, fie pentru ceva upgrade-uri la masini. De asemenea se mai poate utiliza pentru a da skip la diversi timpi morti din joc (intretinerea masinii, upgrade-uri, etc). Nu recomand folosirea aurului pentru evitarea timpilor morti ci strangerea lui pentru a putea achizitiona masinile care se pot cumpara doar cu aur – la un moment dat esti obligat sa le cumperi daca vrei sa avansezi. Nu te dezumfla, situatia nu e chiar atat de neagra, ajunge sa joci constant si aurul va intra singur la pusculita. Real Racing 3 a fost structurat cumva dupa modelul Farmville si alte jocuri „sociale” in sensul ca are integrat acest timp de asteptare. Daca in Farmville trebuie sa astepti sa iti iasa recoltele sau sa faca vaca lapte, aici trebuie sa astepti sa ti se livreze „the shiny new car”, sa se repare masina sau sa se instaleze un upgrade. Masina este afectata de cursele la care participi si se strica iar la un moment dat, cand un anumit nivel e depasit, caracteristicile sale se deterioreaza si esti obligat sa o supui la reparatii. Aceastea evident costa r$ si timp. Cu cat e masina mai buna cu atat va costa mai mult reparatia si va dura mai mult. Pentru cei nerabdatori exista posibilitatea sa sari peste timpii astia, dupa cum am mai zis, platind cu aur, dar nu merita! Traseele destul de numeroase si modurile de joc diverse fac ca experienta de joc sa fie destul de interesanta, cel putin in prima parte a jocului cand inca isi pastreaza prospetimea. Dupa aceea, vei constata ca este „more of the same”, masinile adverse fiind mult prea „artificiale” urmand mereu ruta perfecta si fara greseala. Pentru gamerii inraiti notiunea de „grind” nu este insa ceva nou, deoarece la asta se va rezuma pana la urma. Castigat trofee, castigat bani si aur, cumparat masini, trecut la urmatoarea serie si tot asa. Pentru unii, obtinerea urmatoarei masini este o motivatie suficienta sa mearga mai departe. Din cauza comportamentului AI-ului tembel, unele curse sunt adevarate exercitii de frustrare pura, deoarece intotdeauna pleci de pe ultimul loc din grila (8, 16 sau 22) si, cel putin in cazul Melbourne trebuie sa ai niste nervi de otel – cursa de oras, cu foarte putine posibilitati de depasire. Telefonul meu a fost de cateva ori foarte aproape de decolare din cauza acestei curse infernale… cine a jucat cursa respectiva stie despre ce vorbesc. Din pacate, jocul nu are multiplayer. In schimb, se lauda cu implementarea tehnlogiei TSM (Time Shifted Multiplayer) care inlocuieste multiplayer-ul propriu-zis. Cum functioneaza? Ai un prieten care joaca o cursa si o termina intr-un anumit timp. Cand vei juca si tu cursa, masina pretenarului tau va fi controlata de AI, care va termina cursa cu timpul in care a terminat cursa si amicul tau. Teoretic suna bine, dar practic AI-ul nu va concura identic cu prietenul tau (cu tot cu greselile lui eventuale) ci va folosi un traseu perfect, artificial si va merge fara greseala. Deci nu e multiplayer, oricat ar da-o astia de gard.

Se fac 17 ani de lansarea primului Starcraft in 1998, fenomenul care a schimbat profund genul RTS si care a lasat o amprenta puternica asupra mea. Ani de liceu, cand la mate Starcraft dai de greu Desi jucasem cam tot ce aparuse in materie de jocuri de strategie in timp real pana atunci, Starcraft a fost jocul care m-a cucerit la modul absolut. Doar Xel’Naga stie cate sute de ore am pierdut pe battle.net (prin dial-up) si in internet cafe-uri, antrenamente pentru concursuri cu cronometrul in mana pentru a optimiza timpii de productie. Ce vremuri de aur care nu se vor mai intoarce, cand in fiecare pauza ma duceam la chioscul de langa liceu sa vad daca a aparut revista Game Over sau Computer Games. Dupa ce m-am lasat de Starcraft, nu am reusit sa ma desprind de microcosmosul pe care il crease, asa ca am dezvoltat site-ul www.starcraft.ro prin 2006 cred, probono, ca sa sustin Liga Romana de Starcraft si concursurile in sistem ladder care aveau loc. Liga Romana de Starcraft (LRS) a fost fondata de 2 prieteni (Adina si Catalin aka Ashmoor) iar steagul a fost dus mai departe de Zeratul. 10 Noiembrie 2015, o zi extrem de dificila Gata cu scaldatul in butoiul de nostalgie. Sa revenim din… Void. A fost o lupta crunta zilele astea. Ce sa joc mai intai? Fallout 4 sau Starcraft 2 LOTV? Pentru ca eMag nu mi-a livrat la timp Collector’s Edition am bagat vreo 7-8 ore de Fallout 4 pana cand m-am dezumflat de tot (Bethesda e incapabila sa scoata ceva de calitate in universul Fallout – sperantele s-au dus catre Obsidian acum). Asa ca a 2-a zi (pe 11 noiembrie), m-am repezit in singurul Altex din Constanta si am cules una bucata Legacy of The Void – CE. Recomand CE pentru Field Manual care e o adevarata opera de arta, o mica enciclopedie cu toate unitatile din joc si abilitatile lor + mici adnotari cu „scris de mana”, facute chipurile de un marine, extrem de amuzante :) Treaba a mers foarte usor pe „normal” ca sa pot scrie review-ul in timp util. (vezi si Review Starcraft 2 – Heart of the Swarm). Nu ma intereseaza foarte tare achievement-urile sau modul Hard/Brutal, asa ca intr-o zi si un pic am dat gata jocul. Batalia adevarata se va da pe battle.net! The First Born – „I am Hierarch Artanis, leader of all protoss. And in unity, there is strength.” Ultima parte din trilogie este axata pe cei mai misterioara rasa dintre cele 3, si anume „the first born”, protossii. Filmuletul de la inceput cu Artanis, vorba unui prieten, iti provoaca chills pe sira spinarii. For Aiur! – am zbierat, trantind punga de pufarine pe jos si aproape varsand pepsiul garnisit cu 2 felii de lamaie pe tastatura. Ochii s-au bulbucat fara scapare, cand cei 2 templari au format Archonul -> Power Overwhelming! In acele momente nu am inteles de ce am jucat toata viata zerg in multiplayer… sa ma ierte Overmindul. Povestea aka Campania din Starcraft 2 – Legacy of the Void – Spoilers ahead! Aiur Daca iti mai aduci aminte din seriile anterioare, Aiur, planeta protossilor fusese invadata de zergi. Artanis, liderul protossilor planuieste sa recupereze planeta mama din ghiarele acestor bestii, atat de dragi mie. Dupa „purificarea” lui Kerrigan si plecarea acesteia, zergii de pe Aiur au devenit „feral”. Nefiind controlati de catre un overmind, teoretic nu ar trebui sa fie un challenge foarte mare pentru „Golden Armada”, impresionanta flota a protosilor. Golden Armada Dar intre timp Amon (The Dark Voice), raul primordial, are alte planuri. Reusind sa corupa Khala, legatura psionic/empatica a protossilor care inca au apendicii nervosi netaiati, toti cei care sunt conectati la ea devin automat sclavii lui Amon. Daca mai punem la socoteala si hibrizii, o abominatie care imbina ce e mai rau dintre protoss si zerg, victoria lui Amon asupra universului cunoscut pare inevitabila. „The Nerazim” (dark templarii), de exemplu, au rupt legatura cu Khala de mult si din acest motiv nu au cazut prada lui Amon. Zeratul cu pretul vietii, reuseste sa-l elibereze pe Artanis de Khala taindu-i apendicii nervosi. De asemenea reuseste sa-l convinga ca un anume artifact – Keystone-ul aflat in posesia lui Raynor – constituie singura lor speranta de salvare. Treaba este ca Blizzard a intrat intr-un tipar din care pare a nu mai putea iesi. Si nu ma refer doar la grafica cartoonish bagata peste tot, inclusiv in noul lor Team Fortress Overlook. Ci ma refer la eroi si antagonisti. Keystone-ul asta e dubios de similar cu Soulstone-ul din Diablo, iar hibrizii sunt un fel insusi Diablo replicat cu copy/paste. Iar treaba cu voidul si ce vine de acolo pare foarte similara cu Burning Legion din World of Warcraft. Dar sa revenim. Pe Aiur te lupti sa activezi si sa fugi cu ultima speranta a protossilor de a reface civilizatia lor atat de sfasiata: Spear of Adun, este singura nava ramasa dintre cele 3 arkship-uri create inainte de „The Great War” si e cu adevarat impresionanta (din punct vedere al story line-ului). Poate purta o intreaga civilizatie protoss, poate stoca carriere si mothership-uri, are capabilitati de cloaking si chiar de distrugere a unei intregi planete. Cu ce alimentezi asa ceva? Exact, ai ghicit, cu o mica stea artificiala. OMG! Starcraft 2 LOTV - 1 Starcraft 2 LOTV - 2 Starcraft 2 LOTV - 3 La fel ca si in cele 2 serii anterioare, nu esti singur in aceasta aventura, puntea de pe Spear of Adun fiind populata de diferite personaje mai mult sau mai putin prietenoase (gen Alarak), dupa cum o sa afli. In timpul bataliilor poti folosi diferite abilitati ale arkship-ului in functie de cum distribui solarite-ul, un element de baza care alimenteaza micuta stea artificiala. Solarite-ul asta poate fi cules cand atingi „bonus objectives” pe parcursul misiunilor.

A trecut ceva vreme de cand a fost lansat Fallout 4 si review-ul vine cu intarziere deoarece am ingropat ore bune in el, in jur de 100 mai exact. Review Fallout 4 – sentimente amestecate Primele ore din joc m-au facut sa injur Bethesda printre dinti, furios ca au dat cu piciorul la inca o sansa sa faca ceva de calitate, in conditiile in care au banii, know-how-ul si exemplul jocurilor anterioare in spate, in special Fallout New Vegas – o lectie administrata de Obsidian, despre cum ar fi trebuit facut Fallout 3. Pe masura ce am jucat, situatia s-a indulcit si cu toate ca frustrarea a ramas, am inceput sa apreciez lumea imensa care se dezvaluia sub ochii mei. M-am riscat si am overclockat batrana GTX 570 ca sa mai storc ceva performanta a.i. sa pot juca jocul pe ultra cu anistropic 16x. Daca tot avem poveste subtire si dialoguri cu 4 optiuni, macar sa se bucure si ochiul meu, a fost pretextul. Dar sa nu anticipam. Engine-ul de Skyrim isi arata limitarile, si desi a fost imbunatatit si optimizat, jocul scartaie si pe sisteme de top cu totul la maxim, iar pe console (Xbox One in special) inteleg ca FPS-urile ajung sa fie si cu o singura cifra. Anumite zone au texturi extrem de spalacite sau se incarca tarziu, iar animatiile faciale te fac sa te intrebi daca jocul a fost lansat in 2015. Luat in asamblu, feelingul pe care il ai explorand lumea postapocaliptica este exact ceea ce imi doream sa simt: acela al unui supravietuitor intr-o lume aparent moarta, in care billboard-uri ruginite te imbie sa cumperi ultimul model de masina cu motor nuclear sau o Nuka Cola rece ca gheata… Dar sa lasam grafica, nici la primele Fallout-uri nu a fost punctul forte, si nu pentru grafica le-am jucat cu lunile in toate modurile posibile. Cu toate acestea, Fallout 4 arata foarte bine si reuseste sa redea o lume postapocaliptica credibila, lume vazuta prin filtrul distopic al anilor 50, despre cum ar fi fost viitorul nuclear al Americii. Fallout 4 - Depasind linia continua Fallout 4 - Laser frate Fallout 4 - Ceata bestial realizata Poduri suspendate impresionante, contorsionate de suflul deflagratiei, adapostesc raideri care asteapta un wastelander ratacit sa le pice in plasa. Admiri in apusul soarelui rosiatic, zgarie nori aflati in ruina, pe cand altii surprinzator de intactati dar acoperiti de vegetatie, rugina si moloz iti povestesc despre nivelul civilizatiei la care ajunsese candva omenirea, inainte sa se autodistruga. Culorile sunt vii, similar cu Bioshock as putea spune, lucru care nu ma deranjeaza absolut deloc, deoarece in Stalker eram in depresie continua de la nuantele predominant inchise. Totusi au trecut peste 200 de ani de la „bubuiala” si natura si-a mai intrat in drepturi, dar nu cu totul, furtuni radioactive ocazionale te silesc sa-ti cauti adapost intr-o statie de metrou abandonata cand vezi geiger counter-ul ca incepe sa bazaie. Fallout 4 - Pod Fallout 4 - Epava avion Fallout 4 - Goodneighbor Pretextul la ciomageala, aka „povestea” Actiunea se petrece pe coasta de Est, intr-un loc special pentru americani, Boston, orasul care a dat scanteia pentru castigarea independentei Americii (Boston Tea Party). De asemenea o zona maricica din sud-vestul hartii este numit „The Glowing Sea”, care nu este o mare, ci o zona puternic iradiata si aproape lipsita de viata si vegetatie. Aici a fost punctul 0 al atacului nuclear, si daca scotocesti bine o sa gasesti o „piramida”, de fapt un siloz de rachete nucleare, motiv pentru care aceasta zona a fost tinta aleasa. Ca printr-o minune, silozul este intact si poate fi explorat ;) Feelingul pe care l-am avut explorand „The Glowing Sea” a fost bestial, ma simteam ca in filmul The Martian, singurul om de pe Marte (facand abstractie de cativa Children of Atom/Deathclaw/Radscorpions). Furtunile de care am scris mai sus, vin dinspre Glowing Sea. Revenind la poveste, tu esti un fost soldat, care traieste in sfarsit visul american, alaturi de o sotie iubitoare si un copil nou nascut, intr-o casa dotata cu tot ce trebuie, inclusiv un Mr. Handy in persoana lui Codsworth, viitor companion. Probabil ca nu sunt singurul care ar fi vrut sa vada cum arata lumea daca nu ar fi fost transformata intr-un imens desert radioactiv. Jocul iti ofera exact acest lucru, si dupa customizarea personajului si alegerea sexului, poti sa petreci ceva timp in „trecut”, scotocind locuinta si tinand copilul in brate. Fallout 4 - Inceputul sfarsitului Fallout 4 - La suprafata Fallout 4 - Vault 111 In scurt timp, se da alarma nucleara si astfel esti martorul inceputului sfarsitului. Esti norocosul care are un loc rezervat in Vault, dar pentru orice veteran Fallout, gandul ca se va adaposti intr-un vault, nu este tocmai unul imbucurator, deoarece vault-urile (majoritatea) erau playground-ul experimentelor desfasurate de catre Enclava – guvernul din umbra al Americii postapocaliptice (Fallout 2). Aici lucrurile se precipita si timpul petrecut in vault este unul foarte scurt deoarece, previzibil, sansa de a ajunge in prezentul jocului este prin criogenie. Dar ceva se intampla in timp ce esti inghetat. Cineva a patruns in vault, iti omoara nevasta si fuge cu copilul. Intr-un final esti si tu dezghetat si iesi la suprafata in cautarea ucigasului si a copilului. Daca totul iti pare un cliseu pana acum, chiar este, motiv pentru care nu am simtit niciun fel de atasament pentru „questul” personajului meu. Fallout 4 - Vault 111 - Intrare Fallout 4 - Wasteland Fallout 4 - Hunting In mod normal, m-as fi asteptat ca o buna vreme din joc sa ma tarasc printre gunoaie si sa scotocesc dupa gloante si niscavai apa purificata. Dar Bethesda s-a gandit sa schimbe mersul clasic al evolutiei jocului, asa ca in scurt timp te trezesti fericitul posesor al unui power armor T-45 si al unui minigun. Noroc ca timpul de folosire al armurii este limitat de powercore-uri, o inventie nou adusa in mecanica jocului si plauzibila, dar care incalca canonul jocurilor anterioare. Daca te intrebai cum se simte Ironman cand intra in costum, acum o sa ai ocazia. Despre minigun pot sa spun ca este la fel de util ca un briceag bont in lupta cu un alpha deathclaw. Retrospectiv, in Fallout 1 gaseai pistolul de 10mm la iesirea din Vault iar in Fallout 2 te bateai mult si bine cu o sulita preistorica pana gaseai un pipe rifle amarat in casa lui Vic din Klamath. Desi firul jocului pare sa fie evident orientat in jurul gasirii copilului tau disparut, jocul nu iti ofera niciun sentiment de „urgenta” pentru indeplinirea acestui obiectiv. Poti sa te plimbi linistit prin wasteland pana la lvl 100 fara ca acest lucru sa se schimbe, salvand comunitati intregi de atacurile raiderilor si adunandu-le sub steagul factiunii Minutemen, strangand tehnologie pentru Brotherhood of Steel sau salvand „synths” pentru Railroad. Povestea principala pare doar un „sidequest” in lumea Fallout 4. In Fallout 1 eram disperat ca se scurge timpul si nu am gasit waterchip-ul, iar in Fallout 2 sentimentul era similar dupa disparitia consatenilor din Arroyo.

În momentul acesta, la al treilea titlu al seriei ce a insuflat multă viață și aromă în genul Action-RPG-ului, mi se pare puțin opțional să vă explic ce este Dark Souls, cu ce se mănâncă el, de ce a ajuns la numărul 3, ca-n basme, și de ce ne-ar bucura treaba asta. Dar asta n-o să mă oprească. Japonezii de la FromSoftware, în frunte cu Hidetaka Miyazaki, stau puși pe treabă la modul foarte serios încă din 2009, de la exclusivitatea PS3 a Demon’s Souls-ului (indigest nume), lansând, în medie, cam la doi ani, încă un titlu în stilul lor inconfundabil și din ce în ce mai rafinat. Pe lângă venerabilul pomenit mai devreme, mai avem, firește, primul Dark Souls, A Doua Venire a lui Dark Souls (plus „revamp”-ul aferent, Scholars of the First Sin) și Bloodborne, cel din urmă fiind o exclusivitate PS4. Dar suficientă istorie. Băieții (și, îmi închipui, și fetele) de la FromSoftware au in formulă o listă de ingrediente ce le face mare plăcere să le verse cu poftă în jocurile lor: un univers gotic, o atmosferă ireală (de vis ce se poate transforma oricând într-un coșmar), libertate mare de alegere a propriului stil de joc, un sistem de dificultate dur, dar nu necinstit, ce recompensează atenția și răbdarea și un sistem multiplayer dichisit. Peste toate acestea au presărat niște teme de storytelling comune (lumea ce trece dintr-un ciclu în altul, eroul ales dar profund anonim, echilibrul dintre lumină și întuneric, etc) și ce-a ieșit, Dark Souls l-au strigat. (sau SoulsBorne, dacă ne luăm după toată seria.) Bine. Cum îl încadrăm pe Dark Souls 3? Ceva nou, ceva vechi Dark Souls 3 reprezintă un soi de întoarceri la origini, o mică schimbare de direcție față de predecesorul său. Dark Souls 2, care deși a fost produs de același studio, a avut parte de producători, designeri și direcție aparte. Nicăieri nu s-a simțit asta mai mult ca în designul nivelelor, a lumii imaginate de data asta și a personajelor, monștrilor și orătăniilor ce sălășluiesc într-însa. Conform formulei, iată-ne din nou în Lordran Drangleic Lothric, un univers fantasy chinuit de indivizi ce refuză să moară după ce și-o iau în barbă („Curse of Undeath”, pe graiul lor), unde te ridici dumneata, un neica nimeni. In loc să-ți vezi frumos de (ne)somnul tău de veci, iei barda/arcul/vraja în mână și pleci să salvezi lumea, după viziunea ta. Plăcerea mare, însă, a survenit când am văzut cât de legată e lumea și cât de firesc se face trecerea de la o zonă la alta, chiar și când e vorba de „teleportări” (adică te mai ia și câte un vultur uriaș LothricTaxi în gheare). Probabil am fost marcat puțin de lumea ceva mai sărăcăcioasă din 2, unde, deși zonele erau simpatice și făcute cu cap, se simțeau puse destul de forțat. Acolo s-a cam abuzat de tuneluri și lifturi „leneșe”, și au lăsat un gust de lume făcută pe petice. Poate sunt eu chițibușar, dar Dark Souls 3 m-a uns la suflet în privința asta. DS3_2 Cu mare drag am salutat și referințele la jocurile vechi… țintite cu precădere spre Dark Souls cel original. Avem arme, echipamente, tipuri de personaje și chiar personaje întregi (ce-ar fi Dark Souls fără Patches?), până la locații întregi revizitate. Nu zic mai mult, aici e plăcerea voastră să descoperiți. Nu pot zice că am simțit prea tare sau prea rău lipsa de referințe sau throwback-uri la Dark Souls 2, dar nici ele nu lipsesc cu desăvârșire. Doar nu și-au găsit locul și mă bucur că nu s-a forțat pe nota aceasta. Explorarea, ca întotdeauna, este un deliciu, oferind priveliști superbe, dar și mici bunătăți ce te apără de deja infamul ecran negru, ce zice „YOU DIED„. Desigur, mereu e bine să stai cu frica în sân și paloșul pe umeri, cu ochii deschiși, că nu de puține ori o deviere de la drumul bătut m-a trimis (pe bucăți) la cel mai recent checkpoint. We'll build a wall and make the undead pay for it! We’ll build a wall and make the undead pay for it! La Securea Cenușie Lupta e la fel și parcă nu. Se menține stilul de combat, unde neatenția este principala cauză a morții. Scuturile ridicate, tumbele sau poziționarea strategică sunt cele mai importante unelte, atunci când vreo 3-4 lovituri primite din plin înseamnă o nouă pată de bulion pe podea. Noutatea, în schimb, o reprezintă ritmul luptei. Se simte o oarecare influență a lui Bloodborne aici, unde lupta era o idee mai alertă și îți permiteai să toci puțin mai mult din inamici, înainte ca eroul tău să rămână fără aer și expus. Puțin mai viabil este stilul „R1 Spamming”, unde învârți din ghioacă cu genul de poftă ce ar fi fost pedepsită în titlurile precedente, și asta se observă cel mai tare în PvP, unde ceilalți jucători abuzează cum pot de aceste manevre. O schimbare mai modestă, dar notabilă, este introducerea de „Weapon Arts”, tehnici specifice fiecărei arme sau magii. Este vorba de manevre de tipul unei lovituri de sabie ce trece prin scut, un salt abil ce te pune în spatele inamicului, a unui răcnet de luptă ce-ți îmbunățește capacitatea de luptă, o vrajă rapidă ce-ți mai redă puțin din sănătatea pierdută, etc. Toate aceste abilități folosesc resursa FP (Focus Points, resursă distinctă față de HP și Stamina, dar dată dispărută de pe vremea lui Demon’s Souls), consumată și atunci când vrei să aplici o vrajă. Nici nu vreau să intru în discuția pe tema mecanicii „Poise”. Pe scurt, este vorba de felul cum reacționează personajul atunci când e lovit, dacă pierde momentan controlul sau nu (ca un soi de stun), și afectează cât de eficientă este armura. Treaba e subtilă, e obscură, a supărat oameni mulți ce erau obișnuiți cu mecanica aceasta din Dark Souls 1 si 2, și FromSoftware are un stil aparte de a emite notițe de patch, nu prea descriptiv. Pe scurt, încercați să nu fiți loviți! ds3_5 Acum, din câte îmi dau seama, echilibrul jocului în ceea ce privește combat-ul, a celui de tip PvP în speță, e într-o poziție puțin nefericită. Atacurile cer mai puțină energie ca oricând, eschivele la fel, magia nu mai are un număr de utilizări limitat de numărul de slot-uri alocate, ci de cât FP are personajul, iar lipsa de eficiență a ei a dus la un mediu unde personajele axate pe forță fizică și arme rapide surclasează alte opțiuni. PvP-ul a avut puțin de suferit față de Dark Souls 2, pe care încă îl consider că a implementat cel mai echilibrat sistem. Mai mult, o serie de jucători (printre care și eu) au suferit de un bug ce făcea imposibilă transportul lor spre lumile altor oameni, spre a-i ajuta. Nu de puține ori am stat cu orele într-o zonă, sperând că de pe o clipă pe alta am să fug în apărarea unui suflet oropsit de soartă, desigur, nu fără o recompensă. Ghinion. Nu mă îndepărtez de subiectul „Joaca Cu Alți Oameni” aka „multiplayer” până nu mai pomenesc câteva lucruri. Cu noile organizații („covenants”) introduse în joc, experiența e mai suculentă ca oricând. Pe lângă clasicii „Warriors of Sunlight” sau „Way of Blue”, mereu dornici să ajute jucătorii ce vor să înfrunte Lordr–Lothric-ul împreună cu cineva ce le apără spatele, mai există și ciudățeii „Mound-Makers”. Că vor să te asiste să dobori urâtănii (dar nu boss-ul zonal) sau îți înfig un cuțit în spate când ți-e lumea mai dragă, e strict la latitudinea lor. PvE-ul co-operativ cu o persoană anume este acum mai simplu chiar ca în Dark Souls 2 (în vreme ce în 1 era un mic coșmar), cu filtre de zonă, cu posibilitatea utilizării unei parole, și cu mai puține dependențe ce țin de personaj. (Că doar nu-l chemi pe amicul tău cu o sută de niveluri în piept, să te treacă de primii boși cât timp tu stai pe bară)

#Steam - EndeK32 il aveti si in semnatura

#Skype - valenentin.mihai32

#Discord - JoKeR#2500

Si puteti da si un PM pe forum !

Salut fratioare