Frumos blur, mai lucrează pe text.
-
#801Reply in Creations Archive
-
#802Reply in News about gaming
Forza Motorsport 7 a fost dezvăluit la E3 2017, titlul produs de Turn 10 Studios fiind prezentat drept unul dintre cele mai avansate jocuri ce vor rula în rezoluţie 4K nativă şi 60 de cadre pe secundă pe noul Xbox One X. De asemenea, a fost confirmat faptul că Forza Motorsport 7 va primul titlu "complet" al subseriei Motorsport ce va fi lansat, concomitent cu consolele Xbox, şi pe PC-urile echipate cu Windows 10.
La doar câteva zile după acest anunţ, pagina oficială de Windows Store a jocului a fost adusă la zi, dezvăluind cerinţele de sistem oficiale pentru Forza Motorsport 7:
Cerinţe minime:
• OS: Windows 10 64-bit
• DirectX: DirectX 12 (Hardware Feature Level 11)
• Procesor: Intel i5-750 2.67 GHz
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GT 740, NVIDIA GTX 650 sau AMD R7 250X
• Memorie video: 2 GB
Sistem recomandat:
• OS: Windows 10 64-bit
• DirectX: DirectX 12 (Hardware Feature Level 11)
• Procesor: Intel i5 4460 3.2GHz
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GTX 670 sau NVIDIA 1050 Ti
• Memorie video: 4 GB
Forza Motorsport 7 este aşteptat pe 3 octombrie 2017, în versiuni pentru Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC (Windows 10).
-
#803Reply in News about gaming
Studioul independent Ninja Theory (autor al unor jocuri de acţiune precum Heavenly Sword, Enslaved: Odyssey To The West sau DmC: Devil May Cry) a lansat un nou trailer pentru Hellblade: Senua's Sacrifice, pe care îl puteţi urmări în continuare.
Este pentru prima dată în ultimii ani când Ninja Theory alege să lucreze fără ajutorul unui publisher important, Hellblade: Senua's Sacrifice fiind realizat exclusiv cu resursele interne ale studioului britanic. Deşi cei de la Ninja Theory promit o experienţă vizuală şi de gameplay la nivelul titlurilor AAA actuale, recunosc că Hellblade: Senua's Sacrifice va oferi o durată de joc înjumătăţită faţă de un astfel de titlu cu pretenţii.
Tocmai din acest motiv Hellblade: Senua's Sacrifice poate fi precomandat pentru un preţ de numai 29,99$ / 29,99€ / 24,99£ prin intermediul PlayStation Store (pentru PS4) şi prin Steam sau GOG (în cazul versiunii pentru PC). Cei care aleg să precomande versiunea pentru PlayStation 4 vor primi o temă dinamică pentru interfaţa consolei, în timp ce un preorder pentru ediţia de PC va fi însoţit de mini-banda desenată Hellblade: Senua’s Song, realizată în parteneriat cu Valiant Entertainment.
Hellblade: Senua's Sacrifice va fi disponibil începând cu 8 august 2017, în format digital, pentru PlayStation 4 şi PC (Steam şi GOG).
-
#804Reply in News about gaming
A devenit deja o obisnuinţă ca, după încheierea fiecărei ediţii E3, să aflăm care sunt nominalizările pentru Game Critics Awards, premii acordate de un grup al celor mai importante publicaţii de gaming internaţionale, din care nu lipsesc ArsTechnica, Easy Allies, Game Informer, GameSpot, IGN, PC Gamer sau Eurogamer. Momentan, avem parte doar de nominalizări, câştigătorii urmând să fie anuntaţi în curând.
E3 2017
Înainte de prezentarea jocurilor nominalizate de aceste publicaţii, trebuie făcută următoarea precizare: au fost selectate doar titlurile pe care membrii juriului le-au putut testa personal pentru cel puţin cinci minute, jocuri precum Anthem, God of War, Spider-Man, The Evil Within 2 sau Uncharted: The Lost Legacy nefiind astfel luate în considerare.
Iată nominalizările pentru premiile E3 2017 Game Critics Awards:
Best of Show
• Assassin’s Creed: Origins (Ubisoft Montreal/Ubisoft)
• Super Mario Odyssey (Nintendo)
• Mario + Rabbids Kingdom Battle (Ubisoft Paris/Ubisoft Milan/Ubisoft)
• Middle-earth: Shadow of War (Monolith/Warner Bros Interactive Ent.)
• Wolfenstein II: The New Colossus (Machine Games/Bethesda)
Best Original Game
• Detroit: Become Human (Quantic Dream/Sony Interactive Entertainment)
• Dragon Ball FighterZ (Arc System Works/Bandai Namco Entertainment)
• Mario + Rabbids Kingdom Battle (Ubisoft Paris/Ubisoft Milan/Ubisoft)
• Sea of Thieves (Rare/Microsoft)
• Skull & Bones (Ubisoft Singapore/Ubisoft)
Best Console Game
• Assassin’s Creed: Origins (Ubisoft Montreal/Ubisoft)
• Super Mario Odyssey (Nintendo)
• Mario + Rabbids Kingdom Battle (Ubisoft Paris/Ubisoft Milan/Ubisoft)
• Middle-earth: Shadow of War (Monolith/Warner Bros Interactive Ent.)
• Wolfenstein II: The New Colossus (Machine Games/Bethesda)
Best PC Game
• Destiny 2 (Bungie/Activision)
• Middle-earth: Shadow of War (Monolith/Warner Bros. Interactive Ent)
• Mount & Blade II: Bannerlords (TaleWorlds Entertainment)
• Total War: Warhammer II (Creative Assembly/Sega)
• Wolfenstein II: The New Colossus (Machine Games/Bethesda)
Best VR Game
• Doom VFR (id Software/Bethesda)
• Fallout 4 VR (Bethesda Game Studios/Bethesda)
• Lone Echo (Ready at Dawn/Oculus Studio)
• Moss (Polyarc)
• Transference (SpectreVision/Ubisoft)
Best Mobile/Handheld
• Durango (What Studio/Nexon)
• Metroid: Samus Returns (MercurySteam/Nintendo)
• Hidden Agenda (Supermassive Games/Sony Interactive Entertainment)
• King's Knight: Wrath of the Dark Dragon (Square Enix)
• Shin Megami Tensei: Strange Journey Redux (Atlus)
Best Hardware
• Astro A10 Gaming Headset (Astro)
• DisplayLink XR (DisplayLink)
• Razer Thresher Ultimate (Razer)
• Logitech PowerPlay Mat (Logitech)
• Xbox One X (Microsoft)
Best Action Game
• Call of Duty: WWII (Sledgehammer Games/Activision)
• Destiny 2 (Bungie/Activision)
• Far Cry 5 (Ubisoft Montreal/Ubisoft)
• Star Wars Battlefront II (EA DICE/Motive/Criterion/Electronic Arts)
• Wolfenstein II: The New Colossus (Machine Games/Bethesda)
Best Action/Adventure Game
• Assassin’s Creed: Origins (Ubisoft Montreal/Ubisoft)
• Detroit: Become Human (Quantic Dream/Sony Interactive Entertainment)
• Days Gone (SIE Bend Studio/Sony Interactive Entertainment)
• Middle-earth: Shadow of War (Monolith/Warner Bros. Interactive Ent).
• Super Mario Odyssey (Nintendo)
Best RPG
• Battle Chasers: Nightwar (Airship Syndicate/THQ Nordic)
• Kingdom Come: Deliverance (Warhorse Studios/Deep Silver)
• Mount & Blade 2: Bannerlords (TaleWorlds Entertainment)
• Ni No Kuni II: Revenant Kingdom (Level 5/Bandai Namco Entertainment)
• South Park: The Fractured But Whole (Ubisoft SF/South Park Digital Studios/Ubisoft)
• Vampyr (Dotnod Entertainment/Focus Home Interactive)
Best Fighting Game
• ARMS (Nintendo)
• Dragon Ball FighterZ (Arc System Works/Bandai Namco Entertainment)
• Marvel vs Capcom: Infinite (Capcom)
• Pokken Tournament DX (Bandai Namco Studios/The Pokemon Co.)
Best Racing Game
• Forza Motorsport 7 (Turn 10 Studios/Microsoft Studios)
• Gran Turismo Sport (Polyphony Digital/Sony Interactive Ent)
• Need for Speed Payback (Ghost Games/Electronic Arts)
• Project CARS 2 (Slighty Mad Studios/Bandai Namco Entertainment)
• The Crew 2 (Ivory Tower/Ubisoft Reflections/Ubisoft)
Best Sports Game
• FIFA 18 (EA Canada/Electronic Arts)
• Madden NFL 18 (EA Tiburon/Electronic Arts)
• Pro Evolution Soccer 2018 (PES Productions/Konami)
Best Strategy Game
• Battletech (Harebrained Schemes/Paradox Interactive)
• Frostpunk (11 bit Studios)
• Mario + Rabbids Kingdom Battle (Ubisoft)
• Total War: Arena (Creative Assembly/Sega/Wargaming)
• Total War: Warhammer II (Creative Assembly/Sega)
Best Family/Social Game
• DropMix (Harmonix/Hasbro)
• Just Dance 2018 (Ubisoft)
• LEGO Marvel Super Heroes 2 (TT Games/Warner Bros Interactive Ent.)
• Hidden Agenda (Supermassive Games/Sony Interactive Ent.)
• That’s You (Wish Studios/Sony Interactive Ent.)
Best Online Multiplayer
• Call of Duty: WWII (Sledgehammer Games/Activision)
• Destiny 2 (Bungie/Activision)
• Star Wars Battlefront II (EA DICE/Motive/Criterion/Electronic Arts)
• Sea of Thieves (Rare/Microsoft)
• Skull & Bones (Ubisoft Singapore/Ubisoft)
Best Independent Game
• Ashen (Aurora 44/Annapurna Interactive)
• Bloodstained: Ritual of the Night (Inti Creates/505 Games)
• Donut County (Ben Esposito/Annapurna Interactive)
• Laser League (Roll7/505 Games)
• The Artful Escape of Francis Vendetti (Beethoven & Dinosaur/Annapurna Interactive)
-
#805Reply in News about gaming
După succesul înregistrat de Nintendo Classic Mini: Nintendo Entertainment System (versiunea miniaturizată a primei console a companiei), dar şi de noua consolă Switch, Nintendo îşi continuă "marşul triumfal" anunţând Nintendo Classic Mini: Super Nintendo Entertainment System. După cum era de aşteptat, este vorba despre mini-reeditarea uneia dintre cele mai mai populare console din istoria Nintendo: SNES (cunoscut şi drept Super Nintendo).
La fel ca în cazul precedentei console miniaturizate, Nintendo Classic Mini: Super Nintendo Entertainment System va avea dimensiuni reduse, consola urmând să poată fi ţinută într-o singură mână, şi nu va oferi un cititor pentru clasicele cartridge-uri de Super Nintendo. În schimb, consola va avea 21 de jocuri preinstalate, dintre acestea remarcându-se Star Fox 2, titlu ce s-a aflat în dezvoltare pentru SNES însă nu a fost niciodată lansat în mod oficial.
Iată lista completă de jocuri preinstalate pe Nintendo Classic Mini: Super Nintendo Entertainment System:
• Contra III: The Alien Wars™Donkey Kong Country™
• EarthBound™
• Final Fantasy III
• F-ZERO™
• Kirby™ Super Star
• Kirby’s Dream Course™
• The Legend of Zelda™: A Link to the Past™
• Mega Man® X
• Secret of Mana
• Star Fox™
• Star Fox™ 2
• Street Fighter® II Turbo: Hyper Fighting
• Super Castlevania IV™Super Ghouls ’n Ghosts®
• Super Mario Kart™
• Super Mario RPG: Legend of the Seven Stars™
• Super Mario World™
• Super Metroid™
• Super Punch-Out!!™
• Yoshi’s Island™
Spre deosebire însă de precedenta consolă miniaturizată de la Nintendo, pachetul Nintendo Classic Mini: Super Nintendo Entertainment System va include, pe lângă consolă şi obişnuitul cablu HDMI, două controllere, pentru a putea accesa direct componentele multiplayer ale unora dintre jocurile incluse.
Nintendo Classic Mini: Super Nintendo Entertainment System va fi disponibil începând cu 29 septembrie 2017, la un preţ echivalent cu 80$ (cost confirmat, momentan, doar pentru Statele Unite ale Americii).
-
#806Reply in News about gaming
Cei de la NVIDIA au publicat un clip de gameplay din ediţia pentru PC a jocului The Crew 2, prezentată în cadrul E3 2017. Îl puteţi urmări în continuare:
The Crew 2 va păstra elementul definitoriu al primului joc: mediul open world ce reproduce întreaga hartă a Statelor Unite ale Americii, aducând însă o modificare majoră. De această dată, jucătorii vor lua parte la un festival dedicat sporturilor cu motor, pe lângă maşini, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a pilota şi alte tipuri de vehicule, cum ar fi motociclete, bărci cu motor sau avioane.
The Crew 2 va fi lansat în prima parte a anului 2018, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC.
-
#807Reply in News about gaming
Microsoft a confirmat, prin intermediul contului oficial de Twitter al seriei, că jocul de lupte Killer Instinct, disponibil momentan în versiuni pentru Xbox One şi Windows 10, îşi va face apariţia şi pe Steam.
Rămâne de văzut câte dintre cele trei sezoane lansate până acum vor fi incluse în versiunea pentru Steam a jocului şi dacă această ediţie va permite confruntările online cross-platform împotriva posesorilor variantelor pentru Xbox One sau Windows 10.
Killer Instinct, cu toate cele trei sezoane ale sale (acestea oferă luptători suplimentari) este disponibil acum pentru Xbox One şi PC-urile echipate cu Windows 10. O versiune gratuită cu un singur luptător deblocat poate fi descărcată de aici. Încă nu a fost oferită o dată de lansare exactă pentru versiunea Steam a jocului, Killer Instinct fiind totuşi aşteptat pe serviciul celor de la Valve până la sfârşitul acestui an.
-
#808Reply in News about gaming
Michel Ancel, directorul de creaţie al echipei Ubisoft Montpellier care se ocupă de Beyond Good & Evil 2, prezintă, în clipul de mai jos, demonstraţia de gameplay in-engine pe care Ubisoft a expus-o jurnaliştilor, în spatele uşilor închise de la E3 2017. Avem astfel ocazia să admirăm pentru prima oară jocul, aflat încă într-un stadiu incipient al producţiei, dar să şi vedem la lucru câteva dintre mecanicile acestuia.
Beyond Good & Evil 2 este un prequel pentru primul titlu al seriei, cu noi personaje şi o nouă poveste. Conform producătorilor, jucătorii vor avea ocazia să viziteze sistemul solar System 3 în timpul secolului al XXIV-lea, vor putea explora de unii singuri sau împreună cu prietenii, Beyond Good and Evil 2 fiind gândit drept un mediu de joc online de dimensiuni apreciabile.
Dezvoltare a lui Beyond Good and Evil 2 se află abia la început, iar echipa de la Ubisoft Montpelier aşteaptă feedback şi idei din partea fanilor prin intermediul programului Space Monkey.
-
#809Reply in News about gaming
Tocmai când credeam că, în ceea ce priveşte seria Assassin's Creed, Ubisoft va alege să se concentreze doar pe proaspăt anunţatul Assassin's Creed Origins, compania franceză ne surprinde din nou, dezvăluind Assassin’s Creed Rebellion.
Rebellion este un titlu free-to-play dedicat dispozitivelor mobile, dezvoltat în colaborare cu studioul Behaviour Interactive. Jocul va încerca să îmbine elementele de RPG cu cele de strategie şi un stil artistic foarte prietenos şi pentru publicul mai tânăr, acţiunea urmând să se desfăşoare, din nou, în secolul al XV-lea, în Spania.
Va trebui ca jucătorii să-şi construiască propriul centru de operaţiuni al frăţiei asasinilor, să-l gestioneze, să-şi recruteze proprii ucenici din rândurile a nu mai puţin de 40 de asasini disponibili (dintre care nu vor lipsi personaje deja consacrate, cum ar fi Ezio Auditore, Aguilar, Shao Jun, Claudia sau Machiavelli, dar şi 20 de eroi noi, special creaţi pentru acest joc) şi, prin intermediul acestora, să ducă la bun sfârşit diferite misiuni.
Assassin's Creed Rebellion urmează să fie lansat în versiuni pentru iPhone, iPad, iPod Touch (minimum iOS 8), dar şi pentru terminalele bazate pe Android (minimum Android 4.1, fiind optimizat pentru dispozitivele cu cel puţin 2GB de memorie RAM).
-
#810Reply in News about gaming
Bandai NamcoEntertainment a anunţat că Project CARS 2, unul dintre cele mai aşteptate jocuri de curse ale anului, poate fi precomandat de acum şi în format digital. Astfel, fanii pot alege, pe lângă versiunile fizice (disponibile la precomandă şi în magazinele de specialitate din România), dintre două versiuni digitale:
• Ediţia Standard: include, pe lângă jocul complet, DLC-ul Japanese Car Pack (oferă patru bolizi speciali de la producătorii Honda şi Nissan: Honda Euro Spec Civic Type-R, hot hatch-ul care a parcurs cea mai rapidă tură pe Nordschleife, Honda Project 2&4, care poate atinge fără probleme turaţii de 14.000 rpm, legendarul „Godzilla” Skyline GT-R (R32) Group A şi brutalul Nissan 280ZX IMSA GTX echipat cu motor twin-turbo V8). Această ediţie este disponibilă pe PS4 şi Xbox One la preţul de 69.99€ (269,90 lei pe PlayStation Store), respectiv pe PC la preţul de 59.99€.
• Ediţia Deluxe: include, pe lângă jocul de bază, DLC-ul Japanese Car Pack şi Season Pass (acesta cuprinde cele patru pachete care vor extinde experienţa Project CARS 2 după lansare), respectiv DLC-ul Motorsport Pack (patru bolizi faimoşi din istoria sporturilor cu motor). Ediţia Deluxe este disponibilă pentru 99,99€ pe PS4 şi Xbox One (429,90 lei pe PlayStation Store), respectiv 89,99€ pe PC.
Câteva dintre maşinile suplimentare incluse în aceste ediţii pot fi admirate în noile imagini din Project CARS 2, disponibile în galeria de mai jos.
Project CARS 2 va fi lansat pe 22 septembrie 2017, în variante pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.
Project CARS 2Project CARS 2
Project CARS 2Project CARS 2
Project CARS 2Project CARS 2
Project CARS 2Project CARS 2
Project CARS 2Project CARS 2
-
#811Reply in News about gaming
Microsoft a dezvăluit jocurile ce vor fi oferite gratuit utilizatorilor care deţin un abonament Xbox Live Gold activ în cursul lunii iulie 2017. Ca de obicei, avem parte de două jocuri pentru Xbox One şi două jocuri pentru Xbox 360, acestea din urmă putând fi jucate şi pe Xbox One prin intermediul funcţiei de backwards compatibility.
Iată ce jocuri vor primi abonaţii Xbox Live Gold în luna iulie a acestui an:
• Xbox One: Grow Up (va putea fi descărcat gratuit pe întreaga perioadă a lunii iulie)
• Xbox One: Runbow (va putea fi descărcat gratuit în perioada 16 iulie - 15 august 2017)
• Xbox 360: Kane & Lynch 2 (va putea fi descărcat gratuit în perioada 1 - 15 iulie)
• Xbox 360: LEGO Pirates of the Caribbean: The Video Game (va putea fi descărcat gratuit în perioada 16 - 31 iulie)
-
#812Reply in Chat & Socialize
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris pe blog…, stiu ca destul, dar timpul pe care l-am avut la dispozitie in perioada asta a fost foarte limitat, imi cer scuze si sper ca ma intelegeti, voi incerca sa scriu mai des tuoriale explicative si clare asa cum vreau sa va obisnuiesc.
Astazi vreau sa acopar partea de webdesign si voi scrie un tutorial in care voi explica realizarea unei ferestre de atentionare tip modal folosind o librarie numita Remodal cu putin ajutor din partea superglobalei $_COOKIE si functiei setcookie din PHP. Vreau sa mentionez faptul ca acest tutorial se adreseaza persoanelor care fac activitati in domeniul webdesign-ului sau developerilor. Este ceva simplu si eficient.
Vom incepe cu mark-up-ul, deci cu HTML-ul in care vom scrie un mesaj de atentionare, in acest exemplu vom introduce un mesaj care se adreseaza minorilor folosit in special pentru site-uri XXX :) , dar si site-uri care promoveaza bauturi alcoolice.
HTML
<div data-remodal-id=”modal”>
<h1>AI PESTE 18 ANI?</h1>
<p style=”font-size:15px”>Odata cu accesarea acestui site, te declari de acord cu conditiile de utilizare. Site-ul promoveaza bauturi alcoolice.</p>
<p style=”font-size:15px”> Ai varsta legala pentru a accesa acest site?</p>
<br />
<button data-remodal-action=”confirm” class=”remodal-confirm close”>DA</button>
<a class=”remodal-cancel” href=”http://google.com">NU</a>
</div>
Daca va documentati pe site-ul remodal veti vedea ca html-ul contine anumite atribute definite si necesare pentru functionarea ferestrei, incepand chiar cu „data-remodal-id=”modal” pe care div-ul parinte il contine si de care ne vom folosi in script pentru a-l identifica. Urmeaza mesajul propriu-zis in care puteti include ceea ce doriti. Ajungem la butoanele de refuz sau acceptare, care de obicei, sunt un simplu DA si NU, aici observam ca la DA am pus atributul data-remodal-action=”confirm” si doua clase remodal-confirm si close fiind necesare pentru ca fereastra sa fie inchisa atunci cand se vor accepta conditiile scrise. La butonul de NU am introdus clasa remodal-cancel si un link la care optiunea il va trimite in cazul in care clientul o va alege fortand-ul astfel sa paraseasca site-ul.
PHP & JAVASCRIPT
<?php if (!isset($_COOKIE[‘av’])){ setcookie(„av”, „true”, time()+604800, „/”); ?>
<script type=”text/javascript”>
jQuery(window).load(function(){
jQuery(‘[data-remodal-id=modal]’).remodal({
closeOnConfirm: true,
closeOnCancel: false,
closeOnOutsideClick: false,
closeOnEscape: false
}).open(); });
</script>
<?php } ?>
Codul de sus va functiona automat daca vom aplica scriptul scris mai sus in tag-urile script folosind jQuery. Dupa cum puteti observa am tintit div-ul parinte folosind atributul data-remodal-id=modal pe care l-am atribuit acestuia exact asa cum documentatia librarieri Remodal o explica. Am aplicat div-ului parinte eventul remodal definit in librarie, dupa care, i-am adaugat extraoptiunile valabile si expuse in documentatia remodal, in acest caz fereastra sa fie inchisa cand se apasa butonul DA, sa nu se inchida fereastra daca utilizatorul va apsa in afara acesteia sau apasand butonul ESC de la tastatura, cele mai multe astfel de ferestre au aceasta posibilitate predefinita. De asemenea am atribuit optiunea de .open(); ferestrei pentru ca aceasta sa se deschida automat la incarcarea paginii de pe site-ul accesat, insa, totul se poate modifica conform cerintelor voastre cititi cu atentie instructiunile Remodal pentru detalii suplimentare.
Folosind instructiunile de mai sus fereastra se va deschide in formatul standard find si responsive avand, asadar, o buna vizualizare pe celelalte tipuri de ecran, smartphone, tableta, etc. Daca lasam codul scris in acest fel, fereastra se va deschide automat de fiecare data cand accesam o pagina din site, pentru a impiedica asta, ne vom ajuta de PHP, mai exact de variabila superglobala $_COOKIE si functia setcookie. Prin asta vom creea in browserul utilizatorului un cookie numit „av” in cod in care vom retine numai optiunea DA, in cazul in care se va apasa NU atunci utilizatorul va fi redirectionat in link-ul pus in tagul <a> si daca va reveni pe site atunci fereastra ii va aparea din nou. Asadar in cookie-ul „av” se va retine optiunea astfel incat daca utilizatorul este de acord cu informatiile expuse de voi atunci va putea sa navigheze pe site fara ca fereastra sa-i mai apara timp de 604800 secunde definita in functia setcookie(), fiind 7 zile dupa un calcul efectuat. Scriptul, in acest caz, va fi introdus in tag-urile php, reusim astfel sa implementam o fereastra de tip atentionare eficienta si necesara pentru anumite tipuri de site-uri.
Sursa:pctutoriale.ro
-
#813Reply in Chat & Socialize
Poate multi dintre voi s-au intrebat ce este un keylogger,cu ce ne afecteaza si cum ne putem proteja de ei.
Partea I: Ce este un keylogger ?
Un keylogger este un program care monitorizeaza activitatea noastra. El poate inregistra tastele apasate,paginile deschise,inregistra desktopul,aplicatiile pe care le folosim,microfonul,webcam,etc.
Este de obicei de tip .exe dar uneori este mascat in fotografii,programe care par inofensive,jocuri,redirecte counter strike(21.gif),etc.
Toate informatiile adunate sunt trimise catre o adresa de mail,ftp,web server,etc setat de cel care a introdus keyloggerul in calculator. Ceea ce il face greu de detectat este faptul ca se ascunde in sistemul de operare,nu ii vedem folderele,activitatea,uneori nu apare nici in task manager.
Este posibil sa ii confere atacatorului control deplin asupra pc-ului.
Partea a II-a : Keylogger legal sau ilegal.
Exista tipuri de keylogger legale si ilegale. Cele legale sunt instalate de parinti pentru a vedea ce scriu copii lor,ca un parental control.
Cele ilegale sunt instalate de persoane rau intentionate sau care vor sa faca glume/sa afle informatii despre utilizatorul pc-ului. Ele sunt instalate fara acordul vostru,ascunse in sistem si uneori excluse din protectia antivirusului.
Partea a III-a : Primele semne ale unui keylogger.
Printre primele semne ale prezentei unui keylogger se pot afla:
-scaderea performantelor pc-ului.
-disparitia brusca a fisierelor/spatiului din pc
-aparitia unor programe suspecte/aplicatii/documente text/etc sau a unor toolbaruri in browser.*
-comportament ciudat al pc-ului:deschiderea brusca de pagini web,a programelor,etc
Aceste semne pot trece neobservate pe langa un utilizator incepator care nu va da mare importanta.
*Unele programe isi instaleaza toolbaruri in mod automat,deci nu trebuie sa intelegem ca daca avem un toolbar avem si un keylogger.
Partea a IV-a : Depistarea si eliminarea keyloggerului
Prima data ar trebui sa ne gadim ce am instalat recent sau ce am facut precedent inceperii simptomelor de mai sus sau a oricarui lucru suspicios.
Urmati pasii de mai jos:
1.Deschidem task manager Control+Alt+Delete. In windows xp se va deschide automat,iar in windows 7 alegem task manager din lista.
2.Mergem la tabul procese.
3.Afisare procese de la toti utilizatorii.
4.Ne uitam dupa procese suspecte cu nume ciudate sau pe care nu le-ati mai vazut. Daca ceva vi se pare suspect il cautati pe google si veti vedea ce este. In cazul in care acela este keyloggerul dati click dreapta pe el->inchide arbore procese. Daca nu va da voie avem un keylogger destul de performant. Desigur se pot ascunde cu usurinta de task manager,aceasta este doar o mica verificare,mai mult irelevanta.
Daca avem un soft antivirus in pc ar trebuie sa detecteze keyloggerul. Dar daca a fost exclus din protectia antivirusului ?
Ar fi cazul sa verificam. Deschideti antivirusul si mergeti la file excluderi. Vedeti daca este vreun program suspect exclus de la scanare sau pe care voi nu l-ati adaugat. Daca da stergeti-l de acolo si dati o scanare full. S-ar putea sa rezolva asa. Verificati daca modulele de protectie ale antivirusului sunt pornite(scanare,protectie real time,firewall,etc)
Si totusi,acolo poate sa nu fie nimic. Ce facem ?
Intram in safe mode** si descarcam MalwareBytes Anti Malware si dam o scanare full. Este posibil sa nu ne lase sa instalam programul,in acel caz il redenumim ceva in genul acesta "gkgdsofkjfglkdhf".
Dupa scanare stergem tot ce a gasit si dam un restart la pc.
Vedem daca problema pare rezolvata. Daca nu a gasit nimic e posibil sa avem un keylogger tare incapatanat.
Instalati Zemana anti logger: http://www.zemana.co...-free/overview/
Porniti programul si folositi in mod normal pc-ul. Daca avem un keylogger activ care incearca sa captureze ce scrieti/desktopul,etc acel program il va bloca si ne va anunta. Atunci vom stii clar ca avem un keylogger si puteam sa il stergem.
Daca dupa toate acestea nu se rezolva singura solutie este reinstalarea sistemului de operare cu formatarea tuturor partitiilor. Nu pastrati nimic din vechiul pc,se posibil sa pastrati si keyloggerul.
Daca ati folosit stikuri/cd-uri cat ati avut pc-ul infectat e recomandat sa nu le mai folositi. Daca totusi este neaparata nevoie de ele le puteti devirusa folosind un pc vechi cu un soft antivirus.
Partea a V-a: Cum ne protejam de keyloggeri
Nu instalam/descarcam aplicati/programe din susrse necunoscute,linkuri primite pe mess,oferte care par prea frumoase ca sa fie adevarate,hackuri de spart parole de mess,hackuri de flood,etc.
Folosim un progrma antivirus eficient.Un anti-malware. Aveti linkul mai sus pentru malwarebytes care este cel mai bun.
Un firewall performant setat cum trebuie,de obicei va bloca transferul de informatii pe care il incearca keyloggerul.
Daca sunteti mai suspiciosi puteti folosi zemnana anti logger dar este trial doar 15 zile,insa puteti cumpara o licenta.
Pentru tranzactii online,cumparaturi sau orice altceva folositi un secure borwser cum ofera bitdefender sau kaspersky.
In cazul in care nu aveti bani pentru o licenta folositi tastatura virtuala pentru a scrie parole,etc. Va va feri de keyloggeri care inregistreaza apasarile de taste dar nu si de cei care inregistreaza desktopul.
-
#814Reply in Chat & Socialize
Sunt n metode de a ascunde o adresa IP. (Proxy,VPN,TOR)
1. In general se foloseste VPN.(Unele cu plata,unele free)
Cyberghost-free-vpn.png
Cyberghost este cel mai folosit (e si cu plata,si free)
Download : http://www.cyberghos...rca/windows-vpn
2. TOR
TorLogo.png
Download : https://www.torproje...ad-easy.html.en
Este un fel de browser "anonim" bazat pe firefox,care iti schimba ip-ul de cate ori intri in el.
-
#815Reply in Chat & Socialize
Dacă nu puteți porni computerul în modul normal, porniți-l în Safe Mode și, cu ajutorul System Restore, reveniți la un moment când puteați porni computerul fără probleme.
Pentru a putea efectua o restabilire a sistemului, trebuie să fiți autentificat pe Windows în calitate de administrator.
Pentru a folosi funcția System Restore, urmați pașii de mai jos:
Pentru Windows XP:
1. Conectați-vă la Windows în Safe Mode.
2. Urmați această cale din meniul de start Windows: Start → All Programs → System Tools → System Restore.
3. Pe pagina Welcome to System Restore, selectați prin clic opțiunea Restore my computer to an earlier time și apoi faceți clic pe Next.
4. Pentru a porni sistemul în modul normal, urmați pașii programului asistent.
Pentru Windows Vista și Windows 7:
1. Conectați-vă la Windows în Safe Mode.
2. Urmați această cale din meniul de start Windows: All Programs → Accessories → System Tools → System Restore.
3. Pentru a porni sistemul în modul normal, urmați pașii programului asistent.
Pentru Windows 8 și Windows 8.1:
1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Căutare.
(Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare.)
2. Introduceți Panou de control în caseta de căutare, apoi atingeți sau faceți clic pe Panou de control.
3. Introduceți Recuperare în caseta de căutare Panou de control, apoi atingeți sau faceți clic pe Recuperare.
4. Atingeți sau faceți clic pe Deschidere Restaurare sistem, apoi urmați instrucțiunile.
-
#816Reply in Chat & Socialize
S-ar putea să pară puțin probabil, dar este posibil să înveți cum ștergi fișiere cu nume prea lungi în Windows, chiar dacă respectiva eroare pare să nu aibă sens.
Dacă folosiți un PC cu Windows de mult timp, este aproape imposibil să nu vă fi lovit de un mesaj de eroare care la prima vedere pare absurd. Acesta apare în momentul în care încercați să copiați sau să ștergeți un fișier cu un nume lung sau un director cu aceeași problemă. Operațiunea inițiată va eșua și veți primi o notificare prin care vi se aduce la cunoștindță că numele fișierului sau calea în care se află respectivul director este prea lungă. În funcție de sensibilitatea documentelor cu pricina, situația s-ar putea să vă frustreze mai mult sau mai puțin, mai ales că o soluție evidentă nu pare să existe. Ați fi tentați să instalați diverse programe dedicate pentru șters documente cu probleme, dar nu e nevoie. Este mult mai simplu decât ai crede să înveți cum ștergi fișiere cu nume prea lungi. Înainte de soluția efectivă, trebuie însă să înțelegeți cine este de vină.
De ce trebuie să înveți cum ștergi fișiere cu nume prea lungi
În primul rând, conceptul de ,,nume prea lung” la un fișier, un director sau la calea către un director este prezent doar în Windows și pleacă de la o combinație între sistemul de fișiere folosit de hard disk și o convenție aparent arbitrară. Orice versiune de Windows folosește o convenție pentru denumirea fișierelor intitulată LFN sau Long File Names (Nume lungi la fișiere). Acest sistem, contrar denumirii promițătoare, permite doar fișiere al căror nume nu depășește 255 de caractere. Limitarea în cauză nu există pe Mac sau Linux, dar este o problemă foarte veche pe Windows, încă de la primele versiuni ale sistemului de operare Microsoft.
Partea bună e că pe Windows este imposibil să creați un document cu un nume mai lung de 255 de caractere. Sistemul de operare nu vă permite. Partea tristă este că, deoarece respectiva problemă nu există pe Linux sau Mac, este cât se poate de simplu ca cineva să vă trimită o arhivă cu câteva fișiere care să genereze respectivul mesaj de eroare, chiar și dacă expeditorul nu este rău intenționat. Deși într-o astfel de situație nu ai de ce să te stresezi, dacă nu știi cum ștergi fișiere cu nume prea lungi, s-ar putea să te gândești că te-ai infectat cu vreun virus sau o formă de malware. Cu alte cuvinte, problema devine aparent mai complicată.
Cum ștergi fișiere cu nume prea lungi în Windows
Există foarte multe soluții în momentul în care vedeți un mesaj de eroare de genul file name is too long sau path name is too long. Cea mai simplă implică instalarea unui manager de fișiere dedicat, gen Total Commander. 7-Zip sau WinRar sunt de asemenea imune la astfel de situații. Dacă vreți însă să vă aventurați la câteva comenzi de DOS, nu mai este nevoie să instalați nimic.
Înainte de Long File Names și sistemele de operare Windows, a fost MS DOS. Acesta din urmă opera cu fișiere al căror nume respecta o convenție intitulată 8.3. Aceasta era o referință către faptul că nu existau fișiere cu un nume mai lung de 8 caractere, iar extensia era formată din 3. Datorită faptului că orice sistem Windows este compatibil înapoi cu comenzile și funcționalitatea din DOS, oricărui fișier de pe hard disk îi este asociat și un nume de forma 8.3. Dacă vreți însă să-l ștergeți, în primul rând trebuie să-i aflați respectiva denumire. În acea formă, îl puteți și copia sau muta, nu doar șterge.
Primul pas implică să deschideți o fereastră de MS DOS în directorul cu probleme. În acest scop, deschideți o fereastră de File Explorer sau Windows Explorer, în funcție de versiunea de Windows și navigați până la fișierul care vă supără. Cu tasta Shift apăsată, faceți click dreapta în spațiu liber și, din meniul contextual, optați pentru Open command window here. Imediat se va afișa o fereastră de Command Prompt și, după cum se poate vedea în captura de mai sus, calea implicită va fi cea în care aveți nevoie să operați.
Pentru a vedea numele fișierului vostru prea lung în format 8.3, tastați fără ghilimele comanda ,,dir -x”. Confirmați-o cu enter. Dacă aveți prea multe fișiere în respectivul director, puteți folosi ,,dir -x -p” pentru ca acestea să fie împărțite pe pagini. Atunci, veți fi nevoiți să apăsați pe tasta Spațiu sau Enter pentru a vedea restul documentelor. Imediat veți vedea o listă de fișiere în care ar trebuie să-l vedeți redenumit și pe cel care vă interesează. În cazul nostru, documentul RTF a fost identificat cu numele de MERG~7Q1.RTF. De aici, mai rămâne procesul efectiv de ștergere cu o comandă de forma ,,del nume_fișier.ext”, unde nume_fișier.ext, în cazul nostru, este MERG~7Q1.RTF. Voi trebuie să înlocuiți nume_fișier.ext cu documentul care refuză să fie eliminat prin mijloace uzuale. Ca verificare, puteți tasta din nou comanda dir -x sau puteți deschide o fereastră de File Explorer prin intermediul căreia să accesați directorul în care ați avut documentul sau documentele problematice.
Problema descrisă mai sus e foarte probabil să nu fie foarte des întâlnită, dar dacă obișnuiți să descărcați un volum semnificativ de programe, melodii sau filme de pe internet, este doar o chestiune de timp până când o veți întâmpina. Important este să fiți pregătiți și să apelați imediat la cea mai simplă soluție.
-
#817Reply in Chat & Socialize
Samsung Electronics intenţionează să înceapă în iulie comercializarea unei versiuni refăcute a smartphone-ului problemă Galaxy Note 7, potrivit unor surse din industrie citate de News.ro.
Potrivit surselor, Samsung va lansa smartphone-ul sub numele de Note Fandom Edition (FE), cu un preţ de referinţă de sub 700 de woni (616 dolari), cu circa 250 de dolari sub preţul dispozitivelor iniţiale. Vânzările oficiale urmează să înceapă pe 7 iulie.
Cel mai mare producător de smartphone-uri din lume a suspendat producţia de dispozitive Galaxy Note 7 în 2016, în urma mai multor cazuri de aprindere a telefoanelor în timpul încărcării. O anchetă a arătat că problemele sunt provocate de baterii.
Dispozitivele modificate vor avea baterii cu o capacitate mai mică şi softuri actualizate.
Samsung a pregătit lansarea Note FE pe fondul criticilor că scoaterea definitivă din uz a celor aproximativ 3 milioane de telefoane retrase de la cumpărători, precum şi a celor care nu au fost vândute, ar avea un efect negativ asupra mediului,
Campania de rechemare a telefoanelor Galaxy Note 7 a provocat Samsung pierderea unor profituri de ordinul miliardelor de dolari şi a avut un impact negativ asupra credibilităţii companiei.
Rechemarea a pus Samsung într-o situaţia foarte neplăcută, dar compania a lansat recent un nou smartphone de referinţă, Galaxy S8, care a primit evaluări pozitive şi comenzi solide.
În aprilie, Samsung a raportat cel mai mare profit net trimestrial din ultimii trei ani, în pofida acuzaţiilor de corupţie la adresa conducerii.
Lee Jae-Yong, vicepreşedintele grupului, este judecat pentru dare de mită, într-un scandal de corupţie în care preşedintele sud-coreean Park Geun-Hye a fost demis.
-
#818Reply in Chat & Socialize
Apple se asteapta ca aceasta tableta sa fie cumparata de 2 milioane de utilizatori imediat dupa lansare!
Primele informatii despre noul iPad de 10.5 inch pregatit de cei de la Apple au aparut in luna august iar acum informatiile se confirma cu ajutorul colaboratorilor din Taiwan ai celor de la Apple. Producatia pentru noua tableta va incepe in luna decembrie, astfel ca tableta ar urma sa fie lansata in primavara anului viitor.
iPad-ul de 10.5 inch si cel de 12.9 inch, iPad Pro, urmeaza sa fie prezentate oficial in acelasi timp, urmand sa vina cu noul chipset Apple A10X. Cei de la Apple se asteapta ca modelul de 10.5 inch sa fie vandut in 2 milioane de unitati in trimestrul in care va fi lansata si in 5-6 milioane de unitati pe parcursul intregului an.
Tableta este dezvoltata deoarece dimensiunea este considerata foarte populara in segmentul afacerilor si cel educational in SUA. Cea existenta de 9.7 inch este considerata prea mica, in timp ce iPad Pro de 12.9 inch este prea scumpa pentru a aduce vanzari masive in acele segmente.
-
#819Reply in Chat & Socialize
Tot mai căutate în rândul utilizatorilor smartphone, dispozitivele prevăzute cu acumulatori de capacitate mărită au creat o nişă profitabilă pentru mulţi producători mai mult sau mai puţin cunoscuţi în afara pieţelor asiatice.
Unul dintre aceştia, Gionee are deja în ofertă mai multe dispozitive echipate cu acumulatori de 5000 mAh, lansarea unui smartphone prevăzut cu acumulator şi mai generos în cursul anului viitor fiind practic o certitudine.
Cunoscut deocamdată după numele Gionee M2017, noul dispozitiv prevăzut cu ecran QHD de 5.7” foloseşte un acumulator de 7000 mAh care ar trebui să permită cel puţin 2 zile de utilizare fără grija adaptorului AC. Din păcate cu acumulator atât de puternic nu putem avea pretenţii la partea de ergonomie, M2017 având dimensiuni 155.2×77.6×10.65mm şi o greutate de 230 grame.
Detaliile exacte ale configuraţiei nu sunt cunoscute, descrierea furnizată în paginile autorităţii de telecomunicaţii din China (TNAA) precizând doar folosirea unui chipset octa-core la 2GHz, ajutat cu 6GB memorie RAM. Aflăm totuşi că pe lista dotărilor se numără un sistem dual-camera (13MP + 13MP) şi cameră frontală de 8MP, senzor de amprente şi 128GB memorie internă.
-
#820Reply in Chat & Socialize
Gearbest ne-a obișnuit cu prețuri bune la mai multe produse din oferta magazinului online. De această dată vă prezint telefonul 4G UMI Diamond care este disponibil la un preț avantajos pentru încă 5 zile.
UMI Diamond este un dispozitiv care oferă specificații decente, un sistem de operare nou dar și un preț avantajos. În oferta magazinului online Gearbest putem găsi acest terminal la o ofertă bună.
Telefonul UMI Diamond include printre specificațiile sale un ecran cu diagonala de 5 inci ce afișează o rezoluție HD de 720×1280 pixeli, un procesor octa-core MediaTek MTK6753 de 1,5GHz, 3GB capacitate a memoriei RAM dar și 16GB spațiu intern de stocare. Dispozitivul are două sloturi pentru cartelel SIM și poate folosi rețelele 4G FDD-LTE 800/900/1800/2100/2600MHz.
Procesorul grafic folosit în acest terminal este Mali-T720 și un slot pentru card microSD care poate extinde capacitatea de stocare.
Camera foto principală are un senzor de 8MP iar camera foto secundară are un senzor de 2MP. UMI Diamond rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow și are o baterie cu capacitatea de 2650mAh.
Opțiunile de conectivitate includ Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0, port microUSB, slot microSD, modem 4G dar și două sloturi SIM. La nivel de senzori putem găsi un senzor de gravitație, și un senzor de proximitate.
Puteți cumpăra telefonul de pe magazinul online gearbest.com la un preț avantajos de doar 99,99$, preț redus cu 58% față de prețul obișnuit. Oferta este valabilă încă cinci zile așa că dacă vă interesează ar fi cazul să vă grăbiți.