-
#21Reply in Music
-
#22Reply in Music
-
#23Reply in News about sports
Vestea potrivit căreia Cristiano Ronaldo ar vrea să plece din Spania, nemulțumit de tratamentul la care este supus de către Fisc, a căzut ca un șoc în tabăra celor de la Real Madrid. Zidane a fost extrem de afectat la aflarea acestor vești și l-a sunat imediat pe golgheterul său.
Ziarul de casă al "albilor" anunță că Zidane a stat de vorbă cu portughezul și a încercat să-l convingă pe Ronaldo să rămână la Real Madrid. Marca scrie că deși e în vacanță în Italia alături de familia sa, Zidane l-a contactat imediat pe Ronaldo. Portughezul se află în Rusia, alături de naționala țării sale, unde participă la Cupa Confederațiilor.
"Cris, avem nevoie de tine!" e mesajul pe care Zidane l-a transmis fotbalistului portughez. Ibericii subliniază că vorbele francezului vor conta enorm pentru Ronaldo, relația dintre cei doi fiind una excelentă. Zidane a fost de altfel singurul antrenor care l-a convins pe golgheterul Realului să-și dozeze efortul pe parcursul sezonului și chiar să se odinească la unele meciuri, iar rezultatul a fost unul excelent pentru Ronaldo.
Portughezul a devenit golgheterul Ligii Campionilor după un final de sezon senzațional, Real a câștigat trofeul dar și campionatul în Spania, iar Ronaldo își va trece probabil în palmares și al 5-lea Balon de Aur din carieră și îl va egala pe rivalul Messi.
Zidane i-a transmis lui Ronaldo ca măcar să încerce să se mai gândească înainte de a lua o decizie finală și l-a asigurat că pentru el este cel mai important jucător din lot. Francezul i-a mai spus că are nevoie atât de golurile sale cât și de spiritul competitiv, mai ales că această generație a Realului mai poate câștia multe trofee, scrie Marca.
Aceeași sursă precizează că Zidane nu va renunța la Ronaldo și va încerca să se întâlnească cu Ronaldo și să poarte o discuție mai lungă în momentul în care va reveni din vacanță. Francezul nu a fost oricum singurul care l-a contactat pe Ronaldo.
Căpitanul Sergio Ramos a stat și el de vorbă cu starul portughez și a avut același mesaj ca și Zidane. Fundașul s-a aflat și el într-o situație similară în urmă cu câțiva ani, când a fost aproape de un transfer la Manchester United, dar în cele din urmă a decis să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid.
-
#24Reply in News about sports
Iuliu Muresan a confirmat faptul ca Bokila si Silviu Lung sunt foarte aproape de a semnat contracte cu CFR Cluj.
"Bokila este cam deturnat, lucrurile sunt de ore. Ne-am inteles, ne mai lipseste o hartie de la club, un acord de la club (n.r. - de la Akhisar Belediyespor)."
"Din ce am vazut in presa i-am oferit mai mult decat i-a oferit Dinamo. In ceea ce il priveste pe Lung Jr., e un transfer pe care inca il lucram, nu este definitivat. Sunt sanse mari sa reusim. El e rezonabil, e profesionist, un portar foarte bun pe calre il dorim foarte mult, mai sunt mici detalii cu clubul. In mare lucrurile sunt rezolvate", a spus Muresan la DigiSport.
Sambata, Iuliu Muresan a mai anuntat doua transferuri: fundasul Paulo Vinicius (Apollon Limassol) si mijlocasul Garcia Pelayo (Elche).
-
#25Reply in News about sports
Baskanii de la Kayserispor i-au adus mai multi fotbalisti turci lui Sumudica. Antrenorul roman vrea, insa, si cateva transferuri din Liga I. Acesta a recunoscut, intr-un interviu acordat ProTV si Sport.ro, ca discuta transferul lui Boldrin, de la Steaua.
Pe langa Boldrin, Sumudica ii mai vrea pe De Amorim (Steaua) si Tiago Lopes (ex-CFR Cluj), dar si pe romanii Cristi Sapunaru si Alex Ionita II (Astra).
www.sport.ro a aflat ca Sumudica insista si pentru cei doi fosti rapidisti, cu care are o relatie foarte buna. Amandoi sunt, insa, sub contract cu Astra Giurgiu.
Cristi Sapunaru este in acest moment in vacanta, el primind cateva zile libere in urma convocarii la echipa nationala, pentru meciurile cu Polonia si Chile. Acesta a spus pentru www.sport.ro ca va discuta o mutare abia la revenirea din vacanta.
Sapunaru a jucat 32 de partide pentru Astra in sezonul trecut al Ligii I, marcand 8 goluri.
De cealalta parte, Ionita II a jucat in 31 de partide, punctand in 4 dintre acestea.
-
#26Reply in News about sports
Paolo Maldini e pe tabloul de dublu, intr-un turneu dotat cu premii totale de 43.000 de euro
Fostul international italian Paolo Maldini, capitanul emblematic al echipei AC Milan, va juca pe tabloul de dublu la turneul challenger de la Milano, dotat cu premii totale de 43.000 de euro.
Maldini si Stefano Landonio (45 de ani), prietenul si antrenorul sau, au castigat un turneu de calificare, care a avut ca premiu un wild card pentru challenger.
"A fost prima noastra competitie, dar anterior am jucat cateva meciuri demonstrative cu Paolo, in scop caritabil", a declarat Landonio pentru Il Tennis Italiano.
Paolo Maldini va implini 49 de ani chiar in prima zi a turneului de la Milano, la 26 iunie.
Maldini s-a retras din activitatea de fotbalist in 2009.
-
#27Reply in News about sports
Marius Sumudica spune ca pe langa Boldrin mai asteapta alti doi jucatori la noua sa echipa din Turcia.
Marius Sumudica a confirmat discutiile pentru transferul lui Boldrin si a anuntat, intr-un interviu pentru ProTV, ca isi mai doreste alti doi jucatori din Liga I la noua sa echipa, Kayserispor.
"In momentul de fata, sunt sanse sa il luam pe Boldrin. Exista o discutie cu cei de la FCSB, impresarul lui discuta, si eu imi doresc foarte mult sa ajunga in Turcia. Vom vedea, acum suntem la stadiul de discutii si de negocieri."
"Exista posibilitatea sa mai vina doi jucatori din Romania. Nu pot sa va spun in momentul de fata, pentru ca s-ar face foarte multa valva, dar sper ca la sfarsitul saptamanii viitoare sa rezolv trei transferuri din Liga I", a spus Sumudica pentru ProTV.
Conform unor surse, jucatorii doriti de Sumudica in Turcia sunt Boldrin, De Amorim (FCSB) si Tiago Lopes (CFR Cluj).
Gigi Becali a anuntat zilele trecute ca nu tine la bani si e dispus sa il cedeze pe De Amorim: "Daca se gaseste vreo echipa care sa il vrea, ii dau drumul. Daca nu, asta e, il tinem aici."
-
#28Reply in News about the world
Angajații KMG International au luat startul sâmbătă, 17 iunie, în crosul Rompetrol Run and Care, aflat la cea de-a patra ediție, care a avut loc în parcul Tineretului din București.
Peste 300 de angajați din diferite companii din cadrul Grupului au alergat alături de familii și parteneri de afaceri pe distanțe de 5, 10 și 15 km, compania donând 5 USD pentru fiecare kilometru parcurs, pentru a sprijini cauzele Hospice Casa Speranței și ale Asociației pentru Dravet și Alte Epilepsii Rare.
"Continuăm să promovăm voluntariatul și activitățile sportive în rândul angajaților și familiilor lor, dar și partenerilor noștri. Suntem mândri că prin acestea putem susține cauze cu un impact deosebit asupra comunității din care facem parte și să ajutăm cât mai multe persoane cu probleme de sănătate. Toți colegii din KMG International sunt deschiși să doneze timp și efort pentru acțiuni caritabile și doresc să le mulțumesc pentru asta", a declarat Simona Popovici, Director Resurse Umane al Grupului KMG International.
ADVERTISING
inRead invented by Teads
Angajații se implică în acțiuni de voluntariat ale companiilor Grupului în fiecare an, fie în cadrul programelor propuse de către companie, sau în demersuri caritabile proprii. KMG International are peste 5.000 de angajați în România, iar din 2009 a investit peste 9 milioane USD în proiecte de dezvoltare comunitară în țară, depășind 300.000 de beneficiari direcți.
În urma cursei caritabile Rompetrol Run and Care de anul acesta, toate fondurile strânse pentru "Fundația Hospice Casa Speranței" vor fi alocate îngrijirii medicale a pacienților cu boli amenințătoare de viață, sprijin social și consiliere psiho-emoțională a pacienților și familiilor acestora, iar cele strânse pentru "Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare" vor acoperi o parte din costurile medicale și dezvoltarea activităților dedicate copiilor afectați în centrul de zi.
„Parteneriatul cu Rompetrol este un parteneriat de încredere, de lungă durată, care depășește granițele unei simple colaborări și care ne-a demonstat că atunci când avem alături de noi oameni care înțeleg misiunea noastră și cred în cauza HOSPICE, lucrurile sunt posibile a fi realizate. Ne bucurăm să vedem atât de mulți oameni care vor alerga pentru susținerea cauzei noastre. Salutăm implicarea celor care, prin alergare, vor transmite de fapt un gest de susținere pentru cei care nu mai sunt și familiile lor, pentru cei care sunt și care se confruntă cu o boala incurabilă, pentru toți pacienții HOSPICE Casa Sperantei cărora vrem să le oferim putere să își traiască cu demnitate fiecare zi din viața lor" a declarat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Sperantei.
Despre KMG International
KMG International este un investitor durabil în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Prin programul Grupului, „Împreună pentru Fiecare", acesta a implementat 101 proiecte de mediu și de sănătate în întreaga țară. Dintre parteneriatele noastre strategice cu societatea civilă amintim – suținerea pentru SMURD, a Galei Societății Civile, a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Deținut de KazMunayGas Kazakhstan, Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 12 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an, Rafinăria Vega Ploiești - cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL, 7 depozite.
Totalul investițiilor realizate de KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuțiilor sale la bugetul de stat depășește 12 miliarde de dolari, in perioada 2007-2015.
-
#29Reply in News about the world
Invitata Florentinei Fântânaru în ediţia de duminică, de la orele 13,00, a emisiunii "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars, Amalia Năstase, îşi va exprima dezamăgirea cu privire la sistemul românesc de educaţie, motivând decizia de a-şi înscrie copiii la o şcoală privată.
Ba mai mult, fosta soţiei a lui Ilie Năstase va vorbi şi despre abuzurile pe care a fost nevoită să le suporte în şcoală: "Am avut profesori care ne băteau foarte rău, am mâncat bătaie de foarte multe ori. Palme în cap, palme peste faţă, peste mâini, linii peste mâini, toate astea în Bucureşti, în anii '90. Pe profesoara de matematică mi-o aduc aminte, bătea la noi ca la fasole şi ne spunea că suntem foarte proşti. Până în clasa a 8-a am avut senzaţia că sunt foarte proastă, pentru că aşa ni se spunea", va mărturisi aceasta.
Deşi a luat decizia de a-şi înscrie fetele la o şcoală privată, Amalia nu le-a ferit de crunta realitate din sistemul de stat: "Ele au fost pe la şcoli şi pe la instituţii de plasament actuale şi au rămas şocate. Mi-au spus <
Despre ce îi place cel mai mult să facă, despre ce iubeşte cel mai mult la soţul său, Răzvan, care este cel mai bun sfat primit de la Ilie Năstase sau pe ce cheltuie cei mai mulţi bani, despre toate acestea Amalia Năstase va vorbi duminică, de la ora 13:00, la "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars.
-
#30Reply in News about the world
Prof. univ. dr. Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, a vorbit, la interviurile DC News Live, despre pedepsele morale.
"Am fost ales de o echipă de 14.000 de oameni. Într-o covârșitoare majoritate, sunt persoane extrem de bune, în sensul cel mai bun al cuvântului, cu o moralitate pe care foarte multă lume o cunoaște. Nu neg că mai sunt și excepții, dar să știți că de acele excepții ne ocupăm și noi. Există o serie întreagă de pedepse morale care se aplică; uneori sunt mai dureroase decât pedepsele pe care le aplică, așa cum este firesc, instituțiile statului", a spus Radu Bălănescu la interviurile DC News Live.
-
#31Reply in News about the world
Ajunsă la ediția a VII-a, Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România (MLNR) își propune să promoveze și să recompenseze spiritul creator, inovator și inventiv al poporului român în domenii vitale pentru destinul nostru colectiv. În acest an, evenimentul va avea loc pe data de 21 iunie.
Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, a vorbit, la interviurile DC News Live, despre Gala Premiilor MLNR unde sunt acordate șapte premii pentru excelența în diferite domenii importante.
"Gala Premiilor Marii Loje Naționale din România va avea loc pe 21 iunie, la Ateneul Român, fiind a șaptea ediție. În cadrul acestui eveniment, acordăm șapte premii, în șapte domenii de activitate, pentru românii care au făcut ceva foarte important, în anul precedent. Acesta este un eveniment realizat în parteneriat cu Academia România.
Am avut bucuria să premiem niște oameni extraordinari care au venit și au spus acolo că este prima dată când cineva s-a gândit la ei și le oferă un premiu. Nu știu dacă recunoașterea unor merite se constituie într-un imbold pentru cei din jur, deși așa ar trebui, dar cred că este un exemplu pe care Masoneria Regulară din România îl dă pentru ceea ce înseamnă promovarea excelenței și a inteligenței românilor. Vom continua cu acest proiect atât timp cât va fi posibil și îndrăznesc să cred că va fi posibil foarte mulți ani de acum înainte", a spus Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România.
-
#32Reply in News about the world
Părintele Daniel, președintele Asociației Sfântul Cristofor, a făcut o afirmație revoltătoare prin care le jignește pe toate femeile care au fost violate.
"AVORTUL ESTE CRIMĂ!!!
Dacă nu îți doreşti copilaşi, nu te apropia de bărbat! Alegerea se poate face înainte, nu după ce se înfăptuiește sarcina!
Ne desfrânăm mai rău ca animalele, iar pentru plăcerea noastră animalică omorâm un suflet.
Vizavi de sarcinile provenite în urma unui viol... este mult de discutat! Nu vom vedea vreodată o femeie care trăiește după Cuvantul lui Dumnezeu să fie violată! Dumnezeu nu îngăduie aceasta!
Cauza tuturor relelor este încăpățânare noastră de a trăi de capul nostru, fără Dumnezeu...", a spus preotul Daniel.
-
#33Reply in Introduce Yourself
Bine ai venit
-
#34Reply in Chat & Socialize
Tocmai s-a lansat o versiune noua de Firefox care promite sa fie mai rapida. Versiunea 54 este prima versiune ce foloseste “multiple process”, functie care este deja folosita de ceva vreme pe Chrome, Safari, Edge si alte browsere. Acum, Firefox foloseste patru procese pentru a rula pe toate paginile web deschise. Separand paginile cu procese diferite, ofera o viteza mai mare.
Pe langa faptul ca este mai rapid, Firefox 54 ar trebui sa ruleze mai bine pe calculatoarele cu memorie limitata. Mai exact, nu va incetini procesul de rulare al calculatorului, asa cum se intampla uneori la Chrome. De asemenea, Firefox utilizeaza mai putin RAM decat celelalte browsere pe Windows 10, macOS si Linux si vine cu imbunatatiri in ceea ce priveste bugurile si problemele de securitate. Inca se afla pe locul trei in topul browserelor de internet, dupa Chrome si Internet Explorer, dar noua versiune ii va face pe cei ce folosesc Firefox sa nu mai renunte atat de usor.
-
#35Reply in Chat & Socialize
Difuzoarele inteligente au devenit cea mai cautata categorie in materie de gadgeturi, iar Qualcomm este pe punctual de a face totul mai simplu pentru companiile care doresc sa-si creeze propriile difuzoare. Mai exact, a introdus un design de referinta, o serie prestabilita de chipuri, microfoane si sisteme audio-pe care companiile il pot cumpara pentru a-si crea pe baza sa, difuzoarele.
Micile companii sunt incantate de aceasta idee, deoarece este o modalitate rapida de a scoate un nou produs la vanzare., salvand timpul de testare al acestora, deoarece Qualcomm garanteaza functionarea perfecta a acestora.
Platforma Smart Audio de la Qualcomm include majoritatea tehnologiilor de baza necesare intr-un difuzor inteligent (în afara de difuzorul real). Are sisteme de microfon far-field, cu suport pentru formarea fasciculului si anularea ecoului. Dispune de Wi-Fi si Bluetooth (inclusiv aptX HD pentru streaming audio de inalta calitate), precum si suport pentru sistemul de sincronizare a boxelor AllPlay.
Qualcomm promoveaza noua sa platforma ca fiind capabila sa suporte redarea sincronizată intre difuzoare, configurarea zonelor și chiar manipularea sunetului surround multi-channel, dar care se bazeaza pe cineva care detine o masa mare de difuzoare AllPlay. Acest lucru ar putea fi mai probabil daca o gramada de difuzoare se vor lansa in urmatorii ani avand Qualcomm inauntru. Dar pana atunci, acestea vor fi in mare parte doar difuzoare Bluetooth standard.
Qualcomm a declarant ca primele produse bazate pe sistemul lor vor fi lansate la sfarsitul anului acesta, dar cel mai sigur se asteapta ca anul de lansare sa fie 2018.
-
#36Reply in Chat & Socialize
Google a decis sa rupa colaborarea cu HTC in favoarea coreenilor de la LG. Informatia nu este inca oficiala, dar nici nu ne este greu sa aflam. Toate indiciile sunt pro LG, insa nu ne deranjeaza. LG a mai colaborat cu Google pentru seria Nexus si a facut o treaba foarte buna.
Un bug in Android Issue Tracker ce are legatura cu USB Power Delivery, ne-a dus catre aceasta informatie. Bug-ul a fost descoperit de un angajat LG, iar un “Googler” a cerut mutarea acestuia in Android > Partner > External > LGE > Taimen > Power.
Taimen este un nume de cod pentru viitorul Pixel, iar Walleye la fel. Cel din urma este modelul de baza, iar Taimen modelul XL. Recent s-a aflat ca mai era vorba de un model cu numele de cod Muskie, dar a fost anulat. Mai exista o posibilitate, dar ar fi ciudat. Walleye sa fie produs de HTC si Taimen de LG.
-
#37Reply in News about sports
Francezul e aproape de un transfer la CSU Craiova.
Claude Dielna a jucat 6 luni la Dinamo insa sansele ca el sa continue la formatia din Stefan cel Mare sunt aproape 0. Contra a declarat ieri ca francezul a cerut un contract prea mare pentru bugetul lui Dinamo si sunt sanse infime sa mai joace la echipa sa.
Intre timp, pentru Dielna a aparut varianta CSU Craiova, anunta Digi. Oltenii vor sa isi intareasca defensiva dupa despartirea de Acka, iar Dielna pare o solutie viabila pentru echipa lui Mangia.
Dielna e detinut de Sheffield si cere un salariu in jur de 12-15.000 de euro pe luna.
-
#38Reply in News about sports
CSA Steaua a ajuns la o intelegere cu clubul Regal Sport pentru cedarea jucatorilor din generatia '99 catre noua sectie de fotbal a Armatei.
Florin Raducioiu, cel care ocupa in prezent functia de coordonator al staff-ului de antrenori de la Regal, a confirmat intelegerea.
"Da, e adevarat. Echipa de '99 va juca pentru Steaua. S-a ajuns la o intelegere."
"Marius Lacatus imi este un prieten extraordinar, este o legenda a fotbalului romanesc si am ajuns la aceasta intelegere. Am vrut sa il ajut. Sper si ii doresc sa faca o treaba buna acolo si sa ajunga in cativa ani in Liga I", a spus Lacatus.
Clubul Regal Sport, care are un parteneriat cu Atletico Madrid, evolueaza in Liga a 4-a. Va continua sa joace, nu este vorba de o fuziune cu CSA, ci doar de cedarea lotului de jucatori nascuti in 1999 (18 ani) catre echipa Armatei.
-
#39Reply in News about sports
Cristiano Ronaldo e hotarat sa plece de la Real.
Despartirea lui Ronaldo de Real Madrid pare inevitabila. Portughezul a fost acuzat ca a fraudat statul cu 14 milioane de euro, neplatindu-si taxele in totalitate, lucru ce l-a facut sa se gandeasca la un transfer.
Presa din Portugalia scrie astazi ca Ronaldo a anuntat ca pleaca de la Real Madrid in aceasta vara si ca nu se mai razgandeste. "O sa plec de la Real, m-am decis, nu ma mai intorc asupra deciziei", a declarat Balonul de Aur.
Acesta e suparat pe faptul ca Real nu a facut tot posibilul ca sa il apere in fata justitiei in procesul intentat de Fisc, in care risca sa ajunga la inchisoare!
Ofertele pentru Ronaldo au inceput sa curga, insa Real Madrid nu pare inca hotarata sa se desparta de omul care le-a adus 3 Ligi ale Campionilor.
-
#40Reply in News about sports
Barcelona a fost la un pas sa il vanda obligat pe Leo Messi. S-a intamplat in urma cu 11 ani, cand, sustine fostul presedinte Joan Laporta, argentinianul a fost la o semnatura de Serie A.
Inainte ca Messi sa inceapa sa isi adjudece trofeu dupa trofeu, dar si cele 5 Baloane de Aur pe care le are acum in vitrina, argentinianul a fost aproape de Inter. Joan Laporta, fostul presedinte al Barcelonei, a povestit exact intamplarea pentru The Guardian.
Laporta a dezvaluit ca Inter a decis sa ii plateasca lui Messi clauza de 150 de milioane de euro si sa-l ia pe acesta de la Barcelona. Catalanii nu puteau face nimic pentru a opri mutarea, cu exceptia incercarii de a-l convinge pe acesta sa ramana pe Nou Camp.
"Inter ne-a anuntat ca plateste clauza de 150 de milioane de euro a lui Messi, pe care noi am decis mai tarziu, dupa acest eveniment, sa o ducem la 250 de milioane. Relatia noastra cu Leo si cu tatal sau, Jorge, a fost insa mai puternica.
I-am spus lui Jorge: <Inter trebuie sa dea 150 de milioane, pentru ca noi nu vrem sa-l vindem pe Leo. Noi credem in el, iar el va fi fericit aici, va avea parte de glorie. Acolo e doar castig financiar. Fiul tau va fi cel mai mare din istorie aici>", a dezvaluit Joan Laporta.
"Eu sunt un mare fan al lui Cruyff, dar ceea ce face Leo, si i-am spus si lui Johan, cand era in viata, este unic in istorie. Si Johan a fost de acord", a mai spus Laporta.
Laporta a mai spus ca Messi ar putea sa joace in orice campionat si ca ar face minuni si in Premier League, in ciuda celor care spun ca Leo este prea "firav" pentru greii din Anglia.
"Messi are un dar special. Ar putea juca fotbal in orice conditii si in fata oricui", a mai spus Laporta.
Leo Messi a jucat 583 de partide pentru Barcelona si a marcat 507 goluri.















