Posts by nuttelass´

Bună.

Gravitația este fenomenul fizic natural prin care corpurile cu masă se atrag reciproc.Este una din cele patru interacțiuni fundamentale din natură cunoscute, alături de interacțiunea electromagnetică, interacțiunea nucleară tare și interacțiunea nucleară slabă.

În fizica modernă gravitația este descrisă de teoria relativității generalizate (propusă de Albert Einstein în 1915), care descrie gravitația nu ca o forță, ci ca o consecință a curburii spațiu-timpului cauzată de distribuția inegală a masei / energiei.

În cele mai multe situații practice (la scara macroscopică) se poate aplica legea atracției universale a lui Sir Isaac Newton, din mecanica clasică. Aceasta spune că oricare două corpuri acționează unul asupra celuilalt cu o forță de atracție, numită forța gravitațională, direct proporțională cu masele celor două corpuri și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.

În viața de zi cu zi fenomenul este observat pretutindeni ca forță de atracție exercitată de Pământ asupra tuturor corpurilor terestre, forță numită greutate. Valoarea greutății unui corp este direct proporțională cu masa lui și este orientată spre centrul Pământului. Coeficientul de proporționalitate se numește accelerație gravitațională și este egal cu accelerația unui corp care cade liber în câmpul gravitațional al Pământului.

Elevator gravity.svg

La nivel astronomic gravitația este responsabilă de faptul că Luna se rotește în jurul Pământului și că sistemul Pământ-Lună se rotește în jurul Soarelui. De asemenea gravitația este forța care a dus la apariția tuturor planetelor și sateliților naturali ai acestora, prin atracția reciprocă dintre particulele de materie care se roteau în jurul Soarelui. În cadrul unei galaxii, diferitele stele și sisteme stelare sunt menținute împreună tot prin fenomenul gravitației, iar evoluția întregului univers (de exemplu modul în care acesta se dilată în timp) este la rândul ei dictată de forțele de gravitație dintre toate particulele de materie existente.

În fizică, câmpul gravitațional este un câmp definit ca o deformare a spațiu-timpului determinat de corpurile care au masă și energie cu o mărime fizică.[1]

Câmpul gravitațional este responsabil pentru fenomenul cunoscut ca gravitație, unde intensitatea câmpului gravitațional (Γ) este egală cu accelerația gravitațională si se măsoară în Sistemul Internațional în newtoni pe kilogram (N/kg). Câmpul gravitațional generat de Pământ, de exemplu, induce în apropierea suprafeței Pământului o accelerația gravitațională cu valori apropiate de 9.80665 m/s2 (32.1740 ft/s2).[2][3] [4].

În mecanica clasică câmpul gravitațional este tratat ca un câmp de forță conservativ și poate fi definit prin legea atracției universale. Câmpul de forță generat între punctul r1 într-un spațiu unde este prezentă o masă la un punct r2:

Gravitația cuantică este o ramură a fizicii teoretice care are ca obiectiv unificarea mecanicii cuantice cu relativitatea generală, încercând astfel să explice interacțiunea gravitațională din punct de vedere cuantic.

Teoria trebuie să fie în măsură să intuiască rezultatul situațiilor în care atât efectele cuantice, cât și gravitatia, sunt importante (doar la scara Planck, cu excepția cazului în care alte teorii, precum cea a Multiversului, sunt corecte). Motivul cuantificării gravitației vine de la succesul remarcabil al aplicării principiilor teoriei cuantice la celelalte trei interacțiuni fundamentale (forța tare, forța slabă, electromagnetismul). Deși unele teorii ale gravitației cuantice precum teoria corzilor și așa-numitele teorii ale totului, care unifică gravitația cu celelalte forțe fundamentale, alte teorii, precum teoria gravitației cuantice în bucle, doar încearcă să cuantifice câmpul gravitațional, fără să-l lege de celelalte forțe fundamentale.

Fenomenele fizice observate la începutul secolului 21 pot fi descrise bine fie de mecanica cuantică, fie de teoria relativității generale, fără a fi nevoie de ambele. Acest fenomen se datorează scării la care acționează fiecare teorie. Efectele cuantice sunt de obicei importante doar pentru particulele foarte mici, nedepășind mărimea moleculelor tipice. Efectele relativiste, pe de altă parte, apar la scară macroscopică, cum ar fi stelele. (Câmpurile gravitaționale ale planetelor pot fi bine descrise de gravitația liniarizată). Există o insuficiență a dovezilor experimentale cu privire la gravitația cuantică, și fizica clasică poate descrie, într-un mod adecvat, efectele gravitației observate într-un interval de peste 50 de ordine de mărime de masă, adică pentru mase de la aproximativ 10-23 la 1030 kg.

Deși nu există o descriere cuantică a gravitației, este posibilă determinarea comportamentulului unui obiect cuantic în prezența gravitației. Prezicerea mișcării unei particule într-un câmp gravitațional (se consideră gravitația newtoniană, suficient de precisă la această scară) este un exercițiu clasic pentru studenți. Se arată că nivelurile energiei potențiale gravitaționale sunt bine cuantificate, chiar dacă gravitatia în sine nu este.

Experimentul de atunci a fost condus de Valeri NesvijECILAki și arată că neutronii au fost găsiți pe traiectoriile prezise de mecanica cuantică.

Chiar și încercarea de a cuantifica teoria clasică a gravitației liniarizate a întâmpinat numeroase dificultăți matematice - gravitația cuantică este non-renormalizabilă. Situația este agravată de faptul că experimentele directe în domeniul gravitației cuantice sunt greu realizabile cu tehnologiile moderne din cauza caracterului prea slab al interacțiunii gravitaționale.

Welcome

Nume mapa: zm_arizona_camp

Mod: Zombie Mode

Download: http://gamebanana.co...download/158961

Autor: jeronimo

Imagini: le aveti in link

Nume mapa: de_riot

Mod: Counter Strike 1.6

Download:http://gamebanana.com/maps/155716

Autor: Sokologovo

Imagini: le aveti acolo

Nume mapa: gg_labyrinth

Mod: Gun Game

Download: http://gamebanana.com/maps/173933

Autor: MTC. Dev

Imagini: le aveti in link

Touch = atingere, interactiune. In multe cazuri avem nevoie sa stim cand 2 entitati se ating, adica intra in contact una cu cealalta.

Exemplu: Entitatea A trece peste entitatea B, asta inseamna ca cele 2 entitati s-au atins. A este entitatea care atinge, B este cea care este atinsa.

Pentru a putea manipula putem sa alegem forwardurile puse la dispozitie de modulul engine, fakemeta si hamsandwich.

//Engine

register_touch( "touched", "toucher", "public" )

//touched = cel care atinge

//toucher = cel care este atins

//public = publicul care este chemat

//Fakemeta

register_forward( FM_Touch, "public" )

//public = publicul care este chemat

//Hamsandwich

RegisterHam( Ham_Touch, "toucher", "public" )

//toucher = cel care atinge

//public = publicul care este chemat

Ce observam din exemplele de mai sus ?

Engine este cel mai flexibil, putem sa setam exact ce entitati ne intereseaza

Fakemeta este chemat pentru orice fel de touch, depinde de noi sa verificam ce entitati se ating.

Hamsandwich inregistreaza orice fel de touch cu entitatea toucher.

Headerul publicului va arata asa:

public public( touched, toucher )

Engine este cel mai rapid si cel mai flexibil. Poate sa preia modul in care hamsandwich functioneaza:

register_touch( "touched", "*", "public" ) ( adica va inregistra orice touch dintre touched si o entitate ).

In forwardul fakemeta trebuie sa verificati manual daca entitatile care se ating sunt cele care va intereseaza. Hamsandwich va permite sa inregistrati orice touch facut de o entitate, dar trebuie sa verificati manual ce a atins.

Toucher, touched sunt clasele entitatilor. Fiecare entitate are o clasa, de exemplu un player are clasa "player", un ostatic are clasa "func_hostage", mapa are clasa "worldspawn". Pe langa aceste clasa default, va puteti crea propriile entitati cu clase custom.

Pentru a afla clasa unei entitati folosim:

new szClassName[ 20 ]

pev( entittate, pev_classname, szClassName, charsmax( szClassName )

// in stringul szClassName va fi stocata clasa respectiva. O puteti compara cu equal/equali sau chiar contain/containi

Acum un mic exemplu: sa spunem ca vrei sa detectati atunci cand un player atinge un alt player.

register_touch( "player", "player", "HookTouch" )

public HookTouch( touched, toucher )

{

//toucher si touched sunt id-urile entitatilor.

client_print( toucher, print_chat, "Ai atins un player: %i", touched )

}

Pentru hamsandwich ar trebui sa verificati daca touched are clasa "player", in fakemeta trebuie sa verificati daca ambele au clasa player.

Pentru a simula un touch intre 2 entitati:

//engine

fake_touch( touched, toucher )

//fakemeta

dllfunc( DLLFunc_Touch, touched, toucher )

Pentru a bloca touch folositi: return 1( engine ), return FMRES_SUPERCEDE( fakemeta ) sau return HAM_SUPERCEDE( hamsandwich )

Pe 1 aprilie, oamenii obișnuiau să ofere pești făcuți din făină. Una din glume era să legi cu o sforicică subțire un pește din hârtie și să-l pui pe trotuar. Unii oameni care treceau pe-acolo, se aplecau să îl ia.

6.516 cupluri şi-au unit destinele în acelaşi timp, în anul 1988, în Coreea de Sud.

Studii de la Universitatea din Oxford au arătat că de fiecare dată când te îndrăgostești, pierzi, în medie, doi prieteni.

Welcome

Welcome.

Ce este hardware-ul?

>>Hardware-ul reprezinta totalitatea componentelor fizice ale unui calculator. Comunicarea perfecta dintre ele duce si mentine buna functionare a calculatorului.

Procesoare / Memorii Procesorul poate fi considerat creierul unui calculator, deoarece el executa “gandirea”. De fapt, el nu face altceva decat sa “proceseze” bitii de 1 si 0 primiti de la memoria RAM a sistemului. El contine 2 componente: ALU (Arithmetic-Logical Unit) si FPU (Floating-Point Unit). ALU se ocupa cu calculele numerelor intregi, adica cu calculele in virgula fixa , iar FPU se ocupa cu asa zisele calcule in virgula mobila, adica de fapt numerele rationale. Initial, FPU-ul era un procesor separat numit Co-Procesor sau Math(ematical) Co-Processor. Deci sa o luam cu inceputul. Dupa ce Intel (INTEgrated ELectronics) si-a dat seama de potentialul calculatoarelor personale pe piata mondiala (ele fiind inventate de fapt de Apple), a inceput sa produca procesoare, denumite 8086. In acest timp, concurenta nu s-a lasat asteptata, si a luat numele de AMD (Advanced Micro-Devices). Mai apoi a aparut si TI (Texas Instruments) si Cyrix. Puterea relativa a unui procesor este masurata in MHz (Mega Herti – Milioane de Herti), desi la inceput acestea aveau 100 KHz! Intel a urmat denumirile de *86 cu 80286, cu viteza de 4 MHz, 386 cu viteza de 15 MHz. De cand cu 486 (DX), coprocesorul matematic a fost inclus in procesorul ALU (adica cel al sistemului). 486-ele avea viteza maxima de 120 MHz si era produs atat de Intel cat si de concurentii lui. La urmatorul pas facut de Intel in productia de procesoare, acesta si-a standardizat si si-a luat drepturi de copyright asupra arhitecturii noului procesor, denumit Pentium. Acesta era deosebit de puternic pentru acele vremuri (un Pentium la 66 MHz era la fel de puternic (daca nu si mai puternic) decat un 486 la 100 MHz). Amd-ul si Cyrix au produs atunci un alt procesor, denumit 586, dar acesta era deosebit de slab (un 586 la 133 MHz facea cat un P-75).De fapt, AMD-ul si-a denumit si el acest procesor sub numele de K5. Mai tarziu, Intel produce un nou procesor, in care inglobeaza si niste instructiuni ce vor fi denumite MMX (de la Multi Media eXtensions). Acest set de 21 de instructiuni avea pretentia de accelerare a jocurilor si aplicatiilor multimedia. De fapt, ele aveau efect numai in cazul aplicatiilor concepute special pentru ele si care suportau aceste instructiuni. Desigur, Intel a convins multi dezvoltatori de jocuri/aplicatii sa le optimizeze pentru aceste instructiuni.

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului, informează Reuters.

La patru secole după moartea creatorului personajului Don Quijote, istoricii şi arheologii spanioli încearcă să localizeze mormântul celebrului scriitor şi speră că o identificare oficială a locului în care acesta a fost îngropat va atrage numeroşi turişti şi "pelerini" culturali.

Cercetătorii au început să folosească un radar de ultimă generaţie, în aprilie 2014, pentru a explora subsolul unei străvechi biserici aflate în centrul Madridului, unde scriitorul a cerut să fie înmormântat.

Luni, oamenii de ştiinţă au anunţat că au descoperit anumite oseminte şi fragmente dintr-un sicriu. Pe unul dintre fragmente, pe două cleme metalice, sunt gravate literele "M" şi "C".

Antropologii şi medicii legişti spanioli îndeamnă însă la prudenţă, insistând asupra faptului că analizele se află deocamdată într-un stadiu incipient.

"Nu putem să confirmăm că l-am descoperit pe Cervantes, nici să garantăm că acesta este sicriul lui Cervantes. Realitatea este aceasta: am găsit un sicriu în stare avansată de deteriorare şi câteva oseminte într-un colţ al criptei", a explicat Francisco Etxeberria într-o conferinţă de presă.

Cel puţin şapte morminte au fost descoperite în subsolul acelei biserici, însă doar două dintre ele au fost deschise deocamdată.

Unul dintre cei mai mari scriitori ai "Secolului de aur" spaniol, Cervantes a murit, sărac, pe 22 aprilie 1616 şi a fost îngropat în ziua următoare, potrivit documentelor epocii, în această biserică aflată lângă o mănăstire, a cărei arhitectură a fost modificată de mai multe ori de atunci.

Mai multe călugăriţe trăiesc în acea mănăstire, inclusă în patrimoniul cultural al Madridului încă din anul 1921, fapt care face dificilă demararea unor săpături arheologice, fără o localizare precisă.

Născut în 1547, în oraşul universitar Alcala de Henares, în apropiere de Madrid, Miguel de Cervantes Saavedra a fost romancier, poet şi dramaturg, fiind considerat un simbol al literaturii spaniole.

Este în primul rând cunoscut ca autor al romanului "El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha" ("hidalgo" este un reprezentant al micii nobilimi), considerat primul roman european modern şi una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale, publicat iniţial în două părţi, apărute în 1605, respectiv 1615. Miguel de Cervantes a fost supranumit "Principele ingeniozităţii".

UNESCO a declarat, în 1995, ziua de 23 aprilie - data morţii lui Miguel de Cervantes - Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Deși se știa de ceva vreme că există gheață pe Planeta Roșie, forma lichidă a acesteia reprezintă o mare descoperire, întrucât sugerează că Marte ar putea susține viață. Nu este vorba de râuri sau oceane, totuși. Oamenii de știință au investigat zone cu sare care prezintă urmele unei ape curgătoare, asemănătoare unei lacrimi care se scurge pe obraz.

Descoperirea este mai veche, dar abia acum cercetătorii au primit confirmarea că acele „lacrimi” sunt în fapt urme ale existenței apei. Echipa de cercetători a studiat urmele lăsate de acele picături lăsate de-a lungul fiecărei veri marțiene și au observat că acestea deveneau din ce în ce mai mari, până când venea iarna, iar acestea dispăreau.

În plus, solul Planetei Marte este acoperit cu un strat de sare, care poate stabiliza apa și o poate proteja de îngheț sau fierbere. Oamenii de știință subliniază că nu au găsit chiar apă curgătoare pe Marte. În mod frustrant, informațiile obținute de aceștia au fost colectate cu ajutorul unui dispozitiv care înregistra suprafața planetei în fiecare zi, la 3pm. La acea oră Marte este cel mai cald și uscat, așadar orice formă de apă lichidă s-ar evapora până ce dispozitivul ar putea s-o recepteze.

Cu toate astea, apa a lăsat o urmă evidentă pe suprafața planetei. Orice ar curge pe Marte este clar că hidratează sarea, și acea hidratare este evidentă. După ce a analizat informațiile primite de la dispozitiv, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că acele cristale de sare conțin molecule de apă, iar asta reprezintă o dovadă destul de clară că au fost depuse de o apă curgătoare. La câteva luni distanță, însă, cei de la Nasa au explicat de ce e improbabil să existe apă pe Marte.

Sursa : playtech.ro

Welcome.

Astronomii americani, beneficiind de punerea în funcţiune în ultimii ani a unor telescoape tot mai puternice, au alcătuit un "atlas" al exoplanetelor, care ar putea să îi ajute în căutarea formelor de viaţă extraterestre, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă spun că noul sistem poate să compare şi să ordoneze exoplanete în funcţie de caracterul lor locuibil, pentru a prioritiza căutarea vieţii dincolo de graniţele Terrei.

Noul instrument, denumit "indexul caracterului locuibil al planetelor tranzitorii", ar putea fi de mare ajutor în aceste operaţiuni de căutare în spaţiu.

Studiul, coordonat de Rory Barnes şi Victoria Meadows, profesori la Virtual Planetary Laboratory de la Universitatea Washington din Statele Unite, în colaborare cu profesorul asistent Nicole Evans, a fost prezentat pe larg într-un articol apărut în Astrophysical Journal.

Telescopul spaţial Kepler a permis astronomilor să descopere mii de exoplanete (planete din afara Sistemului Solar n.r.) - numărul fiind prea mare pentru ca ele să fie analizate una câte una.

Telescopul spaţial James Webb, a cărui lansare este programată pentru 2018, va fi primul dispozitiv capabil să măsoare compoziţia atmosferică a unei planete telurice, potenţial asemănătoare Terrei, şi să impulsioneze astfel considerabil căutarea vieţii pe alte planete.

Astronomii detectează acele planete doar atunci când acestea trec (sunt în "tranzit") prin faţa stelelor în jurul cărora gravitează, blocând astfel o parte din radiaţa ei luminoasă.

Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) va fi lansat în 2017 şi va contribui la găsirea altor exoplanete în acest fel.

Telescopul James Webb şi "spectroscopia transmisiei de tranzit" vor fi capabile să studieze în detaliu acele planete.

Însă accesul la astfel de telescoape este exorbitant, iar astfel de misiuni au nevoie de meticulozitate şi sunt mari consumatoare de timp.

Indexul Virtual Planetary Laboratory reprezintă un instrument viabil, care va putea să îi ajute pe astronomi să aleagă planetele care au cele mai mari şanse de a găzdui viaţa - şi care merită să fie cercetate, cu ajutorul acestor resurse limitate.

În mod tradiţional, astronomii s-au concentrat pe căutarea de planete aflate în "zona locuibilă" din jurul stelelor sale - acel spaţiu din jurul unei stele cu temperaturi potrivite, care permit existenţa apei în stare lichidă la suprafaţa planetei respective, favorizând astfel posibile forme de viaţă.

Dar, până acum, sistemul a fost mai degrabă binar, indicând fie că o planetă se află, fie că nu se află în zona locuibilă, considerată potrivită pentru întreţinerea vieţii.

Noul index este mai nuanţat, producând un număr mare de date, pe care astronomii le plasează în algoritmul Virtual Planetary Laboratory, pentru a obţine valori concrete ale Indexului caracterului locuibil, care reprezintă probabilitatea ca o exoplanetă să deţină apă în stare lichidă la suprafaţa ei.

Studiul a fost finanţat de Institutul de Astrobiologie al NASA.

Sursa: www.descopera.ro

Bună.