Incendiu uriaş la o clădire cu 27 de etaje din vestul Londrei. Sute de pompieri se luptă cu flăcările/ Mai mulţi rezidenţi ai clădirii, blocaţi în interior 

 

Un incendiu a izbucnit la o clădire de apartamente cu 24 de etaje, din vestul Londrei - Grenfell Tower, aproximativ 200 de pompieri şi 20 de autospeciale încearcă să stingă flăcările, în timp ce se încearcă evacuarea oamenilor din clădire, transmite CNN.

UPDATE 07:42 Locuitori ai clădirii de apartamente cuprinsă de un incendiu din vestul Londrei, blocaţi în interior

 

 

 

 

 

Rezidenţi ai unei clădiri de apartamente din vestul Londrei ce a fost cuprinsă de flăcări ar fi blocaţi în interiorul acesteia, informează presa britanică, citând martori oculari.

Poliţia, serviciile de salvare sau pompierii nu au oferit detalii specifice despre eventuale victime, dar martori oculari descriu cum rezidenţi ai înaltului bloc de apartamente sunt blocaţi în interior.

Două alte clădiri de apartamente aflate în apropiere sunt în curs de evacuare din cauza fumului ce a cuprrins întreaga zonă.

 

 

 

 

”Oameni pot fi văzuţi la fereastră, inclusiv un bărbat ce flutură o pătură”, conform unui martor ocular.

Rezidenţi ai clădirii improvizează frânghii din cearceafuri, într-o încercare de a fugi din incendiul ce a acaparat clădirea turn.

Mai multe persoane sunt tratate pentru o serie de răni, inclusiv inhalare de fum.

Una dintre persoanele salvate ar fi văzut cum unul dintre vecinii săi a sărit de la etaj în încercarea de a scăpa din incendiu. Alţi rezidenţi panicaţi ţipă după ajutor în timp ce se apleacă peste ferestre.

Incendiul a fost semnalat la ora locală 1:16 (3:16, ora României).

Poliţia Metropolitană a declarat că oamenii care se aflau în clădire au primit îngrijiri medicale. Întreaga clădire de pe Lancaster West Estate ardea, existând temeri că aceasta s-ar putea prăbuşi. Oamenii care locuiau în clădire au fost evacuaţi.

Primarul Londrei,  Sadiq Khan a declarat incendiul drept „incident major”.

Reprezentanţi Metroului din Londra au declarat că mai multe staţii de metrou din oraş au fost închise din cauza incendiului.

Martorii oculari au declarat că puteau vedea cum focul a ajuns pe acoperişul clădirii de apartamente, şi au auzit explozii. Poliţiştii au împins cordoanele îndepărtând oamenii de teamă ca clădirea să nu se prăbuşească, informează BBC.

 

sursa: mediafax.ro