Un cioban din Harghita a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce a fost muşcat de un urs. Ciobanul a fost salvat de câinii de pază, care au intervenit şi au alungat ursul.
Un cioban a fost muşcat, sâmbătă, de un urs, în timp ce bărbatul încerca să îşi salveze turma de oi, aflată pe o păşune de lângă localitatea harghiteană Sândominic.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, medicul Demeter Ferenc a declarat că ciobanul a fost muşcat de ambele picioare de către un urs pe care încerca să-l alunge pentru a-şi apăra turma de oi.
Ursul l-a pus la pământ pe cioban, iar apoi l-a muşcat de ambele coapse, moment în care câinii de pază au intervenit şi au alungat animalul sălbatic.
”I-a produs răni înţepate de colţi prin muşcătură, majoritatea superficiale, una mai adâncă. A fost la Centrul antirabic, este internat la chirurgie pentru observare şi tratament. Nu este grav”, a spus Demeter Ferenc.
Ciobanul este din Harghita şi se afla, sâmbătă, pe o păşune de lângă localitatea Sândominic, situată între Miercurea Ciuc şi Gheorgheni.
mediafax.ro
