Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, noua campioană de la Wimbledon, își dorește să câștige cât mai multe trofee de Grand Slam în loc să urce în vârful ierarhiei WTA, relatează Reuters.

 

Muguruza, 23 ani, care a învins-o sâmbătă în fina de la Wimbledon pe Venus Williams cu 7-5, 6-0, a obținut al doilea ei succes de Grand Slam, după cel din 2016 de la Roland Garros. Iberica a început turneul londonez de pe locul 15 în clasamentul WTA, iar succesul o va urca pe locul 5 în ierarhia ce va fi publicată luni.

''Am fost nr. 2, am fost nr. 3 mondial și nu am reușit să câștig vreun Grand Slam, așa că nu se poate compara, a declarat Muguruza după finală. Vreau doar să câștig trofee, să joc bine în toate meciurile. Trebuie să joci 7 meciuri și vei trebui să înfrunți pe nr. 1, pe nr. 3, pe oricine. Nu știu cum e să fie nr. 1, dar sper ca într-o zi o să ajung ca să pot face o comparație. Dar acum mai degrabă aș fi nr. 10 și să câștig Grand Slam-uri, decât să fiu nr. 1''.

 

Cehoaica Karolina Pliskova, eliminată în turul 2 la Wimbledon, preia șefia WTA de la germanca Angelique Kerber în noul clasament de luni.

''Clasamentul e temporar, mai important e să fii un jucător bun și să ai totdeauna o șansă la trofee. De asta mă antrenez la sală sau pe teren, iar în zilele în care nu ai chef să te miști, îți amintești, dacă muncești din greu atunci ai o șansă să ajungi în finală și așa devii mai puternic'', a adăugat Muguruza.

Jucătoarea spaniolă a recunoscut că este foarte dificil să gestionezi situația după un asemenea succes major: ''După Roland Garros, am pus presiune pe mine pentru că mă simțeam bine și credeam că pot juca la fel în fiecare săptămână. Dar nu s-a întâmplat și atunci începi să te întrebi, să devii puțin frustrat și asta de duce în jos. Sper ca de data asta să mă descurc puțin mai bine''.