Încă o demisie sau demitere răsunătoare la Casa Albă, a cincea de la începutul mandatului lui Donald Trump. Strategul şef al preşedintelui, controversatul Steve Bannon, a plecta de la Casa Alba.

 

Considerat susţinătorul agendei populiste a lui Trump şi un promotor al aşa numitei mişcări alt-right, Steve Bannon era acuzat pentru luările de poziţie dure ale lui Trump, dar şi pentru conflictele interne de la Washington.

 

În ultimele zile, Donald Trump semnalase că urmează să-i decidă soarta strategului sau şi păruse chiar să-i minimalizeze contribuţia.

 

Donald Trump, preşedintele SUA: “Vom vedea ce se întâmplă cu domnul Bannon, dar e un om bun şi cred că presă e foarte nedreaptă cu el. Domnul Bannon mi s-a alăturat foarte târziu, ştiţi asta. Învinsesem 17 senatori şi guvernatori şi câştigasem toate alegerile primare.”

 

Fostul şef al site-ului Breitbart, considerat de unii conservator, iar de alţii de extremă-dreapta, a promovat măsurile anti-imigraţie luate de Trump, retragerea din Parteneriatul Transpacific şi din Acordul de mediu de la Paris. Era în conflict cu ginerele preşedintelui, Jared Kushner, şi cu generalul HR McMaster.

 

Încă o gafă a lui Trump, cu un mesaj despre atacul din Barcelona

Sub influenţă lui McMaster, Donald Trump a bombardat o baza din Siria, a ameninţat militar Coreea de Nord şi Venezuela. Donald Trump s-ar fi înfuriat pentru că Bannon l-a contrazis săptămâna această într-un interviu, spunând că nu va face nimic în privinţa Coreei de Nord.

 

Lucru mai puţin ştiut despre el, Steve Bannon a fost unul dintre cei care au lansat serialul de comedie “Seinfeld”, pe vremea când era producător.