Scandalul manualelor continuă! După ce Ministerul Educaţiei a transmis circulare în toate judeţele din ţară în care îi ameninţă cu „sesizarea organelor de stat” pe profesorii care folosesc la clasă materiale auxiliare, Liviu Pop transmite duminică un mesaj de forță. Liviu Pop anunță, într-o postare pe blog, că lupta cu „caracatița auxiliarelor” va continua „pentru dreptul elevului la o educație de calitate”. De asemena, acesta explică ce se ascunde în spatele demersului său și de ce se revoltă unele edituri.

 

„Demersul meu legal, de a pune în aplicare Legea Educației Naționale (LEN) privind manualele școlare și auxiliarele didactice, a stârnit foarte multe dezbateri, mai ales în mediul on-line. Mă bucură acest lucru pentru că dreptul elevului la educație este garantat de Constituția României, iar educația de calitate este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare.

Este de asemenea, pentru prima dată, în ultimii 5 ani (de la intrarea în vigoare a LEN), când elevii din actuala clasă a 5-a primesc la început de an școlar manuale și nu auxiliare (anul trecut și acum doi ani acele auxilare NU AU FOST AVIZATE de Ministerul Educației Naționale ).

Până în acest an școlar elevii primeau zeci de auxiliare la începutul anului școlar,  iar manualele le parveneau abia în semestrul al doilea sau deloc. De ce? Simplu, caracatița auxiliarelor cu tentacule până în minster trebuia hrănită cu bani negri sau gri, iar cum cifra de afaceri anuală a acestor edituri este, din analiza unora, de peste 100 de milioane de euro, interesul pentru această temă este unul pe măsură.