Mai multe femei din România vor putea să devină polițiste! Asta în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

 

Poliţiile europene nu pot impune o limită minimă de înălţime candidaţilor la recrutare, întrucât aceasta constituie o discriminare împotriva femeilor, a decis, miercuri,  CJUE, respingând argumentele aduse de guvernul Greciei, transmite Reuters.

Guvernul de la Atena a apărat impunerea unei înălţimi minime de 1,7 metri pentru admiterea la academia de poliţie, după ce o candidată s-a plâns de discriminare pentru că fusese respinsă în 2007, fiind considerată prea scundă, informează agerpres.ro.

 

CJUE a hotărât, însă, că o astfel de limită nu este justificată, argumentând că unele activităţi de poliţie, precum dirijarea traficului rutier, nu necesită caracteristici fizice speciale.

 

În Grecia, femeile formează 13% din efectivele de poliţie, în timp ce în Franţa, unde limita minimă de înălţime de 1,6 metri a fost abrogată în 2010, acest procent este de 18%, iar în Anglia şi Ţara Galilor, unde în 1990 s-a renunţat la acest criteriu, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, poliţistele formează 29% din personal.

 

În țara noastră, înălțimea minimă este 1,60 m la femei și 1,65 m la bărbați.