Aproape 50.000 de stejari au fost plantați, sâmbătă, în apropierea localității Mărășești în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, fiind primii din cei 335.000 de stejari câți vor fi sădiți până la sfârșitul anului viitor în Parcul Memoriei Naționale, care se va întinde pe o suprafață de 75 de hectare, nu departe de mausoleu.
Printre miile de participanți la această acțiune organizată de Consiliul Județean Vrancea, unii veniți de la sute de kilometri distanță, s-au numărat și componenții echipei naționale de rugby, precum și o parte dintre membrii echipei Invictus România, formată din soldați răniți în teatrele de operațiuni.
"Au răspuns invitației organizatorilor, Consiliului Județean Vrancea și partenerilor, un număr de aproximativ 7.000 de voluntari (...) Noi estimam că vor veni în jur de 3.000, dar așteptările noastre au fost cu mult depășite. Am început plantarea pe o suprafață de 10 hectare, unde au fost plantați azi, în câteva ore, aproape 50.000 de copaci, urmând ca ceilalți arbori, până la 335.000, să fie plantați în primăvara anului viitor, astfel încât 1 Decembrie 2018 să ne prindă cu acest parc memorial finalizat (...) Astăzi au fost prezenți, printre alții, membrii echipei naționale de rugby a României, care deși au avut meci, au ținut să participe la plantare, au venit Invictus, elevi de la mai multe colegii din țară, dar și foarte multe persoane particulare", a declarat, pentru AGERPRES, Traian Negulescu, directorul Direcției pentru Cultură Vrancea.
Plutonierul Doru Hamza a precizat că echipa Invictus a participat la acțiunea de plantare cu 20 de membri, unii dintre ei numărându-se printre componenții lotului care a reprezentat țara noastră la Jocurile Invictus desfășurate anul acesta la Toronto și vor participa la ediția de anul viitor din Australia.
"Ceea ce am făcut nou astăzi aici, prin plantarea acestei pepiniere de stejari, a fost să aducem un omagiu eroilor noștri care au luptat pe aceste meleaguri și și-au vărsat sângele pentru reîntregirea României (...) Suntem o parte a echipei Invictus care a reprezentat cu cinste România și drapelul României la Toronto și am venit pentru a fi un exemplu, să arătăm că noi, militarii care am fost răniți în teatrele de operații, am trecut peste greutăți (...), iar rănile suferite nu ne-au împiedicat să ne facem datoria de cetățeni, de patrioți", a declarat Doru Hamza.
De asemenea, 460 de militari din cadrul Brigadei 282 Infanterie Mecanizată, în frunte cu comandantul Garnizoanei din Focșani, Claudiu Mihail Sava s-au numărat și ei printre participanții la această acțiune.
"Acțiunea este organizată în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale și vom planta în total 335.000 de stejari în memoria celor căzuți în luptele de la Mărășești, Mărăști șiSoveja. Este o acțiune care ne onorează, care ne creează un sentiment de mândrie că putem participa cu forțele noastre la realizarea acestui parc memorial și la cinstirea sacrificiului pe care l-au făcut înaintașii noștri. Este o acțiune cu un mesaj puternic, cu o puternică simbolistică (...) Pe de altă parte, suntem mândri că reușim să împădurim un teren atât de vast, pentru că știm bine că în ultimii ani am fost martorii unor defrișări de mare amploare și orice acțiune de natura reconstituirii fondului forestier, din punctul meu de vedere, trebuie onorată, iar noi manifestăm o implicare totală. Vom continua să participăm și pe parcursul anului viitor la aceste acțiuni de plantare, astfel încât la sărbătorirea centenarului Marii Uniri acest parc să fie definitivat", a declarat colonelul Claudiu Mihail Sava.
Ioan Cherciu, inspector-șef al Gărzii Forestiere Vrancea, a declarat că stejarul a fost ales pentru această plantare pentru că este una dintre cele mai prețioase specii.
"Împădurirea celor 75 de hectare va avea în perspectivă un impact pozitiv asupra mediului (...) Sperăm ca viitorul parc să fie vizitat nu numai de oameni din țară, ci și din străinătate (...) Este o mândrie pentru noi, vrâncenii, să cinstim memoria eroilor, care dacă nu spuneau "Pe aici nu se trece", poate nu mai eram azi aici (...) Stejarul nu a fost ales întâmplător (...), s-a ales pentru că are cea mai bună sămânță (...) și este o specie care ajunge până la 400-500 de ani, dăinuiește în timp și spațiu (...) Așa să dăinuiască și memoria străbunilor noștri", a mai spus Ioan Cherciu.
În mulțime s-au remarcat și câțiva elevi din comuna Mărgineni, județul Neamț, care au venit la plantat îmbrăcați în costume populare, parte din ele moștenite de la bunici, dar și un grup numeros de elevi din Adjud, care au purtat steaguri tricolore și au cântat cântece patriotice.
"Am venit cu 315 elevi și profesori (...) Încercăm să trezim spiritul patriotic, spiritul românesc în toți copii noștri (...) Strămoși noștri au luptat, nouă ne revine misiunea de a păstra România actuală și, de ce nu, să facem România Mare, așa cum este normal și trebuie să fie (...) Am venit cu fiul meu, care este tot profesor, și cu cei doi nepoți gemeni ca să își aducă aminte, peste ani, că au plantat acești stejari în memoria eroilor. Și sper ca și ei să transmită acest sentiment patriotic generațiilor viitoare, ca niște români adevărați", a declarat Dumitru Emil, directorul Colegiului Național 'Emil Bota' din Adjud.
La Mărășești au fost prezenți și un grup de tineri din Republica Moldova, care au mărturisit că au plantat stejarii cu gândul la Marea Unire.
"Am venit împreună cu Asociația studenților și elevilor basarabeni, cu sprijinul Ministerului Românilor de Pretutindeni, care ne-a asigurat transportul. Am venit pentru că așa am simțit — că trebuie să fim aici. Un parc al Unirii înseamnă pentru noi, basarabenii, foarte mult. Momentul centenarului trebuie să fie un moment de răscruce pentru neamul românesc, un moment în care să fim mai uniți, mai apropiați unii de ceilalți", a declarat Pavel Codreanu.
Impresionantă a fost și prezența domnului Mihai Hurea, în vârstă de 72 de ani, care, deplasându-se cu ajutorul unui cadru metalic, a venit împreună cu soția, fiul și un nepot, student la Facultatea de Istorie din Iași, pentru a cinsti memoria rudelor căzute pe front.
"Avem în familie bunici morți în timpul Primului Război (...) Am venit trei generații, noi, fiul și nepotul. Eu i-am stârnit, ieri am aflat despre această acțiune și am zis că e un moment în care putem să facem ce trebuie făcut. Noi, eu și soția suntem din Bacău, eu am făcut armata la Mărășești (...), iar tinerii sunt din Iași (...) Am venit până aici, măcar atât să facem și noi — am plantat 12 stejari, câte unul din partea fiecărui membru al familiei noastre", a spus Mihai Hurea.
Primul stejar al viitorului parc a fost plantat în memoria eroinei Ecaterinei Teodoroiu, cu ocazia amplelor manifestări care au avut loc la Mărășești în data de 6 august 2017, iar numele celor care au participat la acțiunea de plantare de sâmbătă se vor regăsi pe o listă ce va fi publicată pe pagina de internet a Consiliului Județean Vrancea și va fi pusă, de asemenea, într-o "capsulă a timpului", ce va fi îngropată lângă catargul cu steagul tricolor aflat la intrarea în acest viitor parc memorial.