Aproape trei sferturi din valoarea totală a tranzacţiilor pentru proiecte imobiliare, cu terenuri, din anul 2017 a revenit Bucureştiului. Capitala se poate mândri cu acest lucru deoarece anul 2017 a fost de bun augur comparativ cu anul anterior lui, pentru că s-a depăşit pragul de 350 milioane de euro la nivel naţional. În ceea ce priveşte volumul investiţiilor, peste 50% din acesta este ocupat de tranzacţiile cu terenuri cu privire la dezvoltările rezidenţiale. În acest an se preconizează o perioadă bună pentru piaţa de terenuri, ceea ce nu s-a putut spune despre ultimii 8-10 ani.

 

Anul trecut cererea s-a diversificat şi acest lucru s-a văzut în cele mai active zone ale Bucureştiului, iar aici ne referim desigur la zonele de interes şi la sectoarele imobiliare

. S-a observat o dezvoltare imobiliară mai bună pe piaţa locală şi mai mică pe sectoarele economice. Mai mult de jumătate din valoarea tranzacţiilor cu terenuri este a segmentului rezidenţial. Valoarea acestora a crescut, iar o parte din ele aparţin acum segmentului modern de retail sau de birouri.

În anul 2018 se preconizează că România poate avea mari performanţe economice în ceea ce priveşte domeniul imobiliar. Acest lucru a fost apreciat de specialiştii marilor companii de consultanţă imobiliară. Aceştia au relatat faptul că pentru segmentele pieţii imobiliare contextul economic va fi şi în acest an favorabil, în pofida fapului că situaţia la nivel macroeconomic nu este la fel de bună ca în anii anteriori.