Alea iacta est…
… ar fi spus Cezar când a trecut Rubiconul. Zarurile au fost aruncate şi pentru Total War Rome II, iar dinainte de era noastră până la cazinourile din Las Vegas, nimeni nu ştie al cui va fi norocul. Până acum, seria a fost de cele mai multe ori de partea noastră, cu Rome Total War cel mai apreciat dintre toate strategiile istorice puse la cale de Creative Assembly până acum.
Istoria ar fi trebuit să se repete cu Rome II la fel cum a făcut cu Shogun 2. Mai mult decât un remake, mai mult decât un motor grafic nou peste aceleaşi mecanici. Noua Romă ar trebui să conţină toate inovaţiile, modificările şi adăugirile aduse celorlalte jocuri din serie. Şi le conţine, nicio problemă din acest punct de vedere, dar… ce e mare nu e întotdeauna mai bun, pentru că multe lucruri importante scapă printre „crăpături”.
Pentru veteranii seriei, lucrurile sunt clare: harta strategică cu economie, diplomaţie şi eventuale asasinate, alături de luptele în timp real, navale sau terestre. Roma însă n-a fost construită într-o zi, astfel că drumul de la o provincie pierdută pe hartă până la un imperiu atotputernic e lung. Şi lent. Şi lung. Şi lent.
Lumea antică şi-a schimbat mult imaginea, harta strategică fiind modificată pentru a se întinde pănâ la marginea Indiei, cu toate monumentele antice prezentate tridimensional printre păduri, munţi şi deşerturi. Fiecare provincie este împărţită în regiuni, iar controlul total este important nu doar pentru eliminarea facţiunilor rivale, ci şi pentru diversele bonusuri.
Opt facţiuni mari aşteaptă alegerea jucătorului (unele dintre ele cu mai multe subdiviziuni), de la glorioasa Romă până la Icenii ascunşi în ceţurile Britaniei sau Seleucizii porniţi pe urmele lui Alexandru cel Mare. Recomandarea de început este desigur Roma, reprezentată de trei case – Julia, Junia şi Cornelia. Şi fix în ecranul acestui nou început am dat peste prima chestiune care m-a nemulţumit.
[singlepic id=149746 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149745 w=240 h=180 float=center]
Nu mai ai de ales între campania scurtă şi cea lungă, ci doar dintre trei tipuri de victorii (mulţumim, Civilization, că ţi-ai băgat nasul fantezist în cartea de istorie!) – economică, culturală sau militară. Cei mai mulţi dintre noi suntem războinici fioroşi, aşa că milităria e normală; doar că trebuie să cucerești 140 de regiuni (şi câteva provincii complet), ceea ce la ritmul de melc al jocului este mult prea mult.
La capătul opus se află victoria culturală, care te obligă să controlezi doar câteva provincii, iar obiectivele esenţiale sunt anumite construcţii. Victoria economică s-ar putea să fie cea mai dificilă, mai ales că AI-ul suferă pe alocuri de o încăpăţânare bolnavă vecină cu paranoia şi nu va face comerţ cu tine, orice şi oricât i-ai oferi.
Alegerea uneia sau a alteia dintre facţiuni ţine la fel de mult de preferinţe, cât şi de poziţionarea pe hartă. Roma şi Icenii sunt singurele alegeri mai uşoare, primii stăpâni peste peninsula Italică, iar ceilalţi ocrotiţi de ce acum noi numim Canalul Mânecii. Suebii, Egiptul, Macedonia, Pontus fac parte din categoria provocărilor „normale”, provincii continentale, dar totuşi relativ uşor de apărat. La capătul opus, Cartagina, statele greceşti (Atena, Sparta, Epir) şi Parthia sunt înconjurate de inamici care ochesc pofticios resursele şi teritoriul.
Diferenţele dintre facţiuni se remarcă şi la nivelul civilizaţiei. Civilizațiile elene şi romane se axează mult pe industrie şi capitale, în timp ce „barbarii” preferă o distribuţie în lanţ a oraşelor şi resurselor. Arborele tehnologic este şi el diferit, astfel că teoretic ai motivaţia să testezi mai multe campanii pentru a avea ocazia de a acţiona diferit din punct de vedere tactic.
Read more: http://computergames.ro/review/total-war-rome-ii-review/#ixzz58rX2jIov
