Campioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a câştigat duminică, la Turneul Final Four de la Ploieşti, Cupa României, după ce s-a impus în finala competiţiei, în faţa echipei HCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 29-22 (15-10). CSM Bucureşti va juca în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, iar HCM Râmnicu Vâlcea, în premieră, în Cupa EHF.