Maria Tudor (18 martie 1496 – 25 iunie 1533) a fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței în timpul mariajului ei cu Ludovic al XII-lea al Franței. După moartea acestuia, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.
Maria a fost al cincilea copil al regelui Henric al VII-lea al Angliei și a reginei Elisabeta de York. S-a născut la Palatul Richmond. Ea și fratele ei Henric au fost apropiați în timpul copilăriei—el și-a numit fiica, viitoarea regină Maria I, după ea. Nava de război Mary Rose, de asemenea, a fost denumită în onoarea ei.
În timpul adolescenței ei, Ducele de Milano a încercat să aranjeze o căsătorie între ea și fiul lui cel mic, Massimiliano Sforza, ca o modalitate de a obține ajutorul lui Henric al VII-lea în lupta împotriva francezilor. Henric a respins acest lucru deoarece Anglia trăia în pace cu Franța și nu dorea să fie implicat în războaiele italiene.
Cunoscută în tinerețea ei ca una dintre cele mai frumoase prințese din Europa,[1] Maria a fost logodită în decembrie 1507 cu Carol de Castilia, viitorul Carol Quintul, împărat romano-german. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor intervenite în alianțele politice ale puterilor europene, căsătoria nu a mai avut loc.[2] În schimb, Cardinalul Wolsey a negociat un tratat de pace cu Franța, iar pe 9 octombrie 1514, la vârsta de 18 ani, Maria s-a căsătorit la Abbeville cu regele în vârstă de 52 de ani al Franței, Ludovic al XII-lea. Una din doamnele ei de onoare a fost Anne Boleyn.
Maria a fost descrisă de către ambasadorul venețian fiind "ca un rai—înaltă, subțire, cu ochi de culoare gri și cu o paloare extremă". Își purta părul de culoare roșie-aurie lung până la talie.[3] În ciuda celor două căsătorii anterioare, regele nu avea fiii în viață și a încercat să aibă un moștenitor; însă Ludovic a murit la 1 ianuarie 1515, la mai puțin de trei luni după ce s-a căsătorit cu Maria.
După moartea lui Ludovic, noul rege Francisc I a încercat să aranjeze o a doua căsătorie pentru frumoasa văduvă.[4]
