Jocurile de curse cu maşini se pot încadra în două mari categorii: cele arcade, precum reprezentatele seriilor Need for Speed, Burnout sau Flatout, şi simulatoarele mai serioase, de nişă, cum ar fi Assetto Corsa, iRacing sauRaceRoom. Acestea din urmă nu sunt însă foarte accesibile majorităţii publicului, fiind câteodată mult prea dificile, trase în jos de sisteme incomode de acces la joc (free-to-play cu o mulţime de DLC-uri plătite, abonament lunar etc.), fie pur şi simplu de lipsa de notorietate. Aici ar trebui să intre în scenă serii precum Forza Motorsport sau Gran Turismo, suficient de realiste pentru a putea fi considerate simulatoare, însă gândite din start pentru a fi accesibile unei categorii cât mai numeroase de jucători.
Din păcate, cele două nume amintite mai devreme şi-au făcut un titlu de glorie din disponibilitatea exclusivă pe platformele celor de la Microsoft, respectiv Sony. Astfel, până nu demult, cei care îşi doreau un titlu cu maşini serios, însă accesibil, erau nevoiţi să se reorienteze către consolele Xbox sau PlayStation, chiar dacă deţineau un PC puternic. Din fericire, toamna acestui an vine cu o serie de soluţii în acest sens, cum ar fi Project CARS 2 al celor de la Slightly Mad Studios sau sosirea, în premieră, a lui Forza Motorsport 7 pe PC. Acesta din urmă va face însă subiectul unui alt articol, iar astăzi ne vom opri asupra lui Project CARS 2, singura opţiune multiplatform demnă de a fi luată în seamă pentru cei care doresc mai mult de "apasă X, A sau Space pentru NOS" de la jocul lor cu maşini.
Primul Project CARS a reprezentat o iniţiativă interesantă, cei de la Slightly Mad Studios (autorii mini-seriei Need for Speed Shift) apelând la ajutorul fanilor pentru finanţarea jocului. Din păcate, rezultatul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, Project CARS fiind tras în jos de optimizarea slabă pentru console, controlul conceput în primul rând pentru volan şi pedale (cu un comportament dezamăgitor pe gamepad sau tastatură) şi, nu în ultimul rând, aspectul grafic, destul de slab în comparaţie cu ce oferea concurenţa. Din fericire, Project CARS 2 promite să rezolve toate aceste probleme. Sau măcar să încerce, într-o anumită măsură.
Din păcate, încă din start, Project CARS 2 lasă impresia unui produs insuficient şlefuit, cu un aspect neîngrijit al meniurilor, dar şi o perioadă de acomodare mult mai lungă decât ar fi cazul. Spre exemplu, am luat de bune promisiunile producătorilor conform cărora jocul a fost optimizat acum şi pentru controlul via gamepad. Rezultatul, ca şi în primul joc al seriei, a fost o maşină aproape incontrolabilă, care aproape la fiecare curbă poposea în nisipul de pe marginea traseului. După mult prea mult timp petrecut în meniuri, ajustând tot felul de setări, pornind de la assist-uri şi trecând prin preset-uri legate de sensibilitatea ale controllerului sau de unghiurile camerelor, am obţinut în sfârşit un joc controlabil fără a apela la opţiuni de genul frânei automate la curbe. Însă, sincer, nu ştiu câtă lume va avea răbdare să parcurgă aceşti paşi, Project CARS 2, în configuraţia sa iniţială, fiind departe de conceptul de "pick up and play".
Trecând peste acest aspect şi luptându-mă în continuare cu meniurile stângace şi complet neatractive din punct de vedere vizual, am trecut la modul Carieră al jocului. La acest capitol, Project CARS 2 nici măcar nu-şi impune să copieze concurenţa, propunând propria abordare: jucătorul este invitat fie să pornească de jos, de la disciplinele sporturilor cu motor dedicate piloţilor începători, şi să progreseze, sezon cu sezon, către culmile reprezentate de campionatele de Indy Car, raliuri sau anduranţă. Alternativ, poţi debuta direct într-o disciplină mai avansată, pierzând însă antrenamentul şi experienţa rezultată din "progresul natural" prin ceea ce are de oferit jocul.
Ce merită apreciată este reproducerea fidelă a condiţiilor din fiecare disciplină sportivă abordată: fiecare are un sistem de punctare diferit, în unele obţin puncte şi ocupanţii primei poziţii în calificări, precum şi pilotul ce înregistrează cel mai bun timp în cursă, unele folosesc plecarea de pe loc, în timp ce altele se bazează pe startul lansat (precedat de un tur de formare) şi multe alte particularităţi de acest tip. Bazându-vă pe aceste condiţii, dar şi pe comportamentul diferit al maşinilor din fiecare clasă, vă veţi descoperi rapid disciplinele favorite.
Asta până când veţi da, în mod inevitabil, peste sumedenia de bug-uri: în unele curse jocul sare peste calificări, deşi acestea sunt activate, în altele eşti penalizat fără a şti de ce, iar un drive through penalty (trecere pe la boxe) poate face diferenţa dintre o poziţie pe podium şi un loc la coada clasamentului. Ajunsesem la un moment dat să primesc penalizăre şi când eram singur pe circuit, neîncâlcând nicio regulă. În alte curse, culmea, atunci când tăiam viraje sau tamponam oponenţii în mod voit nu eram penalizat deloc. Posibil ca acest neajuns să fi fost însă corectat de cel mai nou update al jocului, după instalarea acestuia (cam pe la mijlocul campaniei, în sesiunea mea de joc) problemele de acest gen începând să fie din ce în ce mai rare.
Unul dintre atuurile jocului este implementarea condiţiilor meteorologice variabile: pe lângă faptul că poţi concura pe timp de ploaie sau ninsoare, vremea poate evolua pe parcursul unei curse, de la soare la nori şi apoi averse puternice sau invers. Aici producătorii merită atât lăudaţi, implementând mecanici de joc precum bălţile tridimensionale ce se pot forma pe circuit (prezente şi în Forza Motorsport 6), dar şi traşi de urechi, bug-urile făcându-şi simţită prezenţa şi aici. Câteodată, în cadrul aceleiaşi curse desfăşurate pe timp de ploaie, maşina proprie fie devine incontrolabilă, fie oferă un grad de stabilitate mult peste cel al oponenţilor, care acvaplanează mai ceva ca un delfin hiperactiv. Astfel, fie câştigi întrecerea la o diferenţă mare (indiferent de nivelul de dificultate ales), fie nu poţi sta pe circuit nici măcar o tură. În aceeaşi cursă, cu aceeaşi maşină.
Prestaţia bună în campionatele din modul Carieră deblocheaza şi o serie de evenimente de tip "Invitational", în care ai ocazia de a sta la bordul unor veritabili clasici ai sportului cu motor, fiind nevoit să câştigi curse în condiţii ceva mai speciale. De asemenea, comportamentul mulţumitor la volanul maşinilor unei anumite mărci va rezulta în invitaţia de a deveni ambasador al acelui producător, dacă treci anumite teste. Ambele reprezintă o variaţiune bine venită, desfăşurarea campionatelor propriu-zise fiind destul de monotonă în rest.
Relativa monotonie este cauzată şi de numărul destul de redus de maşini disponibile în fiecare disciplină sportivă. Întregul joc include aproximativ 180 de bolizi licenţiaţi, însă sunt discipline în care nu poţi alege decât un singur model de maşina. Şi, din păcate, nu mă refer doar la competiţiile mono-marcă, cum ar fi Cayman Cup. De asemenea, chiar dacă Project CARS 2 are una dintre cele mai vaste oferte de circuite dintre toate jocurile de acest gen, pe parcursul campaniei parcă se pune prea mult accent pe unele dintre acestea, cum ar fi Imola, Mount Fuji, sau Long Beach, în detrimentul altora.
În ceea ce priveşte prezentarea, Project CARS 2 variază, din nou, un pic mai mult decât ar fi cazul. Grafic, putem spune că jocul arată mulţumitor, cu unele momente chiar apreciabile, cum ar fi cursele pe ploaie puternică. Totuşi, aspectul nu se ridică încă la nivelul concurenţei, Project CARS 2 neputându-se compara, spre exemplu, cu demo-ul Gran Turismo Sport (pe care am avut ocazia să-l încerc cam în acelaşi timp) Totuşi, per total, nivelul grafic este satisfăcător, maşinile fiind modelate decent, cu borduri reproduse în detaliu şi cu un model de damage mult peste ce oferă Gran Turismo-ul amintit mai devreme. Circuitele sunt însă urâţele, iar iluminarea nu suferă comparaţie cu ceea ce oferă concurenţa, Project CARS 2 fiind net inferior la acest capitol.
Sunetul din timpul cursei este însă la înălţime, motoarele diferitilor bolizi "torcând" exact ca în realitate. Din păcate, şi aici sunt elemente care lasă de dorit, cum ar fi discursul despre Ayrton Senna pe care l-am auzit de mult prea multe ori în timpul ecranelor de loading (câteodată mai lungi decât mă aşteptam). Optimizarea, în special în ceea ce priveşte versiunile pentru console ale jocului, beneficiază de îmbunătăţiri majore, Project CARS 2 rulând impecabil pe consola noastră de test (PS4 Pro), cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.
