Back to CrAxY GoTiK's profile
CrAxY GoTiK

Posts by CrAxY GoTiK

308 posts

  1. #281
    Reply in News about gaming

    Ubisoft a publicat un ultim trailer pentru Assassin's Creed Origins înainte de lansarea jocului, programată pentru sfârşitul acestei săptămâni. Avem parte, din nou, de un material ce se concentrează pe acţiunile lui Bayek, eroul principal din Assassin's Creed Origins şi fondatorul frăţiei asasinilor.

    În Assassin's Creed Origins, jucătorii vor avea ocazia de a explora întregul Egipt, sub forma unui vast mediu de jocopen world. Nu va lipsi nici fauna caracteristică regiunii, prezenţa fluviului Nil, a piramidelor, dar şi a miturilor despre zei şi faraoni.

    De asemenea, Ubisoft a ales să implementeze numeroase elemente de RPG în noul Assassin's Creed Origins, aventura lui Bayek fiind structurată pe quest-uri, rezolvarea acestora urmând să-i confere personajului puncte de experienţă cu ajutorul cărora va putea urca în nivel, deblocând astfel noi abilităţi. Nu în ultimul rând, Bayek va putea colecţiona loot de la adversarii învinşi, punând astfel la punct un inventar potrivit pentru stilul de joc al fiecărui gamer. Nu în ultimul rând, sistemul de luptă din Assassin's Creed Origins a fost complet modificat, permiţând confruntări mai dinamice, cu o mai mare libertate de mişcare si acţiune.

    Assassin's Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC.

     

  2. #282
    Reply in News about gaming

    Microsoft a lansat un spot publicitar pentru noul model de console Xbox One X, aşteptat pe piaţă in aproximativ două săptămâni. Bineînţeles, reclama, pe care o puteţi viziona în clipul de mai jos, pune accent pe specificaţiile hardware ale Xbox One X, cele mai avansate implementate până acum într-o consolă dedicată jocurilor video.

     

    Xbox One X va reprezenta o noua revizie a consolei Xbox One, ce va beneficia de o configuraţie hardware îmbunătăţită semnificativ. Viitoarea consolă are la bază APU-ul Scorpio Engine, format dintr-un procesor x86 bazat pe8 nuclee AMD Jaguar tactate la 2,3 GHz, precum şi un GPU bazat pe arhitectura AMD Polaris, cu nu mai puţin de40 de unităţi de calcul tactate la 1172 MHz (peste specificaţiile unui Radeon RX480), capabil de o putere de procesare de 6 TFLOP, şi o memorie de 12 GB GDDR5, cu o lăţime de bandă de 326GB/s.

    Aceste specificaţii ar trebui, în teorie, să permită jocurilor să ruleze în rezoluţia nativă 4K (3840x2160), însă nu toate titlurile compatibile vor atinge acest obiectiv, multe apelând la tehnici alternative de renderizare (cum ar ficheckerboarding). De altfel, Microsoft nu impune drept obligatorie această rezoluţie, producătorii având libertatea de a se folosi cum doresc de puterea suplimentară oferită de Xbox One X.

    Noua consolă Microsoft va rula exact aceleaşi jocuri ca mai vechile Xbox One şi Xbox One S, fără posibilitatea de a exista titluri exclusive pentru Xbox One X. De asemenea, noua revizie va fi compatibilă cu toate accesoriile deja existente pentru Xbox One.

    Xbox One X va fi lansat, la nivel mondial, pe 7 noiembrie 2017, la un preţ echivalent cu 499€.

  3. #283
    Reply in News about gaming

    Studioul Phantom 8 a dezvăluit Past Cure, un titlu ce va încerca să combine o poveste thriller SF cu elemente horror, dar şi cu un gameplay tipic jocurilor de acţiune intensă. Eroul principal va fi Ian, un fost soldat de elită, întemniţat într-o locaţie secretă şi folosit drept cobai în experimente tulburătoare.

    Acestea, deşi i-au conferit anumite abilităţi ieşite din comun, cum ar fi posibiltitatea de a manipula gândurile altor oameni sau telekinezia, l-au aruncat pe Ian într-o stare de nebunie perpetuă, prezentă mai ales în visele sale. Pe măsură ce Ian îşi utilizează însă abilităţile speciale, nebunia începe să-şi facă simţită prezenţa şi în viaţa de zi cu zi.

    Aflat în căutarea unui leac, dar şi mânat de dorinţa de răzbunare, Ian, cu ajutorul fratelui său Markus şi al agentei duble cu numele de cod "Sophia", îi va vana pe oamenii responsabili pentru situaţia lui actuală.

    Astfel, gameplay-ul din Past Cure va îmbina misiunile din viaţa reală, unde se vor regăsi elemente de stealth,abilităţile speciale dar şi bătălii corp la corp sau secvenţe de shooting, cu incursiunile în visele lui Ian, bântuite de tot felul de monştri, în care abordările stealth devin obligatorii pentru supravieţuire. Producătorii promit lupte spectaculoase, realizate cu ajutorul tehnologiei motion capture şi al luptătorilor veritabili de MMA.

    Past Cure va fi lansat pe 2 februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

  4. #284
    Reply in News about gaming

    Dragon Ball FighterZ este dezvoltat de Arc System Works, unul dintre cei mai cunoscute studiouri care se ocupă de jocuri de lupte 2D clasice, responsabil pentru seriile Guilty Gear şi BlazBlue. Spiritul Dragon Ball va menţinut, FighterZ urmând să foloseasca personaje tridimensionale, gameplay-ul fiind însă limitat la două dimensiuni.

    Dragon Ball FighterZ va oferi tuturor fanilor şansa de a se pune în pielea personajului favorit. Având la bază un mecanism de lupte 3 vs. 3, atât veteranii, cât şi novicii vor avea parte de o experienţă epică în cadrul confruntărilor. Fiind vorba de echipe de câte trei personaje, jocul încurajează fanii să înveţe mai multe stiluri de luptă, pentru a putea ieşi victorios din orice luptă.

    Dragon Ball FighterZ este aşteptat în februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi pe PC (prin Steam).

  5. #285
    Reply in News about gaming

    Din ce în ce mai multe jocuri primesc, înainte de lansare, materiale video promoţionale realizate cu ajutorul actorilor reali. Bineînţeles că Ubisoft nu putea lipsi de la această "petrecere", lansând "I Am", un trailer live action dedicat luiAssassin's Creed Origins. Clipul a fost regizat de Daniel Wolfe, coloana sonoră fiind asigurată de Nicholas Britell. În galeria de mai jos puteţi admira câteva fotografii realizate în timpul filmărilor pentru acest trailer.

    În Assassin's Creed Origins, jucătorii vor avea ocazia de a intra în pielea lui Bayek, fondatorul frăţiei asasinilor, ce va putea explora întregul Egipt, sub forma unui vast mediu de joc open world. Nu va lipsi nici fauna caracteristică regiunii, prezenţa fluviului Nil, a piramidelor, dar şi a miturilor despre zei şi faraoni.

    De asemenea, Ubisoft a ales să implementeze numeroase elemente de RPG în noul Assassin's Creed Origins, aventura lui Bayek fiind structurată pe quest-uri, rezolvarea acestora urmând să-i confere personajului puncte de experienţă cu ajutorul cărora va putea urca în nivel, deblocând astfel noi abilităţi. Nu în ultimul rând, Bayek va putea colecţiona loot de la adversarii învinşi, punând astfel la punct un inventar potrivit pentru stilul de joc al fiecărui gamer. Nu în ultimul rând, sistemul de luptă din Assassin's Creed Origins a fost complet modificat, permiţând confruntări mai dinamice, cu o mai mare libertate de mişcare si acţiune.

    Assassin's Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC.

  6. #286
    Reply in News about gaming

    În Wolfenstein II: The New Colossus, îl vom regăsi din nou pe B.J. Blazkowicz, povestea jocului fiind o continuare directă a evenimentelor din The New Order. De această dată însă, Blazkowicz şi grupul său de rezistenţă va lupta împotriva naziştilor în America de Nord, Statele Unite aflându-se acum sub control german.

    Wolfenstein II: The New Colossus foloseşte motorul grafic id Tech 6 (DOOM) şi va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. O versiune pentru consola Nintendo Switch îşi va face aparitţa în cursul anului viitor.

  7. #287
    Reply in News about gaming

    Cei de la Nintendo au realizat un interviu cu Marty Stratton şi Hugo Martin de la id Software, subiectul discuţiei fiind, evident, versiunea pentru Nintendo Switch a first person shooter-ului DOOM.

    Printre altele, cei doi confirmă că jocul va oferi întreaga experienţă DOOM, în format portabil, urmând a fi incluse atâtcampania originală, cu toate nivelurile de dificultate, cât şi modul Arcade, precum şi multiplayer-ul cu toate pachetele DLC lansate până acum.

    Versiunea pentru Nintendo Switch a jocului DOOM este realizată de id Software în colaborare cu studioul Panic Button, aceasta rulând pe acelaşi motor grafic (id Tech 6), cu un framerate de doar 30 de cadre pe secundă.

    Nu în ultimul rând, a fost dezvăluita şi data de lansare a jocului: DOOM pentru Nintendo Switch îşi va face apariţia pe10 noiembrie 2017.

     

  8. #288
    Reply in News about gaming

    Jocurile de curse cu maşini se pot încadra în două mari categorii: cele arcade, precum reprezentatele seriilor Need for Speed, Burnout sau Flatout, şi simulatoarele mai serioase, de nişă, cum ar fi Assetto Corsa, iRacing sauRaceRoom. Acestea din urmă nu sunt însă foarte accesibile majorităţii publicului, fiind câteodată mult prea dificile, trase în jos de sisteme incomode de acces la joc (free-to-play cu o mulţime de DLC-uri plătite, abonament lunar etc.), fie pur şi simplu de lipsa de notorietate. Aici ar trebui să intre în scenă serii precum Forza Motorsport sau Gran Turismo, suficient de realiste pentru a putea fi considerate simulatoare, însă gândite din start pentru a fi accesibile unei categorii cât mai numeroase de jucători.

    Din păcate, cele două nume amintite mai devreme şi-au făcut un titlu de glorie din disponibilitatea exclusivă pe platformele celor de la Microsoft, respectiv Sony. Astfel, până nu demult, cei care îşi doreau un titlu cu maşini serios, însă accesibil, erau nevoiţi să se reorienteze către consolele Xbox sau PlayStation, chiar dacă deţineau un PC puternic. Din fericire, toamna acestui an vine cu o serie de soluţii în acest sens, cum ar fi Project CARS 2 al celor de la Slightly Mad Studios sau sosirea, în premieră, a lui Forza Motorsport 7 pe PC. Acesta din urmă va face însă subiectul unui alt articol, iar astăzi ne vom opri asupra lui Project CARS 2, singura opţiune multiplatform demnă de a fi luată în seamă pentru cei care doresc mai mult de "apasă X, A sau Space pentru NOS" de la jocul lor cu maşini.

    Primul Project CARS a reprezentat o iniţiativă interesantă, cei de la Slightly Mad Studios (autorii mini-seriei Need for Speed Shift) apelând la ajutorul fanilor pentru finanţarea jocului. Din păcate, rezultatul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, Project CARS fiind tras în jos de optimizarea slabă pentru console, controlul conceput în primul rând pentru volan şi pedale (cu un comportament dezamăgitor pe gamepad sau tastatură) şi, nu în ultimul rând, aspectul grafic, destul de slab în comparaţie cu ce oferea concurenţa. Din fericire, Project CARS 2 promite să rezolve toate aceste probleme. Sau măcar să încerce, într-o anumită măsură.

    Din păcate, încă din start, Project CARS 2 lasă impresia unui produs insuficient şlefuit, cu un aspect neîngrijit al meniurilor, dar şi o perioadă de acomodare mult mai lungă decât ar fi cazul. Spre exemplu, am luat de bune promisiunile producătorilor conform cărora jocul a fost optimizat acum şi pentru controlul via gamepad. Rezultatul, ca şi în primul joc al seriei, a fost o maşină aproape incontrolabilă, care aproape la fiecare curbă poposea în nisipul de pe marginea traseului. După mult prea mult timp petrecut în meniuri, ajustând tot felul de setări, pornind de la assist-uri şi trecând prin preset-uri legate de sensibilitatea ale controllerului sau de unghiurile camerelor, am obţinut în sfârşit un joc controlabil fără a apela la opţiuni de genul frânei automate la curbe. Însă, sincer, nu ştiu câtă lume va avea răbdare să parcurgă aceşti paşi, Project CARS 2, în configuraţia sa iniţială, fiind departe de conceptul de "pick up and play".

    Trecând peste acest aspect şi luptându-mă în continuare cu meniurile stângace şi complet neatractive din punct de vedere vizual, am trecut la modul Carieră al jocului. La acest capitol, Project CARS 2 nici măcar nu-şi impune să copieze concurenţa, propunând propria abordare: jucătorul este invitat fie să pornească de jos, de la disciplinele sporturilor cu motor dedicate piloţilor începători, şi să progreseze, sezon cu sezon, către culmile reprezentate de campionatele de Indy Car, raliuri sau anduranţă. Alternativ, poţi debuta direct într-o disciplină mai avansată, pierzând însă antrenamentul şi experienţa rezultată din "progresul natural" prin ceea ce are de oferit jocul.

    Ce merită apreciată este reproducerea fidelă a condiţiilor din fiecare disciplină sportivă abordată: fiecare are un sistem de punctare diferit, în unele obţin puncte şi ocupanţii primei poziţii în calificări, precum şi pilotul ce înregistrează cel mai bun timp în cursă, unele folosesc plecarea de pe loc, în timp ce altele se bazează pe startul lansat (precedat de un tur de formare) şi multe alte particularităţi de acest tip. Bazându-vă pe aceste condiţii, dar şi pe comportamentul diferit al maşinilor din fiecare clasă, vă veţi descoperi rapid disciplinele favorite.

    Asta până când veţi da, în mod inevitabil, peste sumedenia de bug-uri: în unele curse jocul sare peste calificări, deşi acestea sunt activate, în altele eşti penalizat fără a şti de ce, iar un drive through penalty (trecere pe la boxe) poate face diferenţa dintre o poziţie pe podium şi un loc la coada clasamentului. Ajunsesem la un moment dat să primesc penalizăre şi când eram singur pe circuit, neîncâlcând nicio regulă. În alte curse, culmea, atunci când tăiam viraje sau tamponam oponenţii în mod voit nu eram penalizat deloc. Posibil ca acest neajuns să fi fost însă corectat de cel mai nou update al jocului, după instalarea acestuia (cam pe la mijlocul campaniei, în sesiunea mea de joc) problemele de acest gen începând să fie din ce în ce mai rare.

    Unul dintre atuurile jocului este implementarea condiţiilor meteorologice variabile: pe lângă faptul că poţi concura pe timp de ploaie sau ninsoare, vremea poate evolua pe parcursul unei curse, de la soare la nori şi apoi averse puternice sau invers. Aici producătorii merită atât lăudaţi, implementând mecanici de joc precum bălţile tridimensionale ce se pot forma pe circuit (prezente şi în Forza Motorsport 6), dar şi traşi de urechi, bug-urile făcându-şi simţită prezenţa şi aici. Câteodată, în cadrul aceleiaşi curse desfăşurate pe timp de ploaie, maşina proprie fie devine incontrolabilă, fie oferă un grad de stabilitate mult peste cel al oponenţilor, care acvaplanează mai ceva ca un delfin hiperactiv. Astfel, fie câştigi întrecerea la o diferenţă mare (indiferent de nivelul de dificultate ales), fie nu poţi sta pe circuit nici măcar o tură. În aceeaşi cursă, cu aceeaşi maşină.

    Prestaţia bună în campionatele din modul Carieră deblocheaza şi o serie de evenimente de tip "Invitational", în care ai ocazia de a sta la bordul unor veritabili clasici ai sportului cu motor, fiind nevoit să câştigi curse în condiţii ceva mai speciale. De asemenea, comportamentul mulţumitor la volanul maşinilor unei anumite mărci va rezulta în invitaţia de a deveni ambasador al acelui producător, dacă treci anumite teste. Ambele reprezintă o variaţiune bine venită, desfăşurarea campionatelor propriu-zise fiind destul de monotonă în rest.

    Relativa monotonie este cauzată şi de numărul destul de redus de maşini disponibile în fiecare disciplină sportivă. Întregul joc include aproximativ 180 de bolizi licenţiaţi, însă sunt discipline în care nu poţi alege decât un singur model de maşina. Şi, din păcate, nu mă refer doar la competiţiile mono-marcă, cum ar fi Cayman Cup. De asemenea, chiar dacă Project CARS 2 are una dintre cele mai vaste oferte de circuite dintre toate jocurile de acest gen, pe parcursul campaniei parcă se pune prea mult accent pe unele dintre acestea, cum ar fi Imola, Mount Fuji, sau Long Beach, în detrimentul altora.

    În ceea ce priveşte prezentarea, Project CARS 2 variază, din nou, un pic mai mult decât ar fi cazul. Grafic, putem spune că jocul arată mulţumitor, cu unele momente chiar apreciabile, cum ar fi cursele pe ploaie puternică. Totuşi, aspectul nu se ridică încă la nivelul concurenţei, Project CARS 2 neputându-se compara, spre exemplu, cu demo-ul Gran Turismo Sport (pe care am avut ocazia să-l încerc cam în acelaşi timp) Totuşi, per total, nivelul grafic este satisfăcător, maşinile fiind modelate decent, cu borduri reproduse în detaliu şi cu un model de damage mult peste ce oferă Gran Turismo-ul amintit mai devreme. Circuitele sunt însă urâţele, iar iluminarea nu suferă comparaţie cu ceea ce oferă concurenţa, Project CARS 2 fiind net inferior la acest capitol.

    Sunetul din timpul cursei este însă la înălţime, motoarele diferitilor bolizi "torcând" exact ca în realitate. Din păcate, şi aici sunt elemente care lasă de dorit, cum ar fi discursul despre Ayrton Senna pe care l-am auzit de mult prea multe ori în timpul ecranelor de loading (câteodată mai lungi decât mă aşteptam). Optimizarea, în special în ceea ce priveşte versiunile pentru console ale jocului, beneficiază de îmbunătăţiri majore, Project CARS 2 rulând impecabil pe consola noastră de test (PS4 Pro), cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.

  9. #289
    Reply in News about gaming

    Capcom a lansat un nou trailer pentru Resident Evil 7: Biohazard, de această dată dedicat pachetului DLC End of Zoe, care va dezvălui soarta acestui personaj. De asemenea, în galeria de mai jos puteţi admira şi imagini noi, atât din End of Zoe, cât şi din Not a Hero, pachetul DLC gratuit ce urmează să fie lansat în luna decembrie.

    End of Zoe va include noi arii de explorat prin mlaştina din Louisiana, în care îşi vor face veacul noi tipuri de inamici. Acest DLC va fi inclus în Season Pass-ul jocului Resident Evil 7 sau va putea fi achiziţionat separat la un preţ echivalent cu 11,99£ / 14,99€ / 14,99$.

    În schimb, acţiunea din Not a Hero va avea loc după evenimentele din Resident Evil 7, unde eroul Chris Redfield, proaspăt membru al organizaţiei New Umbrella, va avea de înfruntat o nouă ameninţare în subteranul unei plantaţii infestate. Not a Hero va fi gratuit pentru toţi deţinătorii jocului Resident Evil 7: Biohazard.

    Concomitent va fi lansată şi o ediţie completă a jocului - Resident Evil 7: Biohazard Gold Edition, care va include atât jocul iniţial, precum şi întregul conţinut aferent Season Pass-ului (DLC-urile Banned Footage Vol. 1, Banned Footage Vol. 2 şi End of Zoe), alături de pachetul Not a Hero. Pe lângă campania iniţială, DLC-urile End of Zoe şi Not a Hero vor putea fi abordate şi în VR, cu ajutorul headset-ului PlayStation VR.

    DLC-urile End of Zoe şi Not a Hero, precum şi Resident Evil 7: Biohazard Gold Edition vor fi disponibile începând cu12 decembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

     

  10. #290
    Reply in News about gaming

    Ubisoft a dezvăluit conţinutul suplimentar pentru Assassin's Creed Origins ce urmează să fie disponibil după lansarea jocului, aşteptat pe piaţă în cursul săptămânii viitoare. Vom avea parte atât de un Season Pass plătit, cât şi de pachete DLC ce vor fi oferite gratuit tuturor deţinătorilor jocului.

    Iată ce va fi oferit celor care aleg să cumpere Season Pass-ul pentru Assassin's Creed Origins (acesta va fi inclus în ediţia Gold a jocului):

    • The Hidden Ones (DLC 1) – Acţiunea din acest expansion se va desfăşura la ani după evenimentele din campania iniţială, într-o nouă regiune ocupată de forţele Imperiului Roman. Bayek şi frăţia asasinilor se vor confrunta cu romanii, iar limita de nivel pentru personajul principal va fi crescută. Va fi lansat în ianuarie 2018.

    • The Curse of the Pharaohs (DLC 2) – Cel de-la doilea expansion se va concentra pe mitologia egipteană, jucătorul urmând să se confrunte cu faraoni înviaţi din morti şi creaturi mitologice monstruoase. Bayek va explora un nou regat şi va descoperi cauza blestemului care a adus aceşti inamici la viaţă. Limita de nivel a personajului va fi crescută din nou, lansarea fiind programată pentru luna martie 2018.

    • pachetele Roman Centurion şi Horus – Aceste pachete vor oferi echipamente noi, precum un costum exclusiv, arme, scut şi un cal, şi vor fi oferite în luna noiembrie a acestui an.

    • 500 Helix Credits şi o armă rară exclusivă: the Calamity Blade. Ambele vor fi disponibile chiar de săptămâna viitoare, odată cu lansarea jocului.

    După cum am amintit mai sus, jucătorii de Assassin's Creed Origins vor primi şi conţinut gratuit pentru joc, după cum urmează:

    • The Trial of the Gods – Veţi putea înfrunta zeii Egiptului în bătălii speciale, contra timp, victoria fiind răsplătită cu recompense valoroase. Va fi disponibil la 15 zile după lansarea jocului.

    • The Nomad’s Bazaar – După ce va fi găsit, un comerciant rătăcit va oferi quest-uri zilnice şi recompense exotice. Disponibil încă din ziua lansării.

    • Photo Mode – Jucătorii vor putea realiza propriile fotografii în Egiptul antic, folosind o serie de opţiuni avansate şi filtre artistice. Disponibil din ziua lansării.

    • Discovery Tour – Jucătorii vor putea parcurge întregul Egiptului antic din joc, fără a fi nevoiţi să lupte sau să joace campania şi fără constrângeri de timp. Acest mod va oferi zeci de excursii ghidate de către istorici şi egiptologi, fiecare cu accent pus pe un alt aspect al Egiptului, cum ar fi marile piramidele, mumificarea sau viaţa Cleopatrei. Disponibil în prima parte a anului 2018.

    • Horde Mode – Lupte împotriva valurilor interminabile de inimici în arena gladiatorilor. Disponibil la începutul anului 2018.

    Assassin's Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi P

  11. #291
    Reply in News about gaming

    rintr-o postare publicată pe site-ul oficial al jocului, Microsoft a anunţat că lansarea ediţiei remasterizate Age of Empires Definitive Edition va fi amânată, jocul, aşteptat iniţial chiar în cursul acestei luni, urmând să-şi facă apariţia abia în prima parte a anului viitor, fără a fi stabilită încă o dată de lansare exactă.

    Decizia amânării a fost luată pentru a conferi producătorilor mai mult timp pentru a finisa jocul şi pentru a-l adapta la mecanicile moderne ale genului strategie în timp real, păstrând însă elementele familiare din titlul original de acum două decenii.

    În acest scop, mii de jucători vor fi invitaţi în sesiunea de testare closed beta pentru Age of Empires Definitive Edition ce va fi activă până în preajma lansării jocului. Pe baza sugestiilor acestora, vor fi finisate elemente precum campanie single player, balansul multiplayer sau lobby-urile. Vă puteţi înscrie în acest beta aici.

    Age of Empires Definitive Edition va oferi o componentă vizuală complet remasterizată, cu grafică refăcută, suport pentru rezoluţie 4K, noi niveluri de zoom, gameplay îmbunătăţit şi coloană sonoră remasterizată.

    Age of Empires Definitive Edition va fi lansat în prima parte a anului 2018, pe PC, prin intermediul Windows Store pentru Windows 10.

  12. #292
    Reply in News about gaming

    Electronic Arts a publicat un nou trailer pentru Star Wars: Battlefront II, de această dată dedicat campaniei single player din joc.

    Star Wars: Battlefront II va beneficia de o campanie single player completă, cu o poveste ce va umple golul dintre sfârşitul Episodului VI, ce marca dispariţia definitivă a Death Star-ului, şi crearea organizaţiei First Order ce precede începutul Episodului VII. Jucătorii vor intra în pielea comandatului Iden Versio (interpretată de actriţa Janina Gavankar), lidera Inferno Squad, o unitate specială de elită a Imperiului Galactic. Asistând la distrugerea bazei Death Star, Iden şi echipa sa pleacă într-o misiune de răzbunare ce se va întinde pe parcursul a nu mai puţin de 30 de ani.

    Star Wars: Battlefront II va fi lansat pe 17 noiembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (prin 

  13. #293
    Reply in News about gaming

    Capcom a lansat un nou trailer, alături de o galerie de imagini noi, dezvăluind astfel costumele inspirate de seriaStreet Fighter pe care Frank West le va putea purta în modul "Capcom Heroes" din Dead Rising 4: Frank’s Big Package.

    Astfel, modul de joc "Capcom Heroes" va include nu mai puţin de cinci costume inspirate de personajele seriei Street Fighter: Mecha Zangief, Akuma, Cammy, M. Bison si Ryu, fiecare dintre acestea conferindu-i lui Frank atacurile speciale ale acestor luptători. Pe lângă acestea, au mai fost confirmate următoarele costume: X din Mega Man X, Sissel din Ghost Trick, Adam “The Clown” MacIntyre din Dead Rising, Dante din Devil May Cry, precum şicostumul clasic al lui Frank din primul Dead Rising.

    Pe lângă "Capcom Heroes", Dead Rising 4: Frank’s Big Package va include atât campania iniţială, cu toate nivelurile de dificultate, cât şi toate update-urile, pachetele de conţinut suplimentar şi bonusurile lansate până în prezent (Stocking Stuffer Holiday Pack, Frank Rising, Super Ultra Dead Rising 4 Mini Golf, Street Fighter Outfit Pack, My Bloody Valentine Pack, Candy Cane Crossbow, Slicecycle, Sir-Ice-A-Lot, Ugly Winter Sweater şi X-Fists).

    Dead Rising 4: Frank’s Big Package vai fi lansat pe 5 decembrie 2017 pentru PlayStation 4. Modul de joc "Capcom Heroes" va fi oferit gratuit, prin intermediul unui viitor update, către posesorii jocului în versiunile acestuia de PC (Windows 10 şi Steam) şi Xbox One.

     

  14. #294
    Reply in News about gaming

    Ieri, la București, în studiourile PGL, s-a dat startul PGL Open Bucharest, o competiție dotată cu un fond de premii de 300,000 USD și 300 Pro Circuit Points. Și după prima zi de concurs LGD Gaming este prima echipă calificată în playoff-uri după ce a câștigat ambele partide jucate împotriva Infamous Gaming și Immortals:

    Read more

  15. #295
  16. #296
    Cerere grad CrAxY GoTiK
    Reply in Rank Applications

     Numele tău » CrAxY GoTiK

     Gradul dorit » helper
     Cu ce ai ajutat serverul? » Sunt activ si am adus 2 playeri de pe vechea comunitatea pe care am fost.Dar o sa mai aduc playeri.

     UniqueID » KtLunA4mD6lnp2K92NhgSYBGgNs=

  17. #297
  18. #298
    [Addons] Zombie Plague
    Reply in Addons
    • Descriere:Acesta este un addons de tip zombie plague 4.3 cu super modele si sunete , restul se poate vedea in poze / plugins

    • Autor:Master.Download: http://www21.zippyshare.com/v/16188119/file.html  http://www.girlshare.ro/31952391.9

    • Pluginuri:zp_extra_human_armor.amxx -> Permite cumpararea de armura

    •  

    • zp_extra_jetpack_bazooka32.amxx -> Bazooka + Jetpack

      zp_extra_multijump.amxx -> Mai multe sarituri

      zp_extra_unlimited_clip.amxx -> Munitie nelimitata pentru o runda

      zp_extra_lasermine.amxx -> Poti plata mine cu laser

      zp_antiblock.amxx -> Poti trece prin oameni

      zp_corpse.amxx -> Zombi isi reincarca viata

      zp_extra_give_ammopaks.amxx -> Admini pot da ammo

      zp_last_man_ammo_packs_bet.amxx -> Poti vota pe ultimi jucatori ramasi

      zp_shootable_objects.amxx -> Poti trage in obiecte

      zp_zbot_helper.amxx -> Necesar daca jucati cu booti

      zp_extra_zspawn.amxx -> Poti reinvia

      zp_extra_sandbags.amxx -> Poti pune saci

      zp_antidote.amxx -> Antidote poti sa omori toti zombi

      zp_painsounds2_lite.amxx -> Sunete zombie

      zp_extra_gauss.amxx -> AWP omorati dintr-un glont

      zp_addon_dtcm.amxx -> Arata ce mod curent ruleaza

      zp_extra_knife_blink.amxx -> Zombi poti scade armura la oameni dintr-o lovitura

      zp_extra_teleport12.amxx -> Te poti teleporta exact ca in war3ft

      zp_informer.amxx -> Arata cat zombi au ramas in viata

      zp_plague_50_50.amxx -> Jumate Nemesis Jumate Survivor

  19. #299
    Reply in News about the world

    Pentru ca munca pe care o desfasoara este considerata “complexa” si raspunderea este mare, toti salariatii RATB cu functii de conducere beneficiaza, LUNAR, de indemnizatii “de conducere”, in procent la salariul de baza. Astfel, un contabil sef primeste bonus 19% suplimentar din salariu, un medic coordonator 34%.
    Un director general adjunct primeste, de asemenea, 40% indemnizatie, in timp ce un inginer sef, 20%.

    Toate acestea se acorda, repetam, LUNAR. Mai mult, spre finalul acordului semnat in data de 09.08.2017, aceste indemnizatii “se acorda de la data numirii in functia de conducere”.

    RATB este una dintre regiile cu cel mai mare numar de angajati din tara, circa 11.000 de oameni. Bugetul RATB este enorm – 121 de milioane de euro. Gabriela Firea promitea, la inceputul mandatului, acum mai bine de un an, ca va reinnoi flota auto a companiei. Intre timp nu a facut acest lucru – mai rau, mai multe tramvaie au luat foc, cu calatori inauntru, sau autovehiculele au fost implicate in accidente rutiere sau nu sunt dotate corespunzator pentru a functiona.

    Peste 260 de angajati ai RATB au functii de conducere. 

  20. #300
    Reply in News about the world

    Petreceri cu sticle de whiskey de 9.000 de lei, chiuluri de saptamani intregi, ineficienta in insusi ADN-ul companiei de stat, contracte dubioase si paguboase. Profit operational “doar pe hartie”. Sunt doar cateva dintre lucrurile pe care Elena Petrascu, director general interimar al Posta Romana, subliniaza, apasat, ca le va schimba si vor disparea complet in urmatoarele saptamani si luni.
    Este un interviu inedit cu ceea ce pare a fi unul dintre cei mai hotarati manageri ai companiei de multi ani incoace. “Daca Posta Romana nu se va redresa…butoiul de pulbere pe care sta va exploda”, puncteaza Elena, plastic.

    Una dintre primele masuri – eliminarea a 56 de posturi de conducere, ramanand “doar” 46 posturi de conducere la sediul central al companiei. “Erau posturi redundante si stiu acest lucru intrucat, de-a lungul anilor, am lucrat cu fiecare dintre ei. Cei 56 de oameni nu vor fi in niciun caz disponibilizati, ci vor avea de ales daca sa ramana in companie, dar pe alte functii”, subliniaza Elena Petrascu, dand-o exemplu pe fosta directoare de la operational, care va deveni consilier pentru ea.

    “Poate un om nu este bun pe o pozitie de manager, insa acest lucru nu este suficient pentru a o disponibiliza. Daca poti sa ii fructifici experienta, de ce sa nu o faci?”, se intreaga, retoric, noul director general al gigantului de stat, incremenit in timp.

    Departamentul de IT – un alt exemplu, are 200 de angajati. “Vi se pare ca Posta a facut ceva cu 200 de angajati in structura centrala? Repet, NIMENI nu va fi dat afara, insa daca cineva considera ca vine la serviciu la 10, va pleca la 16:30 si intre timp nu face nimic, se inseala amarnic. Mai rau, stiu exemple concrete de oameni care au semnat fisa de evidenta pentru o luna si trec pe la munca cand poftesc ei. Acestora le spun – GATA! Gata si cu petrecerile de karaoke, gata si cu pranzurile prelungite in miez de zi, masini de serviciu date iubitilor sau fostilor directori, gata cu irositul banilor!”.

    “Sindicatul nu ma iubeste in mod special, dar au inteles si ei ca nu se mai poate. Acum este “sau…sau”.

    Sa incepem insa cu inceputul: redresare
    Elena Petrascu are in fata un teanc de foi. Unele dintre ele – memorandumul care sta la baza schimbarilor care ar trebui sa eficientizeze compania si, efectiv, sa o scape de la groapa de gunoi a istoriei.

    “Totul a pornit de la o scrisoare pe care presedintele Consiliului de Administratie de acum cateva luni a inaintat-o Ministerului Comunicatiilor si in care se detalia situatia dezastruoasa a Postei. Compania se confrunta, practic, cu o multime de probleme financiare si se afla in iminenta incapacitate de plata incepand cu 16 septembrie”, spune directorul general interimar, cu mandat prestabilit la 4 luni.

    Cand s-a primit o astfel de adresa, din partea unui presedinte al CA, trebuiau luate masuri. Una dintre ele – trimiterea unei scrisori catre toti membrii CA pentru a-si da demisia, insa, evident, nu a fost singura masura luata: ar fi fost absurd sa faci asta, fara a veni cu solutii.

    “S-a constituit un grup de lucru – oameni din minister (de la juridic pana la achizitii si administrativ), reprezentanti nominalizati de Posta, reprezentanti ai Sindicatului. S-a spus pe fata – ne aflam in situatia aceasta, am primit hartia asta, este clar ca situatia nu este roza. Acum suntem toti in aceeasi poveste, avem aceleasi probleme, haideti sa gasim solutii!”.