Îți mai aduci aminte cum ne-am cunoscut? Banal, aș spune. Amândoi ne aflam în club, tu cu prietenii tăi, eu cu ai mei. Tu ai venit la bar să-ți comanzi băutura preferată – Long Island. Eu am venit la bar să-mi comand băutura preferată – Cosmopolitan. Erai deja amețit de alcool, te-ai băgat în vorbă cu mine. Te-am ignorat la început. Nu sunt adepta relațiilor începute în club. Sau nu eram. Totuși, ceva m-a ținut pe loc, ceva-mi șoptea să-ți răspund. Cât timp așteptam să îmi facă băutura aia nenorocită, ți-am răspuns, surprinzându-mă până și pe mine. Uite până unde poate duce un pahar de Cosmopolitan.
Am făcut schimb de numere de telefon, de altfel, deloc caracteristic mie. Când m-am întors la grupul meu, m-au întrebat ce am. Cred că încă de pe atunci mi se citea fericirea pe chip, dar încă nu-i realizam existența.
Chiar am fost banali. O cafea și deja eram împreună. Ba nu, trebuie să recunosc faptul că aveai șarm, că știai cum să te joci cu vorbele, că știai ce să spui. Ah, și știam că sunt cuvintele potrivite pentru momentele potrivite. Dar m-am prefăcut că te cred. De fapt, sufletul a acceptat ca fiind adevărat tot ce-mi spuneai.
Uite că am trecut de la etapa de a vrea, la cea de a avea. Ce hilar!
A fost o perioadă frumoasă, plină de viață și culoare. Am făcut tot ce ne trecea prin cap, ne-am mai și certat. Uneori urât, dar așa-i viața, nu există relații fără momente negre. Sufletele noastre s-au obișnuit unul cu celălalt. Ne șopteau vorbe dulci precum ”te iubesc” și, în cele din urmă, acestea s-au născut, devenind o simplă și sumară exprimare a sentimentelor noastre.
Uite că am ajuns să ne iubim. Frumos, prostesc, nebunește, iresponsabil, asumat. Ne-am iubit la propriu și la figurat. Zici că eram mai mereu beți. De fapt, eram, dar eram îmbătați unul de celălalt. A fost, poate, cea mai frumoasă perioadă din viața mea de până acum. Nu am de ce să neg acest lucru, altfel aș fi ipocrită.
Treptat, magia ni s-a ridicat de pe ochi. Ne înstrăinam puțin câte puțin, dar extrem de sigur. Ai devenit, din bărbatul cald și atent, icebergul ce a scufundat Titanicul. Rece, distant, apatic. Eu nu aveam altă soluție decât să-ți urmez modelul și să sper că, într-o zi, vom afla finalul. Poate că trebuia să lupt, dar cum să lupți cu un om care nu vrea să lupți pentru el, pentru voi?
Și, uite că am ajuns în ultima etapă – aceea de a pierde. M-ai pierdut. Ușor și nu ți se citeau regretele în privire atunci când ai plecat. Ne-am pierdut ca măgarul prin ceață. Eh, nu-i nimic, nu-s supărată pe tine. Nici pe mine. Nici pe noi. De ce nu ai putut spune mai din timp că te-ai săturat? Salvai puțin timp, nimic altceva. Am suferit, nu neg nici asta. Am plâns, și nici asta nu voi nega. Nu voi nega faptul că sunt om și, ca pe oricare altul, mă doare, doar că eu pot să recunosc atunci când mă doare. Și nu-mi este teamă să-mi arăt durerea.
Astăzi, după ceva timp, ești o amintire. La fel, probabil, îți sunt și eu. Un alt ăla, o altă aia pe lista noastră cu foști. Nu-i nimic, se numește viață, iar ce-i al nostru e pus deoparte, sunt sigură.
