Transferul lui Arda Turan la Istanbul Basaksehir s-a rezolvat! După ce au apărut fotografii cu mijlocașul ofensiv și președintele liderului la zi din Turcia, Barcelona a confirmat, sâmbătă, că a ajuns la un acord pentru împrumutul șeptarului de pe Camp Nou.

Catalanii au anunțat pe site-ul oficial al clubului că l-au împrumutat pe Arda Turan (30 de ani) la Istanbul Basaksehir pentru două sezoane și jumătate, până în vara lui 2020, când îi expiră contractul cu Barcelona.

"Astăzi, Arda Turan se întoarce în țara lui în portocaliu. Nu este doar transferul lui Basaksehir, ci și al Turciei. E bine pentru toată lumea", a anunțat Istanbul Basaksehir, după ce Barcelona a confirmat înțelegerea dintre cele două cluburi.

Plecarea lui Arda Turan eliberează tricoul cu numărul 7 la Barcelona, pe care îl va prelua, cel mai probabil, Coutinho, brazilianul pe care liderul autoritar din La Liga l-a transferat de la Liverpool pentru 120 de milioane de euro, plus alte 40 sub formă de bonusuri. Coutinho este cel mai scump jucător din această perioadă de mercato.

Arda Turan, liderul naționalei Turciei (17 goluri în 100 de selecții), pleacă după doi ani și jumătate de la Barcelona, acolo unde a jucat 55 de meciuri și a marcat 17 goluri.

6 trofee a câștigat Arda Turan cu Barcelona: titlul în La Liga (2016), două Cupe ale Spaniei (2016, 2017), o Supercupă a Spaniei (2016), o Supercupă a Europei (2015) și un Campionat Mondial al Cluburilor (2015).

Sursa@: digisport.ro