Cauza decesului starului bollywoodian Sridevi Kapoor, sâmbătă, în Dubai, a fost "înecarea accidentală, în urma pierderii cunoştinţei", a anunţat poliţia din oraşul arab, care a şi închis cazul, informează bbc.com.
Vedeta, considerată una dintre cele mai mari actriţe indiene ale momentului, a murit sâmbătă, în timp ce se afla în Dubai, la o nuntă. Artista avea 54 de ani.
Trupul neînsufleţit al acesteia urmează să fie îmbălsămat şi transportat în India natală, pentru înmormântare.
Actriţa a fost găsită decedată sâmbătă seară, în hotelul în care se cazase. Poliţia din Dubai a amânat, în vederea efectuării unei anchete, repatrierea trupului neînsufleţit al actriţei.
Decesul actriţei indiene Sridevi a fost provocat de înec, în cada din apartamentul său de la hotel, în urma pierderii cunoştinţei", a anunţat pe platforma online Twitter poliţia din Dubai, făcând astfel publice rezultatele autopsiei. Iniţial, presa a scris că moartea sa a fost provocată de un infarct.
În presa indiană, decesul lui Sridevi ocupa, luni, pagini ample. Funeraliile acesteia ar putea debuta marţi.
Fanii s-au adunat în număr foarte mare în faţa locuinţei acesteia din Andheri, cartier emblematic al industriei bollywoodiene, din Mumbai. De asemenea, fani ai actriţei au mers la casa actorului Anil Kapoor, cumnat al acesteia, pentru a-şi prezenta condoleanţele.
Vedete ale cinematografiei indiene, precum Aamir Khan şi Ranveer Singh, dar şi politicieni şi-au exprimat regretul faţă de moartea sa.