In urma cu fix un an, Samsung schimba total strategia odata cu lansarea Galaxy S6. Design-ul nou, din metal, un aspect cu adevarat premium, un telefon caruia ii putea fi aduse critici.

Ei bine, criticile aduse acestuia au fost remediate odata cu Galaxy S7. Cel putin pe hartie. Revenirea slotului pentru microSD si a rezistentei la apa au fost intampinate cu entuziasm de fanii Samsung, dezamagiti de lipsa lor in urma cu un an. Schimbarile par subtile

Citeste in articol:

- Design si display

- Software si hardware

- Camera

- Sunet si senzor de amprenta

- Baterie

- Concluzie, pro si contra

Design si display

Daca rivalii din Coreea de Sud au adus o schimbare majora in ceea ce priveste design-ul si inovatiile odata cu sistemul modular din G5, cei de la Samsung au ramas consecventi. Au imbunatatit versiunea din 2015 si au adaugat ceea ce stiau ca utilizatorii isi doresc - slotul pentru microSD si rezistenta la apa.

Totusi, exista si cateva diferente subtile cand vine vorba despre design-ul Galaxy S7. Curbele de pe lateral sunt facute astfel incat sa asigure o priza mai buna. Si functioneaza, nu simti nicio clipa ca telefonul iti poate pica din mana. Butoanele au ramas plasate in acelasi loc si sunt solide - sunt insa si motivul pentru care, uneori, iti agata firele de par. Lucru care se intampla si la precedentul telefon. Din pacate, Samsung nu a rezolvat aceasta problema.

In partea de jos gasesti speaker-ul, jack-ul de 3.5mm si portul USB folosit pentru incarcare sau conectare la un PC. Butonul de Home este usor modificat fata de S6, fiind mai mic, sub acesta fiind senzorul de amprenta care functioneaza impecabil. Vom vorbi despre el putin mai tarziu cand ajungem la performanta. Camera este mai putin "iesita" din telefon ca pana acum, lucru care ofera un plus din punct de vedere estetic si ofera o priza mai buna. Iata inca o modificare facuta de Samsung pentru a se asigura ca telefonul nu mai pica usor din mana.

Display-ul de 5.1 inch reprezinta in continuare un punct forte al seriei Galaxy S de la Samsung. Ecranul Super AMOLED cu Gorilla Glass 4 ofera nu numai o calitate a imaginii de exceptie, ci si impresia ca nu se va sparge deloc usor. Chiar daca nu am facut teste de rezistenta, sunt multe pe internet care demonstreaza ca S7 este vulnerabil mai curand in partea din spate, nu in fata. Culorile ecranului sunt exceptionale, rezolutia de 1440*2560 fiind ideala pentru un telefon. Desi densitatea pixelilor anuntata este de 577ppi, benchmark-urile efectuate au dat un rezultat si mai bun - 640 ppi.

Un lucru care trebuie mentionat - este primul telefon testat la care cea mai buna varianta pentru luminozitate este sa selectezi auto. Daca alte telefoane au dificultati in a interpreta lumina de afara, S7 reactioneaza foarte rapid cand treci de la un loc intunecat la unul cu lumina puternica si astfel tot ce este pe ecran poate fi citit si vazut oricand. O imbunatatire majora din acest punct de vedere fata de S5 si S6.