Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în lucrări mai vechi) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca masă după Eris și, ca volum, cea mai mare planetă pitică. A fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai numesc plutine.

 

Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani pământești, pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km (39,3 ua). Are o orbită foarte excentrică (0,248), astfel încât uneori Pluto ajunge într-o poziție mai apropiată de Soare decât Neptun, a opta planetă a Sistemului Solar. Înclinarea planului orbitei este de 17°12' față de planul eclipticii, ceea ce este iarăși ieșit din comun. Diametrul lui Pluto este de 2.390 km, reprezentând doar 18,74% din cel al Terrei. Înclinarea axei de rotație a planetei este de 57°24', iar perioada de rotație este de 6 zile 10 h, desfășurându-se în sens invers celei a Pământului (de la est la vest). Densitatea lui Pluto este 1.800 kg/m3.