Centrul Naţional Cyberint din cadrul SRI a anunaţat că execiţiul de securitate cibernetică a fost un succes, precizând că instituţiile de la noi din ţară sunt pregătite pentru a gestiona un eventual atac cibernetic, dar trebuie să fie atente atunci când cumpără produse de securitate informatică.

"Acest exerciţiu a fost un real succes, infrastructura a funcţionat impecabil, iar feed-back-ul de la cei 60 de participanţi a fost unul foarte bun. (...) Exerciţiul în sine a durat trei zile, însă pregătirea acestui eveniment s-a întâmplat pe parcursul mai multor zile cu mii de ore de muncă. Dintre cele 30 de echipe, 25 dintre ele au reuşit să rezolve complet majoritatea propvocărilor tehnice, celelalte cinci, aflându-se foarte aproape de final. Dacă ar fi să dau o notă participanţilor, ar fi între 8 şi 10, majoritatea fiind într 9 şi 10. Instituţiile atât din zona publică, cât şi din zona privată au echipe care pot jestiona astefl de incidente cibernetice", a declarat Anton Rog, şeful Centrului Naţional Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Anton Rog a explicat că instituţiile trebuie să fie foarte atente atunci când achiziţionează produse de securitate cibernetică din alte ţări.

"În zona guvernamentală, referitor la instituţiile mai sensibile ale statului, în domeniul securităţii naţionale, apărării, externelor, considerăm că ar trebui acordată o atenţie mai mare în ceea ce priveşte utilizarea produselor de securitate informatică în ţări, care se spune că ar putea fi ostile României. (...) În interiorul lor pot fi introduse chestiuni care în anumite locuri să producă un atac", a adăugat Anton Rog.