Peste 4.400 polițiști de frontieră vor desfășura în perioada sezonului estival, zilnic, activități de supraveghere și control la frontiera de stat, se arată într-un comunicat al IGPF, remis duminică AGERPRES.
Conform sursei citate, Poliția de Frontieră a luat mai multe măsuri pentru perioada sezonului estival, având în vedere creșterea numărului de turiști români și străini în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării și stațiunile montane, dar și a numărului mare de români care își petrec concediul în afara granițelor țării.
"S-a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră.
De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.
Printre celelalte măsuri luate se numără desfășurarea unor acțiuni comune la nivel local cu structurile Poliției Române și Jandarmeriei Române, dar și colaborarea între Garda de Coastă și ISU Constanța pentru evenimentele de căutare și salvare pe mare.
"În Delta Dunării și la Marea Neagră, Poliția de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acționează permanent pentru supravegherea și controlul frontierei maritime și fluviale, dar și pentru combaterea migrației ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale și biologice și poluării deliberate a mediului acvatic", se mai spune în comunicat.