Polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au efectuat în perioada ianuarie - aprilie, la nivel național, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului deținătorilor de valori și cu privire la legalitatea funcționării prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice.
Potrivit unui comunicat al IGPR, remis AGERPRES, au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 17.887 de agenți economici și instituții publice (sau de interes public) și au fost efectuate 808 controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate.
"Majoritatea entităților cu cerințe speciale, respectiv 14.746 de unități (82,43%), au implementat cerințele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătățindu-și astfel nivelul de securitate, fapt care a dus la evitarea producerii unor evenimente negative majore în acest domeniu", spune IGPR.
Conform sursei citate, în celelalte cazuri au fost stabilite măsuri și termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 1.143 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.775.000 de lei.
"Din totalul celor 5.782 de unități și instituții de interes public controlate, polițiștii au constatat că peste 80% au implementat cerințele minimale prevăzute de lege, fiind identificate 123 de unități cu sisteme electronice nefuncționale. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 239 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 186.700 de lei, dintre acestea 91 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților în cauză, iar 148 prestatorilor de servicii", se arată în comunicat.
De asemenea, polițiștii au efectuat 643 de controale la unitățile bancare, constatând că în majoritatea cazurilor au fost implementate cerințele minimale prevăzute de lege, însă în 7 cazuri sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcționale. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei.
În urma controalelor efectuate la 819 societăți care au ca obiect de activitate schimbul valutar, polițiștii au constatat că 97% au implementat cerințele minimale, în 13 cazuri, sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcționale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecțiunilor. Au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, de 38.100 de lei.
De asemenea, polițiștii au controlat 1.193 de case de amanet/unități profilate pe activități cu bijuterii din metale prețioase, constatând că 94% au implementat cerințele minimale, în 9 cazuri, sistemele de alarmare la efracție ale obiectivelor nefiind funcționale. Au fost dispuse măsuri pentru remedierea defecțiunilor și au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale (103.000 de lei).
Au fost controlate și 1.760 de unități poștale, constatându-se că 30% au implementat cerințele minimale, fiind identificate 203 unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale. Polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, dintre care 170 pentru unitățile poștale și 6 pentru prestatorul de servicii, cuantumul amenzilor fiind de 383.400 de lei.
Au fost efectuate controale și la 1.332 de stații de comercializare a carburanților constatând că 92% au implementat cerințele minimale, fiind identificate 35 de unități la care sistemele electronice de securitate nu erau funcționale. Polițiștii au aplicat 105 sancțiuni contravenționale (179.800 de lei).
Polițiștii au efectuat și 3.037 de controale la săli de jocuri de noroc, constatând că 86% au implementat cerințele minimale, fiind aplicate 320 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 566.800 de lei, mai menționează comunicatul IGPR.