Este şocant să afli că două persoane care păreau să se potrivească atât de bine, să se iubească şi să fie pe aceeaşi lungime de undă s-au despărţit. Dar potrivit specialistului în relaţii Jeff Forte, multe cupluri se străduiesc să păstreze aparenţa unei căsnicii fericite pentru mult timp, încercând să ascundă problemele majore care le macină, pentru ca într-un final să aleagă despărţirea ca singura cale de ieşire din impas. Sunt unele greşeli care prin natura lor pot clătina treptat chiar şi cea mai solidă relaţie. Iată câteva dintre greşelile şi obiceiurile care te pot aduce în pragul divorţului:

 

Nu aveţi aceleaşi planuri

De multe ori se întâmplă ca partenerii să aibă opinii diferite referitoare la ceea ce este cel mai important pentru ei. Fiecare dintre ei consideră că scopurile sale personale sunt mai importante şi că pe ele ar trebui să se concentreze împreună. Iar în aceste condiţii, când fiecare trage în direcţii opuse, este inevitabil ca relaţia să nu se rupă. Este foarte important să realizați că sunteți o echipă, iar scopurile voastre, în ansamblu, ar trebui să fie comune.

 

Nu vă cunoaşteţi nevoile şi aspiraţiile

Fiecare persoană are propriile sale nevoi şi dorinţe pe care speră ca partenerul să i le împlinească.

 

Dar de multe ori se întâmplă ca partenerii să nu vorbească despre aceste nevoi ale lor sau presupun că persoana iubită are aceleaşi aşteptări, ceea ce este complet greşit. Chiar dacă vă iubiți, asta nu înseamnă că sunteți identici.

Nu vă manifestaţi afecţiunea

Conexiunea specială dintre două persoane care se iubesc se poate pierde treptat dacă partenerii nu îşi mai manifestă afecţiunea prin gesturi simple, aşa cum sunt săruturile, îmbrăţişările, atingerile sau ţinutul de mână. Lipsa de implicare din acest punt de vedere vă poate transforma în simpli colegi de cameră, nimic mai mult, ceea ce duce la distrugerea căsniciei.

 

Vă neglijaţi reciproc

Acest lucru se întâmplă atunci când nu îţi ţii promisiunile făcute partenerului, chiar şi pe cele mai mărunte şi aparent lipsite de importanţă, când nu îi acorzi atenţie sau nu îl asculţi. Cel mai probabil niciunul dintre voi nu şi-a dorit să pară că oricare alt lucru este mai important decât partenerul de viaţă. Dar cu toate acestea se întâmplă să vă îndreptaţi atenţia şi energia în alte direcţii, neglijându-vă reciproc.

 

Vă blocaţi în resentimente

Situaţiile din trecut rămase nerezolvate vă pot otrăvi relaţia. Ceea ce nu ai spus la timpul potrivit şi nu ai înfruntat în momentul în care s-a întâmplat se poate întoarce constant în mintea ta ca un bumerang. Unul dintre parteneri sau chiar ambii pot avea gânduri de tipul "Ai făcut lucrul ăsta, iar eu nu pot trece peste". Discuțiile sincere, pe un ton calm, despre tot ceea ce v-a provocat suferință, chiar dacă s-a întâmplat cu mult timp în urmă, vă ajută să depășiți momentele dificile și să scăpați de fantomele trecutului.

 

Nu înfruntaţi realitatea

Fiecare dintre voi realizează că în viaţa voastră de cuplu sunt probleme, dar nu faceţi nimic pentru a le confrunta. Vă este dificil să înfruntaţi realitatea şi preferaţi astfel să nu faceţi nimic în privinţa dificultăţilor care vă afectează relaţia. Falsul optimism nu vă ajută cu nimic, iar atitudinea de tipul "totul este bine", deși simțiți fiecare dintre voi că nu este adevărat, vor lăsa loc ca problemele să se adâncească și să devină de nerezolvat.

 

Vă criticaţi reciproc

Obiceiul de a vă lega fiecare de cea mai mică greşeală a celuilalt va conduce treptat la instalarea unui tipar negativ în viaţa voastră de cuplu.

 

După o vreme, critica neconstructivă vă va aduce în situaţia de a vedea numai defectele partenerului, ceea ce vă îndepărtează foarte mult unul de celălalt.

Vă certaţi ca să câştigaţi

Certurile sunt inevitabile în orice cuplu. Dar dacă atunci când vorbiţi despre un subiect sensibil vă concentraţi atenţia mai mult pe "a avea dreptate", decât pe a găsi soluţii, atunci orice discuţie se poate transforma într-o ceartă. Trebuie să vă amintiţi că scopul nu este să aveţi mereu dreptate, ci să găsiţi rezolvări.

 

Vă canalizaţi toată atenţia sau afecţiunea în altă direcţie

Atunci când atenţia unui partener se concentrează exclusiv asupra unui alt aspect al vieţii, fie că este vorba de carieră, copii sau chiar o relaţie extraconjugală, celălalt partener îşi va căuta la rândul său refugiu în altă parte. Este una dinte cele mai grave situaţii, care conduce inevitabil la destrămarea căsniciei.

 

Lăsaţi stresul să vă controleze viaţa

Situaţiile dificile şi problemele cu care ne confruntăm în fiecare zi au un impact serios asupra celor mai mulţi dintre noi. Dar o mare greşeală este aceea de a lăsa toate aceste dificultăţi să afecteze viaţa de cuplu. Ai numai de pierdut dacă aduci cu tine problemele din exterior şi le proiectezi asupra partenerului sub forma unor reacţii sau comportamente negative.