CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Concordia Chiajna, scor 1-1 (1-1), sâmbătă seara, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal.

 

Universitatea a deschis scorul prin Alexandru Băluță (13), dar ilfovenii, la primul meci cu Vasile Miriuță pe banca tehnică, au egalat zece minute mai târziu, prin Marian Cristescu (23), în urma unei erori comise de Marius Briceag.

Craiovenii au o victorie și un egal după două jocuri disputate acasă, iar joi vor întâlni pe AC Milan, tot la Drobeta-Turnu Severin, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League.