Dan Petrescu a vorbit în Gazzetta dello Sport în prefaţa partidei AC Milan - CS U Craiova, din turul 3 preliminar al Europa League.

 

>

Fost jucător în Italia la Foggia şi Genoa, Dan Petrescu a avut ocazia să urmerească de aproape una din cele mai mari echipe din istoria fotbaluli, formaţia legendară a Milanului de la finalul anilor '80 şi începutul anilor '90, pe care a întâlnit-o şi ca jucător al Stelei, în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.

 

Întrebat de reporter câţi jucători din echipa respectivă ar avea loc în actuală formulă a Milanului, actualul tehnician al CFR-ului a răspuns cu umor, uşor contrariat de faptul că cineva încearcă o paralelă între cele două formaţii.

 

"Glumeşti? Toţi! Asta e sigur. Maldini ar costa astăzi 300 de milioane de euro, iar un jucător ca Baresi nu mai poţi găsi în fotbalul actual. Iar trioul Rijkaard-Gullit-Van Basten e unic în istoria fotbalului. Toţi făceau diferenţa întotdeauna!

 

Milan a cumpărat mult în această vară, dar nu se pot lupta cu Juventus. Pentru mine, Juventus va câştiga titlul, în timp ce Inter e favorită la locul doi. Au făcut cel mai bun transfer cu Spalletti. Iar cu cei de la Suning am lucrat la Jiangsu şi îi cunosc bine", a declarat Petrescu în Gazzetta dello Sport.

 

În ceea ce priveşte meciul de joi seară, Petrescu nu crede într-un miracol din partea Craiovei, în condiţiile în care oltenii au pierdut meciul tur, disputat la Severin: "În fotbal orice e posibil, dar (n.r. Craiova) ar mai fi putut spera în cazul unui egal în tur, care ar fi fost normal la cum s-a jucat. Aşa, nu! E mult prea greu".