La inceputul anilor 1960, J.C.R. Licklider de la MIT propune conceptul de „retea galactica”, adica o retea de calculatoare la nivel global. J.C.R. Licklider va fi ales ulterior sa conduca cercetarile ARPA. Paul Baran, membru al corporatiei RAND cauta o metoda de a controla bombardierele si rachetele nucleare in cazul unui razboi nuclear. Concluziile sale indica necesitatea unei retele descentralizate bazata pe routare.
In 1965 IBM produce calculatoarele din seria System 360, stabilind standardul mondial al byte-ului de 8 biti. Calculatoarele ce foloseau cuvantul de 12 si 36 de biti devin inutile. Investitia IBM-ului de 5 miliarde de dolari a avut succes. In 2 ani comenzile lunare de System 360 au ajuns la 1000 pe luna. American Airlines incepe sa foloseasca sistemul IBM-ului de rezervari aeriene SABRE. SABRE (Semi-Automatic Business Research Environment) conecteaza 2000 de terminale din 60 de orase prin intermediul liniilor telefonice. DEC (Digital Equipment Corporation) produce PDP-8, primul minicalculator cu succes comercial. Era suficient de mic pentru a incapea pe un birou si vandut cu pretul de 18.000 de dolari – o cincime din costul unui mainframe IBM low-end. Combinatia dintre viteza, marime si cost permite introducerea minicalculatoarelor in fabrici, birouri si laboratoare stiintifice.
Folosind fondurile ARPA, Larry Roberts si Thomas Marill creaza prima conexiune wide-area. Ei conecteaza calculatorul TX-2 de la MIT cu calculatorul Q-32 din Santa Monica, printr-o linie telefonica dedicata. Sistemul confirma faptul ca liniile telefonice pot fi folosite pentru transferul de date, dar sunt ineficiente si scumpe.
Larry Roberts organizeaza o conferinta in Ann Arbor, Michigan, pentru cercetatorii ARPA. La aceasta conferinta Wesley Clark sugereaza coordonarea retelelor prin interconectarea unor IMP-uri (Interface Message Processors) ce vor servi ca fatada pentru majoritatea calculatoarelor. IMP-urile vor deveni routerele de azi. Roberts isi schiteaza planul sau pentru ARPANET, iar de la Donald Davies este preluat termenul „pachet” si viteza retelei ARPANET este crescuta de la 2.4 kbs la 50kbs.
In 1966, modemul acustic, inventat in anii ’60, este imbunatatit de John van Geen, Institutul de Cercetare Standford. Geen produce un receptor capabil de a detecta bitii de date in pofida zgomotului de fond produs in apelurile telefonice de mare distanta.
Roberts si echipa ARPA continua sa imbunatateasca structura si specificatiile ARPANET. Larry Roberts impreuna cu Howard Frank proiecteaza topologiile de retea la NAC (Network Analysis Corporation). Echipa lui Kleinrock pregateste sistemul retelei la UCLA, unde va fi pus in functiune primul nod de retea. In decembrie 1968, ARPA incheie contractul cu BBN pentru construirea retelei cu routare de pachete. BBN va construi ulterior primul switch.
Frank Heart conduce o echipa care lucreaza la codul ce va rula pe IMP-uri. Echipa e compusa din Ben Barker, Bernie Cosell, Will Crowther, Bob Kahn, Severo Ornstein si Dave Walden. La UCLA, Vint Cerf, Steve Crocker si Jon Postel lucreaza cu Kleinrock. Pe 7 aprilie, Crocker trimite prima nota intitulata RFC (Request for Comments). Aceasta este prima dintre miile de RFC-uri ce documenteaza proiectarea ARPANET-ului si a Internetului. Echipa isi alege numele Network Working Group (RFC 10), si considera ca lucreaza la dezvoltarea unui „protocol”, o serie de programe ce vor fi numite NCP (Network Control Protocol). Conform jurnalelor de la UCLA prima conexiune host-host a fost realizata pe 29 octombrie 1969. Prima incercare de log-in esueaza. Dar a doua se incheie cu succes.
