MSI X299 Gaming Pro Carbon AC

 

Asa cum ati putut vedea deja din materialele publicate de la Computex, toti producatorii de placi de baza s-au pregatit temeinic pentru urmatoarea lansare Intel, lucrand intens pentru a lansa cat mai repede noile modele. Daca in urma cu o saptamana aruncam o prima privire asupra modelelor AORUS, astazi a venit momentul sa ne ocupam de prima placa de baza X299 care a ajuns in laborator, pe numele ei MSI X299 Gaming Pro Carbon AC.

Modelele din gama Gaming Pro Carbon au atras intotdeuna interesul publicului, deoarece este vorba despre segmentul de mijloc al gamei de placi de baza MSI, acolo unde producatorul incearca sa ofera cat mai multe dotari pentru un pret cat mai atragator. Chiar daca platforma X299 este prin definitie o platforma high-end, MSI X299 Gaming Pro Carbon AC nu face exceptie de la aceasta regula, motiv pentru care prezenta acesteia in laborator chiar ne-a starnit interesul.

Desigur, vom discuta particularitatile viitoarei platforme Intel in articolul de lansare, pentru ca exista mai multe aspecte care trebuie explicate pe larg (de exemplu ce functii ofera o placa de baza impreuna cu un procesor Kaby Lake-X si ce functii ofera impreuna cu un procesor Skylake-X), in timp ce in prezentarile placilor de baza ne vom rezuma la dotarile pe care acestea le ofera in general.