Posts by JoKeR32 @ ECILA.RO

bun venit !

Când vine vorba de playere video, lucrurile par bine stabilite. Partea leului este împărţită între programe precum VLC, KMPlayer sau BS.Player. Utilizatorii acestora formează majoritatea iar restul aplicaţiilor trebuie să se mulţumească cu firimituri. Pentru a evita parcă monotonia, din când în când descoperim surprize plăcute care duc un aer proaspăt şi un alt punct de vedere. Surpriza de azi se numeşte Splash. Splash este program atipic care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Este atipic chiar începând cu numele. Spre deosebire de alte playere video, nu conţine cuvântul Player. Este pur şi simplu, Splash, ca o vedetă care are un singur nume de scenă. Totodată, Splash este un program nou în lumea playerelor video. Prima versiune finală a fost lansată în septembrie 2009. Acesta este motivul pentru care, cei mai mulţi dintre voi, nu aţi auzit de el până acum. SplashSplash Splash va fi disponibil în două versiuni: Lite (gratuit) şi Pro (contra cost). Versiunea din urmă va conţine o serie de funcţii suplimentare dar, deocamdată, nu este disponibilă. Prezentarea de faţă se bazează pe versiunea Lite. Interfaţă spectaculoasă Am bănuiala că numele Splash este, de fapt, o metaforă care ilustrează principiile interfeţei. Şi mai bănuiesc că la originea ei stau nişte graficieni talentaţi. Pe scurt, unul din motivele pentru care scriu de acest program este faptul că-mi place foarte multe interfaţa. SplashSplash În afară de suprafaţa de redare, interfaţa grafică este compusă din doar trei elemente principale: Bara de butoane (jos) - conţine funcţiile principale de redare, volumul şi ora; Un meniu care devine vizibil când duci cursorul în partea de sus a ferestrei - facilitează accesul la opţiuni, deschiderea filmelor şi a subtitrărilor; Meniul contextual (este afişat când dai click dreapta) - conţine câteva dintre cele mai importante funcţii. Simplitate întruchipată Un alt aspect pe care îl remarci imediat la Splash este uşurinţa configurării. Deşi include cele mai importante facilităţi ale unui player video, utilizatorul obişnuit este scutit de hazardul setărilor complicate şi configurarea unor funcţii pe care oricum nu le înţelege. SplashSplash Numărul opţiunilor este limitat. Şi asta nu pentru că nu ar oferi facilităţile necesare, ci pentru a uşura viaţa utilizatorilor care nu sunt experţi în codec-uri, setări video etc. De asemenea, denumirile opţiunilor sunt alese în aşa fel încât să fie pe înţelesul oricui. De exemplu, când vine vorba de alegerea formatului video (4:3, 16:9 etc.), nu sunt prezentate doar nişte cifre care au nici un sens pentru utilizatorul care nu pricepe. Fiecare format este însoţit de o schiţă care îi indică cum va arăta imaginea în formatul respectiv. SplashSplash Strictul necesar Cum am mai spus, Splash nu oferă un set foarte bogat de funcţii. Oferă însă strictul necesar majorităţii utilizatorilor şi o experienţă deosebită: Deschide automat următorul fişier (util în cazul serialelor sau al filmelor pe mai multe CD-uri) Poate încărca automat subtitrarea dacă este bifată această opţiune Permite sincronizarea subtitrării Dispune de un sistem propriu de gestionare a resurselor pentru laptopuri (în versiunea Pro) Te anunţă când apare o versiune nouă printr-un mesaj plasat pe bara ferestrei SplashSplash Accelerare hardware În afară de strictul necesar, Splash are câteva surprize pentru utilizatorii săi. Accelerarea hardware este una dintre acestea şi este disponibilă în versiunea gratuită. Splash foloseşte codec-uri proprii pentru formatele MPEG-2 şi AVC/H.264. Acestea sunt optimizate pentru procesoarele cu mai multe nuclee şi oferă suport pentru accelerarea hardware. SplashSplash Pe înţelesul tuturor, dacă ai o placă grafică Nvidia, procesorul acesteia va fi pus în slujba redării video. În acest caz, va fi afişat un mesaj care te va anunţa că accelerarea hardware este activă. De asemenea, în timpul redării unui film, pe bara de jos, va apărea logo-ul GPU. În cazul în care apar probleme, accelerarea hardware poate fi dezactivată de la opţiuni. Personal nu am întâmpinat până acum nicio problemă cu această facilitate. SplashSplash Rezultatul acestei abordări se traduce într-o performanţă excelentă. Filmele în format HD, rulează fluent iar Seek-ul - saltul la un anumit moment - se face instant. La fel de impresionat este faptul că deschiderea unui film HD durează vizibil mai puţin decât în cazul altor playere. Pe calculatorul pe care l-am testat, un film în format 720p se deschide în aproximativ o secundă. Acelaşi film, se deschide în peste 5 secunde în KMPlayer. Televiziune digitală Splash are tehnologia necesară pentru a funcţiona ca software de tuner TV. Mai precis, un software de tuner DVB-T. Adică pentru acele tunere care, folosind o antenă, prind posturile digitale transmise aerian. În România, la ora această, se prind 11 astfel de posturi, dintre care trei sunt HD: Pro TV HD, Sport.ro HD şi TVR HD. Acest player oferă cele mai importante funcţii caracteristice formatului în cauză. Printre acestea se numără suportul pentru EPG (Electronic Program Guide), Timeshifting, subtitrări şi captură video. SplashSplash Scanarea se poate face atât automat, cât şi manual. Recomand a doua metodă în cazul în care cunoşti frecvenţele exacte. Asta pentru că scanarea automată durează câteva minute bune. Dacă ţi se pare că imaginea unui post HD este mai bună comparativ cu alte programe, de fapt, nu ţi se pare. Chiar aşa şi este. Splash dispune de o tehnică proprie de conversie a formatului 1080i în 1080p. Versiunea Pro oferă şi un sistem de superscalare a formatului SD (Standard Definition) la HD. Rezumând, Splash este un player video care oferă o performanţă excelentă, are o interfaţă deosebită şi este extrem de simplu de configurat. Este adevărat că, fiind la început, mai are unele mici probleme. De exemplu, funcţiile din playlist nu par să funcţioneze la acest moment. Dată fiind performanţa excelentă oferită prin intermediul accelerării hardware, putem trece cu uşurinţă peste micile inconveniente. Splash este un player video de care vom auzi multe lucruri bune pe viitor.

Numărul mare de zvonuri despre Galaxy S9 sugera că ne apropiem de o dezvăluire în cadrul CES 2018, care va avea loc la începutul lunii ianuarie, însă noi informaţii sugerează că acesta va fi păstrat pentru un alt eveniment. Economic Times raportează însă că Samsung şi LG vor veni la CES cu noi smartphone-uri, însă toate vor face parte din oferta mid-range, seriile Galaxy A şi LG K fiind programate pentru dezvăluire în Las Vegas. zoom in Conform surselor etnews, Samsung Galaxy S9 va fi absent de la târgul de tehnologie din America, compania coreană preferând să prezinte noile smartphone-uri mid-range premium Galaxy A8 şi A8+ (2018). Am văzut în trecut chiar şi filmări cu unul dintre acestea, alături de lista de specificaţii hardware, deci cel mai probabil telefonul este într-un stadiu avansat de dezvoltare, lansarea sa pe piaţă fiind iminentă. Cele două modele Galaxy A vor fi echipate cu procesoare Exynos din seria 7, display-uri „Infinity” şi vor beneficia de funcţii Bixby, însă fără capabilităţile de control vocal. Noile Galaxy A8 şi A8+ vor beneficia de port USB Type-C, jack audio, suport pentru Samsung Pay şi display-uri AMOLED de 6” sau mai mult. Telefoanele sunt aşteptate pe piaţă la mijlocul lunii ianuarie în Coreea de Sud, urmând ca acestea să apară şi în alte ţării la scurt timp după acest eveniment, probabil alături de o gamă extinsă de dispozitive Galaxy A (A3, A5, A7).

LG în schimb va veni cu gama de dispozitive LG K la CES 2018, acestea fiind compusă în trecut din dispozitive care variază de la modele la limita între entry-level şi mid-range, până la dispozitive mid-range premium. Modelul de top pentru anul 2018 din gama K va fi K10, un dispozitiv echipat cu display Full HD de 5,3”, 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi probabil un design mai modern. Nici LG nu va veni la CES cu noul său model, G7, acesta fiind aşteptat acum odată cu Galaxy S9 la Mobile World Congress în Barcelona.

Banala cartelă SIM, folosită de operatori pentru stocarea informaţiilor necesare pentru autentificarea şi securizarea accesului la reţelele de telefonie mobilă, poate conţine o breşă de securitate care permite preluarea controlului telefonului mobil. Descoperirea a fost făcută de un cercetător german, acesta afirmând că sute de milioane de cartele SIM folosesc un algoritm de criptare depăşit care poate fi exploatat. Karsten Nohl, fondatorul companiei de securitate Security Research Labs, afirmă că a descoperit o metodă prin care poate profita de anumite breşe de securitate software şi de un algoritm de criptare depăşit pentru a obţine accesul, uneori nelimitat, la resursele unui telefon mobil. Analizată în ultimii trei ani, această breşă a fost testată pe un număr de circa 1000 de cartele SIM utilizate în Europa şi Statele Unite, şi va fi prezentată la sfârşitul acestei luni în cadrul conferinţei Black Hat, care va avea loc la Las Vegas, Statele Unite. Breşa de securitate descoperită de Karsten Nohl şi Security Research Labs afectează doar cartelele SIM care folosesc criptarea DES, cartelele care folosesc 3DES sau AES fiind imune la acest tip de atac. În cursul testării, compania a descoperit că un număr semnificativ de cartele încă folosesc DES, estimând procentul acestora la circa o optime, ceea ce înseamnă că aproximativ 750 de milioane de telefoane mobile sunt vulnerabile. Folosindu-se de criptarea nesigură şi de o breşă software de securitate prezentă în unele cartele SIM, Karsten Nohl a putut falsifica mesajele ascunse OTA trimise de operatori, primind astfel cheia de criptare pe 56 de biţi folosită. Cu ajutorul acestei chei de criptare, descifrată uşor prin brute force din cauza protecţiei reduse a algoritmului DES, cercetătorii au putut certifica şi trimite un virus care a permis, după instalare, interceptarea mesajelor SMS, redirecţionarea apelurilor, trimiterea de mesaje SMS invizibile şi, în anumite condiţii, şi efectuarea de operaţiuni bancare. Acest virus foloseşte o breşă de securitate software prezentă în Java Card, cea mai mică implementare a cunoscutei platforme Java, care permite reprogramarea de la distanţă a smartcard-urilor şi cartelelor SIM prin rularea codului primit printr-un mesaj binar invizibil. După ce codul malware a fost rulat de la distanţă, acesta va trece de barierele maşinii virtuale Java Card prin exploatarea unui bug şi va permite toate operaţiunile menţionate mai sus. Chiar dacă breşa de securitate este una serioasă, utilizarea practică a acesteia nu este chiar simplă. Mai întâi de toate, cercetătorul german afirmă că prezenţa breşei software are un caracter aleator, anumite loturi de cartele putând fi afectate în timp ce altele pot fi imune, fără a exista vreo posibilitate de diferenţiere între acestea fără a rula testul întocmit de Security Research Labs. Astfel, din cele 1000 de cartele testate, mai puţin de un sfert au fost vulnerabile. În al doilea rând, Karsten Nohl afirmă că este improbabil ca această vulnerabilitate să fie cunoscută. Din momentul în care aceasta va fi prezentată, cercetătorul german afirmă că vor trece cel puţin şase luni până când aceasta va fi replicată de infractorii informatici, timp în care operatorii pot corecta probleme software. În acest moment, doi operatori de talie mare au demarat deja procedurile de remediere a problemelor software, în timp ce GSM Association a analizat deja problema şi a trimis recomandări de remediere către operatori.

După lansarea primei tablete iPad, Apple şi rivalii care au început să lanseze produse de aceeaşi natură au vorbit din ce în ce mai des despre „productivitate” şi despre modul în care tabletele vor concura laptopurile tradiţionale. Dacă tableta s-a dovedit a fi o platformă excelentă pentru consumul de conţinut, atunci când vine vorba de productivitate, lucrurile nu stau chiar atât de bine. În funcţie de tipul muncii pe care doriţi să o efectuaţi cu o tabletă, aceasta poate satisface mai mult sau mai puţin necesităţile, iar în continuare vom încerca să acoperim cele mai bune produse software pentru editarea şi managementul documentelor, organizarea informaţiilor, scanare, OCR, tipărire şi alte activităţi de birou de nivel inferior. Microsoft Office (suită de birou) Suita Microsoft Office este regele incontestabil al aplicaţiilor de birou, iar versiunea sa disponibilă pe tabletele iPad este, în mod deloc surprinzător, cea mai bună alegere dacă doriţi să lucraţi cu un set bogat de facilităţi şi să păstraţi o bună compatibilitate cu formatele DOC, XLS sau PPT. Compusă din Word, Excel şi PowerPoint, suita Microsoft Office pentru iPad pune la dispoziţia utilizatorului un mediu grafic foarte bun şi foarte multe dintre opţiunile cu care acesta s-a obişnuit atunci când a lucrat cu versiunile Windows sau OS X. Word pune la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru formatarea textului sau paragrafelor, iar paginarea documentelor pune la dispoziţie tab-uri pentru aliniere, editarea antetelor sau notelor de subsol, numerotarea paginilor sau aranjarea pe coloane. Aplicaţia permite inserarea obiectelor standard, cum ar fi tabelele, imaginile sau formele geometrice, fiecare cu opţiuni sale specifice pentru rotire, aranjarea a textului şi altele. Evident, nu puteau lipsi funcţiile de căutare şi înlocuire, calcularea numărului de caractere sau cuvinte şi afişarea liniilor şi tab-urilor pentru aliniere. Fiind vorba de o suită profesională de aplicaţii de birou, nu sunt uitate opţiunile de colaborare. Word oferă astfel posibilitatea inserării de adnotări, de urmărire şi validare a schimbărilor şi managementul colaboratorilor. Printre lacunele aplicaţiei se numără însă lipsa unui corector ortografic propriu, aplicaţia folosind anemicele rutine din iOS, lipsa unui editor pentru ecuaţii sau formule şi imposibilitatea folosirii unor macro-uri sau a unor module plug-in adiţionale. Eternul partener Excel oferă ceea ce ne-am aştepta de la o versiune simplificată a aplicaţiei desktop. Excel for iPad oferă opţiunile de bază pentru formatare, sortare şi filtrare a datelor, opţiuni pentru aranjarea, îngheţarea, ştergerea sau crearea coloanelor şi rândurilor, suport bogat pentru grafice, Pivot Table, formatare condiţionată şi şabloane pentru formule. Pentru a face mai uşor lucrul, Excel oferă şi o tastatură particularizată care pune la dispoziţie un bloc numeric. La fel ca Word, şi Excel oferă opţiuni de colaborare şi posibilitatea inserării de comentarii. Faţă de Word, Excel pare ceva mai simplificat, dar acest lucru este de înţeles dacă ţinem cont că şi aplicaţia originală este mai complexă. Excel pentru iPad nu va fi suficient de dotată pentru a lucra cu foi de calcul foarte largi, însă pentru lucrul cu fişierele banale de care ne lovim zi de zi, produsul va fi mai mult decât suficient. Preţ: gratuit pentru vizualizare, necesită abonament Office 365 pentru editare. (Word, Excel) PDF Expert 5 (vizualizare şi editare PDF) Adobe oferă o aplicaţie suficient de bună pentru vizualizarea şi lucrul cu documentele PDF, însă PDF Expert 5 de la Readdle îl surclasează din punct de vedere al performanţelor, al managementului de fişiere şi al opţiunilor de editare. Principalul avantaj al aplicaţiei este performanţa foarte bună a motorului de afişare, PDF Expert 5 bucurându-se de o viteză bună de încărcare a documentelor, management bun al memoriei cu mai multe documente deschise şi o afişare excelentă a conţinutului. Cel de-al doilea avantaj este modului intern pentru managementul fişierelor, în afara documentelor locale, utilizatorul putându-se conecta la servere FTP, directoare partajate în reţea şi o multitudine de servicii de stocare online. PDF Expert 5 oferă opţiuni de adnotare şi desen, utilizatorul având la dispoziţie unelte pentru marcarea sau sublinierea textului, inserarea de comentarii sau notiţe text, desenarea liberă şi un mod foarte interesant prin care conţinutul este mărit într-o fereastră secundară pentru o vizualizare superioară. Suportul pentru câmpurile speciale PDF este bun, utilizatorul având control asupra câmpurilor de text, butoanelor radio sau câmpurilor de validare, la final acesta putând şi semna digital documentul. Aplicaţia oferă câteva opţiuni pentru editarea documentelor, însă nu poate concura în nici un caz cu Acrobat Professional pentru Windows sau OSX. Utilizatorul poate muta, extrage, şterge sau insera pagini într-un document PDF, însă singura opţiune de editare a conţinutului se aplică doar pe text, nu şi pe imagini, butoane sau adrese Web.

internet of Things nu înseamnă numai hardware, conform Canonical. Deşi până în prezent mai toate companiile se luptau pentru un start în materie de dispozitive, producătorul celebrei distribuţii Ubuntu de Linux a anunţat lansarea variantei beta a Snappy Ubuntu Core, sistemul de operare pe care doreşte să îl integreze în dispozitivele inteligente din viitor. Odată cu anunţul Snappy Core pentru Internet of Things, compania a dezvăluit şi câteva particularităţi ale acestuia, care ar fi apreciate şi în varianta obişnuită de Ubuntu. Ubuntu Core este o variantă mai „uşoară” de Ubuntu Linux, destinată unui hardware modest, fără prea multe resurse la dispoziţie. Astfel, acest sistem de operare va fi perfect pentru dispozitive mici conectate la internet precum roboţi, drone sau alte astfel de obiecte inteligente. Momentan, software-ul este dedicat dezvoltatorilor de dispozitive, care doresc să testeze integrarea sistemului de operare Canonical cu acestea. De altfel, compania a declarat că doreşte ca acest build să ajungă în mâna dezvoltatorilor mici şi nu obligatoriu la companii mari. O altă metodă foarte interesantă prin care Ubuntu Core iese în evidenţă faţă de Ubuntu pentru PC-uri este metoda de gestionare a actualizărilor. Întrucât dispozitivele care vor funcţiona pe Snappy vor depinde de reţele wireless, este posibil ca acestea să nu poată rămâne conectate la internet permanent. Pentru a limita eventualele probleme software care ar putea interveni în timpul unei actualizări software, sistemul de distribuţie al pachetelor a fost regândit şi poartă un nou nume: Snappy. Canonical poate astfel să asigure actualizări complete prin intermediul noului sistem şi zero posibilitate de bricking, atunci când acesta nu se desfăşoară în parametri normali. Snappy poate detecta dacă actualizarea a fost completată cu succes sau nu. În cazul în care totul a decurs conform planului, dispozitivul va primi ultima versiune de software. În caz contrar, nimic nu se va schimba la nivel software. Momentan Ubuntu Core este integrat în dispozitive de către organizaţii precum Open Source robotics Foundation şi Erle Robotics, însă oricine dezvoltă hardware care necesită conectivitate poate apela la soluţia software de la Canonical. Există deja o dronă care rulează pe Ubuntu Core numită Erle-Copter, iar multe altele urmează să fie dezvoltate în viitorul apropiat. Ninja Blocks dezvoltă deja dispozitive prin care să controleze sisteme de automatizare în casele inteligente, cât şi aplicaţii pentru acestea. Aplicaţiile pot fi distribuite prin sistemul proprietar Canonical, şi publicate în magazinului de aplicaţii Ubuntu. Ubuntu Core în variantă finală se va lansa foarte curând şi pentru publicul larg, însă nu există o dată de lansare oficială. Ce avem la dispoziţie în acest moment sunt o variantă beta şi cerinţele de sistem pentru dispozitivele pe care va fi instalat noul sistem de operare. Este vorba despre un procesor la 600 MHz, 128 MB RAM (dintre care 40 sunt dedicate sistemului, iar restul pentru aplicaţii), cât şi 4 GB spaţiu de stocare. În cazul sistemelor PC, orice computer sau laptop este de ajuns.

Puţină lume ştie că Opera dezvoltă o soluţie software pentru televizoare inteligente, însă compania finalndeză speră ca în curând să vedem în magazine din ce în ce mai multe Smart TV-uri bazate pe Opera TV. Software-ul său a ajuns la versiunea 2.0 şi este gata să fie adoptat de cât mai multe companii producătoare de televizoare, promiţând support software avanzat graţie aplicaţiilor bazate pe HTML5, care pot fi realizate de către un număr mare de dezvoltatori. Faptul că toate aplicaţiile vor fi bazate pe HTML5 oferă şansa companiei de a oferi soluţii proprietare sub formă de API-uri pentru livrare de reclame şi pentru plăţi. Opera deţine deja o platformă de advertising online numită Mediaworks, care activează pe aproximativ 19.000 de site-uri în acest moment, cât şi de o soluţie de plăţi cu certificare PayPal, care poate fi integrată direct în aplicaţii. Browserul Opera poate deja să ruleze aplicaţii care servesc conţinut video la cerere, acestea fiind compatibile inclusive cu platforma Opera TV. Printre ele se regăsesc CinemaNow, Crackle, IGN, Red Bull, TED; Washington Post, Young Hollywood şi alte câteva servicii. Oferta de aplicaţii va creşte pe măsură ce platforma câştigă popularitate, însă este destul de subţire în faţa concurenţei. Pe piaţa de televizoare inteligente sunt deja prezenţi jucători importanţi precum Samsung şi sistemul său de operare Tizen, LG şi webOS, cât şi rivalul Opera de la categoria browsere de internet, Mozilla şi al său Firefox OS. Apple şi Google sunt de asemenea prezenţi pe această nişă, însă nu oferă televizoare, ci dispozitive care rulează conţinut video şi jocuri folosind platformele tvOS şi Android TV. Primele televizoare Opera vor fi livrate de compania Hisense în primul trimestru al anului 2016, urmând ca alte companii să aducă astfel de dispositive pe piaţă pe parcusul acestui an.

Divizia de mobile de la Sony nu o duce prea bine în ultima vreme, însă compania şi-a ţinut fanii dedicaţi aproape prin programul Xperia Beta. Acesta oferea celor înscrişi acces la noile actualizări pentru sistemul de operare Android şi noile versiuni ale interfeţei proprietare cu mai multe luni în avans, lucru care i-a mulţumit pe cei care au fost alături de acest brand de-a lungul anilor. Din păcate însă, Xperia Beta va înceta să primească noi versiuni de software. Sony a confirmat faptul că programul Xperia Beta a fost oficial anulat. Cei care încă folosesc software beta pe terminale Xperia Z2 şi Xperia Z3 vor primi în cursul următoarelor săptămâni un nou update care îi va aduce la cea mai recentă variantă finală de software. Este vorba despre versiunea 23.5.A.1.238 de firmware, care va fi disponibilă prin update OTA. Acesta va apărea ca un update obişnuit şi va putea fi aplicat fără alte dezavantaje. Utilizatorii îşi vor păstra toate detaliile personale şi orice conţinut stocat în memoria telefonului. Sony a adus multe smartphone-uri mai vechi la cea mai recentă versiune de Android, 6.0 Marshmallow, şi probabil că va repeta această mişcare şi cu noul 7.0 Nougat odată ce acesta ajunge în mod oficial pe piaţă. Probabil că timpul investit în dezvoltarea programului Xperia Beta nu era justificat de numărul mic de utilizatori care beneficiau de el, resursele fiind mai bine investite în dezvoltarea de software pentru dispozitivele mai noi din ofertă. Cele mai recente smartphone-uri de la Sony, Xperia X şi Xperia X Perfomance nu puteau fi înscrise în programul Xperia Beta.

Până nu de mult, tastaturile mecanice erau considerate relicve ale anilor '90, însă butoanele mecanice cu precizie înaltă şi greutatea ridicată a acestora s-au dovedit a fi benefice în special în gamingul de performanţă. Evident, nu poţi face un produs de gaming fără câteva luminiţe, aşa că ASUS a „înarmat” noua tastatură ROG Claymore cu LED-uri RGB, popularele switch-uri Cherry MX şi cu un design modular, care poate face diferenţa în concursurile de eSports. Rezultatul pare să fie o tastatură versatilă, colorată şi compactă, care lasă însă loc de câteva îmbunătăţiri. zoom in Design, construcţie, ergonomie ROG Claymore de la ASUS este o tastatură mecanică de dimensiuni reduse. Acest lucru înseamnă că nu au fost adăugate butoane noi faţă de cele standard pe format US şi nici nu există prelungiri inutile în jurul tastelor. Fiind dedicată fanilor eSports, utilizatorii ar putea să o care foarte uşor într-un ghiozdan, la concursuri. Spatele este acoperit de plastic, însă suprafaţa de sub taste este realizată din aluminu, care este decorat cu un şablon inspirat din picturile mayaşe (spune ASUS). Partea metalică conferă un aspect plăcut şi pare să asigure rezistenţă mai mare la şocuri, însă nu adaugă greutate în plus. Majoritatea tastaturilor mecanice adoptă o construcţie grea, însă fiind vorba despre un produs pe care să îl iei la concursuri, greutatea scăzută este în avantajul Claymore. În ciuda faptului că majoritatea tastaturilor din această categorie sunt livrate fără numpad în partea dreaptă, Claymore RGB face un compromis, atrăgând astfel şi utilizatorii obişnuiţi, care au nevoie de o tastatură „pentru acasă”. zoom in Claymore beneficiază pe laterale de două port-uri pe contacte, care pot facilita conectarea numpad-ului inclus în pachet, dacă utilizatorul îşi doreşte acest lucru. Avantajul este că numpad-ul poate fi ataşat fie în dreapta, unde se găseşte pe orice tasatură standard, fie în stânga, pentru a fi folosită pentru diverse scurtături personalizate. Adevărata problemă a acestui design este lipsa unui sistem care să fixeze cele două componente. Cei care uită că tastatura este modulară vor putea de multe ori să ridice tasatura din margini, rămânând în mână doar cu una dintre bucăţi. De asemenea, contactele de pe numpad par a fi destul de fragile şi este recomandată acoperirea lor cu bucăţile din plastic incluse în pachet când acesta nu este folosit. Din fericire, odată ce numpad-ul este ataşat, acesta rămâne fix şi nu are niciun „joc” în preajma balamalei atunci când este mişcat. Contactele transmit atât comenzile de la numpad, care sunt înregistrate fără niciun fel de întârziere, dar şi sincronizează iluminarea RGB cu restul tastaturii. zoom in ROG Claymore beneficiază de un format al tastelor clasic, cu butoane de formă normală. Spaţierea dintre taste este foarte bine aleasă, fiind greu să apeşi mai multe butoane simultan din greşeală, dacă ai mai scris pe o tastatură de dimensiuni standard. Modelul testat a fost echipat cu switch-uri Cerry MX Brown, cu montură standard, deci pot fi ataşate orice capace de taste compatibile din comerţ, în cazul în care font-ul de pe butoane în stilul „ROG” nu este pe placul utilizatorilor. În pachetul tastaturii se regăseşte un cablu micro-USB-to-USB Type-A învelit în material textil, prin care se face conexiunea la PC. Acesta nu poate fi înlocuit cu alt cablu micro-USB normal întrucât, plasticul care înveleşte mufa are o formă proprietară, care ţine cablul fix. Canalele de pe spatele tastaturii asigură un cable management confortabil pentru orice configuraţie. Cablul poate fi orientat direct în sus, sau în stânga şi dreapta, în funcţie de amplasamentul unităţii centrale. Picioruşele din plastic care ridică tastatura dispun de o singură poziţie, utilă pentru o parte dintre utilizatori, însă poate fi prea înaltă pentru alţii. Ar fi fost apreciată o setare intermediară, care să nu ridice atât de mult partea de sus a tastaturii. zoom in Fiecare buton în parte este retroiluminat de LED-uri RGB, fiind posibilă configurarea a 16 milioane de culori pe oricare dintre acestea. Tastatura adoptă un design uşor ridicat la baza tastelor, care lasă la vedere o mare parte a switch-urilor. Baza fiecărui buton este transparentă, lăsând astfel lumina LED-urilor să lumineze tastatura pe sub butoane. Marcajele de pe taste este transparent, însă intensitatea luminii care trece prin ele este scăzută. De asemenea, lumina apare predominant în partea de sus, deci pentru butoanele care au câte două caractere accesibile folosind tasta Shift (precum semnele de punctuaţie), caracterul de jos nu este iluminat foarte bine (uneori chiar deloc). Efectul de iluminare este astfel foarte evident în jurul butoanelor, şi foarte puţin pe butoane în sine. Dezavantajul acestui design este evident în utilizarea pe întuneric, când tasatura face foarte multă lumină, care ar putea să se reflecte în monitor şi să ducă la disconfort în timpul jocului. Recomandarea este ca tastatura să fie poziţionată puţin mai departe de monitor în astfel de situaţii. Alternativ, poate fi folosit un grad scăzut de intensitate al luminii. zoom in zoom in În cutia tastaturii sunt incluse şi două huse din material catifelat (una pentru tastatură şi una pentru numpad), care poate proteja cele două componente de praf şi de alte obiecte care s-ar putea găsi în geanta în care este transportată.

Frumos interviu, intrebarile aranjate bine si raspunsuri bune !

Lenovo a dezvăluit în urmă cu câteva săptămâni noile smartphone-uri Motorola Moto Z, ambele fiind bazate pe hardware high-end şi compatibile cu noile accesorii Moto Mods. Se pare că seria Z va mai primi încă un membru, pentru cei care au un buget limitat, care va fi livrat cu hardware mid-range, însă destul de puternic pentru a putea fi folosit în majoritatea situaţiilor. Primele detalii despre noul Moto Z Play au fost dezvăluite însă de Geekbench, înaintea unui anunţ oficial. Conform listării de pe Geekbench, modelul Motorola XT1635-01, presupusul Moto Z Play va fi bazat pe un chipset Qualcomm Snapdragon 625 (octa-core pe 64 de biţi), cu 3 GB memorie RAM şi cu sistem de operare Android 6.0.1 pre-instalat. Spre diferenţă de „fraţii săi” Droid şi Force, modelul Play va fi construit în jurul unui display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, iar camerele foto vor capta imagini de 16, respectiv 5 megapixeli. Acumulatorul de 3.600 mAh pare a fi de ajuns pentru a oferi două zile de utilizare, având în vedere restul componentelor. zoom in Momentan nu avem alte informaţii despre modelul XT1635-01, însă dacă va urma filosofia de design ale celorlalte modele Moto Z, probabil că dimensiunile exterioare ale dispozitivului vor fi similare. Motivul pentru care Moto Z Play ar trebui să arate în mare parte la fel este compatibilitatea cu accesoriile Moto Mods, care sunt compatibile cu toate modelele. Din păcate, un model mai ieftin de Moto Z ar descuraja şi mai mult investiţia în accesoriile modulare. Având în vedere că utilizatorii ar putea alege Moto Z Play faţă de cele două Moto Z high-end pentru preţul mai mic, faptul că Moto Mods au preţuri între 50 şi 200 de dolari/euro i-ar putea ţine departe de aceste accesorii.

Noul MacBook Pro nu a fost primit cu braţele deschise de către utilizatorii de Internet, care au criticat atât lipsa porturilor standardizate, cât şi specificaţiile hardware. Apple a preferat să apeleze la procesoare Intel pe arhitectură Skylake şi nu la noile Kaby Lake, să limiteze memoria RAM la 16 GB şi să integreze cât mai multe componente de placa de bază, făcând upgrade-urile aproape imposibile. Thomas Grove Carter, profesionist în domeniul video, a publicat primele sale impresii după utilizare modelului cu display de 15”, iar rezultatele ar putea linişti o parte din critici. Carter lucrează pentru Trim Editing, studio londonez care produce reclame, videoclipuri şi filme. Compania foloseşte doar echipamente profesionale şi editează clipuri la cea mai înaltă calitate disponibilă, deci performanţa brută ridicată a unui computer este foarte importantă pentru a duce proiectele la bun sfârşit. Se pare însă că cei 16 GB memorie RAM şi procesorul Intel Core i7 Skylake sunt de ajuns pentru a edita materiale la rezoluţie 5K în Final Cut Pro X în format ProRes. Carter sugerează că MacBook-ul testat depăşeşte în performanţă chiar şi alte computere cu Windows echipate cu hardware similar sau chiar mai puternic, când vine vorba despre acest tip de operaţiuni. zoom in Acesta îşi justifică afirmaţiile spunând că spre diferenţă de platforma Windows, unde software-ul este realizat să funcţioneze pe configuraţii multiple, Apple produce atât computerul, cât şi sistemul de operare, dar şi software-ul de editare. Astfel, totul funcţionează în tandem pentru a oferi performanţă de top, chiar şi cu un hardware limitat. Cât despre lipsa port-urilor, Carter susţine că folosea deja un SSD extern pe care stochează materialele, care foloseşte standardul USB Type-C. Înainte de noul MacBook Pro, acesta folosea un adaptor la USB Type-A pentru a-l conecta la vechiul computer, deci noile port-uri l-au scăpat de un accesoriu. Singurul motiv pentru a ataşa un dongle rămâne însă conectarea unui display extern, care este folosit oricum doar la birou şi nu în deplasări.

Articolul lui Thomas Grove Carter a fost publicat pe site-ul Huffington Post, unde este disponibil în varianta sa completă. Concluzia este că pentur anumiţi profesionişti din mediul creativ, schimbările de pe noul Macbook nu par să fie atât de problematice cât păreau după anunţul oficial. Macbook Pro-urile cu Touch Bar urmează să fie livrate către cei care au plasat pre-comenzi începând de săptămâna viitoare.

Razer Blade Pro, laptop-ul de top al producătorului de hardware a fost în sfârşit actualizat cu hardware din cea mai recentă generaţie. Acesta vine acum echipat cu un display 4K de top, procesor din cea mai recentă generaţie de la Intel, o tastatură complet nouă şi cel mai puternic cip grafic pentru computere mobile. Odată cu acest upgrade, Razer a ales să îmbunătăţească şi componenta audio, care a primit certificare THX. zoom in Noul Razer Blade Pro este un adevărat „colos” al laptop-urilor de gaming, fiind printre puţinele modele de pe piaţă care beneficiază de o tastatură mecanică retroiluminată cu LED-uri RGB „Chroma”. Trackpad-ul este poziţionat în partea dreaptă, iar display-ul 4K beneficiază de funcţionalitate touchscreen şi de tehnologia G-Sync de la NVIDIA. La baza acestuia stă un procesor Intel Core i7 pe arhitectură Kaby Lake cu memorii DDR4 la 2667 MHz, care cu siguranţă nu vor fi foarte prietenoase cu autonomia lui Razer Blade Pro. Desigur, acest tip de computer este mai degrabă un desktop replacement şi nu laptop pe care să îl ţii în geantă în fiecare zi, aşa că acest aspect este mai puţin important. Cipul grafic NVIDIA GTX 1080 este cel mai puternic de pe piaţă şi este pentru prima dată integrat într-un computer „portabil” cu grosime mai mică de 1”. zoom in Tot la capitolul premiere intră şi certificarea THX, Blade Pro fiind primul dispozitiv portabil care beneficiază de această tehnologie. Conform Razer, THX testează laptop-urile pentru a se asigura că oferă performanţa audio optimă, în teorie putând fi utilizate pentru producţie video şi audio.

Laptop-ul Razer Blade Pro va fi disponibil în luna aprilie, la un preţ de 3.999 dolari, cu 400 de dolari mai mult decât modelul din generaţia precedentă.

Te-ai săturat să ştergi fişierele media de pe calculatorul tău pentru că nu mai ai spaţiu pentru altele mai noi, să te streseze cei cu care împarţi casa de fiecare dată cînd vor să transfere pe PC-ul lor un film ori nişte melodii de pe laptopul tău? Soluţia este să-ţi cumperi un server media pentru acasă. Sau să transformi calculatorul acela bătrân din pod într-un asemenea echipament. Un home media server, adică un mic server pentru acasă, se dovedeşte de mare ajutor ca să stochezi tone de filme, muzică şi poze într-o singură cutie, fără să-ţi mai faci griji că nu mai ai spaţiu pentru aceste fişiere pe laptop-ul tău ori că nu le poţi accesa pe toate de pe oricare alt calculator din casa ta. Din punct de vedere hardware serverul este de fapt un computer, utilizat însă doar pentru stocarea unor date, situri web ş.a.m.d şi gestionarea acestora; facilitează accesarea lor de pe mai multe computere deodată, fie legate direct la serverul respectiv prin cablu sau Wi-Fi, fie indirect, de la distanţă prin Internet. Se pune întrebarea: dacă serverele de-a gata de pe piaţă au preţuri de care ţi-e cam frică (peste 1.500 euro), de ce să nu converteşti un PC mai vechi pe care nu-l mai foloseşti într-un mic server de muzică şi alte date digitale pentru familia ta, pentru prietenii din blocul tău?

Motive pentru a transforma un PC vechi în media server

Îi acorzi o nouă şansă, ţi-l faci util convertindu-l într-un server pentru acasă de muzică sau mai mult decât atât, de fişiere de orice fel, cu o minimă investiţie. Serverul tău "home made" o să conţină toată muzica pe care ţi-ai adunat-o pe laptop, pe care ai uitat-o pe CD-uri, pe care o are pe PC nevasta, copilul, bunica - inclusiv filmele dacă se dovedeşte cât de cât performant. Toată colecţia într-un loc, accesibilă tuturor celor conectaţi la echipament. Nu-ţi faci probleme că iar ai reinstalat sistemul de operare pe laptop şi cu această ocazie ţi-ai şters fără să vrei muzica de pe el Pentru că eşti rău şi n-ai chef să le faci cadou PC-ul cel vechi celor de la salubrizare. Şi-aşa nu primeşti nimic în schimb. Bagă-l în priză pe post de server media. Vrei să faci un cadou angajaţilor. Nu-i lăsa să piardă vremea, discutând între ei despre ce muzică să mai descarce de pe net în timpul serviciului. Roagă-l pe administratorul IT să scoată de la naftalină un PC nu foarte depăşit moral şi să-l transforme în ceva util pentru starea de spirit a colegilor săi. Pe de altă parte, dacă se adună tone de muzică bună pe serverul media dedicat angajaţilor, un efect pozitiv se va răsfrânge şi asupra conexiunii la Internet a companiei: vor fi mai puţine download-uri greoaie, iar siturile se vor deschide mai rapid.

Lista de materiale

un computer bun, dar vechi, pe care nu-l mai foloseşti, eventual unul second hand cumpărat pe ochi frumoşi; configuraţia minimă presupune un procesor Pentium III la 800MHz sau echivalent, 256MB memorie RAM, conexiune LAN - asta dacă ne ajunge un server pentru muzică; pentru un server capabil de streaming de filme, ar fi de preferat cel puţin un procesor Pentium IV şi 512MB memorie RAM un hard disk de mare capacitate, de ordinul sutelor de GB (presupunând că un computer mai vechi are unul de zeci de GB, iar atât nu ţi-e de ajuns) un sistem de operare dedicat precum Windows Media Server sau altul obişnuit, dar pe care va trebui să instalezi software suplimentar şi să-l ajustezi la greu soft pentru streaming de fişiere media, necesar pentru redarea în timp real a melodiilor, filmelor, pozelor stocate pe serverul media un router, echipamentul care conectează în reţea computerele din casă cu serverul media; un router wireless ar fi de dorit în ziua de azi diverse alte accesorii hardware şi software, după caz dacă eşti mai nepriceput, ceri ajutorul unui amic priceput la calculatoare, mai precis în configurarea de reţele şi de mici servere

Smartphone-urile Xiaomi reuşesc să ofere hardware puternic la preţ mic, însă pentru a putea oferi asemenea „oferte”, compania chineză face de obicei compromisuri la anumite componente. Se pare însă că noul Xiaomi Mi Note 3 reuşeşte să fie un smartphone puternic realizat din materiale de calitate, care vine şi cu o cameră foto performantă, fiind printre primele 10 dispozitive în topul DxOMark în acest moment. zoom in Această performanţă este şi mai impresionantă, având în vedere că topul DxOMark este dominat în acest moment de smartphone-uri high-end, cu preţuri de două sau chiar trei ori mai mari decât cel al lui Mi Note 3. Vorbim despre un smartphone cu display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, chipset Snapdragon 660, 6 GB memorie RAM şi 64 sau 128 GB spaţiu de stocare. Desigur, din punct de vedere al design-ului, Mi Note 3 pare să fie inspirat de modelele apărute în 2016, însă acest lucru nu ar trebui să conteze pentru cei interesaţi de un dispozitiv performant şi ieftin. Camera foto principală beneficiază de doi senzori de 12 megapixeli, unul cu obiectiv f/1.8 şi unul cu obiectiv f/2.6 pentru zoom. În testele DxOMark, telefonul s-a comportat exemplar atunci când vine vorba despre performanţă foto, focalizarea fiind rapidă, expunerea automată fiind calculată rapid, iar camera „tele” oferă performanţă peste medie, cu un mod portret care funcţionează adecvat. Desigur, în lumină slabă, detaliile se pierd, în timp ce zgomotul de imagine este omniprezent. În acelaşi timp, performanţa video este doar decentă, cele mai mari probleme fiind evidente în lumină slabă, unde apare mult zgomot de funal, iar ocazional, stocarea pare să nu poată ţină pasul cu înregistrarea, ducând la cadre lipsă în clipuri. Citeşte şi: Xiaomi Redmi 5 şi Redmi 5 Plus, anunţate oficial Cu un scor total de 90 în testele DxOMark, Xiaomi Mi Note 3 reuşeşte să depăşească telefoane performante precum iPhone 7 Plus, Xperia XZ Premium şi Galaxi S6, fiind pe acelaşi nivel de performanţă cu dispozitive precum HTC U11 şi Google Pixel (prima generaţie). Având în vedere că preţul unui Xiaomi Mi Note 3 este de numai 410 euro, probabil că cei care sunt în căutarea unui smartphone ieftin care să realizeze fotografii calitative au acum încă un model pe care îl pot lua în considerare.

Iiyama este un nume vechi pe piaţa de monitoare pentru PC, modelele sale din trecut fiind orientate în special către cei care lucrează cu un computer. Se pare însă că în ultima perioadă, compania încearcă să pătrundă şi pe piaţa de monitoare de gaming, noul său model G-Master G3266HS-B1 oferind specificaţii hardware atractive la un preţ competitiv. Totodată, acesta este şi primul său model de monitor de gaming curbat. zoom in G3266HS-B1, sau „Gold Phoenix”, este un monitor Full HD cu diagonală de 31,5”. Acesta este bazat pe un panou VA şi beneficiază de o curbură de 1800R, lucru care ajută din două privinţe. În primul rând, oferă o mai bună vedere pe laterale atunci când jucătorul stă în faţa monitorului, iar în al doilea rând, limitează degradarea culorilor la extremităţi, o limitare a tehnologiei VA, în special pe panourile mai mari. Panoul beneficiază de o rată de reîmprospătare de 144 Hz şi este compatibil cu standardul FreeSync de la AMD, oferind posibilitatea de ajustare dinamică a acestei setări, în funcţie de framerate-ul jocului. Cu luminozitate de 400 nits, 16,7 milioane de culori şi contrast de 3.000:1, acest monitor nu va ieşi în evidenţă faţă de concurenţă, oferind capabilităţi standard pentru monitoare de gaming din această gamă. zoom in La capitolul conectivitate, Iiama G-Master G3266HS-B1 oferă un port HDMI 1.4, un DisplayPort 1.2, D-Sub şi DVI-D, alături de două port-uri jack de 3,5 mm pentru căşti şi microfon. Nu în ultimul rând, monitorul este poziţionat pe un picior fix, care nu poate fi ajustat pe nicio axă, însă are integrate boxe stereo, pentru cei care nu au un sistem audio dedicat. Monitorul este deja disponibil în mai multe magazine din Europa, la preţuri între 390 şi 400 de euro, semnificativ mai mici decât cele ale modelelor concurente cu capabilităţi similare.

Mi-am cumpărat primul smartphone cu un an înainte de apariţia iPhone, în 2006. Era un Nokia N73, care, credeţi sau nu, a ajuns să fie folosit de patru utilizatori timp de cel puţin şase ani. Este posibil să fi funcţionat chiar şi mai mult timp, dar nu m-am mai interesat de el. După aceea am deţinut (sper să mi le amintesc pe toate), următoarele modele de telefoane inteligente, nu în această ordine: HTC P3470, HTC Touch HD, HTC Touch Diamond, iPhone 3G, iPhone 3GS, Sony Ericsson Xperia X1 (de acesta uitasem), Motorola Defy, un model BlackBerry Curve (nu mai ştiu exact care, deoarece l-am ţinut puţin timp), Nokia Lumia 920, Nokia Lumia 1520, Nokia Lumia 830, HTC One M8s, Samsung Galaxy S3, Samsung Galaxy S5, Samsung Galaxy Alpha, Samsung Galaxy S6 şi Huawei P10. M-am întrebat recent care, dintre smartphone-urile pe care le-am deţinut, mi-au plăcut cel mai mult. De aceea voi realiza un top, ţinând cont de: gradul meu de satisfacţie ca utilizator al terminalelor respective şi fiabilitatea lor. Iată cum arată, în acest moment, topul celor cinci smartphone-uri pe care le-am plăcut cel mai mult (modelul P10 nu l-am luat în calcul deoarece îl deţin de puţin timp; deocamdată impresia este bună): Pe locul cinci se situează Samsung Galaxy Alpha. Acest model a marcat trecerea companiei asiatice de la terminalele high-end realizate din plastic spre cele care includeau metal şi, ulterior, sticlă. Alpha avea cadru metalic din aluminiu şi capac detaşabil din plastic pe partea din spate, care îmi oferea acces la baterie. Acumulatorul detaşabil este încă o caracteristică pe care o regret mult şi care nu se va reîntoarce, din păcate, prea curând. Galaxy Alpha era compact, avea un ecran de calitate (deşi oferea doar rezoluţie HD), se mişca foarte bine, iar autonomia bateriei era bună. Nu am avut niciun fel de problemă cu telefonul, pe care l-am schimbat ulterior cu un Galaxy S5, lansat în acelaşi an. Mă aflam într-o perioadă în care nu ţineam un smartphone mai mult de şase luni, deoarece la vremea respectivă se inova mult şi doream mereu să încerc alte modele sau să am cel mai nou telefon pe care mi-l puteam permite. Samsung Galaxy S5 ocupă poziţia a patra în clasamentul meu. Criticat de mulţi pentru designul „ieftin”, într-o perioadă în care marile rivale ale Samsung trecuseră la sticlă şi metal, S5 era un smartphone foarte bogat în funcţii. Oferea acces la baterie, rezistenţă la apă şi încărcare wireless. Camera cu autofocus rapid era performantă pentru vremea aceea, iar ecranul Full HD avea o calitate excelentă. Nu m-a deranjat aproape deloc designul plictisitor al telefonului, deoarece oricum foloseam carcase pe majoritatea telefoanelor mele. Acest Galaxy S5 este folosit astăzi de nepotul meu şi funcţionează impecabil, cu bateria originală. Între timp a mai trecut pe la un membru al familiei. Singura lui problemă este o mică fisură apărută la marginea protecţiei din sticlă a camerei. Am fost un mare fan al sistemului de operare Windows Phone, pe care l-am folosit mai mult de trei ani. Nokia Lumia 920 ocupă locul trei în topul meu. Smartphone-ul avea un design foarte reuşit, ecran de calitate, era foarte rapid şi fluid. Mai mult, venea cu funcţie de încărcare wireless integrată şi avea o cameră excelentă, asistată de o aplicaţie dedicată foarte capabilă. Am scăpat acel telefon (unul dintre puţinele pentru care nu am folosit husă de protecţie) de multe ori din mână şi a confirmat de fiecare dată faptul că vechile telefoane Nokia erau „greu de ucis”. Deşi nu dispunea de slot pentru card micro-SD, Lumia 920 avea o memorie internă generoasă pentru vremea lui, de 32 GB. Când a apărut iPhone 3G, modelul de pe locul doi, Apple nu avea, practic, concurenţă din partea producătorilor de dispozitive cu Android. Sistemul de operare dezvoltat de Google era în dezordine şi mai avea încă mult teren de recuperat. Când am scos telefonul Apple din cutie am avut, sincer, un mic şoc. Părea atât de modern în comparaţie cu orice văsusem până atunci, iar calitatea construcţiei era atât de ridicată încât am fost fascinat pe loc. Deşi avea multe limitări (fără copy-paste sau file manager) şi hardware mai slab (pe hârtie) decât alte smartphone-uri, modul în care iOS era construit şi structurat făcea ca dispozitivul să fie fluid şi extrem de uşor de folosit. Cred că iOS a pierdut de atunci, treptat, din uşurinţa de utilizare, iar astăzi nu mai are acest avantaj în faţa multor versiuni de Android. Se spune că prima iubire nu se uită niciodată... Mă gândesc mereu cu nostalgie la Nokia N73, primul meu smartphone şi terminalul care ocupă locul fruntaş în acest clasament. Înainte mai folosesisem telefoane inteligente, deoarece începusem să lucrez pe domeniul IT&C şi primeam diverse modele la teste. Am trecut la N73 de la un Motorola RAZR V3i, iar pasul mi s-a părut uriaş. Smartphone-ul avea un ecran color destul de mare pentru vremea lui şi o cameră cu senzor de 3,15 MP, cu lentile Carl Zeiss, foarte bună. Chiar şi acum am albume de imagini realizate acum 11 ani cu Nokia N73, iar calitatea lor este bună. Acesta a fost şi primul telefon prin intermediul căruia am accesat internetul mobil, dar şi cel pe care am instalat prima aplicaţie, din venerabilul magazin Getjar (există şi astăzi), care era dominat la momentul respectiv de titluri Java. După cum am scris mai sus, acest N73 a avut (cel puţin) patru utilizatori, la care a funcţionat impecabil (cel puţin) şase ani. Dacă tot am spus care sunt smartphone-urile de care îmi voi aminti mereu cu plăcere, iată şi topul celor trei modele care mi-au lăsat o impresie proastă: 3 - Galaxy S6 (deşi performant şi elegant, a avut o autonomie slabă a bateriei de la început - 2.550 mAh la ecran 2K -, iar după doi ani de utilizare a devenit un coşmar), 2 - HTC One M8s (la mai puţin de un an de la achiziţie s-a umflat bateria în el; nu s-a mişcat niciodată bine, deşi avea hardware decent, iar camera era slabă), 1 - HTC P3470 (procesorul s-a ars după doar o săptămână de utilizare, iar după aceea s-a dezlipit ecranul; designul era oribil).

AMD se pregăteşte de lansarea noului headset VR HTC Vive prin lansarea unor noi driveri pentru compatibilitate cu acesta. Este vorba despre versiunea 16.3.2 cu certificare WHQL, care oferă suport pentru noua soluţie HTC, cât şi pentru Oculus Rift. De asemenea, acest driver este primul care funcţionează cu noul GPU high-end Radeon Pro Duo. Dezvoltatorii de software în VR au însă alte motive de bucurie. Alături de driverul Radeon Software Crimson Edition 16.3.2, există şi un nou driver beta, versiunea 16.3.4, cu optimizări pentru AMD LiquidVR. Nu în ultimul rând, driverii Crimson pentru plăcile grafice Radeon adaugă şi câteva noi funcţii dedicate realităţii virtuale, realizate în parteneriat cu HTC. Este vorba despre Affinity Multi-GPU, care foloseşte două plăci grafice pentru a procesa cadrul pentru fiecare ochi în parte, rezultatul fiind o singură imagine 3D stereoscopică. De asemenea, tehnologia direct-to-display oferă posibilitatea de a folosi PC-ul conectat la headset-ul VR, fără a fi necesară configurarea fiecărei aplicaţii în parte în sistemul de operare. Practic, driverii AMD tratează HTC Vive şi Oculus Rift ca display-uri separate, cu status special, pe care sunt afişate jocurile şi aplicaţiile VR. În cazul în care doriţi să vă testaţi sistemul pentru comptaibilitate cu HTC Vive, Valve a pus la dispoziţie testul SteamVR. Cerinţele minime la capitolul GPU sunt plăcile grafice AMD R9 390, modelele R9 Nano şi R9 Fury fiind recomandate.

Cu ocazia Google I/O 16, compania a oferit un mic update despre starea Android Auto şi despre viitorul acesteia. Se pare că odată cu lansarea Android N, Android Auto va putea funcţiona şi direct pe telefoane, nu doar pe maşini care vin cu software-ul pre-instalat din fabrică. Mai mult de atât, platforma software va primi suport pentru noi aplicaţii de navigaţie, precum popularul Waze, folosit de mulţi şoferi din toată lumea. Android Auto va putea funcţiona pe orice smartphone echipat cu Android N. Acest mod de utilizare va transforma interfaţa telefonului în interfaţa Android Auto, cu butoane mari şi acces rapid la funcţiile de bază precum navigaţie, apeluri de voce şi redare multimedia. De asemenea, Android Auto primeşte control vocal „OK, Google”, atât în varianta de sine stătătoare pentru maşini, cât şi pe telefoanele mobile. zoom in Varianta pentru maşini primeşte însă cele mai multe upgrade-uri. În primul rând, Android Auto va putea controla sistemul audio, inclusiv radioul maşinii. Alte funcţii precum aerul condiţionat sau verificarea stării maşinii vor putea de asemenea să fie integrate de producători în consola de bord echipată cu software Google, iar Waze va putea fi folosit ca sistem de navigaţie implicit. Maşinile echipate cu WiFi vor putea afişa pe display-urile de entertainment conţinut de pe alte smartphone-uri cu Android Auto, prin streaming sau de pe un card ataşat maşinii, însă nu este clar dacă acest lucru va putea facilita şi redarea de clipuri video pe consola principală, întrucât ar putea distrage atenţia şoferului. Toate aceste actualizări ale platformei Android Auto vor veni mai târziu, cu siguranţă lansarea fiind programată după apariţia Android N în mod oficial. Primii parteneri pentru integrarea noii versiuni sunt Maseratti, Honda şi Hyundai, care au demonstrat la I/O 16 diverse funcţii noi ale platformei.

Google a anunţat că va opri suportul software pentru două dintre versiunile vechi de Android lansate în urmă cu mai bine de 5 ani. Cei care încă folosesc smartphone-uri sau tablete care folosesd Android 2.3 Gingerbread sau 3.0 Honeycomb nu vor mai primi suport pentru aplicaţiile din Google Play Store, rămânând acum la latitudinea dezvoltatorilor dacă doresc sau nu să integreze versiuni mai vechi ale API-urilor Google pentru a asigura compatibilitatea. Din fericire, foarte puţini utilizatori vor fi cu adevărat afectaţi. zoom in Popularitatea celor două versiuni de Android care rămân fără suport software a scăzut dramatic în ultimii câţiva ani. Honeycomb a fost încă de la început perceput ca un sistem de operare inferior altor versiuni de Android, fiind lansat într-un stadiu nefinisat şi fiind compatibil exclusiv cu dispozitive de tip tabletă. Acesta a fost înlocuit la scurt timp de Ice Cream Sandwich, care devine acum cea ma veche versiune a sistemului de operare Google care încă primeşte suport din partea Google. Android Honeycomb a dispărut din topul versiunilor de Android în 2014, când a ajuns să fie prezent pe sub 0,1% dintre dispozitivele active. Android 2.3 Gingerbread este însă în continuare folosit de un număr destul de mare de utilizatori, această versiune fiind prezentă lună de lună în topul oficial al dispozitivelor cu Android conectate la Google Play Store. La ultima numărătoare, Gingerbread încă rula pe 1,3% dintre dispozitivele cu Android, fiind urmat doar de către noul Nougat cu 0,3% şi deja „bătrândul” 2.2 Froyo cu 0,1%. Această variantă a sistemului de operare este considerată în continuare una dintre cele mai robuste dintre cele lansate până în prezent, fiind adoptată de producători chiar şi după ce Honeycomb şi Ice Cream Sandwich au ajuns pe piaţă. Citeşte şi: Lollipop conduce clasamentul versiunilor de Android în octombrie. Nougat debutează pe ultimul loc Suportului software pentru Honeycomb şi Gingerbread va înceta odată cu lansarea unui nou update pentru API-ul Google Play Services, care va fi lansat în prima parte a anului 2017.