Back to JoKeR32 @ ECILA.RO's profile
JoKeR32 @ ECILA.RO

Posts by JoKeR32 @ ECILA.RO

2,105 posts

  1. #1061
  2. #1062
  3. #1063
  4. #1064
  5. #1065
  6. #1066
  7. #1067
  8. #1068
  9. #1069
    Reply in Chat & Socialize

    HMD Global a făcut treabă bună în ultimele câteva luni când vine vorba despre actualizările de Android pentru smartphone-urile sale din gama Nokia. Acestea au fost printre primele care au primit cele mai noi certificate de securitate în fiecare lună, iar acum, Nokia 8 este unul dintre primele dispozitive care nu s-au lansat cu Android Oreo din fabrică, care primeşte update la acesta. Dacă aveţi un Nokia 8 cumpărat fără contract, probabil că ar trebui să verificaţi disponibilitatea pachetului software. zoom in Nokia 8 s-a lăudat cu hardware de top şi un software „curat”, iar HMD Global a promis acest update încă de la lansarea dispozitivului. Se pare că noul startup finlandez se ţine de cuvânt, lansând pachetul Android 8.0 Oreo pentru flagship-ul său printre primii, alături de companii cu greutate în industrie. Utilizatorii au putut testa o versiune beta a pachetului software în ultimele câteva săptămâni, iar versiunea finală este lansată după ce problemele semnalate de aceştia au fost luate la cunoştinţă şi rezolvate. Update-ul la Android 8.0 pentru Nokia 8 oferă funcţionalitate picture-in-picture, adaugă punctele de notificare specifice Oreo, actualizează certificatele de securitate la ultima variantă, noiembrie 2017, oferă suport pentru Google Play Protect, vine cu posibilitatea de a ţine minte parole între dispozitive pentru autentificări mai rapide şi nu în ultimul rând, oferă timpi de încărcare mai mici la pornire. Cei care doresc să descarce noul software vor trebui să o facă direct de pe telefon, exclusiv prin intermediul unei conexiuni Wi-Fi. Download-ul complet „cântăreşte” 1,5 GB. Citeşte şi: Nokia 8: un flagship „clasic” în forma sa cea mai pură [REVIEW] HMD Global promite versiuni „open beta” pentru Android Oreo şi pe modelele Nokia 5 şi 6 în viitorul foarte apropiat. Deşi compania nu a oferit o dată de lansare pentru update-ul pe aceste două modele mid-range, cel mai probabil acesta va veni abia la începutul lui 2018.

  10. #1070
    Reply in Chat & Socialize

    Compania americană Qualcomm a prezentat în sfârşit detaliile oficiale despre următorul său chipset mobil high-end, pe care îl vom vedea probabil integrat în majoritatea smartphone-urilor de top cu Android de anul viitor. Acesta se numeşte Snapdragon 845 şi promite să fie mai puternic decât modelul 835 din prezent, în timp ce consumul de energie ar trebui să scadă semnificativ. Desigur, noul procesor este realizat nu doar pentru smartphone-uri, ci şi pentru computere cu Windows, dispozitive VR şi inteligenţă artificială. Platforma Snapdragon 845, cum o numeşte Qualcomm, este echipată cu un procesor Kryo 385 cu opt nuclee. Primele patru sunt nucleele de „performanţă”, care operează la 2,8 GHz, care vor fi folosite în aplicaţiile pretenţioase, unde puterea brută este importantă, în timp ce ultimele patru nuclee sunt mai modeste, cu frecvenţă de 1,8 GHz şi consum scăzut, care vor opera diverse operaţiuni din fundal sau aplicaţii mai puţin complexe precum redarea multimedia. zoom in ADVERTISING inRead invented by Teads Procesorul din Snapdragon 845 va beneficia de L2 Cache pentru fiecare nucleu în parte şi încă 2MB L3 system cache valabil pentru întregul procesor. Creşterea frecvenţelor şi trecerea pe procesul de fabricaţie LPP (Low Power Plus) FinFET, care este bazat tot pe linia de producţie de 10nm, asigură un consum de energie redus faţă de generaţia precedentă, în timp ce performanţa creşte semnificativ. La capitolul GPU, Snapdragon 845 promite performanţă mai bună în aplicaţii 3D cu până la 30%. De asemenea, întrucât dispozitivele AR şi VR devin din ce în ce mai populare, noul GPU este capabil să ofere şi funcţii dedicate pentru acestea, precum compatibilitate cu headset-uri cu rezoluţii de până la 2K x 2K la 120 Hz şi capabilitatea de a reda experienţe VR „Room Scale”, fiind Snapdragon 845 primul cip mobil cu această capabilitate, integrând şi senzori îmbunătăţiţi pentru detecţia mişcării şi pentru detecţia mâinilor şi controllerelor de VR. zoom in Procesorul de imagine Spectra 280 oferă acum suport pentru filmări în rezoluţie 4K la 60 de cadre pe secundă, însă vine şi cu alte avantaje la pachet. Pentru prima dată, utilizatorii de Android vor putea să înregistreze clipuri video în HDR şi vor putea să filmeze în slow motion la 480 de cadre pe secundă în rezouţie 720p. Nu în ultimul rând, Qualcomm laudă capabilităţile de AI ale lui Snapdragon 845, acesta fiind de până la trei ori mai rapid în astfel de operaţiuni decât 835, lansat anul acesta. Compania oferă partenerilor şi un kit de dezvoltare (SDK) numit Snapdragon Neural Processing Engine, care oferă compatibilitate cu suite precum Tensorflow Lite şi Open Neural Network, cele mai folosite platforme pentru dezvoltarea de aplicaţii cu inteligenţă artificială. Citeşte şi: Dacă se întâmplă, tranzacţia de 130 de miliarde de dolari prin care Broadcom vrea să cumpere Qualcomm va fi cea mai mare din istoria domeniului IT Primele dispozitive cu Snapdragon 845 sunt aşteptate la începutul anului 2018, deci probabil că la CES vom vedea primele detalii despre acestea, urmând ca probabil în primăvară, în preajma MWC să şi ajungă pe piaţă.

  11. #1071
    Reply in Chat & Socialize

    Sony este probabil ultima companie importantă de pe piaţa de smartphone-uri care încă n-a lansat un dispozitiv cu ecran alungit şi fără margini prea mari în jurul acestuia. Având în vedere că telefoanele Sony au probabil cel mai slab raport display/carcasă de pe piaţă, probabil că trecerea la un format edge-to-edge este mult mai necesară decât în cazul concurenţei. Se pare că fanii companiei japoneze nu vor mai avea mult de aşteptat pentru asemenea dispozitive , două imagini apărute zilele trecute în China sugerând că în curând vom vedea telefoane de acest gen din gama Xperia. zoom in Nu ştim momentan prea multe despre aceste două dispozitive şi având în vedere că imaginile par a fi bazate pe modele 3D randate, probabil că momentan acestea nici nu există în afara laboratoarelor Sony, însă diferenţa în design este evidentă. În locul marginilor groase de deasupra şi sub display, noile modele Xperia sunt mult mai apropiate în design de modelele high-end lansate de concurenţă în 2017. Unul dintre aceste smartphone-uri este mai rotunjit şi vine cu un spate acoperit cu o suprafaţă reflectivă, în timp ce al doilea este puţin mai pătrăţos şi vine cu un spate metalic. ADVERTISING inRead invented by Teads Citeşte şi: Sony lansează seria de smartphone-uri Xperia R cu două dispozitive mid-range Ambele dispozitive integrează sisteme dual-camera, însă doar unul are un senzor de amprentă vizibil pe partea din spate. De asemenea, modelul rotunjit are camerele foarte depărtate pe partea din spate, ceva ce n-am mai văzut până în prezent la un smartphone. zoom in Zvonurile spun că aceste dispozitive ar beneficia de hardware similar, cu display de 5,7” În diagonală, ecran pe format 18:9 şi rezoluţie 4K. Desigur, fiind vorba despre smartphone-uri de top care urmează să se lanseze în 2018, acestea vor beneficia de chipset-ul Snapdragon 845 de la Qualcomm şi minimum 6 GB memorie RAM. Citeşte şi: Snapdragon 845 a fost prezentat oficial. Vine cu performanţă ridicată şi funcţii dedicate pentru VR, AR şi AI Având în vedere că imaginile nu par a fi tocmai reale, avem reţineri în a avea încredere deplină în aceste informaţii, însă acestea sunt momentan baza pe care vom construi portretul robot al smartphone-urilor Sony.

  12. #1072
    Reply in Chat & Socialize

    Ştiam de câteva luni că noile dispozitive din gama Galaxy A (2018) de la Samsung vor adopta design-ul cu ecran edge-to-edge şi format 18,5:9 prezent şi pe modelele Galaxy S8 şi Note8, însă aceasta este prima dată când vedem un astfel de dispozitiv în „libertate”. Un Galaxy A8+ a fost depistat în Bangladesh, telefonul fiind demonstrat şi întors pe toate părţile, putând astfel vedea atât particularităţile de design, modul în care arată inferfaţa grafică software, cât şi lista completă de specificaţii tehnice. zoom in Galaxy A8+ (2018) arată la prima vedere ca un Samsung Galaxy S8 cu margini puţin mai mari în jurul display-ului. De fapt, marginile negre de pe laterale apar din lipsa curburii ecranului spre margini, sticla fiind doar rotunjită, nu curbată până pe lateral. Pe partea din spate, senzorul de amprentă a fost amplasat sub camera foto, într-o poziţie mult mai confortabilă decât pe modelele high-end din 2017, în timp ce butonul dedicat pentru Bixby nu se găseşte nicăieri pe telefon. La capitolul specificaţii hardware avem un chipset Exynos 7885, modelul mid-range cu 8 nuclee la (două la 2,2 GHz şi şase la 1,6 Ghz), un display Super AMOLED de 6” cu rezoluţie Full HD+ (2.220 x 1080 pixeli), 6 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare, acumulator de 3.500 mAh, mufă USB Type-C, jack de căşti, o cameră principală cu senzor de 16 megapixeli (f/1.7) şi un sistem dual camera pe partea din faţă cu senzori de 16, respectiv 8 megapixeli, ambii echipaţi cu obiective f/1.9. Asemeni modelelor 2017 din gama Galaxy A, A8+ oferi rezistenţă la apă şi praf la standardul IP68. Citeşte şi: Samsung pregăteşte Galaxy A7 2018, un Galaxy S8 cu preţ accesibil şi dotări mid-range La nivel software, interfaţa pare să fie identică cu cea de pe Galaxy S8 şi Note8, lucru care sugerează că telefoanele Galaxy A (2018) vor fi lansate cu Android Nougat din fabrică, urmând să fie actualizate la noul Oreo mai târziu. În cazul în care design-ul lui Galaxy A8+ (2018) este inspirat de ceea ce vom primi şi pe Galaxy S9, următorul flagship Samsung ar putea avea senzor de amprentă pe spate, ar putea renunţa la butonul Bixby şi va păstra în rest liniile de design exterioare de pe S8. Seria Galaxy A este de obicei anunţată oficial în luna decembrie, cu lansare la începutul anului următor, deci nu ar trebui să dureze prea mult până când vom afla detalii oficiale despre aceste dispozitive direct de la Samsung.

  13. #1073
    Reply in Chat & Socialize

    Acum că majoritatea smartphone-urilor de top din 2017 sunt pe piaţă sau urmează să fie disponibile în magazine în săptămânile următoare, privirile industriei se îndreaptă către generaţia următoare. Galaxy S9 va fi un dispozitiv foarte aşteptat în primăvara anului viitor, iar primele detalii despre acesta încep să apară pe internet, sursele acestora fiind însă mai puţin reputabile. Astfel avem primele imagini cu ceea ce este descris a fi un Galaxy S9 într-o husă de protecţie, cât şi detalii despre hardware-ul intern al noului flagship Samsung. Imaginile cu telefonul par a fi publicate din greşeală pe internet de producătorul de accesorii GHOSTEK, însă nu este clar dacă acestea sunt bazate pe informaţii directe de la Samsung, sau sunt realizate doar pe baza informaţiilor neoficiale pe care le-am mai auzit în ultimele câteva săptămâni. Din punct de vedere al aspectului exterior, Galaxy S9 pare să nu devieze foarte mult de la formula de succes a lui Galaxy S8, însă pare să şi corecteze multe din criticile pe care modelul din 2017 le-a primit. zoom in ADVERTISING inRead invented by Teads În primul rând, senzorul de amprentă, de departe cel mai dezamăgitor aspect al telefonului, pare să fie mutat de lângă cameră, undeva în partea de jos a acesteia, central, într-o poziţie mult mai naturală. Această poziţie a fost folosită de majoritatea producătorilor de smartphone-uri care au lansat modele cu senzor de amprentă pe spate. De asemenea, camera pare să primească un upgrade semnificativ, cu doi senzori poziţionaţi vertical, care ocupă mai puţin spaţiu pe spatele dispozitivului, o îmbunătăţire faţă de designul lui Galaxy Note8. Nici la nivel hardware schimbările nu par a fi radicale. Conform zvonurilor din ultimele zile, Galaxy S9 va fi lansat în aceleaşi două variante, standard şi S9+, cu display-uri „infinity” cu diagonale de 5,8, respectiv 6,2”. Acestea folosesc aceeaşi rezoluţie WQHD+ şi probabil că vor fi bazate pe tehnologie AMOLED mai nouă, cu luminozitate îmbunătăţită. Nu este clar ce chipset-uri vom vedea pe noile S9, însă cel mai probabil o parte dintre dispozitive vor folosi noile modele Exynos Series 9, în timp ce restul vor adopta modelul de generaţie nouă de la Qualcomm. Citeşte şi: Samsung Galaxy S9 ar putea fi livrat cu o pereche de căşti Bluetooth în pachet Se pare însă că va exista o diferenţă între S9 şi S9+ la interior: modelul mic va beneficia de 4 GB RAM, În timp ce modelul mare va adopta un modul de 6 GB. Stocarea de 64 GB de pe seriile S8 şi Note8 va rămâne neschimbată. De asemenea, este foarte posibil ca jack-ul de căşti să rămână integrat, în ciuda zvonurilor care spun că Samsung va oferi o pereche de căşti Bluetooth în cutia dispozitivelor. Conform informaţiilor disponibile în acest moment, Samsung se pregăteşte de o prezentare oficială timpurie faţă de anii precedenţi la CES 2018, nu la MWC. Lansarea oficială ar urma însă tot în primăvară.

  14. #1074
    Reply in Chat & Socialize

    Platforma Mixed Reality de la Microsoft reprezintă o abordare foarte diferită faţă de soluţiile comerciale disponibile deja pe piaţă de ceva vreme precum Oculus Rift şi HTC Vive. Microsoft oferă tuturor partenerilor posibilitatea de a dezvolta hardware compatibil cu software-ul Mixed Reality, oferind astfel posibilitatea de a ajunge la mai mulţi utilizatori, în special la cei care nu îşi permit să investească mulţi bani într-o cască foarte performantă şi un computer pe măsură. Soluţia Acer Windows Mixed Reality pe care am testat-o de curând propune un balans interesant între performanţă şi preţ, oferind un pachet complet şi uşor de folosit de către orcine. zoom in Construcţie, design, ergonomie Acer Windows Mixed Reality este un pachet foarte interesant. Acesta include o cască VR care necesită conectarea a două mufe pentru funcţionare, alături de două controllere realizate după specificaţiile oferite de Microsoft. Toate cele trei componente ale pachetului sunt însă realizate dintr-un plastic destul de obişnuit, la nivel de finisaje, acest pachet fiind departe de ceea ce găsim în cutiile Oculus sau Vive. Acest lucru asigură însă posibilitatea de a oferi totul la un preţ mai mic decât concurenţa. zoom in Din punct de vedere al design-ului, headset-ul Acer este similar cu PlayStation VR de la Sony, acesta oferind susţinere pe fruntea utilizatorului, de departe cea mai confortabilă formă pentru un astfel de produs, cu un sistem de prindere bazat pe o rotiţă care se găseşte în spatele dispozitivului. Partea din faţă, care include display-ul şi două camere orientate spre afară, este prinsă de suportul de susţinere cu o balama, care permite ajustarea focalizării în utilizare. zoom in În utilizare, casca este confortabilă odată fixată pe cap, însă lipsa unui sistem de blocare a display-ului într-o poziţie ar putea duce la ajustări multiple pe parcursul utilizării, ceva ce nu este obligatoriu optim pentru un astfel de produs. Pe partea din dreapta găsim un jack audio pentru conectarea de căşti, iar cablul de conectare cu mufe HDMI şi USB 3.0 are o lungime potrivită pentru utilizarea la birou, chiar şi din picioare, dar nu este potrivită pentru experienţe „room scale”, care necesită mişcarea fizică a utilizatorului. zoom in În cele din urmă avem cele două controllere, cu design standardizat pentru platforma Mixed Reality de la Microsoft. Acestea, în ciuda faptului că sunt produse de Acer, sunt identice cu cele pe care le vor oferi toţi partenerii Microsoft. Fiecare include câte un stick analogic, similar cu cel de pe gamepad-urile pentru console, o suprafaţă tactilă rotundă, cu click, un trigger pentru degetul index, butoane de meniu şi Start şi un buton amplasat pe mâner, undeva pe interior, pentru a simula acţiunea de strângere a pumnului. Controllerele sunt confortabile, uşoare şi par rezistente în timp, însă marele lor dezavantaj este faptul că sunt dependente de baterii AA. O soluţie cu acumulatori integraţi sau cu acumulatori care să fie livraţi în pachet alături de un încărcător ar fi fost mai bună. zoom in Pentru detectarea mişcării, fiecare controller beneficiază de câte un cerc iluminat cu LED-uri de culoare albă, care împreună cu senzorii de mişcare din interior şi cu camerele poziţionate pe headset, oferă o mişcare 1:1 foarte precisă în mediul virtual. Nu în ultiul rând, cele două dispozitive integrează vibraţii, utile pentru experienţele interactive.

  15. #1075
    Reply in Chat & Socialize

    Xiaomi pare să înţeleagă mai bine decât alţi producători de smartphone-uri cu Android nevoia de suport extins a utilizatorilor pentru actualizări software, promiţând lansarea noului MIUI 9 pe dispozitive lansate chiar şi în 2012. Cu toate acestea, compania a dezvăluit că şase dintre cele 30 de dispozitive compatibile cu MIUI 9, nu vor mai primi alte actualizări după acesta, fiind deja prea vechi, prea puţin performante sau cu prea puţine unităţi în utilizare la nivel global. MIUI este un upgrade foarte important pentru Xiaomi, fiind dezvoltat pe baza noului Android 8.0 Oreo. Acesta va veni cu toate avantajele noului sistem de operare de la Google, oferind şi propria „aromă” specifică brandului Xiaomi, cu o interfaţă intuitivă şi aerisită, cât şi cu aplicaţiile şi serviciile proprietare. Având în vedere că nici măcare Apple nu oferă noul iOS 11 pe smartphone-urile sale din 2012 (iPhone 5), este de apreciat faptul că Xiaomi încă depune efortul necesar adaptării acestui software la hardware atât de vechi. ADVERTISING inRead invented by Teads Modelele care după MIUI 9 nu vor mai primi alte actualizări software sunt Mi 2 şi Mi 2S, Mi 4i, Redmi Note 4G, Redmi 2, Redmi 2 Prime şi originalul Mi Note. Acestea fie beneficiază de hardware mult prea modest pentru a putea rula versiunile care vor urma după MIUI 9, fie nu mai au destui utilizatori activi, fie nu mai este rentabilă investiţia de resurse în dezvoltare pentru acestea. Odată cu acest anunţ, Xiaomi a confirmat că nu mai oferă versiuni beta de software pentru respectivele modele. Ultimul update, care va aduce software-ul la versiunea finală de MIUI 9 va fi cel din ianuarie, care se va lansa probabil simultan, sau în aceeaşi perioadă cu varianta dedicată celorlalte smartphone-uri compatibile din lista de 30 de dispozitive.

  16. #1076
    Reply in Chat & Socialize

    OnePlus 5T este un succes enorm pentru compania chineză, acesta fiind de departe cel mai bine vândut model lansat sub acest brand. Din păcate însă, în ciuda specificaţiilor de top, sunt câteva aspecte de funcţionalitate pe care OnePlus nu a reuşit să le aducă la nivelul calitativ dorit înainte de lansare. Performanţa foto în lumină slabă este una dintre aceste categorii, pe care CEO-ul Carl Pei doreşte să le îmbunătăţească în săptămânile următoare prin actualizări software. zoom in Carl Pei este foarte activ pe forumurile oficiale OnePlus, unde oferă clienţilor informaţii despre noile lor produse şi încearcă să păstreze un dialog constant, pentru a şti întotdeauna ce trebuie îmbunătăţit. Astfel, acesta a confirmat că echipa de dezvoltare software cunoaşte deja criticile asupra performanţei telefonului atunci când sunt realizate fotografii în lumină precară şi că va începe testarea unei soluţii foarte curând. ADVERTISING inRead invented by Teads Update-ul software va încerca să ofere imagini cu detalii mai bine definite pentru camera principală, fotografiile din prezent fiind sub ceea ce oferă concurenţa. De asemenea, update-ul pentru componenta foto va oferi rezultate mai bune pentru camera frontală, cu îmbunătăţiri în special la capitolul de calculare a timpului de expunere, în timp ce funcţia „beautification” va fi lăsată activă implicit doar în anumite pieţe din Asia, întrucât utilizatorii din vest preferă să o dezactiveze. Citeşte şi: OnePlus 5T nu dezamăgeşte la capitolul rezistenţă [VIDEO] Primele teste pentru noul software dedicat OnePlus 5T vor începe săptămâna viitoare, update-ul urmând a fi împins către un număr limitat de utilziatori, în timp ce restul vor primi versiunea finală în săptămânile care urmează, cândva în luna decembrie.

  17. #1077
    Reply in IT news

    Împreună cu mult aşteptatul telefon Nexus 5, Google a prezentat ieri seară şi noua versiune a platformei Android. Purtând numele KitKat, Android 4.4 aduce schimbările care au devenit cunoscute până acum, însă pe lângă acestea se găsesc multe alte noutăţi interesante. Pentru a veni în ajutorul producătorilor de telefoane ieftine cu specificaţii hardware modeste şi pentru a stimula eventual şi actualizarea produselor vechi deja lansate, ambele fiind potenţiale posibilităţi de reducere a fragmentării platformei, Android 4.4 aduce un management superior al memoriei. Noua versiune este optimizată şi pentru telefoanele care oferă doar 512 MB de memorie RAM, Google făcând atât o serie de optimizări interne de cod cât oferind şi opţiuni suplimentare de optimizare software pentru dezvoltatorii de aplicaţii. Android 4.4 aduce optimizări suplimentare pentru compilarea JIT din maşina virtuală Dalvik, politici de caching superioare şi suport pentru swap în memoria RAM (zRAM), defragmentarea paginilor din memoria RAM, protecţia mai bună a memoriei ocupate de serviciile vitale împotriva aplicaţiilor obişnuite gurmande şi., încărcarea secvenţială a serviciilor pentru a evita umplerea memoriei RAM. Dezvoltatorii de aplicaţii vor putea apela la un nou API care permite controlul dinamic al comportamentului aplicaţiei în funcţie de memoria RAM liberă, în timp ce producătorii de telefoane vor putea optimiza liberi setările pentru memoriile cache, frecvenţa defragmentării paginilor de memorie sau priorităţile pentru serviciile care se luptă pentru memoria rămasă liberă. Interfaţa Android a trecut printr-o serie de schimbări, aceasta punând acum accent pe transparenţe pentru barele de navigaţie şi notificări. Dezvoltatorii de aplicaţii pot apela şi ei la noile transparenţe pentru dezvoltarea unor produse software care să se integreze mai bine cu noul mediu grafic, aceştia primind acum şi opţiunile de a dezvolta aplicaţii care rulează Full Screen, o schimbare binevenită mai ales în cazul jocurilor, un mediu nou pentru crearea unor tranziţii grafice mai fluide şi posibilităţi superioare de particularizare a notificaţiilor. Google specifică faptul că Android 4.4 oferă o procesare mai rapidă şi mai precisă a semnalului oferit de ecranele tactile, însă specifică faptul că această îmbunătăţire este disponibilă momentan doar pe Nexus 5. Android 4.4 aduce un nou Dialer cu o interfaţă schimbată care îmbunătăţeşte facilitatea de autocompletare, apărută în versiunea anterioară, cu rezultate preluate online prin Intermediul Google Maps care pot fi folosite chiar şi pentru Caller ID. În plus, noul Dialer oferă şi o listă a celor mai des apelate numere. După cum se zvonea, aplicaţia Hangouts 2 va înlocui modulul pentru mesajele text, oferind un Inbox centralizat pentru SMS, MMS, mesagerie video şi mesagerie instantanee text. Alte schimbări de interfaţă notabile sunt afişarea Full Screen în Lock Screen a copertelor albumelor muzicale, un font de sistem mai elegant, tastatura cu suport Emoji şi un client de email îmbunătăţit cu imagini pentru contacte, meniu lateral şi mod de lucru asemănător aplicatiei pentru Gmail. Lista funcţiilor oferite de Android s-a îmbogăţit cu suport pentru tipărirea la imprimantele setate în Google Cloud Print sau direct la imprimantele wireless cu suport Android precum HP ePrint şi un API care permite integrarea naturală cu Google Drive, Google Docs sau alte servicii cloud pentru deschiderea şi salvarea documentelor. Adâncurile sistemului de operare ascund şi alte noutăţi interesante cum ar fi captura în format video a ecranului, o stivă audio care permite degrevarea completa a procesării pe DSP pentru o dublare a autonomiei şi care permite şi monitorizarea volumului, suport general pentru Close Caption, certificare nativă Miracast, suport Bluetooth pentru periferice şi sisteme auto, suport nativ pentru emiţătoarele infraroşii precum cele din HTC One sau Galaxy S 4 şi sincronizare audio/video pentru aplicaţiile media pretenţioase. Codul sursă al platformei Android 4.4 este deja disponibil, Google afirmă că actualizarea va ajunge pe terminalele Nexus 4, Nexus 7 (mabele versiuni) şi Nexus 10 în zilele următoare. După cum se remarcă, bătrânul Galaxy Nexus nu va primi Android 4.4.

  18. #1078
    Reply in IT news

    Actualizarea Windows Phone 8.1 a fost subiectul mai multor zvonuri şi informaţii oficiale sau neoficiale, aceasta promiţând să aducă o sumedenie de îmbunătăţiri. Microsoft a dezvăluit ieri seară noua versiune a sistemului său de operare pentru terminale mobile şi, pe lângă lucrurile deja cunoscute, aceasta aduce şi alte noutăţi interesante care erau cerute de către utilizatori de foarte multă vreme. Probabil că cea mai apreciată noutate va fi Action Center. Până acum, Windows Phone a oferit notificări de tip Tile, Toast şi Pop-up, însă nu a oferit şi un spaţiu pentru centralizarea acestora. Începând cu Windows Phone 8.1, Action Center va oferi un spaţiu unde acestea vor fi afişate, păstrate şi grupate în funcţie de aplicaţie, utilizatorii putând alege pentru fiecare aplicaţie în parte şi tipul de notificare pe care aceasta o poate utiliza. ADVERTISING inRead invented by Teads Această nouă zonă a sistemului de operare va oferi şi scurtături către diverse module importante ale sistemului de operare, cum ar fi conexiunile Wi-Fi sau Bluetooth, iar utilizatorul le va putea particulariza după dorinţă. Microsoft a profitat de spaţiul nou disponibil pentru a implementa şi alte mici detalii, cum ar fi afişarea procentuală a încărcării bateriei sau un buton pentru saltul rapid la meniul pentru setări al sistemului de operare. Interfaţa Windows Phone, pe care unii utilizatori au criticat-o din cauza rigidităţii, s-a bucurat şi ea de atenţie. Până acum, Windows Phone a folosit patru coloane verticale Live Tiles, doar începând cu actualizarea GDR 3 existând opţiunea afişării a şase coloane, dar numai în cazul telefoanelor ale căror ecrane au o diagonală mai mare de 5”. De acum înainte, utilizatorii vor putea alege unul dintre aceste două moduri de afişare fără nici o restricţie, beneficiind în plus şi de un suport pentru transparenţe care va da mai multă viaţă mediului grafic din Windows Phone prin afişarea unui wallpaper în cadrul Live Tiles. Dezvoltatorii de aplicaţii au primit câteva opţiuni pentru modificarea Lock Screen începând cu Windows Phone 8, însă noua versiune va extinde opţiunile de control prin intermediul unor noi API-uri, care vor permite schimbarea temelor de interfaţă sau înlocuirea cu totul a acestui ecran. Bazat pe codul Internet Explorer 11, browser-ul din Windows Phone 8.1 oferă suport WebGL, upload pentru fişiere, Private Browsing, sincronizarea parolelor şi compatibilitate mai bună HTML5 Video, inclusiv cu YouTube. Tastatura a primit şi ea o actualizare majoră, aceasta aducând un mod inteligent de învăţare a cuvintelor mai des uzitate şi un mod de scriere prin trasare, asemănător celor popularizate de Swype sau SwiftKey. Pentru mediul Enterprise, Windows Phone 8.1 aduce suport pentru conexiunile VPN şi criptarea S/MIME pentru email. Pe lângă aceste noutăţi, Windows Phone 8.1 mai aduce o interfaţă refăcută pentru calendar, aplicaţii separate pentru Music, Video şi Podcasts, o interfaţă mai bună pentru camera foto şi Quiet hours, cu care puteţi seta intervalele orare între care nu doriţi să fiţi deranjaţi de apeluri, mesaje sau notificări. Am lăsat pentru final cea mai importantă noutate: noul asistent digital Cortana. O replică pentru Google Now din Android sau Siri din iOS care preia câte ceva de la amândouă, Cortana va înlocui complet vechiul serviciu de căutare din Windows Phone şi va fi bazat pe motorul de căutare Bing. Noul asistent digital va colecta iniţial diverse date despre utilizator, şi va agrega apoi conţinutul relevant într-un caiet digital pe care utilizatorul îl va putea consulta direct sau prin comenzi vocale. Aplicaţia promite că va avea un comportament inteligent, putând analiza diverse informaţii din surse multiple şi putând face legătura între acestea pentru a oferi sfaturi relevante. Deşi Cortana este, fără îndoială, cea mai importantă noutate din Windows Phone 8.1, am lăsat-o la urmă deoarece aceasta nu va fi relevantă pentru utilizatorii români în viitorul apropiat. Noul asistent digital de la Microsoft va fi lansat în curând (în versiune Beta) în Statele Unite, Marea Britanie şi China urmând la rând în semestrul doi al acestui an. Restul ţărilor vor primi treptat acces la Cortana începând cu 2015 şi, ţinând cont de cât de bine localizat este serviciul Bing în România, nu sperăm să-l vedem prea curând la lucru. Windows Phone 8.1 va deveni disponibil în lunile următoare sub forma unei actualizări pentru toate terminalele Windows Phone 8, în timp ce primele telefoane care vor folosi de la bun început această versiune vor fi lansate începând cu luna viitoare.

  19. #1079
    Reply in IT news

    Ieri a fost o zi aglomerată pentru Adobe, cunoscutul producător de aplicaţii de creaţie artistică anunţând o gamă largă de noutăţi. Pe lângă actualizarea suitei desktop Creative Suite, compania a lansat aplicaţia Lightroom pe telefoanele mobile iPhone şi a anunţat câteva produse hardware şi software noi pentru tableta iPad. Aplicaţiile desktop din suita Creative Cloud au ajuns la versiunea 2014, acestea aducând câteva noutăţi interesante. Astfel, Photoshop CC beneficiază de Focus Blur pentru crearea unui bokeh artistic artificial, suport mai bun pentru controlul tactil din Windows 8.1, suport îmbunătăţit pentru stylus-uri, efecte noi de blur şi un motor grafic îmbunătăţit. Illustrator CC a primit accelerare hardware compatibilă cu unele modele de plăci grafice NVIDIA, Flash CC include un editor pentru animaţii şi export HTML5, iar InDesign CC include acum export ePUB şi suport pentru ecranele cu densitate mare. Odată cu această actualizare, Adobe a anunţat abonamentul Creative Cloud Photography, care oferă acces la Photoshop CC şi Lightroom CC contra sumei de 12,29€ lunar. ADVERTISING inRead invented by Teads Lucrurile devin mai interesante atunci când ne uităm la noutăţile de pe platformele mobile. Aplicaţia Lightroom, lansată în această primăvară pe tableta iPad, a primit şi o versiune compactă, dar similară din punct de vedere al funcţionalităţii, pentru terminalele iPhone. Trecând la produsele cu adevărat noi, cea mai interesantă noutate este Photoshop Mix pentru iPad. Un produs gratuit care necesită un cont Adobe, dar nu şi un abonament Creative Cloud, aplicaţia pentru tabletele iPad foloseşte procesarea cloud şi oferă câteva instrumente foarte interesante. Completând vechiul Photoshop Touch, aplicaţia oferă rutine avansate de Content Aware Fill, selecţii şi moduri de blending avansate, compatibilitate deplină cu fişierele PSD şi câteva filtre de procesare. Disponibile tot doar pe tabletele Apple iPad, Sketch şi Line sunt două aplicaţii noi dedicate desenului artistic, respectiv celui cu o natură ceva mai tehnică. Cele două noi produse software gratuite sunt însoţite de două instrumente pentru desen: un stylus şi o rigla digitală. Disponibile sub numele de Ink şi Slide, cele două accesorii hardware de la Adobe folosesc conectivitatea Bluetooth şi oferă un stylus cu precizie mare şi sensibilitate la apăsare, respectiv o riglă digitală pentru desenarea formelor geometrice. Cele două produse hardware vor fi vândute doar la pachet la un preţ de 199 de dolari.

  20. #1080
    Reply in IT news

    Cum probabil cei mai mulţi utilizatori deja cunosc, Windows Live Essentials este o suită de aplicaţii oferită gratuit de Microsoft pentru a sprijini vânzările sistemelor de operare Windows. Anul acesta va fi lansată a patra versiune a suitei amintite iar până la cea finală, ne putem delecta cu o versiune beta. Windows Live Essentials wave 4 cuprinde 7 aplicaţii: Mail, Photo Gallery, Movie Maker, Messenger, Writer, Sync şi Family Safety. Utilizatorul nu este obligat să le instaleze pe toate, ci poate doar aplicaţiile care îi sunt necesare. Pe larg despre aceste programe am scris cu diverse alte ocazii. De exemplu, am scris în amănunt despre Windows Live Messenger, Windows Live Movie Maker şi despre Windows Live Photo Gallery. Aşa că, de data asta, vom insista doar asupra funcţiilor noi aduse de programele care fac parte din suita Windows Live Essentials. Windows Live Mail Vă mai aduceţi aminte de răposatul Outlook Express, clientul de mail care era la modă pe vreme în care Internet Explorer 6 era un browser tare? Ei bine, locul acestuia a fost luat Windows Live Mail. A patra versiune de Windows Live Mail nu aduce foarte multe noutăţi. Este acelaşi client de mail intuitiv şi uşor de folosit ca şi până acum, care, în plus, are un calendar în care poţi adăuga diverse evenimente şi un mini client RSS. Nou în versiunea cu numărul patru este modul de vizualizare Conversation. Ca şi în Outlook 2010, acest mod de vizualizare grupează mesajele cu acelaşi subiect. În acest mod, reply-urile sunt grupate automat alături de mesajul original. Astfel, poţi găsi rapid toate reply-urile la un anumit subiect. Windows Live MailWindows Live Mail De asemenea, nouă versiune include funcţia Quick Views. Acestea aşa-numite Quick Views sunt în principiu căutări salvate. Cu ajutorul acestora, poţi vedea toate mesajele necitite, toate mesajele de la contacte din agendă etc. Quick Views sunt utile în special atunci când ai mesaje filtrate pe diverse foldere sau ai configurate mai multe conturi. Poţi vedea, de exemplu, toate mesajele necitite indiferent de folder-ul în care se află sau de contul pe care au fost primite. O altă funcţie utilă este integrarea cu serviciul online SkyDrive. Când trimiţi un mail cu foarte multe imagini nu mai trebuie să te îngrijeşti de mărimea maximă a ataşamentului. Acestea sunt salvate pe SkyDrive, serviciu care oferă gratuit 25 GB spaţiu de stocare. Photo Gallery Windows Live Photo Gallery este un excelent manager de fotografii. Acesta oferă numeroase facilităţi pentru organizarea şi editarea pozelor. Photo Gallery este dedicat utilizatorilor obişnuiţi, cei fără cunoştinţe avansate de prelucrare grafică. Nu doar că este uşor de folosit, dar, pentru fiecare imagine modificată, este salvat originalul. Astfel, poţi oricând reveni la imaginea iniţială. Windows Live Photo GalleryWindows Live Photo Gallery Photo Gallery aduce următoarele îmbunătăţiri: Filtre multiple de căutare pe criterii gen tag, denumire, dată, persoane, locaţie etc. Recunoaştere facială - programul recunoaşte automat feţele din poze, tu trebuie doar să le dai nume Editare multiplă - poţi selecta şi edita mai multe poze o dată Photo Fuse - sunt combinate mai multe fotografii într-una singură, alegând părţile dorite Retocuh - poate elimina diverse imperfecţiuni ale fotografiilor precum pete sau zgârieturi Geo-tagging - poţi specifica pentru fiecare fotografie zona în care a fost realizată Windows Live Photo GalleryWindows Live Photo Gallery Photo Gallery îţi permite să salvezi online fotografiile şi clipurile video făcute. Serviciile suportate în mod implicit sunt: Flickr, Facebook, SkyDrive şi YouTube. Mai multe servicii pot fi adăugate prin intermediul plugin-urilor care, din păcate, sunt destul de puţine. Movie Maker La fel ca şi Photo Gallery, Movie Maker nu este cel mai puternic instrument, dar este foarte uşor de folosit. Cu ajutorul său, utilizatorii care nu se pricep neapărat la editare video, pot crea şi publica online clipuri video fără mari bătăi de cap. La capitolul noutăţi aş trece în primul rând faptul că poţi salva în orice format doreşti. Asta spre deosebire de versiunea anterioară în care erai obligat să alegi unul din puţinele preset-uri oferite. Windows Live Movie MakerWindows Live Movie Maker O funcţie interesantă este aşa-numita Auto-Movie Themes. Apelând la aceasta, programul va alege automat în locul tău diverse elemente precum tranziţii, titluri sau coloană sonoră. Pe lângă diverse alte instrumente şi opţiuni noi, demn de a fi menţionată este decodarea hardware (nu şi codarea). Redarea clipurilor va fi făcută şi cu ajutorul plăcii video. Messenger Pentru destul de puţinii utilizatori care îl folosesc în România, Windows Live Messenger, nu aduce foarte multe noutăţi. Principala schimbare este integrarea cu reţelele sociale Facebook şi MySpace. Windows Live MessengerWindows Live Messenger Noua versiunea va afişa acum în aceeaşi fereastra atât lista clasică de contacte, cât şi noutăţile din reţele conectate. Cei care nu folosesc aceste site-uri sau nu agreează ideea combinării messenger-ului cu reţelele sociale pot opta pentru modul de vizualizare clasic, numit acum Compact. Windows Live Messenger oferă şi suport pentru tab-uri. Dacă vorbeşti cu mai multe persoane în acelaşi timp, convorbirile sunt grupate într-o singură fereastră, pe tab-uri. Writer Windows Live Writer s-a consacrat ca cel mai bun instrument de publicare pentru bloguri. Din păcate, în afară de ribbon, noua versiune nu aduce noutăţi notabile. Se limitează doar la mici retuşuri şi modificări care nu reuşesc să crească funcţionalitatea programului. Windows Live Writer este încă o dovadă că Microsoft, când ajunge sus cu un anumit produs, se leneveşte, dacă se poate spune aşa, şi uită să mai inoveze. Dar nu sunt singurii care procedează astfel. Windows Live WriterWindows Live Writer Sync şi Family Safety Windows Live Sync permite sincronizarea datelor între două sau mai multe calculatoare prin intermediul conexiunii la Internet. Poţi sincroniza foldere, setările din Internet Explorer şi din Microsoft Office. Sincronizarea se face folosind acelaşi SkyDrive care oferă 25 GB spaţiu de stocare gratuit. Problema este că, din cei 25 GB, nu îţi este permis să foloseşti pentru sincronizare decât maxim 2 GB. Pe principiul ce-i mult strică. Family Safety este probabil cel mai puţin folosit program din cadrul suitei. Acesta permite părinţilor să limiteze accesul la anumite sute-uri şi să monitorizeze activitatea online a copiilor. Windows Live Essentials 4 nu este omogen când vine vorba de noutăţi. Unele aplicaţii au primit destul de multe funcţii noi, cum este cazul lui Photo Gallery, pe când altele, cum este Writer, au primit mai puţine. Cât despre ribbon, ştiut fiind faptul că mulţi utilizatori nu îl suportă, acesta poate fi ascuns. Este suficient să dai click dreapta într-un spaţiu liber de pe ribbon şi să alegi opţiunea Minimize the Ribbon.