Posts by Madafaka

La multi ani!

La multi ani!

La multi ani!

Cum arătau femeile dace, ce pregăteau de mâncare sau cu ce-şi tratau soţii sau copiii bolnavi sunt necunoscute care n-au putut fi lămurite în totalitate prin cercetări arheologice. Există totuşi istorici autohtoni care au emis teorii despre diverse aspecte din viaţa cotidiană a dacilor.

Femeile bogate din Dacia îşi puneau aur şi în păr; cele mai multe erau blonde sau roşcate, aveau pielea de culoarea deschisă şi ochii albaştri; capul le era acoperit cu o basma, iar pe ele purtau cămăşi asemănătoare iilor şi fuste lungi până în pământ; în farfuria dacilor se găseau terciuri din diverse cereale, dar şi carne de toate felurile, inclusiv de câine. Sunt afirmaţii cuprinse într-una dintre cele mai complexe enciclopedii dacice virtuale, elaborată în varianta online de către arheologul Cătălin Borangic.

Iată 10 dintre cele mai interesante teorii din Enciclopedia Dacică Virtuală:   

1. Efortul pentru construirea fortificaţiilor dacice ar fi fost imens: numai zidurile fortificaţiei de baraj de la Ciclovina-Ponorici însumează 120.000 de metri cubi de piatră. Blocurile mari de piatră ar fi fost aduse de la 40-90 de kilometri.   

2. Femeile din familii bogate şi-ar fi împodobit capul cu bijuterii din aur, sub forma acelor de păr sau a inelelor de cârlionţi.    

3. Dacii ar fi avut „pază nocturnă” – un om însărcinat cu asigurarea ordinii publice în timpul nopţii. O inscripţie plasează un astfel de om la Napoca. Nu se ştie dacă paznicii erau o prezenţă obişnuită sau aveau legătură cu vreo vizită importantă.   

4. Unii arheologi cred că femeile din Dacia aveau părul blond sau roşcat, rareori negru, pielea de culoare deschisă şi ochii albaştri.    

5. Unele teorii spun că femeile purtau cămăşi asemănătoare cu iile de astăzi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi şi fuste până în pământ, iar capul şi-l acopereau cu o basma.   

6. Potrivit arheologilor, bucătăria geto-dacică era simplă sobră, dar bine armonizată nutritiv. Dacii mâncau terciuri preparate din cereale, combinate cu alte alimente precum lapte, brânză, ouă miere, spanac, mazăre, ciuperci. Mâncau carne de vită, oaie, porc, cal, pasăre, vânat şi chiar de câine.   

7. Dacii n-ar fi fost străini de conservarea alimentelor, folosind tehnic de afumare, murare, fermentare sau uscare.   

8. Bărbaţii şi-ar fi cumpărat soţia de la părinţi. Cu cât mai frumoasă era tânăra, cu atât avea nevoie de zestre mai mică.   

9. Tatuajul ar fi fost prezent în cultura dacilor. Acesta s-ar fi aplicat pe corp şi chiar pe faţă, ca un semn al apartenenţei la un neam sau ca un semn al apartenenţei sociale.   

10. Printre plantele cunoscute şi astăzi care ar fi fost folosite şi de dacii se numără: muşeţelul, iedera, rostopasca, urzica, cimbrişorul, salvia, mărarul sau menta.   

Radu Zăgrean, arheolog în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, spune că cercetările ştiiţifice justifică, în mare măsură, elaborarea teoriilor mai sus enumerate. Unele dintre ele sunt fundamentate pe izvoare istorice, în timp ce altele sunt susţinute de descoperiri arheologice. 

„Pot să spun că nobilimea avea acces la aur şi la alte metale preţioase. Aveau meşterii lor, ştiau să prelucreze bijuterii. S-au găsit sute de dovezi în sensul acesta. Şi în ceea ce priveşte munca laborioasă a construcţiilor există numeroase dovezi, materialele de construcţii erau transportate de la zeci de kilometri. În ceea ce priveşte aspectul femeii dacice, probabil sunt izvoare istorice care le descriu cu acele trăsături, îmbrăcămintea aşa a fost reprodusă pe multe piese găsite. Când vine vorba despre «cumpărarea» soţiei de la părinţi, este un obicei foarte des întâlnit la multe popoare, însă încă există controverse cu privire la acest obicei practicat de daci. Tatuajele ştiu că reprezintă o certitudine în cazul celţilor, în cazul dacilor încă este sub semnul întrebării. Faptul că utilizau plantele pe care le utilizăm şi astăzi este certificat chiar şi de un «tratat» de medicină dacică”, a explicat arheologul Radu Zăgrean.

Arborii sînt veritabili terapeuţi.

Pinul. Mugurii expectoranţi sînt utilizaţi la fabricarea medicamentelor pentru căile respiratorii. Extractele din răşini sînt eficace contra reumatismului, gutei şi a bolilor de piele. Conurile verzi şi acele se găsesc ca extracte în numeroase săruri de baie.

Ulmul. Este bun contra afecţiunilor pielii. Frunzele sale au putere cicatrizantă şi antiinflamatoare. A doua scoarţă, recoltată primăvara de pe ramurile tinere are calităţi astringente şi e recomandată pentru tratarea dermatozelor şi reumatismului.

Mesteacănul. Seva este folosită în Suedia la fabricarea de zahăr şi vin. În Rusia se prepară bere, în Franţa vin spumos. Scoarţa sa este febrifugă, diuretică şi stimulează digestia. Infuziile din frunze de mesteacăn sînt eficace contra gutei, reumatismului şi calculilor renali, mugurii activează secreţia biliară.

Frasinul. Sub formă de infuzie, tratează reumatismul articular, guta şi colicile renale. Seminţele sînt renumite pentru calitatea diuretică, iar scoarţa ramurilor este febrifugă.

Castanul. Din făina de castane se fabrică pîine. Frunzele au acţiune sedativă asupra organelor respiratorii şi pot vindeca bronşitele şi reumatismul. Folosită ca infuzie, scoarţa sa are proprietatea de a scădea temperatura. Castanul prezintă proprietăţi bacteriostatice.

Stejarul. Frunzele, ghindele, scoarţa sînt bogate în substanţe active şi au proprietăţi astringente şi tonice. Se foloseşte contra diareei, dizenteriei, hemoragiilor. Pudra de scoarţă opreşte hemoragiile nazale.

Teiul. Este un bun depurativ. Efectele sale hipotensive şi antispastice realizează un excelent remediu contra stresului şi oboselii. Bebeluşilor prea neliniştiţi li se fac chiar băi cu tei. Pe timpul iernii, florile sale sînt utile în cazul gripei şi durerilor sciatice.

Salcia. Salicina conţinută de frunzele şi scoarţa sa este precursorul aspirinei de astăzi. Reduce febra şi durerea de cap. Mugurii au efect sedativ.

Albi şi pufoşi, în zilele senine sau gri şi cu forme ciudate, atunci când prevestesc o furtună, ori în culori surprinzătoare la apus norii ne atrag atenţie de câte ori privim spre cer.

Indiferet de cum arată, norii sunt mase vizibile de mici picături de apă şi există o ramură de studiu care se ocupă cu studierea şi înţelegerea acestora.

Din ce sunt făcuţi norii

Atunci când soare străluceşte peste mări, râuri şi oceane încălzeşte apa de la suprafaţă. Apa se transformă în vapori de apă care încep să se ridice în aer. Cu cât se ridică mai sus, vaporii de apă încep să se răcească și să se întoarcă înapoi pe pământ sub formă unor picături de apă.

Aceste picături de apă sunt atât de mici încât atârnă suspendate sus în atmosfera pământului. După o perioadă de timp vaporii de apă condensate se acumulează şi formează norii. Cu cât picăturile de apă din partea de sus a norilor sunt mai reci decât celelalte părţi ale norului se pot forma mici bucăţi de gheaţă. După un timp, norul devine greu şi datorită gravitaţiei picăturile de apă se întorc sub formă de ploaie.

De ce norii par albi?

Norii par albi pentru că permit luminii să treacă prin ei. Din moment de lumina soarelui este albă, picăturile de apă seamănă cu o pânză prin care trec razele soarelui. Când miliarde de picături de apă se adună împreună într-un nor, aceştia permit unei cantităţi mici de lumină să treacă şi din această cauză atunci au o culoare gri-cenuşie. Atunci ştim că se apropie ploaia.

1. V-aţi pus vreodată întrebarea dacă ar putea să existe foc în alt loc din Univers? Pe toate planetele până acum descoperite, acest lucru nu este posibil, deoarece nu există suficient oxigen în atmosferă.

2. Culoarea flăcării este dată de concentraţiile de oxigen din apropierea focului. Culoarea albastră a flăcării înseamnă că focul are destul oxigen, pe când o culoare galbenă a acesteia semnifică o aprovizionare cu oxigen nu tocmai bună. Dar asta nu înseamnă că focul arde doar cu flacără albastră sau galbenă. Anumite substanţe chimice pot da flăcării culori vii: azotatul de litiu dă focului o culoare roşie, din sulfatul de cupru se obţine o culoare verde-albăstruie, iar din alaunul de potasiu se obţine o flacără violet deschis.

3. Printre produşii de reacţie ai focului, se numără şi apa. Majoritatea materialelor organice (cum ar fi lemnul sau benzina) conţin hidrogen, iar când acestea ard, hidrogenul  se leagă cu oxigenul, formând H2O.

4. Pe lângă apă, focul mai produce lumină şi căldură. Dacă în cazul fotosintezei, lumina şi căldura produc energie chimică, la foc procesul este invers, energia chimică producând lumină şi căldură.

5. Credeţi că un incendiu nu poate produce decât daune, nu-i aşa? Ei bine, nu este şi cazul Marelui Foc din Londra anului 1666. Deşi a distrus 80% din oraş, acest incendiu a mai distrus totodată şi altceva: Yersinia pestis, bacteria care cauza ciuma bubonică. Murind puricii şi şobolanii ce găzduiau acestă bacterie, epidemia a fost eradicată.

6. Combustia spontană umană este un fenomen controversat. Deşi se spune că există numeroase dovezi şi cazuri documentate, aceasta nu poate fi explicată ştiinţific. Combustia spontană umană este fenomenul prin care o persoană este carbonizată, fără ca lucrurile din jur să fie afectate. Persoanele despre care se bănuieşte că au suferit de combustie spontană aveau în comun consumul de alcool. Să aibă acesta vreo legătură?

7. Mangalul, un cărbune artificial, este obţinut în cuptoare speciale, prin arderea lentă şi incompletă a lemnului. 

8.  Grecii antici făceau focul folosind o oglindă, cu ajutorul căreia concentrau razele soarelui într-un singur loc. 

9. Cu cât va exista mai mult oxigen, cu atât focul va fi mai fierbinte. Dacă combinăm oxigenul pur cu acetilena, obţinem un compus ce arde la peste 5500 grade Fahrenheit (peste 3000° C).

10. Cel mai mare incendiu natural din timpurile moderne a avut loc în anul 1987 şi s-a numit „Focul dragonului negru”. Acesta a ars o suprafaţă dintre Rusia şi China de aproape 20 de milioane de acri.

Aşadar, focul ne poate fi atât prieten, cât şi duşman.

Primul bec a fost construit în anul 1802 de către omul de ştiinţă englez Humphry Davy?

Humphry Davy a inventat în urma unor experimente în domeniul electricităţii o baterie şi a conectat la ea două fire şi o bucată de carbon. Carbonul s-a aprins producând lumină. Această tehnica de obţinere a luminii a rămas în fizică sub denumirea de arc electric. Se consideră însă că lumina electrica a fost inventată concomitent de doi oameni: Thomas Edison în SUA şi de Sir Joseph Wilson Swan în Anglia.

Ca să se creeze lumină este nevoie de un filament într-un balon în care nu există oxigen, deoarece oxigenul face ca filamentul să ardă cu flacără. Primul care a inventat becul a fost Swan şi a descoperit că un filament făcut din carbon funcţionează. El a avut probleme însă cu vidarea bulbului de sticlă – scoaterea completă a oxigenului din bulb.

Edison a experimentat alte sute de filamente confecţionate din diverse materiale. În anul 1879 el a construit un mic bec pentru a fi utilizat în locuinţe. La început, filamentul însă nu a rezistat decât câteva ore şi s-a ars. La sfârşitul anilor 1880 a produs un bulb care a luminat 1500 de ore.