Back to ORLLaNDDD's profile
ORLLaNDDD

Posts by ORLLaNDDD

1,617 posts

  1. #761
  2. #762
  3. #763
  4. #764
    Reply in News about the world

    Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat marţi, în mod ironic, că este 'ofensator' faptul că nu se află pe lista personalităţilor ruse susceptibile a fi sancţionate publicată de Statele Unite şi pe care a calificat-o drept un 'gest neamical', dar a exclus eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei, scrie Agerpres citând Reuters, AFP şi DPA.

    ''Este, evident, un gest neamical; el complică relaţiile ruso-americane, aflate deja într-o stare dificilă, şi afectează relaţiile internaţionale în ansamblul lor'', a spus Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni televizate cu susţinători ai candidaturii sale pentru cel de-al patrulea mandat în alegerile prezidenţiale din 18 martie. 

    Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusia doreşte să dezvolte ''relaţii stabile, pe termen lung'', cu Statele Unite, şi că eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei nu ar face decât să agraveze situaţia. 

    Departamentul de Finanţe al SUA a publicat marţi o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi - în total, 210 persoane: 114 oficiali şi 96 oameni de afaceri - consideraţi ca făcând parte din cercul de persoane apropiate preşedintelui Vladimir Putin şi care ar putea fi supuşi sancţiunilor ca parte a represaliilor împotriva Moscovei pentru presupusul său amestec în ultimele alegeri prezidenţiale americane. 

    Pe această listă de şapte pagini, care nu declanşează impunerea de sancţiuni imediate, figurează toţi cei 22 de miniştri ai guvernului rus, între care premierul Dmitri Medvedev, ministrul de externe Serghei Lavrov, înalţi responsabili ai serviciilor secrete şi 40 de membri ai administraţiei prezidenţiale ruse. Pe ea se regăsesc şi numele şefilor unor mari companii publice, precum gigantul Rosneft, Igor Secin, şi directorul Sberbank, Gherman Gref. 

    Această listă riscă să deterioreze şi mai mult relaţiile şi aşa tensionate dintre Washington şi Moscova, punând în pericol cercurile cele mai apropiate ale preşedintelui rus, ameninţate cu tăierea accesului la finanţările internaţionale. 

    Departamentul de Stat al SUA a apreciat luni că legea a avut ca efect obligarea guvernelor străine să renunţe la contractele de armament cu companiile ruse şi că, prin urmare, este inutil în această etapă să se impună noi sancţiuni în domeniul vânzărilor de arme.

  5. #765
    Reply in News about the world

    Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a afirmat marţi că Statele Unite urmează să adopte în curând sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, relatează AFP. "În viitorul apropiat, vom aplica sancţiuni suplimentare", a afirmat ministrul american de finanţe în faţa unei comisii a Senatului, conform Agerpres.

    "Va fi peste câteva luni, poate într-o lună, vreau să fiu prudent cu acest angajament", a subliniat el, în contextul în care administraţia Trump a publicat recent o listă oficiali şi oameni de afaceri ruşi susceptibili de a fi sancţionaţi, pentru moment însă fără să ia măsuri.

    Steven Mnuchin a dezminţit, totodată, că aceste sancţiuni vor fi "amânate sau ridicate". "Cred că este o apreciere incorectă a ceea ce am făcut (...) Viitoarele noastre sancţiuni se vor baza pe importantul volum de activitate realizat de comunitatea de informaţii", a adăugat el, în timp ce senatorii l-au întrebat de ce administraţia încă nu a acţionat.

    Sancţiunile financiare intenţionează să pedepsească Moscova pentru presupusa ingerinţă în ultimele alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Trezoreria a publicat marţi o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi - în total, 210 persoane: 114 oficiali şi 96 oameni de afaceri - consideraţi ca făcând parte din cercul de persoane apropiate preşedintelui Vladimir Putin.

    Pe această listă de şapte pagini, care nu declanşează impunerea de sancţiuni imediate, figurează toţi cei 22 de miniştri ai guvernului de la Moscova, între care premierul Dmitri Medvedev şi şeful diplomaţiei Serghei Lavrov, precum şi oligarhi ruşi cu averi de peste un miliard de dolari.

  6. #766
    Reply in News about the world

    Petrică-Lucian Foca a fost eliberat din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată miercuri în Monitorul Oficial, scrie agerpres.ro

    El a fost numit în această funcţie pe 15 septembrie 2017 de fostul premier Mihai Tudose. 

    Pe 31 august 2017, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-locotenent cu trei stele, la trecerea în rezervă, a general-maiorului cu două stele Petrică-Lucian Foca din Ministerul Apărării Naţionale.

  7. #767
    Reply in News about the world

    Am făcut un mic experiment (mai degrabă un exercițiu de observație participativă, dacă e să fim preciși). Am întrebat bula mea de Facebook (în general orientată ferm anti-PSD) ce legi semnificative și bine scrise țin ei minte că a promovat Opoziția în 2017. Intenția mea ascunsă nu era să obțin o listă ci și să văd în ce măsură oamenii din lista mea (consilieri, militanți sau simpli entuziaști) văd în acțiunile opoziției ordine și viziune (după cum știți, eu văd mai degrabă haos și reactivitate. Rezultatele au fost cam cum mă așteptam să fie.

    Dar să notăm mai jos categoriile de legi.

     

    Populiste

    Populismul împarte societatea în elite exploatatoare și popor exploatat. Legile populiste urmăresc de satisfacție poporul preluând discursul acestuia, dându-i resurse/ pomeni sau pedepsind elitele cele rele.

    Reținem aici trei legi.

    • proiect de lege pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor (USR)

    • „interdicția de a candida pentru condamnații penal la parlamentare și/sau prezidențiale” (PNL)

    • limitarea cheltuielilor festive la maxim 5% din taxele colectate (PNL)

    Prima e populistă prin faptul că țintește doar parlamentarii deși mai multe categorii au pensii speciale. A doua este foarte probabil neconstituțională în modul în care e prezentată public (USR are ceva asemănător dar nu a fost menționat de respondenți) – astfel nu este decât o promisiune goala spusă spre a fi pe placul mulțimii. La a treia am fost îndoit dacă să o mențin în această categorie sau să o pun în următoarea/

    Minore

    Legi care ar putea fi OK, vorbesc de probleme reale, pot fi onorante personal pentru inițiatori dar sunt foarte specifice și nu prea indică viziunea mai largă a partidului. Reținem.

    • "O lege a parcărilor" (PNL)

    • Legea bicicletei (USR)

    • Legea Mirosurilor (USR)

    • o inițiativă pentru publicarea online a tezelor de doctorat (USR)

    • "încă câteva pentru schimbarea Codului fiscal" (USR)

    Legi majore dar tot irelevante pentru viziunea partidului

    Categoria asta există mai mult din politețe. Sunt legi care, teoretic, contează și pe care nu este frumos să le punem la grămadă cu celelalte

    • O lege care limitează cantitatea de acizi graşi trans-nesaturati (USR)

    • „interzicerea acțiunilor la purtător” (PNL)

    • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011

    • Legea privind votul în două tururi la locale (PNL)

    • instituirea obligației instituțiilor publice de a comunica între ele și de a nu-ți mai solicita informații/documente care se află deja în posesia unei instituții a statului (PNL)

    Prima lege poate salva vieți (așa zic statisticile). A doua adresează o problemă sistemică – ar putea fi integrată în viziunea anticorupție a PNL... dacă așa ceva ar exista. La celelalte motivul importanței sper că este evident. Ultima ar duce la schimbări în cascacadă care ar produce, în timp, o schimbare reală de sistem, dar tot mi se pare aici că este mai mult viziunea personală a inițiatorului decât orice altceva.

    Legi care reflectă o viziune politică

    USR intră aici cu

    • ...„4 proiecte de modificare a legilor din sfera electorală”

    Partidul vorbește în termeni mai largi de nevoia unei reforme electorale, care cuprinde aceste legi, inițiativa PNL și alte inițiative viitoare. Partidul a cerut și re-înființarea Comisiei pentru Cod Electoral în Parlament, urmărind sistematizarea legilor. Acuma, nu vreau să zic că USR are o viziune a cum arată reforma electorală. Mai degrabă putem să spunem că partidul înțelege că are nevoie de o viziune dar nu a terminat-o.

    La PNL lucrurile devin dubioase. Cele două legi legate de o viziune sistemică sunt:

    • restrângerea condițiilor de acordare a ajutoarelor sociale(PNL)

    • posibilitatea de acordare a 13-lea și al 14-lea salariu în privat din impozitul pe profit (eligibil 20%)(PNL)

    Prima reacție a fost, evident că acestea se califică la categorii mai joase. Am sugerat că ele nu servesc nicidecum unui bine comun ci doar unui bine particular. Mi s-a răspuns (de către un comunicator PNL!):

    De ce are lumea impresia că PNL trebuie să-și propună să reprezinte pe toată lumea? PNL nu își propune să cucerească electoratul PSD, ci să-i reprezinte mai bine pe cei care se presupune că ar fi mai apropiați de ideea de liberalism, piață liberă, încurajarea muncii.

    Este o viziune, cu siguranță! Există însă probleme mari cât casa. Conform comunicatorului (ezit să zic conform întregului PNL) partidului nu i se poate cere să promoveze interesul comun ci exclusiv interesul de grup. Practic un partid de clasă. Asta în condițiile în care presupusa clasă reprezentată de PNL nu poate ajunge niciodată să construiască singură o majoritate.

    Comunicatorul a revenit clarificând ca binele comun este totuși servit indirect. presupun că servirea directă a binelui comun dincolo de interesele electorale se califică în continuare la "reprezentarea electoratului PSD" .

    Concluzia acestui text este că direcția PNL și USR este greu de văzut chiar și de către cei care doresc să o vadă. Cum a fost și presupunerea mea inițială. Aș fi preferat să mă înșel.

  8. #768
    Reply in News about the world

    Președintele Klaus Iohannis și președintele PSD, Liviu Dragnea, au avut o discuție, după depunerea jurământului de investitură al Guvernului Dăncilă. Președintele confirmă această informație, însă nu a dorit să dezvăluie ce au discutat.

    ”Da, am avut o discuție”, a spus Klaus Iohannis, la întrebările jurnaliștilor, dar a refuzat să dea detalii.

    După discuția avută luni între președintele Iohannis și Liviu Dragnea s-a observat o îndulcire a tonului de ambele părți, mai ales din partea lui Liviu Dragnea, care a evitat orice formă de atac la adresa președintelui.

    Ba mai mult, Liviu Dragnea i-a transmis președintelui să nu se încreadă în SPP, pentru că nu este protejat de către aceștia.

  9. #769
    Reply in News about the world

    Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a declarat, marţi seară, în cadrul conferinţei Platforma 3.0, că Statele Unite ale Americii au prezentat, într-o manieră foarte clară, cum funcţionează statului paralel, lucru care se întâmplă şi în România, dar la o dimensiune mai mică.

    "În SUA, statul paralel, state within a state, şi aceste entităţi sunt prezentate, în ultima perioadă, într-o manieră foarte clară. Acelaşi lucru, dar la altă dimensiune se întâmplă în România. (...) Statul paralel este format din elemente, din oameni care se află în structurile de forţă, serviciile de informaţii, parchet, care sunt legaţi de o strategie de menţinere a puterii şi de acapararea puterii, care îşi fac, din fiecare instituţie, legături şi conexiuni personale, dar şi instituţionale, în scopul de a nu lăsa clasa politică şi a nu lăsa persoanele alese democratic să conducă România", a declarat Daniel Dragomir, potrivit Mediafax

    Întrebat dacă poate fi de încredere în faţa

    oamenilor, ţinând cont că este cercetat penal într-un dosar, Dragomir a spus: "Credibilitatea mea nu stă la mâna sau la pixul unui procuror militar al DNA".

    "Aproximativ 20% din populaţia Românaiei are un dosar penal astăzi. Dacă vă uitaţi în zona politică, o sa vedeţi că 60-70% au un dosar. Credibilitatea trebuie câştigată prin fapte, prin seriozitate, prin ceea ce spunem şi ceea ce facem. Credibilitatea mea nu stă la mâna sau la pixul unui procuror militar al DNA, care a inventat acest dosar, care m-a ţinut pe mine arestat 6 luni şi jumătate preventiv, procuror care a avut tot timpul documente contrasemnate personal de şefa DNA şi care, după prima instanţă de fond, a încasat cinci achitări răsunătoare, iar eu am fost condamnat în instanţa de fond la un an cu suspendare", a adăugat fostul ofiţer SRI.

    De asemenea, în acest context, Dragomir l-a dat exemplu pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, care a fost reales în această funcţie chiar dacă a fost condamnat cu executare.

    "Avem unul dintre cei mai importannţi participanţi în această iniţiativă, este vorba despre primarul Mircea Gutău. A fost achitat în prima şi a doua instanţă şi a fost condamnat, chiar aici în spate (ICCJ-n.r.) de doamna Livia Stanciu, la ordin, la trei ani de închisoare cu executare. A executat, ulterior s-a adresat la CEDO şi CEDO a spus că a fost condamnat ilegal. Dacă vorbim despre credibilitate, oameni din Râmnicu Vâlcea au votat alegându-l pe Mircea Gutău şi înţelegând că împotriva sa s-a produs un abuz. Ulterior, i-au mai făcut un dosar lui Mircea Gutău", a precizat fondatorul România 3.0.

    Întrebat dacă se vede preşedintele României, fostul ofiţer a răspuns că "nu există o asemenea discuţie", precizând că nu doreşte să fie nici preşedinte, nici altă funcţie.

    Platforma România 3.0 s-a extins şi pe plan naţional, având deja 20 de filiale, urmând să fie votată o structură de conducere.

    Scopul principal al iniţiativei civice va fi să lupte cu "statul paralel", motiv pentru care vor fi înfiinţate cinci departamente specializate.

    "Iniţiativa va încerca să redea libertatea românilor şi să poată determina ca astăzi, românii să aibă parte de o justiţie corectă, lucru pe care nu îl mai au, pierzându-şi încrederea în instituţii. În perioada următoare vor exista din ce în ce mai multe dezvăluiri, iar problema pe care noi avem de un an de zile este că aceste dezvăluiri nu îşi produc efectele. Oamenii sunt tot în aceleaşi funcţii, abuzurile continuă", a mai spus Dragomir.

     

     

  10. #770
    Reply in News about the world

    Oamenii apelează la fel de fel de trucuri pentru a-și activa metabolismul, însă acest lucru se dovedește adeseori fără succes.

    Iată însă un preparat care ar putea să vă fie util.

    Acest preparat te va încărca de energie, va activa metabolismul, te va ajuta la eliminarea toxinelor, promovând totodată pierderea în greutate.

    Pentru a face preparatul vei avea nevoie de:

    – zeama de la o jumătate de lămâie

    – o linguriță de scorțișoară

    – o linguriță de miere

    – un pahar de 200 de ml de apă călduță

    Amestecă aceste îngrediente până la omogenizare, apoi consumă tot preparatul dimineața pe stomacul gol, scrie secretele.com

     

     

  11. #771
    Reply in News about the world

    Deputatul USR Emanuel Ungureanu a mers astăzi la sediul DIICOT pentru a solicita redeschiderea unui dosar de trafic de organe la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, condus de profesorul Mihai Lucan.El a adus procurorilor DIICOT probe noi pentru redeschiderea unui dosar din 2005, bazat pe un autodenunț al unuia dintre pacienții care și-au vândut rinichii prin rețeaua de trafic de organe organizată de profesorul Mihai Lucan la Institutul din Cluj. Iulian Iacob a mărturisit că a convins și alți pacienți să își vândă rinichii pentru cetățeni străini prin această rețea.



    Dosarele instrumentate de DIICOT Cluj și respectiv Parchetul Curții de Apel Cluj au fost clasate în anii 2005 și 2006 din lipsă de probe, dar Emanuel Ungureanu a descoperit cu ajutorul angajaților de la Institutul Clinic de Transplant registre de internări care confirmă mărturia lui Iulian Iacob.

     

  12. #772
    Reply in News about the world

    Ministrul Justiției, Tudorel Toader, era ultimul membru al Cabinetului Dăncilă care nu renunțase la protecția SPP, asta deși toți miniștrii, în frunte cu Viorica Dăncilă luaseră această decizie.Într-o declarație pentru STIRIPESURSE.RO, Tudorel Toader a anunțat că și el a renunțat la serviciile SPP. "Am depus declaratia de renuntare la SPP!", a precizat ministrul Justiției.

    În prima ședință de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunțat oficial că renunță la serviciile SPP, aceeași decizie fiind luată și de membrii Cabinetului.

    „Am transmis SPP încă de luni seara că nu vreau să beneficiez de protecție. Înțeleg că toți miniștrii au aceeași opțiune și am comunicat deja acest lucru. Vom îndeplini formalitățile legale în acest sens. Nu am nicio problemă cu ofițerii SPP, a căror muncă o respect, și nici cu instituția, însă aceasta este decizia mea. Nu sunt singurul demnitar care a optat în acest sens”, a declarat Dăncilă.

  13. #773
    Reply in News about the world

    Elevii şi preşcolarii intră de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa intersemestrială, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. 

    Cursurile semestrului al doilea vor începe luni, 12 februarie. 


    Vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 31 martie şi 10 aprilie, iar vacanţa de vară - între 16 iunie şi 9 septembrie. 


    Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 8 iunie. 


    Programul naţional 'Şcoala altfel' are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat până la 31 mai, pe baza unei planificări, la decizia şcolilor. 

    Desfăşurarea programului nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. 


    Evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 - 24 mai.

     

     

  14. #774
  15. #775
  16. #776
  17. #777
  18. #778
  19. #779
  20. #780