Back to SiLlas Iepuraș ❤'s profile
SiLlas Iepuraș ❤

Posts by SiLlas Iepuraș ❤

2,357 posts

  1. #2201
    Reply in News about the world

    Relaţia dintre preşedintele american, Donald Trump, şi soţia sa, Melania, e din nou sub lupa presei, după ce prima doamnă a Statelor Unite a fost surprinsă de camerele televiziunilor în timp ce îl înghiontea pe liderul de la Casa Albă.

    Pentru că Donald Trump a uitat să aducă mâna la inimă în timp ce era intonat imnul Statelor Unite, prima doamnă i-a făcut un semn cu mâna. Gestul, deşi s-a vrut unul discret, nu a trecut neobservat. Un alt moment stânjenitor a avut loc după intonarea imnului.

     

    Donald Trump a ţinut neapărat să coboare scările care duc pe peluza Casei Albe înaintea soţiei, aşa că a depăşit-o în grabă, urmat de fiul său, Baron. Scena a avut loc în timp ce prima familie a Statelor Unite participa la tradiţionalul concurs de rostogolit ouă. 

  2. #2202
    Reply in News about the world

    Armata americană ia în calcul să intercepteze rachete în timpul unor teste nord-coreene, ca o demonstraţie de forţă, au declarat două surse la curent cu dosarul pentru The Guardian, însă Pentagonul nu a luat o decizie în acest sens.

    În contextul unei intensificări a tensiunilor cu privire la programele balistic şi nuclear nord-coreene, Pentagonul caută mijloace în forţă de a exercita presiuni în vederea dezarmării nucleare, mai ales că regimul comunist ar putea efectua al şaselea test nuclear.

     

    Secretarul american al Apărării James Mattis a informat Congresul cu privire la această opţiune, însă armata nu a hotărât încă să intercepteze rachete în timpul testărilor.

     

    Un oficial american a declarat că această strategie ar urma să fie aplicată după un test nuclear, cu obiectivul de a semnala Phenianului că Washingtonul poate acţiona militar.

     

    Experţi şi foşti oficiali afirmă că doborârea unei rachete nord-coreene în timpul unui test ar risca să conducă la o escaladare pe care Washingtonul ar putea să nu fie în măsură să o ţină sub control şi care se poate dovedi devastatoare pentru aliaţi ai americanilor ca Japonia sau Coreea de Sud.

     

    Ambele surse au declarat că militarii americani nu iau în considerare să folosească sistemul de apărarea antirachetă THAAD furnizat Coreei de Sud şi care este puţin probabil să fie instalat până pe 9 mai, când au loc alegeri prezidenţiale în această ţară.

     

    Însă ambele surse au declarat că militarii au în vedere doborârea rachetelor nord-coreene testate cu ajutorul unui sistem antirachetă de tip Aegis de la bordul unui distrugător american sau să convingă Japonia să-şi folosească propriile capacităţi în domeniul apărării antirachetă împotriva unor rachete nord-coreene care ar intra în apele ei teritoriale.

     

    Din grupul aeronaval al portavionului USS Carl Vinson, din care fac parte distrugătoare dotate cu sistemul Aegis, se îndreaptă către Peninsula Coreea.

     

    Şi alte administraţii americane au luat în calcul să doboare rachete testate de Phenian, însă au renunţat la această opţiune după ce au examinat eventualele consecinţe ale provocării unui adversar impredictibil şi belicos.

     

    Un alt factor în acest sens este jena ratării interceptării ţintei cu un sistem Aegis, care ar putea încuraja Phenianul.

     

    Un oficial american a declarat că armata a discutat o eventuală astfel de interceptare înaintea summitului dintre Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping pe 6 aprilie la Mar-a-Lago, în Florida. 

  3. #2203
    Reply in News about the world

    NEWS

    Social

    Economic

    Extern

    Sport

    Inedit

    Politic

    Auto

     

    HOME NEWS SOCIAL Iarnă în plină primăvară! Cinci judeţe, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol

    Iarnă în plină primăvară! Cinci judeţe, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol

    publicat MIERCURI, 19 APRILIE 2017 10:37

     

    Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş, din zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, sunt miercuri, de la ora 09.00 până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi vânt în zona de munte, care la rafală va avea viteze de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri. Alte 23 de judeţe sunt miercuri sub avertizare cod galben de ploi şi vânt, precum şi ninsori în zona de munte.

    Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, precipitaţiile vor cuprinde, de miercuri, jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 de litri pe metru pătrat.

     

    Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50 - 55 de kilometri pe oră. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60 - 70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.

     

    Începând de miercuri ora 18.00 şi până vineri, la ora 06.00, va intra în vigoare o nouă avertizare cod portocaliu, emisă pentru judeţele Sibiu, Braşov, Vâlcea, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Argeş.

     

    În cele 12 judeţe din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60 - 70 de kilometri pe oră şi peste 80 - 90 de kilometri pe oră, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.

     

    Bucureştiul şi celelalte judeţe, cu excepţia judeţelor Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, vor fi sub avertizare cod galben de miercuri, ora 18.00, până vineri, la ora 10.00.

     

    Potrivit avertizării cod galben, de miercuri seară vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul ţării, iar joi după-amiază şi în noaptea de joi spre vineri aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50 - 60 de litri pe metru pătrat.

     

    La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi, în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50 - 60 de kilometri pe oră. 

  4. #2204
  5. #2205
  6. #2206
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    Telescoape optice mari oferă imagini care pot fi analizate de calculator. De obicei sunt amplasate în aer liber pentru a observa luminile fără a fi perturbate de obiecte sau de aerul poluat.

     

  7. #2207
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    Atunci când o viespe este în pericol, aceasta eliberează feromoni care atrag alte viespi din cuibul său și pornesc împreună să atace inamicul.

  8. #2208
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    Israelianul Eli Fruchter, un mare fan al scufundărilor, a vrut să aibă o bucată de mare în propria casă. Aflat în Haifa, bărbatul a construit un acvariu atât de mare încât poate înota în el, ba chiar se poate arunca în cap.

  9. #2209
    Stii ca ?
    Reply in Did you know that

    Mohamad, un tânăr de 25 de ani din Malaezia, a tratat dinții pacienților după ce a învățat stomatologie de pe YouTube și din reviste. El a deschis un cabinet care, după câteva luni, a fost închis. Aceste lucruri au fost dezvăluite de un fost pacient

  10. #2210
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    In întreaga lume există doar trei state în care pe motanul din desenele animate Garfield nu îl cheamă astfel. În Suedia se numește Gustav, iar în Finlanda și în Norvegia se numește Karvinen Pusur.

  11. #2211
  12. #2212
  13. #2213
  14. #2214
  15. #2215
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    BMW, acronimul pentru Bayerische Motoren Werke AG (în traducere în română Uzina Bavareză de Motoare SA), este un producător german de automobile, motociclete și motoare. BMW este o companie germană organizată ca societate pe acțiuni, înregistrată în DAX la Bursa din Frankfurt.

     

    În anul 2010, BMW Group a înregistrat cel mai bun an din istorie, cu un total de 1,46 de milioane de livrări, din care 1,22 de milioane de BMW și 234.175 de MINI[3].

     

    Sigla alb-albastră folosită până în prezent, utilizează aceleași culori ca ale steagului Bavariei, sugerând simultan o elice albă care se rotește având ca fundal un albastru similar cu cel al cerului. Originile cadranelor albe și albastre din sigla BMW nu au nimic de-a face cu o elice. În schimb au de-a face cu culorile naționale ale landului Bavaria, care este desigur inclus în numele companiei.

     

    Se pare că mitul elicei a fost rezultatul unor publicații tehnice din anii 1920 ce furnizau informații despre serviciile oferite pentru motoarele de avioane BMW.

     

    Când BMW a luat ființă din compania Rapp (sigla celor de la Rapp era reprezentată de un cerc având în centru capul unui cal negru), au refolosit cercul, și au inserat în centru o imagine în oglindă a culorilor naționale ale Bavariei. Albul și albastrul au fost inversate în cerc față de poziția lor pe steagul bavarez, datorită considerentelor legale legate de utilizarea acelui simbol național în cazul unei mărci comerciale. Dar corespondența dintre numele companiei și imaginea din logo a continuat.

     

    Grila frontală caracteristică, de forma „rinichi dublu”, a fost prima dată folosită la modelul BMW 303, la începutul anilor 1930.

     

    Firma BMW, este una din marile firme de automobile la nivel mondial, având ca subdivizii ale sale alte companii producătoare de automobile, cum ar fi: BMW MINI și Rolls-Royce. Marca britanică Rover a fost (1994 - 2000) parte a concernului. Formula 1: BMW Sauber, Williams.

    250px-BMW-Geb%C3%A4ude.jpg

  16. #2216
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    Ford Motor Company este o corporație multinațională americană situată pe locul trei în lume la producția de automobile. În 2006, s-a clasat pe locul doi în SUA la producția de automobile cu o cotă de 17.5% în spatele General Motors care a avut 24.6% cotă dar înaintea companiei Toyota 15.4% și a companiei DaimlerChrysler 14.4%. Ford s-a clasat de asemenea pe locul șapte în topul celor mai mari companii din SUA cu venituri de aproximativ US$ 160.1 miliarde. În 2006, Ford a produs aproximativ 6.6 milioane de automobile și a avut 280.000 de angajați în aproximativ 100 de fabrici și alte facilități din întreaga lume. Compania a vândut 5,3 milioane de mașini în anul 2010, cu 771.000 mai multe decât în anul 2009[1].

     

    Având sediul în Deaborn, Michigan, o suburbie a orașului Detroit, producătorul de automobile a fost fondat de către Henry Ford în anul 1903. De-a lungul timpului Ford a înglobat multe alte firme cum ar fi Lincoln și Mercury în SUA, Jaguar și Land Rover în Marea Britanie sau Volvo în Suedia. Ford deține de asemenea și 30% din Mazda.

     

    Ford a fost tot timpul în top zece cele mai mari companii din lume în funcție de venituri iar în anul 1999 a fost printre cele mai profitabile companii din lume, și al doilea cel mai mare producător de automobile din lume.

     

    Ford a introdus diferite metode de producere în masă a automobilelor și managementul în masă a unei forțe de muncă industriale, în special producția pe bandă rulantă a automobilelor. Combinația lui Henry Ford de fabrici eficiente, muncitori bine plătiți și prețuri mici a revoluționat lumea automobilelor iar acest proces a fost cunoscut sub numele de "Fordism".

  17. #2217
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    AUDI AG, cunoscut simplu ca Audi, este un producător de automobile din Germania, cu sediul în Ingolstadt, landul Bavaria. Capitalul societății Audi este deținut aproape în totalitate (99,14%) de Grupul Volkswagen. De la 1 ianuarie 1985, sediul central al firmei Audi NSU Auto Union AG (AG este echivalentul german al abrevierii românești S.A.), a fost mutat de la Neckarsulm la Ingolstadt, și de atunci produsele poartă numele Audi.

     

    În anul 2010, vânzările Audi au fost de 1,09 milioane de vehicule[2], față de 0,95 milioane în anul 2009[3].

     

    Automobilele de marca Audi, cu excepția celor două uzine germane din Ingolstadt și Neckarsulm, mai sunt fabricate și în orașele: Győr (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Changchun (China), Bruxelles (Belgia) și Aurangabad (India).

     

    Sloganul oficial al firmei Audi este Vorsprung durch Technik („Progres prin Tehnologie”). Acest slogan a fost folosit pentru prima dată la reclama pentru NSU Ro 80, în ianuarie 1971.

    Sloganul mai este folosit și în cântecele „Zooropa” al formației U2 sau în albumul „Parklife” aparținând formației engleze Blur.

     

    De mulți ani încoace, secția Audi Tradition („Tradiția Audi”), împreună cu asociațiile cu tradiții vechi Auto Union GmbH și NSU GmbH, prezintă pe scară largă istoria foarte ramificată a firmei Audi.

    Originile Audi[modificare | modificare sursă]

     

    Muzeul din fața intrării în uzină și „Audi Forum Ingolstadt”

     

    Prima emblemă a firmei Audi

    Odată cu mutarea firmei lui August Horch de la Reichenbach la Zwickau,[4] uzinele „August Horch & Cie” sunt transformate într-o societate pe acțiuni. Horch, Directorul tehnic (orientat mai mult pe tehnică decît pe profit), intră tot mai mult în conflict cu Directorul de achiziționare. Acest conflict escaladează și în data de 21 iunie 1909 Horch părăsește firma înființată de el însuși. După nici o lună, cu ajutorul unor prieteni și investitori, mai exact în ziua de 16 iulie 1909 August Horch înființează în Zwickau firma „August Horch Automobilwerke GmbH”; de aici începe istoria mărcii automobilului Audi.

     

    Foștii parteneri l-au dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor, iar un tribunal a decis că marca Horch aparținea fostei sale companii. August Horch a fost forțat să înceteze folosirea propriului său nume de familie în noua sa firmă constructoare de autovehicule. Horch a convocat o ședință pentru a găsi un nou nume pentru companie. În timpul ședinței, fiul gazdei Franz Fikentscher- un băiat de zece ani, Heinrich- studia în liniște limba latină într-un colț al camerei. De câteva ori a părut că vrea să zică ceva, dar se răzgândea, până când, în cele din urmă, a zis: „Tată! – audiatur et altera pars... Nu ar fi o idee bună să îi spuneți Audi în loc de Horch?”. (horch în germană înseamnă „ascultă”, echivalentul în latină fiind „audi”). Ideea a fost acceptată cu entuziasm de toți cei de față. Afirmația că „AUDI” ar fi abrevierea denumirii „Auto Union Deutschland Ingolstadt”, nu corespunde adevărului.

     

    În luna iulie 1910, este fabricat primul Audi la uzinele din Zwickau, și în anul 1915 a fost fondată firma Audi Werke AG.

    Audi a început cu un motor cu patru cilindri, de 2611 cm³ (2,6 l), urmat de un model de 3564 cm³ (3,6 l), precum și un motor de 4660 cm³ (4,7 l) și unul de 5720 cm³ (5,7 l). Aceste mașini au avut succes chiar și la întreceri sportive. Primul model cu șase cilindri, cu cilindreea totală de 4660 cm³ (4,7 l) a apărut în toamna anului 1923, fiind prezentat la expoziția din Berlin.

    Motorul cu aprindere prin scînteie avea un consum de 22 - 25 de litri de benzină și la o turație de 2500 rpm dezvolta o putere de 70 CP.

     

    Modelul Audi Typ M avea o serie de îmbunătățiri, care l-au făcut vedeta expoziției. Acestea erau: o caroserie specială care cântărea 2500 kg, motor din metale ușoare cu suprafața netedă, arbore cu came pe chiulasă, aer filtrat, un compresor la cutia de patru viteze pentru umflarea roților etc.

     

    Modelul „M” era și primul Audi care avea un sistem hidraulic-mecanic de frânare pe toate patru roțile. Viteza maximă era de 120 km/h, dar cea indicată era de 100 km/h. Audi 18/70 CP Typ M era la timpul respectiv cel mai luxurios și scump automobil din Germania. Cele 228 de exemplare fabricate între anii 1925 și 1928 au fost vândute la un preț de 22.300 Reichsmark.

     

  18. #2218
    Stiati ca ?
    Reply in Did you know that

    Mirinda este o băutură răcoritoare carbogazoasă. A fost inițial produsă în Spania și începând cu anul 1970, este produsă și îmbuteliată de compania PepsiCo.[1] Este vândută în magazine, restaurante și automate. Cea mai cunoscută aromă este cea de portocale, dar se mai comercializează și cu arome precum grapefruit, struguri, lămâie, etc.

  19. #2219
  20. #2220