Back to SiLlas Iepuraș ❤'s profile
SiLlas Iepuraș ❤

Posts by SiLlas Iepuraș ❤

2,357 posts

  1. #1241
    Reply in Chat & Socialize

    Deşi speranţele fanilor şi ale specialiştilor din industrie se îndreptau către lansarea unui telefon inovator, nou, care să surprindă din toate punctele de vedere şi nu o actualizare a modelelor din 2016, iată că apar şi informaţii care ar contrazice aceste aşteptări. Dacă aceste noi informaţii vor fi adevărate, atunci fanii Apple ar putea fi dezamăgiţi, pentru că aceştia aşteptau un telefon revoluţionar, în anul în care se împlinesc 10 ani de la lansarea primului iPhone.

     

    Cum mai toată lumea se aştepta să vedem un iPhone 8, în 2017, iată că ultimele zvonuri anunţă că Apple ar putea lansa modele iPhone 7s şi iPhone 7s Plus, ceea ce ar însemna că deşi ar fi trebuit marcat momentul special cu o generaţie nouă de telefoane, compania de la Cupertino se va ţine pe strategia deja cunoscută de a lansa şi o generaţie intermediară, care de obicei nu reprezintă altceva decât un upgrade al generaţiei anterioare.

    Potrivit raportului citat de cei de la mobilissimo, pe lângă dezamăgitoarea ştire legată de lansarea unor modele iPhone 7s, mai aflăm că telefoanele Apple vor rămâne în continuare fără încărcare wireless, dar că fanii vor avea la dispoziţie o nouă variantă de culoare pentru carcase, Apple introducând şi culoare roşie în portofoliu. 

    Sincer, deşi nu sunt fan Apple, sper că aceasta este doar o diversiune pusă la cale de compania de la Cupertino şi că informaţiile anterioare sunt cele adevărate, pentru că piaţa smartphone are nevoie de un nou imbold, iar lansarea unei generaţii intermediare de iPhone-uri, în 2017, an aniversar pentru Apple, ar însemna un pas bătut pe loc, nu doar de compania americană, ci şi de întreaga piaţă. 

  2. #1242
    Reply in Chat & Socialize

    Posesorii de smartphone-uri mai vechi vor fi nevoiți să își schimbe telefoanele în 2017, dacă vor să mai folosească aplicația WhastApp.

    WhatsApp recomandă posesorilor de smartphone-uri care folosesc sisteme de operare vechi să își schimbe telefonul pentru a putea folosi în continuare aplicația.

    „De la sfârșitul anului 2016 nu vom mai oferi asistență pentru WhatsApp Messenger pe următoarele platforme:

     

    BlackBerry OS și BlackBerry 10

    Nokia S40

    Nokia Symbian S60

    Android 2.1 și Android 2.2

    Windows Phone 7

    iPhone 3GS/iOS 6

     

    Cu toate că aceste telefoane au constituit o parte foarte importantă din experiența noastră, ele nu mai oferă capacitățile necesare pentru a putea extinde opțiunile aplicației noastre pe viitor”, anunța compania în luna februarie a acestui an.

    Ulterior a revenit cu o actualizare. „WhatsApp extinde perioada în care vom oferi asistență pentru BlackBerry OS, BlackBerry 10, Nokia S40 și Nokia Symbian S60 până pe data de 30 iunie 2017”, au anunțat reprezentanții companiei. 

     

  3. #1243
    Reply in Chat & Socialize

    Allview, brandul autohton numarul 1 de smartphone-uri si tablete prezent pe piata din Romania lanseaza astazi tabletele Wi901N si Wi1001N, doua dispozitive prevazute cu tastatura, care ruleaza sistemul de operare Windows 10 cu Office Mobile inclus.

    ”Mobilitatea si flexibilitatea sunt doua elemente esentiale care ne asigura confortul necesar pentru a face fata ritmului alert de zi cu zi. Tabletele pe care le lansam astazi sunt destinate utilizatorilor aflati in cautarea unor solutii inteligente, care sa raspunda atat cerintelor profesionale cat si nevoii de divertisment. Va invitam sa descoperiti astfel o interfata familiara, usor adaptabila oricarui stil de viata sau mediu de activitate”, a declarat Lucian Peticila, General Manager Allview.

    Display-urile IPS LCD de 8,9 si, respectiv 10 inch redau imagini si clipuri video in culori vii, cu o luminozitate adaptata mediului si un unghi larg de vizualizare. In plus, interactiunea cu touchscreen-ul se face facil, aspect care va contribui indeosebi la imbunatatirea performantelor in gaming.

     

    Tastatura ergonomica se ataseaza usor prin conectorul tip Pogo pin, tableta devenind astfel un netbook util atunci cand situatia o impune.

    Cele doua tablete sunt echipate cu procesor Intel Quad Core, ce se evidentiaza atat in multitasking cat si prin consumul redus de energie. Tabletele au memorie RAM de 2GB DDR3, iar memoria Flash de 32GB poate fi suplimentata cu ajutorul unui card microSD de pana la 128GB.

    Sistemul de operare Windows 10 cu Office Mobile inclus le permite utilizatorilor accesul intr-o interfata cunoscuta si intuitiva, in care spatiul personal este delimitat de cel profesional prin profiluri diferite. Mai mult, dispozitivele pot sincroniza datele cu cele din smartphone, indiferent de sistemul de operare al acestuia din urma.

    Tabletele sunt prevazute cu cate doua camere utile atat pentru imortalizarea momentelor importante cat si pentru apeluri video efectuate prin aplicatii dedicate. Tabletele Wi901N si Wi1001N sunt disponibile pe baza de precomanda incepand de astazi, la pretul de 899 lei si, respectiv 999 lei. Livrarile vor incepe din 15 iunie. 

  4. #1244
    Reply in Chat & Socialize

    La cate probleme are AMD in ultima vreme, de la problemele financiare si pana la performanta livrata de procesoarele lor in comparatie cu concurenta, nici nu stiu ce se va intampla cu aceasta companie. Cele mai noi informatii sustin ca Microsoft este interesata de ei.

     

    In cazul in care Microsoft ar cumpara AMD, cel mai probabil vor dezvolta procesoare pentru console cu suport Direct X12, cum de altfel s-a si intamplat in trecut, o data cu Gen 4, cand PS4 si XOne au optat pentru platforme AMD.

     

    Plus ca s-ar putea folosi si de partea mobila a celor de la AMD, pentru tabletele lor Surface, si posibil si pentru telefoane. Sa nu mai vorbim de divizia de servere, acolo unde Microsoft chiar are nevoie de procesoare. 

  5. #1245
  6. #1246
  7. #1247
  8. #1248
  9. #1249
  10. #1250
    Reply in Chat & Socialize

    Adresat profesioniştilor cu un buget generos, Dell UP2718Q este un monitor care impresionează la toate capitolele.

     

    Ecranul cu diagonală 27” foloseşte un panoul LCD de tip AHVA (variantă a tehnologiei IPS) oferind acoperire de 100% a paletei Adobe RGB, 100% din cea sRGB, 100% Rec. 709, 97.7% DCI-P3 şi 76.9% din spaţiul de culoare Rec. 2020.

     

    Destul de comună la televizoare LCD din gama premium, însă mai rar întâlnită la monitoare pentru PC, sursa de lumină LED împărţită pe 384 zone controlate individuale permite extinderea ratei de contrast de la 1000:1 până la 20000:1 contrast nativ, îmbunătăţind percepţia imaginilor cu nivel redus de iluminare sau alternanţe între porţiunile umbrite şi cele bine iluminate. Luminozitatea ecranului atinge 400 cd/m2 în condiţii normale de utilizare, însă poate urca la 1000 cd/m2 la folosirea modului de afişare HDR.

    Dell oferă monitorul UP2718Q pre-calibrat din fabrică pentru reprezentarea paletelor de culoare sRGB şi Adobe RGB cu o precizie DeltaE mai mică de 2, ecranul putând fi folosit pentru editare foto/video la nivel profesional fără a fi nevoie de alte reglaje de fineţe.

     

     

    Opţiunile pentru conectivitate includ DisplayPort 1.4, miniDisplayPort 1.4, 2x HDMI 2.0, hub USB 3.0 cu 4 porturi (2 cu suport fast-charging), respectiv 2 porturi USB 3.0 de tip upstream pentru folosirea monitorului în rolul de KVM, conectat la două PC-uri simultan.

     Like this

     

  11. #1251
  12. #1252
    Reply in News about the world

    Administrația președintelui american Donald Trump a sesizat joi Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii să reia interdicția de călătorie care vizează cetățeni din șase state majoritar musulmane, după ce ordinul executiv al liderului de la Casa Albă a fost blocat de alte instanțe inferioare pe motiv că este discriminatoriu, informează AFP și Reuters.

     

     

    Administrația de la Washington a depus două cereri în regim de urgență, solicitându-le celor nouă judecători să deblocheze două decizii ale unor instanțe inferioare care au fost împotriva interdicției de călătorie pentru cetățenii din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, pe o perioadă de 90 de zile, până când SUA implementează un program mai strict de verificare a vizelor.

     

    "Am cerut Curții Supreme să se sesizeze în acest caz important și suntem încrezători în faptul că ordinul executiv al președintelui Trump se încadrează în atribuțiile sale, cu scopul de a apăra securitatea țării și de a proteja poporul nostru de terorism", a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiției, Sarah Isgur Flores. "Președintele nu poate accepta să i se impună primirea de persoane care provin din țări care încurajează sau adăpostesc teroriști (...)", a adăugat ea. 

     

  13. #1253
    Reply in News about the world

    O femeie din Republica Dominicană încearcă să-și facă dreptate în justiție, după ce a fost nevoită să treacă printr-o experiență de-a dreptul traumatizantă. 

     

    Reţinută pentru o acuzaţie de trafic de droguri, presupusa infractoare a fost închisă într-o celulă doar cu deţinuţi bărbaţi. Atrocitatea a avut loc cu trei ani în urmă, iar Fior Pichardo de Veloz  a împărțit celula cu 40 la număr.  Arestată în aeroportul din Miami, imediat ce a coborât din avion, pentru o acuzaţie veche de trafic de droguri - acuzaţie care ulterior a fost restrasă- Fior a fost închisă de oamenii legii.

     

    Pentru că unul dintre oamenii legii s-a îndoit de identitatea ei sexuală, considerând femeia ca având "caracteristici masculine non tradiţionale", Fior a fost condusă într-o celulă cu 40 de bărbaţi. Acolo, dominicanca a fost hărţuită sexual şi ameninţată de deţinuţi  cu moartea. După cele zece ore petrecute în iad, femeia a fost eliberată.

     

    Pentru Fior Pichardo de Veloz umilinţele nu s-au oprit aici, pentru că  și gardienii i-au alicat același tratament. Dacă justiția îi va da dreptate, Fior ar putea fi despăgubită cu o sumă extraordinar de mare: cinci milioane de dolari. Insuficientă însă pentru a șterge traumele trăite.

  14. #1254
    Reply in News about the world

     

    Profesoara de limba romana a fost reclamata de parintii elevilor de clasa a X-a pentru ca le-a recomandat ca in timpul liber sa urmareasca acasa un film despre doi celebri poeti francezi, Arthur Rimbaud si Paul Verlaine, care au avut si o relatie amoroasa.

     

     

    Indicatiile extrascolare ale profesoarei au starnit reactii negative din partea parintilor, iar dascalul a primit o mustrare de la conducerea scolii.

     

    Cei doi poeti francezi au ajuns si personajele filmului “Eclipsa totala”, turnat in 1995, unde personajul principal este Leonardo di Caprio.

     

    Profesoara de romana le-a recomandat elevilor, ca sa inteleaga mai bine perioada simbolista, cu toate elementele unei vieti controversate si boeme, sa urmareasca filmul.

     

    Numai ca scenele in care cei doi actori principali se saruta si isi declara dragostea i-au infuriate pe parintii elevilor de 17 ani care au reclamat-o pe profesoara, iar conducerea liceului a sanctionat-o cu mustrare.

     

    Dascalul se apara si spune ca de ani de zile recomanda acest film si, mai mult, este de parere ca elevii trebuie sa cunoasca si alte aspect ale vietii.

     

    In plus, ea spune ca nu a gresiit cu nimic si ca va contesta acesta decizie.

     

    Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii nu crede ca intentia profesoarei a fost de a promova anumite orientari sexuale.

     

    Csaba Asztalos, presedintele CNDC: "Cred ca scoala exagereaza, pentru ca copiii si noi toti traim intr-o lume globalizata, in care luam la cunostinta informatii, diferite relatii sexuale, pe care trebuie sa le explicam copiilor avand in vedere, desigur, varsta acestora si gradul de dezvoltare. Pana la urma, un copil va lua cunostinta de aceasta realitate."

     

    Vlad Popa, activist LGBT: "Nu suntem niste robotei sa ne izolam si sa nu vedem ce face si celalalt. Profesoara nu a dezinformat sau a facut cenzura, a vorbit despre date care sunt adevarate. Cei doi erau homosexuali."

     

    Intre timp, proiectul de modificare a Constitutiei, pentru redefinirea casatoriei "intre un barbat si o femeie" si nu "intre soti", cum este acum, asteapta votul final al senatorilor.

  15. #1255
    Reply in News about the world

    Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este operaţionalizată sută la sută de joi, potrivit anunţului făcut de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

     

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat că Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din cadrul ministerului pe care îl conduce va fi operaţionalizată sută la sută începând de joi.

     

    Principala atribuţie a DGIPI este de protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne, ofiţerii desfăşurând şi activităţi de culegere de informaţii.

     

    "Prin acest proces de operaţionalizare şi prin cadrul legal transparent, supus, în faza de elaborare, tuturor etapelor procedurale de dezbatere, au fost eliminate paralelismele cu atribuţiile celorlalte structuri ale statului şi, de asemenea, au fost prevăzute garanţii exprese privind legalitatea măsurilor şi activităţilor specifice derulate de unitate", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Protecţie Internă, postat joi pe site-ul instituţiei.

     

    Direcţia Generală de Protecţie Internă este supusă controlului parlamentar, prin comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel, anual sau la cererea Parlamentului, ministrul afacerilor interne prezintă rapoarte cu privire la activitatea DGPI în domeniul securităţii naţionale. Organizarea, coordonarea şi planificarea strategică a activităţii DGPI se face prin ordine şi instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne, structura organizatorică şi numărul de posturi fiind stabilite tot prin ordin de ministru.

     

    Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este colonelul Mihai-Cristian Mărculescu.

     

    În ceea ce priveşte competenţele, DGPI va desfăşura activităţi de informaţii, contrainformaţii şi protecţie în scopul identificării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţională a MAI.

     

    Spre deosebire de DIPI, DGPI nu mai are competenţe în a derula activităţi de culegere de informaţii în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii, circumscrise domeniului crimei organizate, fraudei şi spălării banilor, traficului si consumului ilicit de droguri, traficului de persoane etc.

     

    Nouă structură a fost înfiinţată după ce guvernul a decis în noiembrie desfiinţarea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Reorganizarea instituţiei a adus la închiderea tuturor dosarelor fostei direcţii, fiind notificaţi beneficiarii, aceştia primind dosarele integral, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

     

    Decizia a fost luată după ce mai multe persoane din conducerea DIPI au fost puse sub învinuire, alături de fostul ministru Gabriel Oprea, pentru cheltuirea nelegală a fondurilor.

     

    Ulterior, un alt ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, a fost pus sub învinuire pentru refuzul de a desecretiza anumite documente DIPI.

     

    În ceea ce priveşte desecretizarea documentelor, sursele citate au precizat că s-a format o comisie de evaluare, urmând a se solicita un punct de vedere de la CSAT. Comisia a facut mai multe evaluări şi încă nu există un raport final, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

     

    Ultima controversă referitoare la acest serviciu este legată de numirea şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă după ce Senatul a adoptat în şedinţa de plen din 15 mai ordonanţa de urgenţă privind modificarea procedurii de numire a conducerii DGPI, prin care a fost eliminat avizul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

     

    În forma iniţiată, OUG 76/2016 prevedea că directorul general al DGPI este "cadru militar în activitate, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării".

     

    Decizia a iscat nemulţumiri la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Kaus Iohannis declarând că DGPI este o instituţie militarizată şi nu poate să funcţioneze fără avizul CSAT, precizând că, "în ultimă instanţă", va ataca la CCR legea votată de Parlament.

     

    De altfel, senatorii PNL au sesizat, pe 23 mai, Curtea Constituţională cu privire la această modificare, judecătorii urmând să ia o decizie. 

  16. #1256
    Reply in News about sports

    Raul Gonzalez Blanco, unul dintre fotbaliştii legendari de la Real Madrid (1994-2010), revine la clubul de pe Santiago Bernabeu, de această dată în calitate de director general adjunct.

     

    Raul, 39 ani, care a evoluat ultima oară la New York Cosmos (2014-2015), va fi adjunctul directorului general Jose Angel Sanchez, care are ca prerogative negocierea transferurilor şi a contactelor jucătorilor, strategia economică şi de expansiune a mărcii Real Madrid în toată lumea.

    După retragerea din teren, Raul a activat în rolul de ambasador al ligii americane - MLS.

    La Real Madrid, Raul va asigura şi o legătură directă între conducere şi echipă, datorită relaţiei sale speciale cu Zinedine Zidane. El este aşteptat să-şi înceapă activitatea la birou din 3 iulie.

    Retras din activitate în 2015, Raul a câștigat trei Ligi ale Campionilor cu Real Madrid și șase titluri în La Liga. Raul Gonzalez Blanco a evoluat pentru Real Madrid în perioada 1994-2010, stabilind un record de meciuri jucate (741).

    În 2010, vârful spaniol a plecat în Germania, la Schalke, în 2012 a ajuns la Al Sadd, iar ultima echipă din cariera sa de fotbalist a fost New York Cosmos.

     

  17. #1257
    Reply in News about sports

    Florentino Perez, vechiul și noul președinte al celor de la Real Madrid, a dezvăluit de ce Neymar n-a mai semnat cu Real Madrid, deși fotbalistul trecuse vizita medicală. Oficialul grupării blanco a mai spus și care a fost jucătorul spre care s-au reorientat după ce a picat mutarea cu brazilianul.

    ”Neymar a trecut vizita medicală la Real. Noi am încercat să-l legitimăm, dar am realizat, la un moment dat, că nu mai este posibil şi ne-am retras”, a spus Perez, pentru ”Onda Cero”.

    Neymar a semnat până la urmă cu FC Barcelona, în vara lui 2013, astfel că Perez s-a reorientat și l-a dus pe ”Bernabeu”, două luni mai târziu, în septembrie, pe Gareth Bale, de la Tottenham, transfer care a făcut foarte multă vâlvă la acea vreme, fiind cel mai scump din istorie, 100 de milioane de euro. 

    În acest sens, președintele campioanei Europei a mai spus că nu este îngrijorat de faptul că, până acum, Real nu a efectuat niciun transfer și a reamintit că Sergio Ramos (2005) și Luca Modric ( 2012) au fost aduși pe finalul perioadei de mercato.

    ”Îmi place să urmăresc piața până la 31 august. Există un drum lung de parcurs. Cât despre Bale, nu uitați că el a avut niște probleme medicale, care l-au împiedicat să evolueze la adevărata valoare. A avut ghinion sezonul trecut, dar noi suntem mulțumiți de el”, a mai spus Perez. 

    digisport.ro

     

  18. #1258
    Reply in News about sports

    Pe lângă aducerea lui Budescu şi preconizatele transferuri ale lui Nedelcu şi Teixeira, FCSB are toate motivele să privească optimist spre viitor: şi Pintilii, unul dintre cei mai constanţi jucători, rămâne în lotul roş-albaştrilor. Deşi avea o ofertă extrem de tentantă din punct de vedere financiar, închizătorul a decis să o decline.

     

    Pe numele lui Pintilii a sosit o ofertă extrem de tentantă din punct de vedere financiar din China. La 32 de ani, acesta putea fi ultimul tren pentru el din punct de vedere financiar, însă, după o perioadă de gândire, mijlocaşul a decis să continue la FCSB. "Pinti" se simte excelent în lotul condus de Dică şi a considerat că performanţa este mai importantă decât banii.

     

    "Pintilii nu mai pleacă. În primul rând, băiatul nu vrea să plece. O să joace el şi Teixeira în centru. Teixeira nu e acelaşi profil, e <mai bun profil>, recuperează mai multe mingi", a dezvăluit Becali, la Digi Sport Special. 

     

    Decizia lui Pintilii e cu atât mai surprinzătoare cu cât el nu va avea un loc de titular asigurat, după cum patronul a explicat. Nedelcu şi Teixeira vor evolua pe acelaşi post cu fostul internaţional, astfel că va fi "bătaie" mare pentru primul "11". 

     

    "Dacă îl iau în calcul pe Nedelcu, o să joace el cu Pintilii sau el cu Teixeira", a mai spus patronul-antrenor al celor de la FCSB.

     

     

     

    digisport.ro

     

  19. #1259
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Arheologii din Israel au făcut o descoperire care, susţin ei, contrazice textele biblice. Mai mult, ea demonstrează că Scriptura nu poate fi considerată un document cu valoare istorică validă.

     

    În Biblie apar multe menţionări ale personajelor care merg pe cămile prin deşert. Printre ei se numără Avraam, Iacov şi Iosif, eroii Vechiului Testament.

     

    Acest lucru ar fi fost imposibil, cred arheologii din Israel, pentru că aici aceste animale au fost domesticite abia în secolul al IX-lea î.e.n., adică mult după evenimentele menţionate în textele biblice, scrie Daily Mail.

     

    Asta înseamnă că Biblia nu poate fi considerată un document istoric, ci este probabil o compilaţie de texte redactate cu mult după întâmplările descrise în ele, declară Erez Ben-Yosef, de la Universitatea din Tel Aviv.

     

    Echipa lui de arheologi a găsit cele mai vechi oase de cămilă din Israel, care datează din secolul al IX-lea î.e.n. Prin comparaţie, personajele biblice Avraam şi Iacov ar fi trăit între anii 2.000-1.500 î.e.n.

     

    Iniţial, istoricii credeau că aceste animale au fost domesticite în Peninsula Arabică în jurul anului 2.000 î.e.n. Cu toate acestea, cele mai vechi oase găsite sunt mult mai recente. Le separă sute de ani de epoca în care ar fi trăit regele David sau strămoşii lui, potrivit Bibliei.

     

    Cămilele au fost folosite pentru transport şi pentru negoţ, oamenii putând ajunge astfle din Israel în ţări exotice îndepărtate, unde nu ar fi avut cum să mergă altfel. Aceste animale sunt mult mai rezistente ca măgarii sau catârii, care erau folosiţi înainte.

    Scris: Vin Feb 19, 2016 8:54 pm

     

     

    Arheologii din Israel au făcut o descoperire care, susţin ei, contrazice textele biblice. Mai mult, ea demonstrează că Scriptura nu poate fi considerată un document cu valoare istorică validă.

     

    În Biblie apar multe menţionări ale personajelor care merg pe cămile prin deşert. Printre ei se numără Avraam, Iacov şi Iosif, eroii Vechiului Testament.

     

    Acest lucru ar fi fost imposibil, cred arheologii din Israel, pentru că aici aceste animale au fost domesticite abia în secolul al IX-lea î.e.n., adică mult după evenimentele menţionate în textele biblice, scrie Daily Mail.

     

    Asta înseamnă că Biblia nu poate fi considerată un document istoric, ci este probabil o compilaţie de texte redactate cu mult după întâmplările descrise în ele, declară Erez Ben-Yosef, de la Universitatea din Tel Aviv.

     

    Echipa lui de arheologi a găsit cele mai vechi oase de cămilă din Israel, care datează din secolul al IX-lea î.e.n. Prin comparaţie, personajele biblice Avraam şi Iacov ar fi trăit între anii 2.000-1.500 î.e.n.

     

    Iniţial, istoricii credeau că aceste animale au fost domesticite în Peninsula Arabică în jurul anului 2.000 î.e.n. Cu toate acestea, cele mai vechi oase găsite sunt mult mai recente. Le separă sute de ani de epoca în care ar fi trăit regele David sau strămoşii lui, potrivit Bibliei.

     

    Cămilele au fost folosite pentru transport şi pentru negoţ, oamenii putând ajunge astfle din Israel în ţări exotice îndepărtate, unde nu ar fi avut cum să mergă altfel. Aceste animale sunt mult mai rezistente ca măgarii sau catârii, care erau folosiţi înainte.

  20. #1260
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Oamenii de ştiinţă au descoperit că un melc de mare de mici dimensiuni înoată folosind aceleaşi mişcări pe care le folosesc insectele zburătoare.

    Aşa-numitul „fluture de mare” are două aripioare în locul unde, în mod obişnuit, majoritatea melcilor au un singur picior.

    „Fluturele de mare” arată ca un melc gelatinos transparent cu nişte aripioare care ies prin crăpăturile cochiliei.

    În loc să-şi folosească prelungirile pe post de lopeţi, ca majoritatea tipurilor de plancton înotător, acest mic animal pare să „zboare” sub apă.

    Urmărindu-i mişcările în detaliu, cercetătorii au decoperit că aripioarele micului animal descriu în mişcare cifra opt pentru a genera propulsie, la fel cum procedează şi insectele.

    Nu pare să poată pluti, însă „fluturele de mare” pare să poată zbura ca o albină, relatează corespondenţii BBC.