Back to Thunder 💖's profile
Thunder 💖

Posts by Thunder 💖

741 posts

  1. #681
    Reply in News about the world

    Două obuze care provin din al Doilea Război Mondial au fost descoperite, marţi seara, în apropierea râului Prahova, în Cocorăştii Colţ, acestea având încărcătură explozivă. Muniţia nu a fost ridicată, urmând să fie detonată miercuri.

    Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, a declarat corespondentului MEDIAFAX că muniţia a fost găsită de un localnic. Acesta a sunat la 112 şi a anunţat că pe islazul din Cocorăştii Colţ a descoperit două proiectile.

     

     

    Echipa pirotehnică deplasată la faţa locului şi a constatat că era vorba despre două obuze americane care cântăresc fiecare câte 100 de kilograme.

    “La telefon, localnicul ne-a anunţat că sunt două proiectile. În realitate, însă, sunt două obuze americane care provin din al Doilea Război Mondial. Se vedeau în pământ. Au fost găsite pe albia râului Prahova”; a declarat Vasiloae.

     

    Potrivit acesteia, obuzele sunt în stare de funţionare, iar echipa pirotehnică a decis ca peste noapte muniţia să fie lăsată în locul în care a fost găsită, urmând a fi detonate miercuri.

    “Se lasă întunericul, obuzele sunt în stare de funcţionare şi tocmai pentru că nu se poate executa misiunea în condiţii de siguranţă s-a decis să fie lăsate acolo peste noapte. Vor fi detonate miercuri, cel mai probabil la faţa locului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

     

    Angajaţii ISU Prahova vor rămâne, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, în zona Cocorăştii Colţ pentru a păzi obuzele.

     

    sursa: mediafax.ro

  2. #682
    Reply in News about the world

    Petroşeneanul Avram Iancu a reuşit, marţi, să străbată râul Siret pe o distanţă de aproape 40 de kilometri, înot, în mai puţin de 10 ore, acesta fiind un antrenament pentru stabilirea recordului pe Dunăre, de 2.860 de kilometri prin apă, în 60 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

     

    Avram Iancu a înotat 40 de kilometri în râul Siret în 9 ore şi jumătate. El a plecat la ora 9 din localitatea Independenţa şi a ajuns pe faleza oraşului Galaţi în jurul orei 19, totul fiind un antrenament pentru bibliotecarul din Petroşani care se pregăteşte să parcurgă Dunărea înot, de la izvoare până la vărsare.

     

    „A fost o călătorie foarte lungă... a fost greu, dar când a fost mai greu făceam câte un sprint de câte o sută de metri, după care totul devenea mult mai uşor. A fost un antrenament foarte reuşit, am reuşit să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus. În primul rând, am avut un antrenament foarte dur pe Siret şi pe Dunăre, apoi am reuşit să sudăm echipa aceasta minunată care a fost în spatele meu, mă refer la caiacişti, la toţi cei care s-au implicat în această acţiune, am putut să ne sincronizăm, am estimat bine timpul. Cel mai greu a fost după patru ore de înot când au început să apară dureri foarte mari în umeri, după care a trebuit să înot într-un regim în care a trebuit să-mi gestionez foarte bine durerea”, a povestit presei, la sosire, înotătorul Avram Iancu.

    Pe faleza din Galaţi, Avram Iancu a fost aşteptat de familie, de numeroşi gălăţeni şi de staff-ul său, iar pe perioada antrenamentului, a fost însoţit de doi caiacişti profesionişti care l-au informat tot timpul despre curenţii de apă şi despre alte obstacole întâlnite pe râul Siret.

     

    De asemenea, cei doi au testat o platformă online pe care va fi transmisă cursa de pe Dunăre, care urmează să înceapă în 20 iunie şi pentru care petroşeneanul spune că se simte pregătit.

     

    „Urmează Dunărea de la izvoare la vărsare, pe 20 iunie, la ora 10.00, voi începe să străbat întregul curs al acestui minunat fluviu. Am fost inspirat de un roman, <<Pilotul de pe Dunăre>>, l-am recitit şi am dorit să dau viaţă acestui roman cu ocazia a 10 ani de când România a aderat la UE. Voi pleca din Germania, iar finalul va fi în portul Sulina, după aproximativ 60 de zile de efort continuu, câte 50 de kilometri pe zi, câte 10 ore de efort zilnic”, a mărturisit Avram Iancu.

     

    Practic, înotătorul va încerca să parcurgă 2.860 de kilometri, din Munţii Pădurea Neagră, din Germania, până la Sulina, în România, fără să poarte costum de neopren. La fel ca la antrenamentul de pe Siret, Iancu va fi însoţit de doi caiacişti şi va înota cel puţin 10 ore pe zi, fără pauze pe uscat şi fără echipamente ajutătoare.

     

    Dacă va reuşi, Avram Iancu va deveni primul om care reuşeşte să înoate toată Dunărea doar în slip şi cu cască în cap. Înaintea sa, sunt doi înotători din Slovenia şi Canada care au parcurs distanţa fiind îmbrăcaţi în costum de neopren şi având labe de înot.

     

    Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot.

     

    Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.

     

    sursa: mediafax.ro

  3. #683
    Reply in News about the world

    Organizatorii UNTOLD şi NEVERSEA oferă gratuitate la cele două festivaluri tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat şi, în plus, cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară vor putea achiziţiona abonamentul cu reducere la cele două festivaluri.

    Organizatorii UNTOLD au anunţat, marţi, că şi în acest an continuă tradiţia de a oferi gratuitate la festival tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat.

     

    ”Şi pentru că 2017 a adus un nou festival în familia UNTOLD, reprezentanţii celui mai bun festival din Europa au decis ca tinerii care vor lua 10 la Bac merită să aibă acces gratuit şi la NEVERSEA. (…) În plus, toţi cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea achiziţiona abonamentul cu reducere la cele două festivaluri, între 6 iunie şi 10 iulie”, arată organizatorii celor două festivaluri într-un comunicat de presă.

     

     

     

    Astfel, tinerii pot achiziţiona abonamentul la UNTOLD cu o reducere de 150 de lei plus taxe din preţul final al abonamentului, în timp ce la abonamentul la NEVERSEA primesc o reducere de 195 de lei, plus taxe.

    ”Ca în fiecare an, şi în 2017 susţinem performanţa în educaţie şi încercăm să le oferim tinerilor variante cât mai creative de a ajunge la evenimentele pe care le-au aşteptat tot anul. Şi pentru că familia UNTOLD s-a mărit cu încă un festival, cel mai mare de pe litoralul românesc, NEVERSEA, cei care dau BAC-ul anul acesta sunt şi mai norocoşi pentru că vor avea distracţie dublă”, susţine Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD&NEVERSEA.

     

    Toţi absolvenţii care doresc să participe la campanie trebuie să acceseze link-ul http://untold.com/bacde10 şi să completeze corect formularul cu adresa de mail validă, unde va primi abonamentele achiziţionate.

     

    În campania de anul trecut 65 de absolvenţi care au promovat examenul de bacalaureat cu nota 10 au primit abonamente cadou la cea mai tare petrecere a anului 2016, UNTOLD.

     

    Alţi peste 3.500 de tineri au primit reducere la abonament.

     

     

    sursa: mediafax.ro

  4. #684
    Reply in News about the world

    Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii, care au absolvit clasa a VIII-a, se pot înscrie, în perioada 7-9 iunie, la evaluarea naţională, urmând ca pe data de 19 iunie, să susţină prima probă, examenul la limba română. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

     

     

     

     

    În perioada 7-9 iunie, elevii, care termină clasa a VIII-a, se pot înscrie pentru a susţine evaluarea naţională, vineri, 9 iunie, fiind şi ultima zi de şcoală pentru ei.

     

    După această etapă, elevii vor da prima probă a evaluării naţionale, cea la limba şi literatura română, care este programată pentru 19 iunie. Miercuri, 21 iunie, şcolarii vor susţine proba scrisă la matematică, iar cei care aparţin minorităţilor vor da pe 22 iunie proba la limba maternă.

     

    Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, pe 26 iunie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, urmând, ca după soluţionarea contestaţiilor, pe 30 iunie, elevii să primească rezultatele fiinale.

     

    sursa: mediafax.ro

  5. #685
  6. #686
  7. #687
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Puterea soarelui nostru este uimitoare. Este cea care creează şi întreţine viaţa, dar pot exista situaţii care duc la distrugerea acesteia. Oricum, cel puţin la distrugerea tehnologiei, ceea ce pentru omul modern este cam acelaşi lucru.

     

     

     

    Soarele şi-a arătat „colţii” în ultimul eveniment masiv care a avut loc în anul 1859, numit Evenimentul Carrington, scrie Business Insider.

     

    Chiar şi tehnologia rudimentară de la acea vreme a fost afectată, în special liniile de comunicaţii.

     

    Astăzi, unde „mersul lucrurilor” se bazează în cea mai mare parte pe tehnologie, o furtună solară de o asemenea amplitudine ne-ar lăsa, ironic, în întuneric. Sateliţii, furnizarea energiei electrice, liniile de comunicare, sisteme de apărare şi multe alte lucruri asociate riscă să fie distruse. Şi asta nu e tot! Lăsând la o parte daunele materiale imense, care se estimează undeva la 1-2 trilioane de dolari, consecinţele nu pot fi pe deplin ştiute. Ştim doar că haosul şi panica fac casă bună, iar de aici ramificaţiile unor evenimente (şi mai) nefaste sunt nenumărate.

     

    În ceea ce priveşte o prognoză a acestui eveniment, este, cel puţin în ziua de astăzi, imposibilă. Durează doar câteva minute ca radiaţiile solare să ajungă pe Terra. Pentru unii mai norocoşi, poate fi noapte, astfel au câteva ore să se pregătească.

     

    Să privim totuşi şi partea bună a lucrurilor. Imaginile pe cer, înaintea răsăritului, vor fi superbe. NASA descrie: „cerul de pe Pământ a erupt în aurore roşii, verzi şi violete atât de strălucitoare încât ziarele puteau fi citite la fel de uşor ca în timpul zilei”.

     

    sursa: descopera.ro

  8. #688
    Reply in News about the world

    Deşi pare greu de crezut, unele dintre cele mai cunoscute şi practicate meserii din lume vor fi destul de curând de domeniu istoriei.

    Inteligenţa artificială va înlocui inteligenţa umană în aproximativ 45 de ani, iar peste 120 de ani, toate locurile de muncă vor fi ocupate de computere, susţin oamenii de ştiinţă, care aproximează probabilitatea ca fiind de 50%.

     

     

     

    În jurul anului 2024 dispar traducătorii, iar în scrierea eseelor la sfârşitul ciclului secundar până în anul 2026. Tehnologia automată va înlocui şoferii de camioane până în anul 2027, iar vânzătorii vor deveni inutili prin anul 2032.

     

    Romancierii vor dispărea în jurul anului 2049, iar chirurgii până în anul 2053, arată un studiu efectuat de Universitatea Oxford în colaborare cu Universitatea Yale. 

     

     

    sursa: mediafax.ro

  9. #689
    Reply in News about the world

    Companiile de tehnologie Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de bran­duri la nivel mondial, conform clasa­mentului realizat de grupul de servicii de comunicare WPP şi agenţia de cer­cetare Kantar Millward Brown.

    Companiile de tehnologie Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de bran­duri la nivel mondial, conform clasa­mentului realizat de grupul de servicii de comunicare WPP şi agenţia de cer­cetare Kantar Millward Brown.

     

    Cel mai valoros brand din lume în 2017 este Google, gigantul american a cărui valoare de brand este estimată la aproape 246 de miliarde de dolari, în creştere cu 7% faţă de anul trecut (când se afla tot pe locul 1 în acest clasament). Pe locul 2 (la fel ca în 2016) în topul ce­lor mai valoroase branduri la nivel glo­bal se află Apple, cu o valoare estimată la circa 235 de miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de anul trecut. De asemenea, Microsoft ocupă locul trei în clasament, cu un brand estimat la o valoare de 143 de miliarde de dolari, în creştere cu 18% faţă de anul trecut.

     

     

     

     

    O evoluţie spectaculoasă a avut-o retailerul american Amazon, care înre­gis­trează cea mai mare creştere în va­loare nominală dintre brandurile din Top 100, ajungând la o valoare de 139,3 mi­­liarde de dolari (Ă41% faţă de anul trecut), clasându-se pe locul 4 în top (faţă de locul 7 ocupat în 2016). „Gigantul din retail a continuat să se concentreze asupra ecosistemului său tehnologic construit pentru a răspunde unei varietăţi de nevoi ale consu­ma­torilor, cum ar fi cele de cumpărare online, livrare rapidă şi entertainment, şi a introdus noi servicii bazate pe inteligenţă artificială cum ar fi livrarea alimentelor şi asistentul personal inteligent Alexa”, spun autorii studiului.

     

    sursa: mediafax.ro

  10. #690
    Reply in News about the world

    UEFA a stabilit echipa sezonului 2016/2017 din Liga Campionilor/ FRF a trimis lista echipelor care vor reprezenta România în cupele europene

     

    Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) a anunţat, luni, prin intermediul site-ului oficial, echipa sezonului recent încheiat din Liga Campionilor, la capătul căruia Real Madrid a fost câştigătoare. Echipa lui Zidane este prima care-şi apără trofeul în actualul format al competiţiei.

     

     

     

    UEFA a stabilit echipa sezonului 2016/2017 din Liga Campionilor

    Real Madrid a învins Juventus, scor 4-1, la Cardiff, şi a câştigat al 12-lea trofeu din istoria clubului. Opt dintre elevii lui Zinedine Zidane şi-au făcut loc în echipa sezonului 2016/2017, în timp ce Juventus are trei, la fel ca şi Atletico Madrid. Barcelona are doar un fotbalist, pe Lionel Messi, în comparaţie cu AS Monaco, care îi are pe Tiemoue Bakayoko şi Kylian Mbappe.

     

    Echipa a fost stabilită de către corpul observatorilor tehnici de la UEFA, conduşi de Ionuţ Lupescu.

     

    Echipa sezonului 2016/2017 din Liga Campionilor: Gianluigi Buffon, Jan Oblak - Leonardo Bonucci, Dani Carvajal, Marcelo, Sergio Ramos, Diego Godin - Casemiro, Toni Kroos, Luka Modric, Isco, Miralem Pjanic, Tiemoue Bakayoko - Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Antoine Griezmann, Kylian Mbappe, Robert Lewandowski.

     

    FRF a trimis la UEFA lista echipelor care vor reprezenta România în cupele europene

     

    Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal s-a reunit, luni, pentru a lua o serie de decizii importante. Pe lângă omologarea clasamentului final şi declararea Viitorului drept campioană a României, Federaţia a întocmit şi lista echipelor româneşti care ne vor reprezenta în cupele europene.

     

    Chiar dacă FC Voluntari a câştigat Cupa României, pe listă apare numele Astrei Giurgiu, ocupanta locului şase în play-off. Totuşi, în documentul trimis către FIFA, forul condus de Răzvan Burleanu a precizat că situaţia ilfovenilor este una specială, pentru că FC Voluntari a trimis mai târziu decât prevedea termenul dosarul de licenţiere pentru cupele europene. Acum, echipa condusă de Claudiu Niculescu trebuie să aştepte răspunsul pe care-l va da Comisia de Licenţiere pentru a afla dacă va putea debuta sau nu în Europa.

     

    În acest moment, conform listei trimise de FRF, România va fi reprezentată în Liga Campionilor de Viitorul (turul al treilea preliminar, pe lista campioanelor) şi FCSB (turul al treilea preliminar, pe ruta non-campioanelor), iar Dinamo, CS U Craiova şi Astra vor merge în Europa League, primele două în turul al treilea, iar ultima în turul al doilea.

     

    În cazul în care FC Voluntari va primi licenţa pentru cupele europene, situaţia se va schimba, iar ilfovenii vor merge, alături de Dinamo, în turul al treilea, în timp ce CS U Craiova va fi nevoită să intre în competiţie în turul al doilea.

     

    sursa: mediafax.ro

  11. #691
    Reply in News about the world

    Preşedintele Klaus Iohannis a primit, marţi, din partea Global American Jewish Committee (AJC), distincţia 'Light Unto the Nations', cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

     

     

     

     

    Allan Reich, membru al Consiliului Executiv al AJC, a subliniat, în prezentarea făcută preşedintelui Iohannis, că distincţia îi este acordată pentru sprijinul statului de drept.

     

    "La începutul anului, în timp ce sute de mii de oameni mărşăluiau prin Bucureşti pentru a protesta faţă de eforturile discutabile ale Guvernului de a împiedica lupta împotriva corupţiei, preşedintele României Klaus Iohannis a stat de partea corectă a istoriei, sprijinind transparenţa, statul de drept şi libertatea", a precizat Allan Reich.

    În alocuţiunea susţinută în faţa participanţilor la Forum, şeful statului a anunţat că acceptă distincţia pentru poporul român ca o recunoaştere a credinţei în democraţie.

     

    ''Accept prestigioasa distincţie 'Light Unto the Nations' nu pentru mine, ci pentru ţara mea şi pentru poporul român. Credinţa lor în democraţie şi în statul de drept este recunoscută prin această distincţie şi care ne-a adus, ca popor, acolo unde suntem astăzi. Ca o ţară ce a fost odată prinsă în întunericul dictaturii comuniste, am parcurs o cale lungă. Am înfruntat şi am trecut peste multe obstacole în procesul construirii unei democraţii solide, bazată pe stat de drept, economie de piaţă şi societate deschisă'', a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Forumul Global al American Jewish Committee.

     

    Şeful statului a subliniat faptul că, în unele momente, prin sacrificiile poporului român, ţara noastră şi-a câştigat locul de drept între naţiunile ce preţuiesc, protejează şi promovează principiile democraţiei.

    Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 4 - 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

     

    Şeful statului român participă, marţi, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă.

     

    "Light Unto the Nations" a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, fostul preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele SUA Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.

     

    Sursa: stiripesurse.ro

  12. #692
    Reply in News about the world

    Vânzările de autoturisme noi în Germania au crescut cu 12,9% în mai, la 323.952 unități, în timp ce Dacia a raportat un avans de 49,2%, la 6,785 vehicule, arată datele Autorității Federale din domeniul Transporturilor (KBA), scrie agerpres.ro.

     

     

    Brandurile Volkswagen și BMW au raportat creșteri ale vânzărilor de 8,8% și, respectiv, 6,9% luna trecută, în timp ce livrările Renault și Ford au înregistrat un avans de 3,7% și, respectiv, 14,7%.

    În primele cinci luni din acest an, vânzările de autoturisme noi pe cea mai mare piață auto din Europa au crescut cu 4,7%, la 1,45 milioane de unități, în timp ce Dacia a raportat un avans de 35,4%, la 26.098 vehicule.

     

    Brandul Volkswagen a raportat un declin al vânzărilor de 3,6%, în perioada ianuarie-mai 2017, în timp ce livrările Renault și Ford au înregistrat un avans de 14,7% și, respectiv, 7,6%.

     

    sursa: stiripesurse.ro

  13. #693
  14. #694
  15. #695
    Stiati ca?...(creierul)
    Reply in Did you know that

    Stiati ca in momentul nasterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana la sfarsitul vietii? Dupa varsta de 25 de ani, creierul uman incepe sa piarda pana la 100.00 de celule zilnic. Dupa varsta de 50 de ani creierul uman isi reduce simtitor volumul.

  16. #696
    Stiati ca?...(celulele)
    Reply in Did you know that

    Stiati ca aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest topic?.Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni si ai o piele noua in fiecare luna.

  17. #697
  18. #698
    Reply in News about the world

    Peste 800 de cetăţeni britanici au plecat din ţară pentru a se alătura ISIS în Siria şi Irak Circa 350 dintre ei s-au întors în Regat, iar o cincime dintre ei ar pune la cale atacuri teroriste.

     

     

    Premierul britanic Theresa May spune că extremismul este „mult prea tolerat“, că s-a atins o limită şi a promis o bătălie contra „pre­di­­ca­torilor urii“.

    Măcelul a început când duba a intrat în mulţimea de pe London Bridge şi s-a oprit când poliţiştii au adus zona sub control omorând trei atacatori înarmaţi cu cuţite mari de vânătoare şi îmbrăcaţi cu veste sinucigaşe false, după cum s-a dovedit ulterior. A fost al treilea atac terorist de amploare din Marea Britanie din ultimele zece săptămâni. Şapte dintre persoanele atacate au murit sâmbătă noaptea. Pe 22 mai 23 de oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi într-un atentat sinucigaş la Manchester Arena. Multe dintre victime erau copii, spectatori la un concert. Pe 22 martie, patru persoane au murit după ce o maşină a intrat în plin în mulţime în apropiere de Palatul Westminster, sediul parlamentului britanic.

     

    Premierul May a lăsat să se înţeleagă că cel mai recent atac este picătura care a umplut paharul. Discursul său de după tragedie a fost descris ca fiind cea mai dură retorică folosită de un şef de guvern britanic contra atacurilor teroriste de când Tony Blair a declarat ca reacţie la atentatele cu bombe din 2005 din Londra că „regulile jocului se schimbă“, scrie Newsweek.

    May are motive să schimbe tonul. Atacul vine cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, programate pentru joi. Forma­ţiunea sa politică, Partidul Conservator, este considerată mai dură cu terorismul decât principalul rival, Partidul Laburist. Avantajul conservatorilor în faţa laburiştilor s-a redus cu şase puncte în cele mai recente sondajele de opinie. Laburiştii au urcat rapid. Aceleaşi sondaje arată că rata de aprobare pentru premierul May s-a prăbuşit.  Experţii în terorism cred că atacatorii s-ar putea să se fi folosit de campania electorală pentru a creşte publicitatea atacurilor lor.

     

    În discursul său de după cel mai recent atac, duminică dimineaţa, premierul a spus că poliţia şi forţele de securitate au dejucat cinci comploturi după incidentul de la West­minster.

     

    May le-a explicat britanicilor că „observăm o nouă tendinţă“ în terorism, cu terorişti inspiraţi să acţioneze de alte atacuri. Politicianul le-a mai spus că atacurile şi comploturile teroriste nu au legătură între ele, „dar sunt conectate într-un sens impor­tant: sunt legate de ideologia ticăloasă a extremismului islamist“. May le-a spus alegătorilor că există „prea multă“ toleranţă pentru extremism în Marea Britanie.

     

    „Ţara noastră a progresat semnificativ cu dejucarea planurilor şi cu protejarea publicului. Dar a venit timpul să spunem gata, până aici. Societatea noastră ar trebui să continue să funcţioneze în acord cu valorile noastre, dar când vine vorba de lupta contra extremismului şi terorismului, lucrurile trebuie să se schimbe.“

     

    Despre ideologia ticăloasă a extre­mismului islamist a spus că „propovăduieşte ura, că sădeşte neînţelegere şi promovează sectarianismul“.

     

    „Este o ideologie care susţine că valorile noastre occidentale, libertatea, democraţia şi drepturile omului sunt incompatibile cu religia islamului. Este o ideologie care repre­zintă pervertirea islamului şi pervertirea adevă­rului. Înfrângerea acestei ideologii este una dintre marile provocări ale timpului nos­tru şi nu poate fi obţinută doar cu intervenţii militare.“ May trebuie să navigheze cu grijă. După atacul de la Manchester, s-au conturat două direcţii în ceea ce priveşte abordarea terorismului. Una a fost promovată curajos de Andy Burnham, primarul oraşului, notează The Independent. „Acesta este un act extremist iar autorul reprezintă comunitatea musulmană la fel de mult cum ucigaşul lui Jo Cox reprezintă comunitatea creştină.“ Jo Cox, parlamentar britanic din partea laburiştilor, a fost ucisă în plină stradă de un individ cu probleme psihice şi legături cu neonaziştii.

     

    Cealaltă direcţie este dată de extremişti antimusulmani şi luptători ai tastaturii cum este ziarista Katie Hopkins, care a cerut o „soluţie finală“ ca răspuns. Această direcţie continuă să domine în titlurile materialelor de presă, transmite frica de islam şi de musulmani şi promovează un sentiment de deznădejde mai ales în rândul tinerilor. De cele mai multe ori, teroriştii din Marea Britanie nu sunt nou-veniţi, ci sunt născuţi şi crescuţi acolo.

     

    Peste 800 de cetăţeni britanici au plecat din ţară pentru a se alătura ISIS în Siria şi Irak. Circa 350 dintre ei s-au întors, iar o cincime dintre ei ar pune la cale atacuri teroriste, potrivit unor oficiali.

     

    Mai înspăimântător, această direcţie imită teoriile Isis, care vrea ca tinerii musulmani din Occident să simtă ca şi cum Vestul se teme de ei şi ca acestor tineri să le fie teamă să mai trăiască în Vest. Având în vedere că infracţiunile motivate de ură s-au dublat în Manchester în ultima vreme, se poate spune  că această strategie func­ţio­nează.

     

    sursa: mediafax.ro

  19. #699
    Reply in News about the world

    În contextul atacului terorist de sâmbătă din centrul Londrei, Donald Trump a solicitat o revizuire judiciară rapidă a ordonanţei prezidenţiale şi a cerut Departamentului de Justiţie să vină cu o versiune mai dură a propunerii.

     

    "Oamenii, avocaţii şi instanţele o pot numi cum vor, dar eu vorbesc despre ceea ce avem nevoie, şi anume de o interdicţie de călătorie. Departamentul de Justiţie ar fi trebuit să rămână la proiectul iniţial, nu la versiunea atenuată, corectă din punct de vedere politic, pe care au depus-o la Curtea Supremă. Departamentul de Justiţie ar trebui să ceară o audiere rapidă a interdicţiei de călătorie în faţa Curţii Supreme - şi să vină cu o versiune mult mai dură! În orice caz, vom examina cu atenţie oamenii care vin în SUA, pentru a ne menţine ţara în siguranţă. Tribunalele sunt lente şi politice", a spus Trump pe contul de Twitter.

     

    O instanţă federală de apel a confirmat, zilele trecute, blocarea noului decret emis de preşedintele SUA, Donald Trump, privind suspendarea vizelor cetăţenilor din state din Africa şi Orientul Mijlociu.

    Donald Trump a emis pe 6 martie o nouă ordonanţă executivă antiimigraţie, impunând restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen. Irakul, care figura pe prima listă, a fost eliminat, la solicitarea Pentagonului, care a evocat colaborarea eficientă cu Bagdadul în combaterea terorismului. Însă aplicarea măsurilor a fost blocată de justiţie pe 15 martie, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare.

     

    sursa: mediafax.ro

  20. #700
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Rămăşiţele unui adolescent din Panama care a murit acum 700 de ani au relevat că acesta a suferit dureri în braţul drept din cauza unei tumori care s-a extins la os.

     

    Rămăşiţele, care au fost descoperite în anii '70 în provincia Bocas del Toro din Panama, au fost reanalizate de Nicole Smith-Guzmán de la Smithsonian Tropical Research Institute, aceasta a descoperit o trăsătură interesantă a humerusului drept, anume urme ce par a indica prezenţa unei tumori, scrie Smithsonian Magazine.

     

    În urma datării cu carbon, s-a aflat că acesta este cel mai vechi caz de  cancer din America centrală.

     

    sursa: descopera.ro

     

    Oasele au aparţinut unui adolescent de 14-16 ani, probabil de sex feminin, dar în lipsa pelvisului este greu de dovedit.

     

    Tipul de cancer nu poate fi ştiut cu exactitate, dar tumoarea a fost o formă de sarcom. De asemenea, în urma colaborării cu Jeffrey Toretsky, specialist în oncologie pediatrică, cercetătoarea susţine că tumoarea nu a fost cauza morţii.

     

    Motivul pentru care cazurile de cancer nu se păstrează în siturile arheologice din America centrală este faptul că solul, la fel ca ploaia, tinde să fie acid, fiind nevoie de condiţii speciale pentru a păstra vestigiile umane. Acest schelet a fost salvat de scoicile cu care a fost îngropat, a căror descompunere a menţinut pH-ul solului la un nivel care să permită conservarea oaselor.

     

    Smith-Guzmán adaugă faptul că „nu există nicio dovadă care să ateste că această boală era mai rar întâlnită în trecut. Cancerul este rar întâlnit la oamenii mai tineri de 50 de ani şi dacă luăm în considerare numărul mic de rămăşiţe umane care sunt conservate şi excavate, avem la dispoziţie foarte puţin material. De aceea nu vedem mai multe cazuri de cancer găsite în populaţiile antice. De asemenea, efectele cancerului trebuie să se observe în oase, ceea ce este neobişnuit”.

     

    sursa: descopera.ro