Back to codi's profile
codi

Posts by codi

381 posts

  1. #301
    Reply in News about the world

    Începând cu 19 mai, tarifele maxime folosite până acum vor fi înlocuite cu tarife de referință care urmează să fie stabilite de Autoritatea de Supravegrere Financiară (ASF). Iată care sunt noile tarife:

     

    Noile tarife de referință vor fi asemănătoare cu cele actuale. Astfel, șoferii cu vârste cuprinse între 31-40 de ani vor avea un tarif de referință de 700 lei pentru mașini cu motoare de 1.4-1.6 litri.

     

    Noua lege RCA prevede și limitarea despăgubirilor acordate pentru vătămări corporale. Aceste despăgubiri se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., pe baza punctajul oferit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București”.

     

    Un punct traumatic valorează două salarii minime pe economie, deci despăgubirea maximă ce poate fi acordată pentru vătămări corporale este de 500.000 lei.

     

    Noua lege introduce și compensarea directă între asiguratorii RCA, precum și posibilitatea de a încheia polițe RCA pentru un minim de o lună sau multiplu de o lună până la 12 luni,în funcție de preferințele asiguratorului.

     

     

    Sursa: a1.ro

  2. #302
    Reply in News about the world

    Acum patru ani, Arunima Sinha, o indiancă fără un picior, reușea o performanță in-cre-di-bi-lă chiar și pentru un om sănătos: escaladarea Everestului! La  24 de ani, fosta voleibalistă de performanță și-a învins handicapul, și-a depășit limitele și a ajuns pe cel mai înalt munte din lume, pe care nepalezii îl numesc, pe bună dreptate, “Fruntea în cer” (“Sagarmtha”​).

     

    A reînvățat să meargă cu ajutorul unei proteze

     

    Arunima și-a pierdut piciorul în 2011, când a fost victima unei agresiuni îngrozitoare. La 22 de ani, sportiva, cu un viitor promițător în sport, a fost atacată de hoți în timp ce se întorcea acasă și aruncată în fața trenului. În urma incidentului, tânăra și-a pierdut piciorul stâng, amputat la nivelul genunchiului. De atunci, viața i s-a schimbat radical, practic Arunima a reînvățat să meargă cu ajutorul unei proteze. Puternică și ambițioasă, tânăra și-a promis că va realiza, atât cât îi va sta în fire, visurile pe care le avea atunci când era sănătate. Cel mai mult a durut-o compasiunea celor din jur  și convingerea acestora că un handicap te poate condamna la o existență fără provocări.

     

    A durut-o compasiunea pe care i-au arătat-o oamenii

     

    „Atunci, toată lumea și-a făcut griji pentru mine. Așa că mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pentru ca oamenii să nu mă mai privească în continuare cu milă”, a declarat tânăra, pentru o televiziune indiană, înainte de a-și începe ascensiunea pe Everest.

     

    Oloagă și mutilată fizic, dar încrezătoare în forța ei, Arunima a ajuns pe Everest ajutată de șerpași. Inițial, ritmul lent al urcușului i-a făcut pe mulți să creadă că femeia va renunța, dar i-a uimit pe toți cu determinarea ei.

     

     

     

    Sursa: a1.ro

  3. #303
    Reply in News about the world

    Dealul de la marginea satului Şoimuş este excavat în aceste zile pentru a face loc traseului viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, însă în zona Peşterii – Tunel, în care se ascund câţiva lilieci, lucrările sunt blocate. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută soluţii pentru relocarea acestor vietăţi.

     

    Cel mai recent raport publicat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere privind stadiul proiectelor de infrastructură derulate oferă informaţii despre problemele de pe şantierele Autostrăzii Lugoj – Deva.

     

    O situaţie semnalată pe Lotul IV al autostrăzii este lipsa autorizaţiei de construire pentru segmentul de circa 250 de metri din jurul Peşterii Tunel, fapt care împiedică derularea construcţiei în zonă. Deşi dealul în care a fost clădită grota, în urmă cu două secole, a fost defrişat şi este excavat pentru a lăsa loc viitoarei autostrăzi, în zona peşterii lucările sunt blocate, în aşteptarea autorizaţiilor şi a soluţiei de relocare a liliecilor. Peştera – tunel de la marginea satului Şoimuş, cea în care se adăposteau câţiva lilieci protejaţi de lege, a fost unul dintre motivele pentru care lucrările au întârziat cu un an.

     

    Încă din octombrie 2014, constructorii au fost anunţaţi de compania de autostrăzi că nu mai pot lucra în zona peşterii, în fapt, o grotă de circa 20 de metri, de care nici localnicii nu aveau prea multe cunoştinţe. Reprezentanţii unui ONG ecologist au reclamat atunci că vibraţiile produse de utilajele care lucrează în zona localităţii Şoimuş deranjau liliecii din peştera de tip tunel. Reclamanţii nu au venit cu nici o dovadă în acest sens, iar în evidenţele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, habitatul liliecilor nu există.

     

    Doar trei lilieci dintr-o specie protejată se adăposteau în grotă, conform specialiştilor care au cercetat-o şi au monitorizat-o pentru un an.

     

    Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanovita, de 27,4 kilometri a costat 681,04 milioane lei şi a fost inaugurat în decembrie 2013.

     

     

    Sursa: adevarul.ro

  4. #304
  5. #305
  6. #306
  7. #307
  8. #308
  9. #309
  10. #310
  11. #311
  12. #312
  13. #313
  14. #314
  15. #316
    Reply in Chat & Socialize

    Toată lumea știe despre acest subiect. Ce este un extraterestru? Există sau nu așa numiții ”omuleți verzi”?

     

    Personal, din documentarele pe care le-am văzut și în urma noilor descoperiri, precum kepler 452b și alte planete care, în teorie, sunt capabile să întrețină viața, tind să cred că extratereștrii există, mai ales că acum este virală și o teorie cum că universul ar fi viu (dar asta o lăsăm pe altă dată).

     

    Voi ce părere aveți?

  16. #317
    Reply in Did you know that
    • Marea Neagra este cea mai mare structura acvatica anoxica din lume. Termenul de anoxie semnifica un “continut scazut de oxigen” sau chiar o  “lipsa de oxigen” si peste 90% din apa din Marea Neagra este lipsita de oxigen. Aceasta situatie se datoreaza faptului ca apa de la suprafata, care primeste oxigen din atmosfera, nu il poate transfera straturilor acvatice de adancime din cauza mai multor factori (cantitatea mare de sedimente din apa, densitatea crescuta etc).

    • La adancimi de peste 200 de metri, apa Marii Negre nu mai contine oxigen iar temperatura apei inregistreaza o valoare constanta de 9 grade Celsius. Din aceasta cauza, la adancimi mari, singurele specii existente sunt bacteriile anaerobe.

  17. #318
    Știați că...? (leopardul)
    Reply in Did you know that
    • Este cel mai puternic dintre feline.

    • Se poate catara in copaci chiar si atunci cand isi transporta prada grea si deseori ramane sa se odihneasca pe crengile copacilor.

    • Isi duce de multe ori prada in copaci pentru a le demonstra leilor si hienelor ca nu i-o pot fura.

    • Este renumit pentru agilitatea sa, pentru faptul ca poate alerga cu pana la 58 km/h, poate sari 6 metri in lungime si 3 metri in inaltime.

    • Este totodata si un excelent inotator.

    • Este in principiu un animal solitar cu teritorii de mari dimensiuni.

    • Asemenea jaguarului, isi marcheaza teritoriul prin urina si prin sfasierea scoartei copacilor.

    • De fel, teritoriul masculului este mai mare decat cel al femelelor, iar daca se intampla sa se suprapuna, acestia tolereaza doar daca se pot imperechea.

    • Ca sa isi anunte prezenta altor leoparzi, acesta scoate un sunet asemanator tusei iritante.

    • Leopardul ajunge sa cantareasca in jur de 70 kg, iar lungimea corpului ajunge pana la 2 metri.

    • Asemenea pisicilor noastre, leopardul maraie cand este nervos si toarce cand este multumit.

    • Datorita faptului ca sunt foarte buni inotatori, leoparzii se hranesc si cu pesti.

    • Culoarea, modelul blanii si lungimea firelor de par difera la leoparzi in functie de regiunea in care traiesc.

  18. #319
    Știați că...? (leul)
    Reply in Did you know that
    • Ragetul unui leu se poate auzi si de la 8 km distanta.

    • Este a doua felina ca marime dupa tigru.

    • Prin raget acestia isi stabilesc drepturile teritoriale sau cheama membrii rataciti.

    • Femela are nevoie de aproximativ 5 kg de carne pe zi, iar masculul de minimum 7 kg.

    • Femelele sunt cele care in mare parte vaneaza. 85-90 % din prada este capturata de femele, in timp ce masculii stau sa pazeasca teritoriul.

    • In salbaticie, leul traieste 12-15 ani, iar in captivitate atinge si varsta de 25 ani.

    • Meniul lor consta in zebre, antilope, girafe, bivoli si uneori rinoceri si hipopotami.

    • Astazi mai pot fi gasiti in desertul Sahara si in unele zone de est si sud ale Africii.

    • Este singura specie de felina mare sociabila; traieste in grupuri de cate 15 membri, uneori fiind formate chiar si grupuri de 40 de membri.

    • In grup, cel mai adesea este un mascul matur, sau uneori 2-3, restul fiind doar femele si pui.

    • Masculii ce au coama mai inchisa la culoare, atrag mai mult femelele.

    • Gestatia dureaza 3 luni in urma careia se nasc intre 1 si 5 pui.

    • Puii de leu nu pot rage pana la varsta de 2 ani.

    • In jurul varstei de 3 ani, masculii sunt alungati din grup si adesea isi formeaza propriile grupuri.

    • Leul African doarme si pana la 20 de ore pe zi.

    • Datorita ghearelor, se pot urca cu usurinta in copaci.

    • Spre deosebire de alte feline, leul vaneaza in grup, inconjurand prada.

    • Sunt mai mult animale nocturne, noapte vanzeaza de fel, iar ziua se odihnesc.

    • Isi marcheaza teritoriul ca si leopardul si jaguarul, prin urina si fecale, dar si prin sfasierea scoartei copacilor.

    • Puii au pete inchise de culoare pe blana, asemanatoare cu cele ale leoparzilor, insa pe masura ce cresc, acestea dispar.

    • Exista si exemplare de lei albi, locuitorii savanelor considerandu-i fiinte divine.

    • Acestia exista in captivitate, iar in anul 2004 erau in numar de 30. In prezent, numarul lor a crescut considerabil.

  19. #320
    Reply in Did you know that

    Vestitorul primaverii, ghiocelul, are mai multe semnificatii si utilizari decat am fi crezut 

     

    - Afla lucruri inedite despre florile care rasar din zapada!

     

    Proprietati medicinale

     

    Ghiocelul contine o substanta numita gelantamina, care face parte din compozitia medicamentelor pentru tratarea Alzheimerului.

     

    Gelantamina a fost folosita pentru prima data in Europa de Est in anul 1950 pentru a trata problemele legate de memorie.

     

    Este mortal

     

    Intrucat seamana destul de bine cu ceapa, bulbul de ghiocel a fost consumat accidental de cativa ghinionisti. Din pacate, acesta este otravitor.

     

    Cel mai scump bulb a fost vandut cu 420 de euro

     

    In anul 2011, in cadrul unei licitatii, a fost vandut cel mai scump bulb din lume, care a valorat 420 de euro.

     

    Termometru natural

     

    Inca din anul 1950, angajatii gradinii britanice Kew Gardens au monitorizat ghioceii. Astfel, s-a constatat ca ghiocelul este in termometru natural intrucat in a doua jumatate a secolului al XX-lea, acestia apareau in luna februarie, in timp ce in anii ‘90 apareau din ce in ce mai devreme. Acum, ghioceii apar si la inceputul lunii ianuarie, fiind in armonie cu schimbarile de temperaturi din Marea Britanie.

     

    Simbolul sperantei

     

    Ghiocelul este simbolul sperantei si al renasterii inca din cele mai vechi timpuri intrucat rasare din zapada lasata de o iarna grea, vestind primavara.