Back to kenveloo-'s profile
kenveloo-

Posts by kenveloo-

1,108 posts

  1. #262
  2. #263
    Reply in News about sports

     

    Echipa naţională de fotbal a Franţei a învins, marţi seara, cu scorul de 3-2, reprezentativa similară a Angliei, într-un meci de pregătire disputat pe Stade de France.

     

    Harry Kane a deschis scorul în minutul 9, dar gazdele au egalat, în minutul 22, prin Samuel Umtiti, iar până la pauză francezii au preluat conducerea pe tabela de marcaj, după golul înscris de Djibril Sidibe, în minutul 43.

     

    La două minute de la startul reprizei a doua, Raphael Varane a primit direct cartonaşul roşu, în urma unui fault comis asupra lui Dele Alli, în careu, iar Kane a transformat de la 11 metri şi a dus scorul la 2-2. În ciuda inferiorităţii numerice, jocul francezilor nu a avut de suferit, iar Ousmane Dembele a marcat golul victoriei, în minutul 78, după o fază pornită de la Paul Pogba şi la care a mai participat Kylian Mbappe, care a pasat decisiv.

     

    Franţa: Lloris - Sidibe (Jallet 90'), Varane, Umtiti, Mendy (L. Digne 21') - Dembele, Kante, Pogba, Lemar - Giroud (Koscielny 52'), Mbappe. Selecţioner: Didier Deschamps.

    Anglia: Heaton (Butland 46') - Jones (Cresswell 82'), Stones, Cahill - Trippier (Lallana 76'), Dier, Oxlade-Chamberlain, Bertrand (Walker 46') - Sterling, Kane, Alli. Selecţioner: Gareth Southgate.

    Alte rezultate înregistrate marţi în meciurile amicale:

     

    Australia - Brazilia 0-4 (D. Souza 1', 90+3', T. Silva 62', Taison 75')

     

    Singapore - Argentina (Fazio 25', J. Correa 31', A. Gomez 60', Paredes 74', Alario 90', Di Maria 90+3')

     

    Indonesia - Puerto Rico 0-0

     

    Africa de Sud - Zambia 1-2 (Manyama 23'/Mwila 72', Mundila 79')

     

    Norvegia - Suedia 1-1 (Elyounoussi 44'/Armenteros 81')

     

    Camerun - Columbia 0-4 (James R. 16', Mina 30', 52', Izquierdo 85')

  3. #264
    Reply in News about sports

     

    Bogdan Stancu va fi pregătit de Paul Le Guen în sezonul următor la Bursaspor. L'Equipe anunţă că turcii au ajuns la un acord cu tehnicianul în vârstă de 53 de ani după ce negocierile cu Robert Prosinecki au eşuat.

     

    Le Guen nu a mai stat pe bancă din 2015 după ce şi-a încheiat mandantul la naţionala statului Oman. Le Guen şi-a început de antrenor în 1998, la Rennes. În perioada 2002-2005 i-a pregătit pe cei de la Olympique Lyon reuşind să câştige titlul de campion în fiecare dintre cele trei sezoane. A urmat apoi un sezon la Rangers, doi ani pe banca celor de la PSG, îar în 2009-2010 a pregătit naţionala Camerunului.

     

    Bursaspor a terminat sezonul trecut pe locul 14 în prima ligă din Turcia, cu 38 de puncte, cu doar două mai multe decât Rizespor - prima echipă care a retrogradat în liga secundă.

  4. #265
    Reply in News about sports

     

    n plină vară, a bătut vântul mai multe zile atât pe banca nerazzuri-lor, cât şi pe cea a echipei giallorossa. Sfârşitul sezonului 2016-2017 le-a lăsat fără antrenori pe două din cele mai puternice echipe din campionatul Italiei. AS Roma şi Inter Milano au fost în negocieri intense până când au semnat cu antrenorii care le vor ajuta să facă performanţă în noua ediţie. Un nume important, care şi-a pus amprenta pe cele două „achiziţii” ale formaţiilor din Peninsulă este agentul Pietro Chiodi. Cine este Pietro Chiodi? Este impresarul care preferă să vorbească prin muncă, nu prin cuvinte.

     

    Agentul italian are în palmares şi transferuri importante ale fotbaliştilor români, printre care se regăsesc:

     

    Vlad Chiricheş la Napoli

    Ciprian Tătăruşanu şi Ianis Hagi la Fiorentina

    Răzvan Marin la Standard Liege

    Adrian Stoian la Crotone

    Sub numele impresarului se află şi puştii lui Hagi, precum Florinel Coman şi Dragoş Nedelcu, cei doi jucători doriţi de patronul FCSB-ului, Gigi Becali. 

    Ştirea care a ţinut prima pagină a ziarelor din Italia la începutul lunii iunie a fost semnătura fostului antrenor al Romei, Luciano Spalletti pe contractul celor de la Inter Milano. În fruntea grupării giallorossa, tehnicianul italian a avut un sezon excepţional şi a lăsat-o pe fosta echipă a lui Totti pe locul al doilea în Serie A, cu 87 de puncte, poziţie, care o duce direct în grupele Champions League.

     

     

    Luciano Spalletti, antrenor Inter: "Trebuie să obţinem rezultate bune, iar clubul să redevină ce a fost odată."

     

    „Sunt foarte entuziasmat că acum fac parte din familia Inter Milano. Având susţinerea a milioane de suporteri poate fi şi o presiune, însă trebuie să o vedem ca pe o provocare şi să o aducem cu noi, pe teren, să ne ofere un plus de energie şi dorinţă. Nu va fi uşor, va trebui să muncim mult, dar echipa trebuie să redevină forţa care a fost odată”, au fost primele cuvinte ale lui Spalletti după ce a fost numit oficial antrenorul lui Inter Milano. (Gazzetta dello Sport)

     

    Dacă tehnicianul Romei a plecat la Inter, pe banca din Olimpico a fost adus un alt nume important din fotbalul italian. Eusebio Di Francesco (47 de ani) a încheiat contractul cu formaţia Sassuolo (echipă care a terminat pe locul 12, sezonul 2016-2017, Serie A) şi a semnat cu AS Roma un contract pe 2 ani. Antrenorul Di Francesco nu este străin de gruparea giallorossa, ca jucător a evoluat timp de 4 sezoane (1997-2001), iar după ce şi-a agăţat ghetele în cui a devenit team manger la AS Roma. În acea perioadă, Cristian Chivu evolua pentru formaţia din capitala Italiei.

     

    Pe contul său de Facebook, agentul Pietro Chiodi a scris cât de greu a fost ducerea la bun sfârşit a acestui transfer: "Negocierile au fost lungi şi dificile, dar acum totul s-a încheiat cu cel mai bun rezultat posibil. De astăzi, este rândul tău, prietene drag! #Eusebio #DiFrancesco #ASRoma"

     

     

    Agentul italian, Pietro Chiodi (stânga), antrenorul AS Romei, Eusebio Di Francesco (mijloc) şi directorul sportiv, Monchi (dreapta)

     

    "Simt că m-am întors acasă după mulţi ani. M-am reîntâlnit cu multe cunoştinţe vechi, dar şi cu persoane noi, care m-au făcut să mă simt bine-venit", au fost primele cuvinte ale noului antrenor al Romei, Eusebio Di Francesco.

     

    Potrivit site-ului oficial al grupării giallorossa, Di Francesco a fost plăcut impresionat de ce a găsit la echipă. "Aproape totul este nou. S-a investit mult şi am observat dorinţa de a creşte, este clar că este un club care vrea să ajungă în top-ul Europei.", a spus tehnicianul italian care le-a transmis şi un mesaj suporterilor: "Nu o să îi numesc noii mei fani pentru că ei au fost şi suporterii mei în trecut. Vreau ca echipa să fie plină de entuziasm, iar ei au un rol vital în îndeplinirea acestui obiectiv."

     

     

  5. #266
    Reply in News about sports

     

    Toţi ochii pe Kylian Mbappe. Tânărul fotbalist de 18 ani este dorit de cele mai puternice cluburi, dar cea mai insistentă a fost chiar Regina Europei. "Real Madrid a încercat să mă transfere încă de când aveam 14 ani. Să vedem ce se va întâmpla, trebuie să analizăm ofertele şi să vedem ce se va întâmpla la club, pentru că am un contract, nu sunt jucător liber", a declarat Mbappe jurnaliştilor de la Canal + Sport după victoria echipei naţionale a Franţei (marţi, 13 iunie), 3-2, în amicalul contra Angliei.

     

    Mbappe are o cotă de piaţă de 35 de milioane de euro, potrivit site-ului transfermarkt.com, însă sumele de transfer ale acestuia, apărute în presa internaţională, sunt impresionante. 130 de milioane de euro ar fi dispusă să ofere Real Madrid pentru a-l avea pe francez în lotul lui Zidane.

     

    Atacantul a strălucit în acest sezon la AC Monaco, echipă pentru care a marcat 101 goluri în toate competiţiile (Ligue 1, Champions League, Cupa Franţei, Cupa Ligii). Mbappe mai are contract cu Monaco până în 2019.

  6. #267
    Reply in News about sports

     

    Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) va lansa în 2018 o nouă competiţie, Liga Naţiunilor, destinată echipelor naţionale, care va înlocui meciurile de pregătire, la care vor participa cele 55 de prime reprezentative ale membrilor forului european.

     

    Echipele vor fi împărţite în patru divizii valorice, A, B, C şi D, pe baza coeficientului naţional, valabil la încheierea actualelor preliminarii europene ale Cupei Mondiale din 2018 (15 noiembrie 2017).Primele două divizii, A şi B, vor avea în componenţă 12 echipe, împărţite în patru grupe de câte trei echipe. Divizia C va avea 15 echipe, cu o grupă de trei şi alte trei grupe de câte patru echipe.

     

    Ultimul eşalon valoric, Divizia D, va avea 16 formaţii, împărţite în patru grupe de câte patru, cu unn sistem de promovare/retrogradare la finalul fiecărei ediţii. În acest moment al preliminariilor pentru CM 2018, găzduit de Rusia, dacă ar fi fost deja implementată competiţia, România ar fi în eşalonul al treilea valoric, alături de Ungaria, Danemarca, Grecia, Albania, Serbia, Muntenegru, Israel, Scoţia, Bulgaria, Norvegia, Cipru, Lituania, Azerbaidjan şi Belarus.

     

    Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Franţa, Elveţia, Italia, Anglia, Polonia, Croaţia, Islanda, Suedia ar alcătui grupa A, în timp ce Slovacia, Rusia, Olanda, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Austria, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Ţara Galilor, Cehia şi Slovenia ar face parte din grupa a doua valorică. Faza grupelor va avea loc din septembrie 2018 până în noiembrie 2018, iar Final Four-ul, valabil doar pentru Divizia A, în iunie 2019. Câştigătoarele grupelor din Diviziile B, C, D promovează, echipele clasate pe ultimele locuri în fiecare grupă în Diviziile A, B, C retrogradează.

     

    Liga Naţiunilor va oferi capii de serie la preliminariile europene ale turneelor finale ale Campionatelor Europene şi Mondiale, dar şi patru din cele 24 de echipe participante la Campionatul European din 2020.

     

  7. #268
  8. #269
  9. #270
    Reply in News about sports

     

    Antoine Griezmann a devenit persona non-grata la Atletico Madrid. La finalul sezonului, francezul a spus că: "Sunt gata de plecare. Vreau să câştig trofee, acesta e gândul meu pentru sezoanele următoare, iar viitorul meu va fi decis în funcţie de acest obiectiv". La mai puţin de o lună, Griezmann surprinde şi semnează prelungirea contractului cu Atletico până în 2022. Potrivit Marca, atacantul a încercat să-şi "repare" declaraţiile.

     

    "Primul lucru pe care vreau să îl fac este să îm cer scuze tuturor celor care au înţeles greşit vorbele mele. Poate că m-am exprimat eu greşit sau că au fost persoane care au vrut să aibă titluri de prima pagină folosindu-se de cuvintele mele, însă de când am venit la Atletico am dat totul pentru acest club, pentru colegii mei şi pentru staff-ul tehnic şi sunt foarte fericit că voi continua să joc aici, alături de voi, toţi", a mărturisit Griezmann.

     

    La finalul campionatului, presa din Anglia l-a dat pe atacantul francez tot mai aproape de formaţia antrenată de Mourinho, Manchester United, însă, deznodământul a fost altul. Griezmann va lupta pentru trofee la Atletico, echipă pentru care evoluează de 3 ani (iulie 2014).

     

     



    Antoine Griezmann are o cotă de piaţă de 80 de miloane de euro, potrivit transfermarkt.de 


     


    "O să le mulţumesc tuturor prin evoluţia mea pe teren, o să dau totul. Acum mă voi relaxa puţin, pentru a fi din nou în formă şi o să revin alături de lotul meu pentru a ne pregăti pentru sezonul următor la Los Angeles, la fel ca în toţi anii", a mai adăugat 7-le lui Atletico.


     


    Atletico Madrid a terminat sezonul 2016-2017 pe locul al treilea, loc ce îi asigură echipei pregătite de Simeone participarea directă în grupele Champions League.

     

  10. #271
    Reply in News about sports

     

    Waldemar Kita, preşedintele clubului francez Nantes, a confirmat, luni, că antrenorul Claudio Rainieri se află pe lista de posibili înlocuitori ai lui Sergio Conceicao.

     

    După ce presa internaţională a speculat îndelung pe seama faptului că Ranieri ar putea ajunge în Franţa, după ce a rămas fără contract în urma despărţirii de Leicester City, Kita a pus capăt zvonurilor. Acesta a spus că antrenorul italian se află pe o listă cu alţi trei tehnicieni care-l pot înlocui pe portughezul Sergio Conceicao. Ranieri e liber de contract din februarie 2017.

     

    "Sunt patru nume pe lista de posibili înlocuitori, unul este Ranieri", a declarat Waldemar Kita, preşedintele celor de la Nantes, pentru A Bola, citat de squawka.com.

     

    Claudio Ranieri a câştigat titlul acum două sezoane în Premier League cu Leicester City, primul din istoria clubului, şi a dus formaţia engleză în Liga Campionilor, prima participare din istorie. Nantes a terminat sezonul recent încheiat din prima ligă franceză pe locul şapte, cu 51 de puncte. Antrenorul Conceicao mai are contract cu francezii până în 2020, fiind adus în iarna lui 2016.

  11. #272
    Reply in News about sports

     

    Marius Şumudică a devenit noul antrenor al grupării turce Kayserispor şi îşi va începe noul mandat alături de colaboratorii săi Cristian Petre, Gabi Mărgărit (antrenori secunzi) şi Bebe Mărculescu (preparator fizic).

     

    Recunoscut drept un tehnician extrem de apropiat de jucătorii săi, Şumudică surprinde şi spune că nu îşi doreşte să transfere în Turcia niciun jucător de la Astra, echipă pe care a pregătit-o în ultimele două sezoane. Mai mult, Şumi spune că nu va propune niciun jucător din Liga 1 la noua echipă.

     

    "Vă daţi seama că de când am semnat urmăresc meciurile echipei, stau în contact cu cei de acolo şi vă spun sincer că am rămas plăcut surprins de calitatea fotbaliştilor. Oricum eu nu vreau să propun niciun jucător din România, să nu se interpreteze", a declarat Şumudică.

  12. #273
    Reply in News about sports

     

    Situaţia lui Ianis Hagi se va îmbunătăţi o dată cu schimbarea antrenorului Fiorentinei. Tânărul fotbalist român a jucat doar 48 de minute sezonul trecut sub conducerea lui Paulo Sousa, însă lucrurile se vor schimba după venirea lui Stefano Pioli.

     

    Potrivit presei italiene, noul tehnician al grupării din Firenze îl va include pe mijlocaşul ofensiv în lotul echipei mari şi îi va oferi mai multe şanse de a juca.

     

    "Ianis Hagi va face parte cu siguranţă din noua e echipă a lui Pioli".

     

    Ianis Hagi a fost achiziţionat de Fiorentina în vara anului trecut de la Viitorul. Puştiul român a jucat în doar două partide pentru gruparea din Serie A, însumând 48 de minute, însă a strâns 13 meciuri pentru formaţia Primavera.

  13. #274
    Reply in News about sports

     

    Abia ajuns la Kayserispor, Şumudică a primit două veşti: una proastă şi una bună. Deniz, jucătorul de creaţie al echipei, va pleca la Beşiktaş, însă conducerea clubului turc i-a oferit antrenorului român şi o veste bună: au pregătite două milioane de euro pentru aducerea unui nou fotbalist responsabil cu magia la mijlocul terenului.

     

    Budescu a fost şi el la un pas să ajungă la Kayserispor. Şumudică a dezvăluit că mijlocaşul român le-a fost propus turcilor chiar înainte de a ajunge el la echipă, însă jucătorul îşi dăduse deja acorul pentru a semna cu FCSB, iar transferul în Turcia nu a mai fost de actualitate.

     

    "Deniz, decar, vrea Beşiktaş să-l ia. Mi-au spus că pentru numărul 10 au buget de 2 milioane de euro. Înainte să ajung eu i-au făcut ofertă lui Budescu. Budescu îşi dăduse acordul la FCSB. Nu eu l-am propus, propunerea a venit prin alţi impresari. A fost alegerea lui Budi. El a vrut să se ducă la FCSB", a declarat Marius Şumudică.

  14. #275
  15. #276
  16. #277
  17. #278
    Reply in News about sports

     

    Fotbalistul spaniol Jesus Vallejo, în vârstă de 20 de ani, va fi înlocuitorul lui Pepe la Real Madrid începând din sezonul următor, a anunţat, luni, campioana Spaniei şi a Europei, conform cotidianului Marca.

     

    Fundaşul central a fost împrumutat în sezonul recent încheiat la Eintracht Frankurt, în Germania, unde a jucat 27 de meciuri, a înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă, adunând un total de 2.265 de minute jucate. Vallejo este perceput drept înlocuitorul perfect pentru Pepe, căruia nu i-a mai fost prelungit contractul şi a părăsit gruparea pregătită de Zinedine Zidane după 10 ani.

     

    Chiar dacă a fost împrumutat în Bundesliga, cele două părţi, fotbalistul şi clubul spaniol, au ţinut permanent legătura, oficialii madrileni încercând să se asigure că Vallejo se dezvoltă în direcţia potrivită. În acest moment, Raphael Varane, Nacho Fernandez şi Sergio Ramos sunt variantele pe care le are la dispoziţie Zinedine Zidane în centrul defensivei.

     

    Crescut la Real Zaragoza, unde şi-a făcut şi junioratul, Jesus Vallejo a fost cumpărat de Real Madrid în 2015, pentru cinci milioane de euro, şi a mai fost lăsat împrumut la clubul spaniol încă un sezon, după care s-a mutat în Germania, la Frankfurt, cu care a jucat finala Cupei, pierdută în faţa Borussiei Dortmund, scor 1-2, la Berlin.

  18. #279
    Reply in News about sports

     

    George Puşcaş este unul dintre eroii momentului în Italia. Tânărul atacant român a reuşit practic să-i califice pe cei de la Benevento în Serie A  prin golurile sale, iar acum a atras atenţia unor cluburi importante din Italia.

     

    Puşcaş este fotbalistul lui Inter Milano, însă este greu de crezut că va fi păstrat în lotul echipei pentru sezonul următor. Benevento a demarat negocierile pentru împrumutul românului pentru încă un sezon şi are prima şansă, însă şi alte cluburi din Serie A sunt interesate de vârful în vârstă de 21 de ani. Presa italiană notează că Crotone şi Chievo sunt formaţiile care doresc să-l împrumute pe român.

     

    Indiferent de ofertele venite pe adresa sa, dorinţa jucătorului va fi decisivă. Puşcaş a declarat deja că se simte bine la Benevento şi ar dori să continue şi în Serie A alături de această echipă. "Mi-ar plăcea să rămân la Benevento, am reuşit un lucru măreţ", a precizat românul.

  19. #280
    Reply in News about sports

     

    Cristiano Ronaldo şi Nike vor marca împlinirea unui an de la câştigarea Euro 2016 printr-o pereche spectaculoasă de ghete, pe care starul Portugaliei le va purta la Cupa Confederaţiilor din acest an, competiţie ce se va disputa în Rusia între 17 iunie şi 2 iulie.

     

    Producătorul american de echipament sportiv a realizat un model unicat, ce nu va fi destinat vânzării la scară largă. Cristiano Ronaldo va purta ghetele în culorile Portugaliei la Cupa Confederaţiilor, unde speră să-şi ajute naţionala să obţină un nou trofeu major.

     

     

    Ronaldo vine după un an fantastic, în care a cucerit de două ori Liga Campionilor, titlul în Spania, Balonul de Aur şi Euro 2016, iar atacantul speră să-şi continue seria excepţională.