Posts by sebiovsky @ ECILA Romania

Bine ai venit pe ECILA ROMANIA

Nu uita sa citesti regulamentul:http://www.ECILA.ro/...ament-general/ 

Nu uita ! Suntem in cautare de :

Moderatori 

Designeri       

Nu as face nimic.Atat eu/noi cat si o vedeta suntem oameni.Probabil as proftia de lucrul ca as avea multi bani si i-as cheltuii.

Eu aleg A

De ce?Scoala nu mai este cum era inainte, profesorii nu mai explica, am ajuns sa le cumparam cadouri scumpe ca sa ne treaca la acea materie/clasa.

Am ajuns sa fim tratati ca niste roboti, doar sa retinem informatii, nu sa le invatam.

Luati si partea asta a lucrurilor, nu ca va spun parintii ca "fara scoala nu ai ce face". Sincer sper sa ia foc, prin gaming in 10-20 ani scoti mai multi bani decat un inginer/director.

Nu am folosit niciodata iOS

Eu folosesc Android

Dar votez iOS pentru ca mi se pare mai interesant.

C - Zombie.

Windows-ul este mai bun decat Linux , nu as trece niciodata pe partea de Linux sa fiu sincer.Eu asa m-am obisnuit.Linux e mai greu de folosit, asa ca Windows  power.

Cercetătorii din cadrul University of Texas Health Science Center au reuşit să sporească secreţia de insulină dintr-un anumit tip de celule pancreatice. Descoperirea ar putea reprezenta un posibil tratament pentru tipurile de diabet 1 şi 2.

Cercetătorii plănuiesc să realizeze primele teste clinice în următorii 3 ani, dar în prezent doresc să testeze medicamentul pe animale de dimensiuni mari, analize ce ar putea costa aproximativ 5 milioane de dolari, informează Futurism. 

În ianuarie, cercetătorii au primit un brevet din partea oficialilor din SUA, strategia s-a dovedit eficientă în vindecarea şoarecilor de diabet. ,,A funcţionat perfect,'' declară dr. Doiron, profesor asistent în cadrul UT Health. ,,Am vindecat şoarecii de diabet în decursul unui an fără a observa vreun efect secundar. Dar, desigur, discutăm despre teste pe şoareci, următorul pas este realizarea testelor pe animale masive asemănătoare cu oamenii privind sistemul endocrin,'' a adăugat el. 

Ralph DeFronzo, profesor de medicină şi director al sectorului de diabetici din cadrul UT Health, a descris terapia: ,,În pancreas există nenumărate celule în afară de cele beta, noi încercăm să modificăm aceste celule pentru a secreta insulină, dar doar ca un răspuns la glucoză. Asemănător procesului realizat de celulele beta''. 

Insulina scade nivelul zahărului din sânge, substanţa este însă secretată doar de celulele beta. În cazul diabetului de tip 1, celulele beta sunt distruse de sistemul imunitar, astfel corpul persoanei nu produce insulină. În cazul diabetului de tip 2, celulele beta cedează, iar nivelul de insulină creşte. În acelaşi timp, în cazul biabetului de tip 2 insulina nu este utilizată de corp într-un mod eficient. 

Terapia poate fi realizată printr-o tehnică numită ,,transferare a genelor.'' Un virus este utilizat pentru introducerea genelor în pancreas. Aceste gene provoacă apariţia enzimelor digestive şi a altor celule care provoacă secreţia de insulină. Cu ajutorul terapiei, nivelul zahărului din sângele şoarecilor a putut fi reglat. 

Dusan Stojancevic îşi spune singur povestea de fotograf pe boredpanda.com. Sârbul vede lumea minusculă, oraşele microscopice: acum cinsprezece ani a făcut o fotografie de pe pervazul ferestrei apartamentului său din Belgrad. Ploua. Un shopping center cu geamurile de un albastru metalic extraterestru se oglindea într-o picătură de apă de ploaie.

Vreme de cinsprezece ani a mers apoi fotograful în jurul lumii şi a fotografiat metropole reflectate în părticicele sferice desprinse dintr-o masă de lichid. Oraşele din boabele de apă sunt fie imprimate pe hârtie fotografică, fie transpuse-un pixeli. Digitale.

Artistul destăinuie că nu-i nicio "abracadadra" Photoshop la mijloc. Foloseşte doar o tehnică specială de fotografie macro, de aceea instantaneele nu au claritate desăvârşită şi par blurry.

În Istanbul, fotograful a văzut răsfrântă într-un strop Moscheea Albastră.

Brooklyn Bridge la apus e reflectat într-o picătură newzorkeză elipsoidală.

Ada Bridge din Belgrad cu luminţele de sărbătoare se oglindeşte într-un alt bob de apă.

Shopping Center-ul SF T.C. Usce tot din Belgrad se vede într-o altă fotografie macro.

Sagrada Familia a lui Gaudi din Barcelona se comprimă ca într-un diapozitiv în stropii răzleţi din instantaneu.

Chiar şi Empire State Building din Manhattan încape într-o picătură de apă, dăcă un fotograf găseşte unghi din care să privească.

Muzeul Solomon R. Guggenheim, Grand Central Station şi National Library din New York se ivesc în fotografiile lui Dusan Stojancevic ca şi cum ai putea purta tot New York-ul într-un album de buzunar fermecat care, la fiecare răsfoire, răsare printr-un portal, ca o Atlantidă din oceanul unde s-a scufundat.

Oraşele-fantomă de după ploaie, aşa s-ar putea numi fotografiile lui Dusan Stojancevic.

Festivalul de cinci zile cu muzică live în vârf de munte. Publicul meloman stă pe buşteni şi în picioare. Anul acesta ei vor să audă sunetul de baterie al lui Jack DeJohnette. Tobele. Apoi vor să ştie cum se propagă soundul inconfudabil al basistului Carlos Bica în aer liber. Acolo, în sătuc, la Gărâna, se ţese o stare de festival, din toate răsuflările oamenilor, croşetate magic cu sonorităţile muzicienilor. Nu se mai aude musca de-atâta "la, do, si, la, do", de-atâta bucurie transpusă-n sunete. E vânt de libertate la Gărâna, zice Marius Giura, directorul Festivalului. Povestea de la Gărâna a început acum 20 de ani la Hanul La Răscruce. A devenit ce mai important festival de profil din Europa de Est. Istoria ne-a povestit-o Marius Giura, cel care an de an a pus la cale Festivalul.

Iată interviul integral cu Marius Giura, directorul Festivalului Gărâna Jazz:

Reporter: Spune-mi cine vine la Gărâna anul acesta prin ce sunete scoate.

Marius Giura: Vine unul dintre cele mai interesante sunete de baterie, de tobe, respectiv Jack DeJohnette, unul din cei mai influenţi muzicieni din istoria jazz-ului, un muzician care a cântat şi cu Miles Davis şi cu toţi cei mari din ultimii 40-50 de ani şi care de vreo 30 de ani este în trio-ul preferat a lui Keith Jarrett. Un muzician care vine pentru prima dată în România şi care sunt convins că va capta toată atenţia publicului. Mai vine un basist cu un sound inconfunfabil chiar în prima zi: Carlos Bica. Mai vine un grup care practică o muzică de frontieră, se numeşte KTU. Un grup în care se regăsesc doi membri din King Crimson: Pat Mastelotto şi Trey Gunn. Şi al treilea membru membru este redutabilul finlandez Kimmo Pohjonnen, un virtuoz al acordeonului. Va fi un recital vulcanic, un sunet, o combinaţie între sonorităţile nordice, ale Finlandei, şi jazz-rockul, jazzul progresiv practicat de King Crimson. Alţi muzicieni importanţi se vor regăsi în fiecare zi şi soundurile româneşti vor aduce o noutate majoră în acest an. Muzicienii importanţi ai României vor cânta sub genericul Romanian Jazz Meeting pe scena de la răscruce, într-un concept folosit pentru prima dată în România. Încerc să fac şi eu ceea ce se întâmplă în toate marile ţări europene. Muzicienii români sunt aduşi în faţa unor organizatori şi directori de festivaluri din Europa, ocazie cu care pot fi văzuţi la lucru şi se pot antama sau, în sfârşit, se pot porni discuţii vizând discuţii privind participarea lor la festivaluri internaţionale. Un lucru care se întâmplă, din păcate, destul de rar, tocmai datorită faptului că muzicienii noştri nu ies foarte mult în străinătate şi nu sunt foarte cunoscuţi. Asta nu înseamnă că nu sunt mai puţin valoroşi, fapt dovedit şi de succesul pe cae mulţi dintre ei îl au în străinătate. Mă refer la Nicolas Simion, care are succes în Germania, la Alex Simu şi George Dumitriu care au succes în Olanda, la Marian Petrescu care e unul dintre cei mai buni pianişti ai Norvegiei şi mai sunt şi alţii, prin Canada şi Statele Unite.

Rep.: Care-i plăcerea să stai în fund, în munte şi să asculţi jazz? De ce vine publicul acolo?

M.G.: Probabil că o parte vin din curiozitate şi rămân dependenţi de starea de acolo. Pentru că există o stare. E extrem de exotic acest festival, e în aer liber, nu se stă pe bănci, nu se stă pe fotolii, se stă pe buştei sau se stă în picioare. Există vânt de libertate acolo pe care mulţi îl apreciază şi când astea sunt dublate sau triplate de valoarea muzicienilor şi frumuseţea concertelor, asta se întâmplă.

Rep.: Care-i tăcerea Gărânei? Când e ea dezlănţuită? Zi-mi de spiritul locului.

M.G.: Gărâna pot să spun că e dezlănţuită doar în perioada Festivalului de Jazz. Mai sunt câteva răbufniri, tot în timpul verii e un festival de folk şi mai era şi un festival de rock. Pe ambele le-am pornit tot eu, dar ulterior le-am cedat unor localnici de acolo. Anul acesta porneşte şi un festival de blues. Dar e vorba doar de câteva weekenduri. În rest e un sat extrem de liniştit, în care nu poţi decât să trăieşti zile tihnite şi să fii liniştit şi să beneficiezi de liniştea locului. Pentru că nu se întâmplă mare lucru. În timpul săptămânii, în perioadele obişnuite sunt vreo 30 de locuitori în acel sat, care a fost părăsit de etnicii pemi care au locuit aici până prin 90 şi care au plecat în Germania, din care au şi venit în urmă cu 200 de ani. Casele au fost cumpărate de câţiva timişoreni şi bucureşteni care le-au transformat într-un sat de vacanţă. Fiind un sat de vacanţă şi fiind în proprietatea unor persoane urbane, în timpul săptămânii e aproape gol. De aici şi liniştea maximă care pune stăpânire de luni până vineri pe acest frumos sat de munte.

Rep.: Dacă cineva v-ar fi spus în urmă cu 20 de ani, la Hanul La Răscruce, acolo unde a avut loc prima ediţie a Festivalului de Jazz, că acesta va deveni ce mai important festival de profil din Europa de Est ce i-aţi fi spus?

M.G.: Probabil i-aş fi spus că îmi doresc asta, dar că e puţin probabil să se întâmple. Pe la ediţia a 15-a am spus chiar pe scenă că am în intenţie să fac un festival mare cu care România să fie repusă pe harta evenimentelor europene de anvergură şi a existat aşa o reacţie ironică şi persiflantă a prietenului meu Florian Lungu care a zis: „Da, da da, din galaxie şi din univers...!”. Nu am ajuns chiar acolo, dar uitaţi că în 20 de ani, până la urmă am reuşit să fac unul dintre cele mai importante evenimente europene.

Rep.: Ce s-a schimbat atunci la ediţia cu numărul 15, care a fost declicul, de ce aţi simţit lucrul acesta?

M.G.:Păi am simţit că de la an la an publicul percepe fenomenul şi că sunt oameni interesaţi şi că singurul lucru care lipseşte este o promovare agresivă. Întâmplător lucram şi în media şi mi-a fost foarte uşor cunoscând şi agenţiile de publicitate şi având contacte şi colegi în presă şi la nivel local şi la nivel naţional... Am reuşit printr-o promovare destul de agresivă pe vremea aia să îl fac cunoscut şi să se strângă atâta lume încât după un an de zile să fie necesară schimbarea locaţiei.

Rep.: În ultimii 20 de ani care a fost cea mai reuşită ediţie?

M.G.: Mie mi-au cam plăcut toate. Dar am câteva concerte preferate. Ediţia din 2008, când a cântat Jan Garbarek şi s-a întâmplat o magie. Efectiv concertul ăla a suscitat un interes extraordinar. Trecuseră vreo 15 ani de la ultima lui prezenţă - şi prima – în România. Care n-a fost foarte agreată de el... A venit atâta lume încât stăteam şi mă uitam cum aleargă lumea pe şosea ca să ajungă la intrare şi mulţi se întrebau „am ajuns la timp, a început?” Iar la sfârşitul concertului care efectiv a creat o magie, nu s-a auzit musca. Am rămas efectiv blocat, pe lângă faptul că întreg concertul a fost minunat. Atunci s-au strând cam 15.000 de oameni. Nu s-a mai întâmplat de atunci, ce-i drept, nu din cauza faptului că au fost artişti mai slabi, din contră, au fost artişti foarte mari, dar odată cu criza care s-a declanşat în România a fost o scădere a numărului de spectatori. Dar tot a rămas un număr mare: 7000-8000, poate 10.000 de spectatori pe zi, în ediţiile care au urmat. Au mai fost câteva concerte absolut extraordinare. A fost concertul lui Dave Holland, a fost concertul lui Yellowjackets cu Mike Stern invitat. A fost concertul lui Charles Lloyd, atât primul cât şi al doilea. Şi au mai fost destule...

Rep.: Peste 20 de ani cum va arăta acest festival?

M.G.: Nu ştiu, dar probabil diferenţa va fi în strictă dependenţă de cum va arăta România peste 20 de ani. Un eveniment de o asemenea factură practic niciunde în lume nu se poate face prin sponsorizări, e nevoie de un interes al factorilor abilitaţi care să îl susţină. Mă refer la minister, instituţii culturale, instituţii locale care sprijină un asemenea eveniment. Şi, cu siguranţă, peste 20 de ani se va întâmpla la fel. Pentru că lucrurile nu le văd schimbate în radiouri şi televiziuni şi nici în presa scrisă, în care se simte o lipsă de apetenţă în aşa ceva, ca să nu spun şi o lipsă de specializare. Nu mai există nicio emisiune de jazz la televiziunea publică. Emisiunile de jazz de la radioul public sunt împinse spre ore foarte târzii. Noroc că mai există Radio România Cultural în care mai există informaţii de asemenea natură şi acolo mai sunt şi redactori dedicaţi pentru aşa ceva. În rest audienţa este maximă pe posturi comerciale şi ultramoderne, unde jazzul nu prea are loc. În felul acesta publicul nu poate fi reformat total, iar ceea ce se întâmpla la Gărâna probabil că se întâmplă şi în alte locuri din ţară. Eu am sesizat-o de vreo 5-6 ani. Cei care erau copii la primele ediţii, veniţi cu părinţii, vin la rândul lor acum cu copiii lor în braţe. Şi probabil la nivelul ăsta gustul pentru jazz se va perpetua.

Pe 7 iulie începe Gărâna Jazz Festival: 5 zile de muzică live în vârf de munte

Cum arată programul aniversar al festivalului de jazz Gărâna

A mai rămas o singură zi până la debutul ediţiei 20 a celui mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală şi de Est. Gărâna Jazz Festival va prinde viaţă între 7 şi 11 iulie în satul de munte care a găzduit zeci de mii de iubitori de jazz şi sute de artişti de reputaţie internaţională.

Un line-up ce mixează dinamismul jazz-ului american şi occidental cu profunzimea şi lirismul artiştilor nordici sau est-europeni va răsuna din mijlocul naturii, pe cele trei scene ale festivalului: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din satul Văliug. Olandezul Yuri Honing va împărţi scena în prima zi a festivalului cu suedezul Magnus Öström şi portughezul Carlos Bica. Pe parcursul a cinci zile, publicul va avea parte de concerte cu Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien, Nils Petter Molvaer, şi mulţi alţii. Regalul de jazz va culmina cu ultima zi de festival cu prezenţa legendarului Jack DeJohnette, unul dintre cei mai influenţi muzicieni al lumii. Programul complet poate fi consultat pe www.garana-jazz.ro.

9 proiecte muzicale româneşti pe scenele de la Gărâna

Pe lângă prezenţele internaţionale, programul Gărâna Jazz Festival va fi completat de 9 proiecte româneşti inedite, universuri sonore complexe şi surprinzătoare, aduse la viaţă de artiştii consacraţi sau aflaţi la început de drum. Quartet-ul condus de Liviu Butoi, Liviu Butoi & French Connection, avându-l ca invitat pe renumitul pianist Mircea Tiberian, va urca pe scena din Poiana Lupului în 10 iulie. Hanul La Răscurce, locul cu istorie în care s-a desfăşurat prima ediţie , va găzdui concertele Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, JazzyBit, Nicu Patoi & Platonic Band, Sorin Zlat Trio, si Bega Blues Band.

A treia scenă a festivalului, inaugurată la ediţia 2014, pune pe harta concertelor frumoasa Biserică Catolică din satul Văliug, situată la 18 km distanţă de Gărâna. Vor cânta aici: Raul Kusak şi Trompetre, proiect românesc de avangardă, pornit de trompetistul român Petre Ionuţescu, cu participarea muzicienilor: Arthur Balogh – bas, Gabriel Almaşi – chitară, Sergiu Catana – percuţie, Alin Constantin (K-lu) – electronics, Marian Ciuma – sound design, Uţu Pascu – sunet.

Seri cu muzică, literatură şi teatru sub cerul liber

Aşa cum a făcut-o în ultimii 20 de ani, Gărâna continuă să contribuie la creşterea scenei de jazz româneşti şi la cultivarea educaţiei muzicale printr-o serie de evenimente-satelit. Gărânezii vor participa la lansarea albumelor de jazz Corindeni, de Mircea Tiberian şi Maria Răducanu (Soft Records), The Pale Dot, de Mircea Tiberian şi Toma Dimitriu (Fiver Record) şi White Dragon, de Mircea Tiberian şi Liviu Butoi. Duminică, pe 10 iulie, saxofonistul, flautistul şi compozitorul român Liviu Butoi va lansa la Gărâna albumul Three Times Seven, în colaborare cu grupul French Connection - David Patrois, Arnault Cuisinier şi Edward Perraud.

Serile de jazz vor fi completate de o serie de lansări de carte, printre care Sunetul de referinţă, carte publicată de Mircea Tiberian la editura Nemira, şi Vineri seară într-o vale cu lupi, cartea scriitorului timişorean Nicu Strambeanu. Câteva zeci de interviuri cu artiştii care au bătătorit potecile Gărânei au fost suprinse în volumul Jazz Stories, scris de jurnalista Adriana Cârcu, ce urmează să fie lansat la duminică, 10 iulie, la Hanul La Răscruce, cu participarea lui Nils Petter Molvaer.

Scriitorul Alex Potcoava, va lansa sâmbătă, 9 iulie, volumul Într-o zi nu ne vom mai recunoaşte, apărut recent la editura Max Blecher. Tot la festival, Florian Lungu îşi va lansa cartea Moşu – Florian Lungu în Dialog cu Doru Ionescu şi CD-ul sau de debut: Florian Moşu Lungu – SONOPORTRET iar Emil Bizga îşi va lansa al doilea album discografic, intitulat ”LIVE IN HANNOVER”.

Pentru a marca evoluţia comunităţii crescute la Gărâna în ultimele 2 decenii de festival, Fundaţia Culturală Jazz Banat va lansa a doua parte a documentarului In the Middle of Nowhere, o retrospectivă a momentelor importante consumate între 2012 şi 2015 pe scena festivalului.

Sâmbătă, pe 9 iulie, trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentaţiile ”mobile” din sate, oraşe şi chiar de peste ocean, va aduce la Gărâna spectacolul CIRCUS MUNDI, o istorie a lumii de azi, cu bune şi rele, care va stârni zâmbete şi hohote de râs.

Biletele pentru Gărâna Jazz Festival 2016 mai pot fi fi cumpărate online, pe site-ul biletmaster.ro, în trei variante: bilet de 1 zi, la preţul de 90 de lei, festival pass pentru 4 zile, la preţul de 320 de lei sau festival pass pentru 5 zile, la preţul de 400 de lei. Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate şi la faţa locului, din Poiana Lupului.

Astăzi se împlinesc 160 de ani de la moartea cunoscutului fizician şi chimist italian Amedeo Avogadro.

Descendent al unei familii nobile, Avogadro s-a dedicat studiilor juridice până la vârsta de 30 de ani când şi-a arătat pentru prima oară interesul pentru lumea ştiinţifică.

n perioada în care preda la Vervelii, Amedeo Avogadro a pus bazele ipotezei moleculare. El susţinea că două volume egale din orice gaze, aflate la aceeaşi presiune şi la aceeaşi temperatură, conţin acelaşi număr de molecule.

Numărul lui Avogadro, predat şi în şcoli sunt denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 şi reprezintă numărul de molecule conţinute într-un mol de substanţă.