Shen, Ochiul Crepusculului
''Ochiul nu vede frica, nu vede ura, nu vede iubirea – nu vede nimic ce l-ar putea convinge să ignore echilibrul.''
Shen este conducătorul unui clan secret de războinici mistici. În calitate de Ochi al Crepusculului, are datoria de a aduce echilibrul în lume. Dorindu-și să se elibereze de confuzia emoțiilor, a prejudecăților și a ego-ului, Shen luptă mereu, înarmat cu sabia spiritului, pentru a rămâne pe calea nevăzută a judecății imparțiale.
Shen este o enigmă și pentru muritori, dar și pentru ființele din tărâmul spiritelor. Nu aparține niciuneia dintre cele două lumi, iar sufletul său uman și puterea ocultă pe care a primit-o nu sunt mereu în armonie. Prezența lui e ca un fior de groază pentru toate ființele, fie ele muritori sau spirite. Shen este de neclintit, o constantă absolută, și nu se supune decât misiunii sale.
Deși s-a născut într-unul din cele mai venerate clanuri din Ionia, fiind astfel predestinat unei vieți de conducător, voința de fier a lui Shen a fost cea care l-a ajutat să se remarce și să fie ales ca îndrumător al unui ordin secret. Înarmat cu sabia spiritului – simbol al datoriei sale și cale de acces către lumea spiritelor – Shen cutreieră ambele tărâmuri, atras mereu către locurile în care unul dintre ele amenință să-l copleșească pe celălalt.
Nenumărate legende vorbesc de faptele lui Shen în ținuturi îndepărtate, de la înfruntările cu cei din Clanul celor Șapte Demoni în lumea fizică și cea spirituală a Ioniei și până la anihilarea mâncătorilor-de-piele din Stepele Negre ale Freljordului. Adevărul se pierde adesea printre poveștile care îi urmează pașii.
Unul din cele mai înflorite basme care se spun în Ionia despre Shen povestește cum că și-a făcut apariția într-o bună zi în inima Noxusului, între zidurile cele mai înalte și bine păzite. Cei din jur au privit îngroziți cum, în mijlocul cetății sale inamice, Shen părea să se lupte pe viață și pe moarte cu un inamic nevăzut. Sub ochii mulțimii, Shen dispărea dintr-un loc, apărea într-altul, apoi dispărea iarăși, de fiecare dată purtând noi răni venite parcă de nicăieri. Deși noxienii nu aveau să știe asta niciodată, în acea zi Shen le-a protejat întregul imperiu, punând capăt de unul singur unei invazii a spiritelor din lumea de dincolo.
Calea lui Shen este una singuratică, indiferent de tărâmul în care se află, dar asta nu înseamnă că Shen acționează întotdeauna singur. Alți doi membri ai sectei sale oculte – Akali, moartea din umbre, și Kennen, yordle-ul rapid ca un fulger – sunt mereu gata să-l ajute.
Chiar dacă are aliați, Shen este singurul care a primit sarcina de a mânui sabia tatălui său, precum și responsabilitatea care îi revine celui ce o poartă. Ochiul Crepusculului nu are voie să lase pasiunea să-i întunece judecata. Deși își îndeplinește datoria fără să crâcnească, Shen se luptă cu furia pe care o poartă în suflet din ziua în care tatăl său a pierit de mâna lui Zed, pe care Shen îl iubea odată ca pe un frate.
Purtând pe umeri soarta celor două lumi – a muritorilor și a spiritelor – Shen se străduiește zi de zi să păstreze echilibrul între sentimentele lui omenești și îndatorirea spirituală care îi revine. Însă cât timp poate rămâne prins între două tărâmuri, pe muchie de cuțit?
Adevăratul echilibru
- N-a fost nicio furtună. A fost un spirit, spuse pescarul, încă tulburat de naufragiul din care abia scăpase cu viață acum două nopți; din câte povestise, nava îi fusese scufundată de o creatură mare cât o casă și iute ca vântul.
Shen îi asculta povestea, cumpănind în tăcere faptele care îi erau prezentate.
- Arată-mi unde s-a întâmplat, spuse el.
Pescarul îl conduse până pe o plajă din golf, unde câțiva săteni se chinuiau să recupereze cadavrele înecate ale marinarilor. Shen îngenunche să studieze o bucată de lemn desprinsă din navă, însemnată de zgârieturi adânci și neregulate – lăsate fără îndoială de gheare puternice.
- Câți au murit? întrebă el.
- Toți, în afară de mine... Șase, răspunse pescarul.
Spiritele sunt puternice, își spuse Shen, căutând și alte indicii printre rămășițe.
Într-un sfârșit, pe marginea unei bucăți rupte din cocă, descoperi o șuviță subțire de blană argintie. Majoritatea oamenilor ar fi trecut-o cu vederea sau, dacă ar fi văzut-o, n-ar fi crezut în ruptul capului că o creatură care era în stare să rupă o navă în două ar fi putut lăsa în urmă ceva atât de delicat, însă nu era prima oară când Shen vedea așa ceva. Atinse șuvița și o privi cum dispare în aer. Acum nu mai avea nicio îndoială: povestea pescarului era adevărată.
- Un demon, zise Shen. Probabil ați navigat în calea lui.
Pescarul încuviință posomorât. Spirite de toate soiurile treceau adesea în lumea fizică, mai ales în Ionia, unde bariera dintre cele două tărâmuri era subțire și ușor de străpuns. Lumea invizibilă și cea materială se atingeau mereu, alunecând pașnic una pe lângă cealaltă, ca uleiul pe apă.
Shen, Ochiul Crepusculului, avea datoria de a străbate granița dintre cele două lumi, asigurându-se că niciuna nu o copleșește pe cealaltă. În ochii muritorilor de rând era o simplă nălucă ce dispărea într-o clipită și reapărea la kilometri depărtare. Pentru cei din lumea spiritelor era un om din carne și oase, care n-avea dreptul să pătrundă în tărâmul lor.
Shen îngenunche în nisip încă o dată, ca să cerceteze unul din cadavrele trase la mal. Bărbatul fusese sfâșiat în două, chiar sub coaste. Măruntaiele care îi mai rămăseseră atârnau din trunchiul palid și balonat.
- Nu e nevoie să vă faceți griji. Voi ucide monstrul înainte de căderea nopții, zise o voce de undeva din spate.
Shen se întoarse și văzu un călugăr trimis de templul din apropiere. Era înconjurat de câțiva acoliți, care duceau o sumedenie de talismane și uleiuri mistice. Grupul era pe cale să înceapă un ritual de purificare pentru a alunga spiritele malefice din preajmă. Călugărul îl cântări pe Shen din priviri.
- Putem conta pe ajutorul tău? întrebă el în cele din urmă.
- Echilibrul va fi restabilit, răspunse Shen, încuviințând din cap.
Lăsându-l în urmă pe călugăr, continuă să urmărească dâra abia vizibilă de blană argintie. Se gândea la pescarii morți și la prețul pe care se cuvenea să-l plătească demonul care se făcea vinovat de aceste crime. Cuvintele pe care i le spusese tatăl său erau la fel de adevărate ca și în ziua în care le auzise pentru prima oară: ''Cel mai greu este să găsești echilibrul în toate.'' Ochiul Crepusculului trebuia să vadă adevăratul echilibru, centrul exact al tuturor forțelor din lume.
Sarcina de a impune acel echilibru nu era cu nimic mai ușoară. Pentru această sarcină, Shen purta în spate două săbii; una era făurită din oțel ionian și putea despica un om pe jumătate dintr-o singură lovitură, iar cealaltă era făcută din energie ocultă pură. Aceasta din urmă fusese transmisă în clanul lui Shen din tată în fiu și avea puterea de a răni spiritele. Shen o folosise ca să ucidă nenumărate fantome, spectre și creaturi demonice de-a lungul anilor și era convins că, înainte de apus, arma avea să guste din sângele încă unui demon.
În cele din urmă, Shen descoperi un ascunziș ferit de stânci. Nu se vedea nici țipenie de om prin preajmă. Demonul era întins pe o fâșie de nisip, iar blana subțire și argintie îi strălucea în lumina apusului. Trupul îi era masiv chiar și culcat. Fără îndoială că era sătul după ce se ghiftuise cu energia atâtor victime. Shen se furișă printre tufișuri, îndreptându-se neauzit spre demonul adormit. Coastele masive ale bestiei se ridicau și coborau cu fiecare respirație adâncă. Ajuns la câțiva pași de fâșia de nisip, Shen își scoase din teacă sabia spiritului, pregătindu-se de atac.
Brusc, un strigăt sfâșietor îl făcu să se oprească. Ascuțit și plin de durere, țipătul părea să vină de nicăieri. Shen îl mai auzise și altădată, dar, înainte să-și poată aminti unde, sunetul răsună încă o dată. Și încă o dată. Și încă o dată, culminând într-un cor de urlete îngrozitoare, de plânsete ale unor spirite muribunde. Privirea lui Shen se întoarse spre demon, care începea să se trezească, apoi își privi încă o dată sabia spiritului, analizând cu calm situația. Într-un sfârșit își uni mâinile, concentrându-și energia Ki, și dispăru într-un vârtej ca un torent de fulgere, lăsând demonul singur pe fâșia de nisip.
O clipă mai târziu, Shen reapăru la locul naufragiului. În jurul lui, câteva bălți de noroi negricios se evaporau, răspândind duhoarea terorii.
Shen începu să numere bălțile negre lăsate în urmă de spiritele ucise, dar fu întrerupt de sosirea călugărului și a acoliților săi. Unul dintre ei ținea în mână o sfoară din cânepă și fire de argint. La celălalt capăt al ei se zbătea un spirit – un drăcușor neînsemnat care încerca să se elibereze. Văzând ce mai rămăsese din tovarășii lui, bestia scoase un urlet.
- Vrei să-l ucizi tu pe ăsta? îl întrebă călugărul pe Shen cu o voce calmă, de parcă i-ar fi oferit un bol de supă la masă.
Shen privi din nou bălțile fumegânde și vâscoase care fuseseră până nu demult ființe maiestuoase din lumea de dincolo. Apoi se întoarse spre călugăr și drăcușorul care încă mai urla.
- Îmi pare rău, Sfinția Ta, spuse el, vârându-și sabia spiritului înapoi teacă și apucând-o pe cea de oțel. Nu era sabia pe care crezuse că o va folosi în acea zi.
