Apple a anunţat în mod oficial detalii despre conferinţa anuală WWDC care are loc la începutul verii (5-9 iunie). Aici, compania se întâlneşte cu dezvoltatorii de aplicaţii şi prezintă noile versiuni ale sistemelor de operare pentru desktop, mobil şi alte tipuri de dispozitive, oferind şi versiuni beta pentru test, pentru a putea pregăti aplicaţii compatibile. Anul acesta însă, conferinţa se mută din San Francisco în San Jose, mult mai aproape de sediul central al companiei din Coupertino.

 

 

Zvonurile spun că iPhone 8 ar putea fi lansat în această vară, pentru a marca aniversarea de 10 ani de după lansarea primului smartphone al companiei. Este posibil ca odată cu detaliile despre iOS 11, Apple să dezvăluie şi telefonul, care ar putea fi lansat la scurt timp după conferinţă. În general, produsele companiei ajung pe piaţă la două săptămâni după prezentarea oficială, punând astfel o posibilă lansare a lui iPhone 8 spre finalul lunii iunie.

 

Conform Apple, schimbarea locului în care are loc conferinţa are legătură cu faptul că McEnery Convention Center din San Jose este la doar 5 minute distanţă de noul sediu central Apple. Astfel, mai mulţi angajaţi ai săi ar putea să participe la WWDC, oferind mai multe informaţii dezvoltatorilor despre diversele schimbări din iOS, macOS, watchOS şi tvOS.