Astra şi-a retras plângerea făcută împotriva lui Marius Şumudică, iar acesta scapă astfel de amenda de 200.000 de lei primită în finalul lui 2016.

Relaţiile dintre Marius Şumudică şi conducerea Astrei par să fi reintrat în normal după calificarea echipei în play-off-ul Ligii 1, iar clubul din Giurgiu a renunţat la acţiunea demarată împotriva propriului antrenor în finalul lui 2016.

 



Atunci, conducătorii Astrei au decis să-l amendeze pe Şumi cu suma de 200.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro) pentru prejudicii aduse imaginii clubului şi injurii la adresa conducătorilor, în urma unor apariţii publice după meciul cu AS Roma, care a asigurat prezenţa campioanei în primăvara Europa League.


 


Ulterior, şefii Astrei ceruseră FRF să ratifice sancţiunea şi să-i impună antrenorului să plătească suma respectivă, însă astăzi Comisia de Disciplină a forului naţional a anunţat că litigiul dintre cele două părţi a fost stins, după ce plângerea a fost retrasă.


 


"AFC Astra Giurgiu vs. Marius Şumudică - Ratificare sancţiune disciplinară - Închide procedura. Cerere de renunţare la judecată", se arată pe site-ul LPF.