Astăzi a avut loc la Curtea de Apel Bucureşti ultimul termen în cazul dezafilierii Craiovei. Cristi Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo şi fost membru al Comitetului Executiv al FRF, a fost citat ca martor în acest proces.

 



Printre altele, Cristi Borcea a vorbit şi despre transferul ratat al lui Vlad Chiricheş. Fotbalistul ar fi trebuit să ajungă la Dinamo, dar în cele din urmă fundaşul central a fost achiziţionat de Steaua.


 


Borcea a precizat că jucătorul trebuia să vină la Dinamo în schimbul unei datorii a celor de la Pandurii de 450.000 de euro. Borcea a negociat cu Marin Condescu pe această temă, dar într-un final Pandurii a reuşit să facă rost de bani şi să achite datoria şi transferul a picat în 2011.


 


În 2012, Chiricheş a fost transferat de Steaua pentru 1,3 milioane de euro. Peste doar un an şi jumătate, Steaua l-a vândut pe Chiricheş pentru 9,5 milioane de euro.


 


"După şedinţa Comitetului Executiv din 8 iulie, după ce preşedintele Sandu aprobase emiterea unor adrese către Pandurii şi Craiova, m-a contactat Condescu, să găsim o soluţie că nu are bani şi să nu ajungă la excludere şi dacă doresc vreun jucător. În urma discuţiilor, am fost de acord să închei amiabil. Înţelegerea a fost să mi-l dea pe Chiricheş în contul sumei de 450.000 si 20% dintr-un transfer. Până la urmă, nu s-a mai concretizat, deoarece Pandurii a virat banii către Dinamo (restanţa) şi a stins litigiul", a declarat Cristi Borcea în faţa instanţei.