Directorul sportiv al clubului FC Voluntari, George Galamaz, a declarat, duminică, înaintea meciului cu Pandurii, că fostul fotbalist Cornel Dobre a fost numit în funcţia de antrenor interimar, după plecarea lui Florin Marin, şi a precizat că gruparea ilfoveană a negociat cu Edward Iordănescu.

 

"Orice antrenor care nu îşi îndeplineşte obiectivul... Sunt şanse să fie schimbat. Au fost discuţii intense cu Edi Iordănescu, au fost anumite cerinţe şi din partea noastră şi din partea lui, nu s-a ajuns la un consens. Interimar va fi Cornel Dobre. S-a alăturat staff-ului şi Dinu Todoran, dar interimar va fi Cornel Dobre", a declarat George Galamaz .

 

Cornel Dobre, în vârstă de 41 de ani, a făcut parte din staff-ul lui Florin Marin, care a fost demis după înfrângerea suferită, luni, pe teren propriu, cu CSM Poli Iaşi, scor 0-1, în ultima etapă a sezonului regulat.

 

Conform unui comunicat de presă, contractul tehnicianului cu gruparea ilfoveană a fost reziliat de comun acord, în urma ratării a două obiective fixate consecutiv, accederea în play-off, apoi ocuparea locului 8 la finalul sezonului regulat.