Potrivit unui sondaj realizat de publicația Manchester Evenings, fanii pun pe primul loc întăririle în apărare, iar preferatul lor e jucătorul pentru care se luptă și Barcelona: Hector Bellerin, de la Arsenal.

 

Bellerin (Arsenal, 23% din voturi), Bonucci (Juventus, 14%) și Rose (Tottenham, 11%) sunt fundașii de top pe care fanii lui City i-ar vrea din vară. Al patrulea în topul voturilor este Isco, de la Real Madrid, despre a cărui plecare de pe Santiago Bernabeu s-a vorbit tot sezonul și care pare să nu mai fie deloc liniștit.

 

"Sunt calm în privinţa viitorului meu, dar îngrijorat în ceea ce priveşte minutele jucate. Cariera unui jucător e scurtă, astfel că la finalul sezonului voi lua o decizie. Este viitorul meu în joc", spune Isco, în luna februarie, după meciul cu Espanyol.

 

Pentru Bellerin, Manchester City ar trebui să se lupte cu Barcelona, fosta echipă a lui Guardiola, care ar fi început deja tratativele cu Arsenal. Londonezii cer nu mai puțin de 40 de milioane de euro în schimbul fundașului dreapta care mai are contract pe Emirates până în 2023.

 

Cum ar putea arăta echipa lui Guardiola, din vară:

 

Bravo - Bellerin, Bonucci, Stones, Rose - Fernandinho - Sterling, De Bruyne, Isco, Sane - Aguero / Gabriel Jesus.