Egalul cu Danemarca, 0-0 la Cluj, este inutil pentru naţionala României. Doar victoria ne-ar fi păstrat cu şanse reale în cursa pentru Cupa Mondială de fotbal din Rusia, însă partida contra nordicilor a fost una în care selecţionata ţării noastre a arătat rareori că îşi doreşte cele trei puncte. După o primă repriză în care ne-am mişcat mai bine decât adversarul, atunci când am şi avut două ocazii mari ratate de Keşeru, danezii au revenit în joc şi ne-au dominat copios în partea a doua, atunci când numai norocul a făcut să nu primim gol.

 

Nemulţumirea generală din cadrul lotului a fost cât se poate de vizibilă în declaraţiile fotbaliştilor, dar şi în cele ale selecţionerului. Christoph Daum a avut o abordare dura a problemei la conferinţa de presă, moment în care a încercat să pună ratarea obiectivului în seama lui Claudiu Keşeru. ”Claudiu e ajutat de brazilienii de la Ludogoreţ, cei care îi creează foarte multe ocazii. Dacă ne uităm la apărările din Bulgaria vom vedea că nu sunt aşa pregătite. Dacă dădeam gol la acele ocazii ratate de Keşeru am fi avut 2-0 la pauză”, a spus selecţionerul neamţ la finalul partidei.

 

Discursul contra jucătorilor a fost o premieră pentru Daum, însă starea de nelinişte a continuat cu declaraţiile fotbaliştilor. Doi dintre cei mai importanţi fotbalişti din lot au criticat public, chiar dacă nu i-au pronunţat numele selecţionerului, felul în care România a fost nevoită să abordeze jocul cu Danemarca. ”E nevoie de mai mult timp pentru a înţelege principiile acestui sistem”, a spus Vlad Chiricheş cu trimitere clară la decizia lui Daum de a schimba sistemul din  4-2-3-1 în 3-4-3 fără să fi testat tactica înainte de jocul cu Danemarca. Deşi microbiştii aşteptau o echipă naţională ofensivă, aşteptare dată de necesitatea celor trei puncte, jocul a arătat altceva. Iar Alexandru Chipciu a spus la final că ”ne aşteptam ca Danemarca să ne atace mai mult în prima repriză”, mărturisire ce trădează felul în care selecţionerul le-a trasat sarcinile fotbaliştilor din primul ”11”.