Deportivo La Coruna, cu Florin Andone intrat pe teren în ultima jumătate de oră a meciului, a câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, cu echipa Malaga, în etapa a 32-a a campionatului Spaniei.

 

Internaţionalul român Florin Andone a fost introdus în minutul 59, în locul lui Joselu, însă nu a reuşit să iasă în evidenţă şi a ajuns la şapte meciuri fără gol marcat în campionatul Spaniei. Ultimul gol înscris de Andone pentru Deportivo, dintre cele opt reuşite în total, a fost în remiza cu Atletico Madrid, partidă disputată pe 2 martie, pe El Riazor, în etapa a 25-a, şi încheiată cu scorul de 1-1.

 

Joselu, în minutul 47, şi Mosquera, în minutul 67, au marcat golurile care au dus la victoria gazdelor.

 

 

Este cea de-a şaptea victorie stagională pentru Deportivo, care acumulează 31 de puncte şi urcă un loc în clasament, până pe 15. Malaga are cu două puncte mai mult şi se află pe poziţia a 14-a.

 

În runda a 33-a, Deportivo La Coruna se deplasează pentru un meci cu Real Sociedad, iar Malaga întâlneşte Valencia, pe teren propriu.